Ninge frumos, ninge
liniștit, ninge peste
noi toți, peste
dureri, peste bucurii,
peste amintiri.
Ninge cu
alb imaculat și nu
se mai văd
cicatricile străzilor și ale
sufletelor.
Ninge peste
capetele noastre și
ne argintează tâmplele.
Ne îmbracă umerii
în troiene și ne face
mici, mici, toți
copii zburdalnici, fără
griji și fără
poveri.
Ne bucurăm laolaltă, fără deosebire, cu ochii strâns închiși asupra realității și larg deschiși spre noi, cei de atunci.
Crăciunul este
despre bucurie. Bucuria
Nașterii Mântuitorului, bucuria
surprizelor și a darurilor, bucuria
unui brad de
Craciun împodobit
cu luminițe scăpărătoare
și globuri colorate.
Crăciunul înseamnă colinde, înseamnă miros
de sarmale și de cozonaci, înseamnă zâmbete de
drag și împlinire.
Dar, cel mai mult, Crăciunul înseamnă acasă. Înseamnă oriunde ar fi acasă, în lumea asta mare.
Mama cânta. Avea o voce catifelată și unduitoare, care te purta pe nesimțite în lumea basmelor și a legendelor, în povestea nesfârșită a oamenilor buni care te primesc cu brațe deschise și cu inima largă. Cânta când frământa cozonacii, când împacheta sarmalele, când anina globulețe în brad, când ascundea cadourile pe te miri unde, cât mai ferite de curiozitatea noastră, a mea și a fratelui meu, mereu în competiție unul cu celălalt în aflarea cât mai rapidă a acestora.
Mama strângea tot anul staniolul de la ciocolată. Îl îndrepta cu unghia de la degetul mare și desena, pe verso, steluțe. Atât știa ea să deseneze frumos, steluțe. Le decupam toți trei și le prindeam cu ace de gămălie de perdele și draperii. Multe, multe steluțe, de nu mai puteam trage perdeaua într-o parte, ca să nu le stricăm. Până după sărbători, mama abia se strecura încet, ca o pisică, după perdea, ca să deschidă geamurile și să se aerisească în casă.
Tata era
cel puternic, eroul
nostru. Bătea piețele care
vindeau brazi de
Craciun, încă de
la începutul lunii
decembrie. Nu cumpăra, cerceta. Observa. Își
nota, în minte,
unde, ce și
care era mai
frumos, mai bogat,
mai verde și mai
aromat. Ne povestea
despre periplurile lui,
iar în seara
de Ajun, așeza în
suport vechiul nostru
bradut artificial!
-
De ce
n-ai cumpărat, tată, un brad
natural? nu înțelegeam
noi, năpârstocii. Doar ai
tot fost în piață
și acolo
sunt mulți brazi.
-
Păi, toată
lumea cumpăra și
dacă mai ceream și eu
unul, trebuiau să
meargă în pădure
să mai taie
încă unul pentru
mine, și încă
unul pentru altcineva, și
tot așa. E
păcat de atâția
brăduți smulși de
la ei de
acasă, copii!
Noi nu
înțelegeam și ne
bosumflam, dar mama
zâmbea! Ne făcea
cu ochiul și aducea cutiile
cu globulețe ascunse
tot anul sus,
pe cel mai
înalt raft din
cămară. Și, bonus,
un borcănel cu
șerbet de trandafiri, păstrat pentru
asemenea ocazii speciale.
Ne ungea câte
o felie de pâine
cu șerbet și
ne provoca la
întrecere. Cine împodobește
mai frumos partea lui
de brad, mai
primește câte o
linguriță de șerbet,
una, nu mai
mult! Restul se
transforma în cremă
de tort, pentru
masa de Crăciun.
foto din arhiva personală
Atunci n-am priceput
mare lucru. Abia
după ani mulți,
când a trebuit
să aducem și
noi, omul meu
și cu mine,
brăduți de Crăciun
pentru copiii noștri, am
înțeles.
Omul meu face
parte din categoria
celor care vin
acasă cu gunoiul
în buzunar, dacă nu
găsește niciun coș
în drumul lui. Ieșirile noastre
pe munte, în
poienițele de pe lângă
izvoarele Valomirului sau
Bilugului, se terminau, invariabil
cu pungi de gunoi adunat
de pe întreaga
arie, de jur -
împrejur, indiferent de cine l-ar
fi aruncat acolo.
Îl căra până
la primul tomberon
din oraș și se simțea fericit.
Cu vreo două
zile înainte de
Crăciun, se înarma
cu securicea și
se ducea pe
munte, după brad.
-
Nu mai
bine cumpărăm și noi
unul, de la
piață? îl întrebam.
-
Nu,
lasă, că mă duc
eu după el.
Ce era să
zic, îl lăsam, dar,
de fiecare dată
venea cu câte
un brăduț amețit, cu
crengi rare și
ace puține, care
se și scuturau în
câteva zile.
-
N-am găsit
altul, zicea el. I-au tăiat
pe toți, ce
păcat de ei!
Un an,
doi, cinci, șase, până
când a
venit acasă cu
unul care avea ramuri numai
pe o parte.
A trebuit să-l așezăm
altundeva decât în
locul lui obișnuit, aproape lipit de perete,
ca să nu
se vadă decât
partea cu ramurile.
-
Mult
ai umblat după el,
i-am zis, supărată.
La anul mă duc
eu după
brad, stai tu
acasă. Ce naiba,
omule, nu mai
are nimeni în
oraș brad așa
urât ca al
nostru. Și nu
numai acum, ci
în fiecare an.
Tu nu-i vezi
când îi tai?
-
Dar eu
nu-i tai! a aruncat
el bomba.
-
Adică???
-
Păi ... eu
iau ce găsesc
aruncat de alții,
n-am tăiat niciodată
un brad, că
nu-s nebun!
N-am știut ce
să fac: să
râd sau să-l
arunc de la
etajul patru?!
-
Tu
vrei să spui
că te duci
pe munte și
aduci ce aruncă
alții? Pe zăpadă, pe
ger, pe ploaie?
-
Dar tu
ce credeai, că
fac eu jaf
în pădure?
În anul următor
am cumpărat un
brad artificial.
Mie îmi
place să povestesc.
În mintea mea,
cel mai mare
sertar este cel
cu povești. Fiecare
lucru din casă
și fiecare zi
din viața noastră
are o poveste adevărată pe
care am ascuns-o
acolo, în sertar,
așteptând momentul potrivit
să o scot
la lumină. Și,
dacă, totuși, nu
este niciuna, o
inventez.
Brăduțul nostru artificial și-a țesut și el, povestea lui, care a început cu mine și argumentele mele pro. Dar, ce fel de cuplu am fi noi, nu-i așa?, dacă nu am fi, din când în când, în tabere diferite?
-
Unu
la mână, stai acasă, la
căldură și nu mai
bați munții în
căutare de imitație
de brad. Eu
am crescut cu
brad artificial de
Crăciun și n-am
rămas cu sechele.
-
Nu miroase
a brad, a
verde și asta
este una dintre
cerințele Crăciunului.
- Ce vorbești, n -ai văzut că există odorizante cu miros de pin? Ba chiar și de scorțișoară! Tot nu te înțeleg: dintre noi doi, tu ești ecologistul cel mai înfocat. Cum de militezi împotrivă?
-
Eu sunt
împotriva plasticului, nu
împotriva bradului. Plasticul se
descompune în cinci
sute de ani.
- Da, dar tot cinci sute de ani poți și să-l folosești, dacă apuci! Plus că nu face mizerie deloc și nu mai găsesc ace înfipte cine știe pe unde, până în luna martie. Știai că o tonă de plastic reciclat salvează aproximativ 500 de kg de petrol?
Îți pasă de mama-natură? Dacă tot mai mulți oameni ar cumpăra brazi artificiali, ritmul amețitor al defrișărilor de astăzi ar scădea drastic, mâine.
-
Ai văzut
tu brad de plastic
cu conuri, așa cum sunt
cei adevărați?
-
Și cu conuri, și
cu ace 3D,
și verzi, și
argintii, și aurii,
și plini de
zăpadă, și cum
vrei tu.
-
Am văzut
și eu la
librăria de pe colț,
dar nu mi-au
plăcut.
-
Lasă-i pe
ăia. Uite, caută
brandul e-sărbătoare, cu
cei mai naturali
brazi artificiali din
câți am văzut.
Este o mare
diferență între brazii
de la librăria noastră
și cei de
acolo. Aceia sunt brazi premium, produse
de lux, folosite
în cele mai exclusiviste locuri: ambasade, hoteluri,
aeroporturi.
Brazii de
la e-sărbătoare se
găsesc doar în
magazinul lor online
sau în showroom-ul
din București.
-
Și
tu de unde
știi de ei?
-
De pe e-sărbătoare.ro, evident!
-
Și prețul?
-
Ce-i cu
el? Doar brazii
artificiali de Crăciun
fac parte din
categoria produselor care-și
amortizează singuri
investiția. În primul
rând prin durabilitate
și apoi prin
aspect. Îl cumperi
o singură dată,
nu în fiecare
an!
- Mda, ca de obicei, iar ai reușit să mă pui pe gânduri.
Crăciunul înseamnă bucurie. Crăciunul înseamnă motanul nostru întins pe spate, sub brad, învârtind de zor, cu lăbuțele, globurile de pe ramurile de jos.
Crăciunul înseamnă imaginea mamei, cu mâinile pline de făină, desfăcând, pe furiș, o bomboană de ciocolată din brad și băgând staniolul în buzunar. Avea diabet și încerca din răsputeri să se abțină. Nu reușea întotdeauna.
Crăciunul înseamnă copiii mei, trezindu-se noaptea și strecurându-se, pe întuneric, până la brad. Înseamnă cadourile desfăcute atunci, pe loc și bucuria lor mută, înăbușită de dorința de a nu ne trezi. Înseamnă stupoarea noastră, dimineața, când sub brad nu mai erau decât ambalajele.
De obicei,
ninge de Crăciun! Ninge
frumos, ninge liniștit,
ninge peste noi
toți, peste dureri,
peste bucurii, peste
amintiri.
Dar, dacă nu
ninge, nu-i nimic,
născocim noi povești
frumoase despre cum ar trebui
să ningă de Crăciun!
Articol scris pentru
SuperBlog 2020!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu