Ar fi fost ziua ta!

 

             E  frig  și  trist  aici, la noi,  Lena,  dragă,  dar  tu  să  nu-ți  închipui  nicio  secundă  că  din  cauza  asta   te-am  uitat!   Poate că  n-am  mai  vorbit  de  mult,  recunosc,  dar  doare,  să  știi,  doare  la  fel  ca  în ziua  în  care  ai  plecat.

            Pe  aici ...  am fost răi,  am  fost  îngâmfați  și  am  fost  zgârciți  cu  zâmbetele  și  îmbrățișările,  iar  acum,  cineva  ne-a  pedepsit. Ni  le-a  luat  de tot,  ca  să  le  învățăm  valoarea  și  să  le  ținem  minte  prețul.

            Pe  acolo ...  sper  să-ți  fie  bine,  să-ți  fie  cald  și  ușor!

            Și  vine  iarna,  Lena,  iarna   geroasă  care  ne  strângea  pe  toți  în  sala  micuță  din spatele  Casei  de  Cultură,  căreia  îi spuneam,  pompos,  discotecă. Ne punea  DJ-ul  Petrică  muzică  la  magnetofonul  lui  imens și  dansam  fericiți  și  încălziți,  chiar  dacă,  uneori,  benzile  magnetofonului  se  răsuceau  ca  niște  șerpi  și  cântecul  se  oprea  la  jumătate.  Aprindeau  luminile  și  se  chinuiau  să  le  descurce,  iar  noi  râdeam,  ne  ascundeam  prin  colțuri  dosnice  și  o  luam  de  la  capăt  când  remediau  situația.

            Din  cei  de  atunci,  au  mai  plecat.  Prea  destui.  Dar, poate,  i-ai  aflat,  poate  chiar  v-ați  întâlnit!

            Mai  știi?  aveam  amândouă  paltoane  la  fel:  bleumarin,  cu  guler  ca  un șal  și  cu  un  singur  nasture  ascuns  sub  el.  Nu  a fost  cu  intenție,  așa  s-a  nimerit, iar  când  ne-am  întâlnit,  am  izbucnit  amândouă  în  râs. 

            Ar  fi  fost  ziua  ta,  Lena,  ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

            Ar fi  trebuit  să-ți  dăruiesc  ceva,  orice,  ca  să  te  mai  aud  o  dată  râzând.  Vrei  să-ți  spun  un  secret?  Țin  minte  fiecare  trăsătură  a  chipului  tău,  fiecare  gest  pe  care-l  făceai,  felul  în  care  te  bosumflai,  felul  în  care  îți  scăpărau  ochii  când  te  enervai,  felul  în  care  ți  se luminau  ochii  când  te  bucurai,  felul  în  care  te  așezai  aici, pe  colțarul din  sufrageria  mea, întotdeauna  pe  locul  de  lângă balcon, dar  nu  țin  minte sunetul  râsului  tău.  Să  nu  mă spui  nimănui,  promit  că o  să-mi  amintesc!

            Cum?  Mă  întrebi  ce  ți-aș  dărui?  Hmmm ...  ia  să  vedem!

            Păi,  timp!  Un  kilogram  de  timp  ți-aș  da, că  timpul  este  ușor,  alunecă  printre degete  ca un  țipar  și  cântărește  puțin.  Intră  mult  într-un  kilogram,  dar,  să  dai,  rogu-te,  din   el,  o  bucățică  și  mamei  mele!  Iar  restul,  ceea  ce-ți  prisosește, împarte-l  cu  cei  după  care  plângem  noi  aici,  noi,  prietenii  tăi,  mai  săraci  de  fiecare  dată,  cu  fiecare persoană care  pleacă  dintre  noi.

            Bomboane,  Lena,  bomboane  de  ciocolată,  de  pus  în   bradul  de  Crăciun!

            Mi-aș  umple căușul palmelor  cu  ele  și  ți le-aș  răsturna  în  poală,  să  le  alegi  una  câte  una,  pe  rând,  curioasă  să  ghicești  cu  ce  sunt  umplute!  

Și  o  sală  de  bal,  Lena,  pentru  rochia  ta  aia  bleumarin, din  catifea  și  voal, pe  care  ai  purtat-o,  evident,  la  un  bal  de  la  clubul din  Sterminos,  într-o  toamnă  galbenă  de  invidie.  Și  Sanda  avea  una,  croită  un  pic  altfel,  pe  măsura  și  caracterul  ei. Tot  bleumarin, tot  din  catifea  și  voal.  O  sală  de  bal  ți-aș  da,  luminată  galben  și  împodobită  cu  ghirlande  din  hârtie  creponată, așa  cum  era sala  de pe  vremea  noastră,  pe  când  eram  tinere,  vesele  și  petrecărețe,  la  baluri  și  nedei  momârlănești.  

Ar  fi  fost  ziua  ta,  Lena,  ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

Ar  fi  trebuit  să  râdem  amândouă  și  să  ne  amintim  de  vechi  povești  de  dragoste,  reușite  sau  nu,  ar  fi  trebuit  să  bârfim  pe  una, pe  alta,  ar  fi  trebuit  să  facem  clătite  la  reșou,  ca  pe  vremea  aia  în  care  eu  nu  aveam  aragaz.  Aveam  doar  o  fetiță  mică,  mică,  abia  adusă  de  la maternitate,  căreia  tu  ai  venit  să-i  urezi  Bun  venit  în  viață!  și  să-i  aduci  un  costumaș  roșu  cu  modele  albe.  I-am  pus  coșulețul  în  care  dormea  în  bucătărie  și  am  făcut  clătite  la  reșoul din  cămară.  Dura  o  veșnicie  până  se  coceau,  dar  tare  bune  erau! 

Știi  când  ți-am  spus  ultima  oară  La mulți  ani?

Stai, stai,  că  nu  ți-am  mai  spus!  De  sfinții  Constantin  și  Elena  te-am  sunat. Vorbisem  cu  vreo  câteva  zile  înainte  și  rămăsese  stabilit  să  te mai  sun.  Am  sunat,  Lena,  pe  cuvânt,  ca  să-ți  urez  sănătate  și  să-ți  transmit  putere!  N-ai  mai  răspuns!  Și-apoi  ai  plecat,  iar  ziua  ta  a  venit  singură,  fără  tine!

Să  nu  crezi  că  te-am  uitat,  Lena!  Și  mi-e  dor  de tine,  de tăcerile  tale, echilibrând  limbarnița  mea,  de  ochii  tăi  negri,  de  migdală  coaptă  și  de  părul  tău  de  noapte  grea! 

Ah ...  am ceva  pentru  tine,  totuși!

Uite,  vezi,  asta  ai  fost  tu! te-am  furat  de  pe  peretele  Roxanei,  nepoata  ta,  fără  să-i  cer  permisiunea!  Sunt  pregătită  să  suport  consecințele  pentru  furt  calificat!

Ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

Dar...  somn  ușor,  Lena!