vineri, 12 ianuarie 2018

Ce înseamnă SuperBlog?

                 Am  bifat,  până  acum,  două  ediții  și  jumătate  de  SuperBlog!
                Jumătatea  a  fost  în  primăvară,  pe  când  astenia  de  sezon  a  dat  buzna  peste  mine  și  s-a  lăsat  cu  injecții,  cu  repaus  fizic  și  mental,  mai  ales  mental,  nemaifiind  capabilă  să  scriu  geană  de  literă  alandala,  darămite  ditamai  elucubrațiile  pe  teme  de  care  nici  n-am  auzit,  mirosit  sau  gustat  până  la  data  respectivă.
                Cum – necum,  două  diplome  de  finalist  SuperBlog  le-am  împușcat,  de  undeva  de  pe  la  nivelul  locurilor  23 – 24  și,  sincer,  de-abia  aștept  altă  ediție. 
                Ce  înseamnă  SuperBlog?
                SuperBlog  este  o  lume.  Unică,  irepetabilă,  chiar  dacă  apare  pe  firmament  de  două  ori  pe  an,  stresantă,  frustrantă,  dătătoare  de  noi  expresii  în  vocabularul  înjurăturilor  românești  sau  englezești,  după  vârstă  și  predispoziție,  o  lume  minunată,  medicament  curat  împotriva  lenei,  care  funcționează  pe  bază  de  combustibil  numit  adrenalină,  o  lume  care  începe  cu  speranța  că  vei  câștiga  și  care  se  termină  cu  participarea  la  Gală  și  strâmbatul  din  nas,  cu  aere  de  superioritate,  la  vederea  premiilor  câștigate  de  ceilalți.
                La  Gală  n-am  fost  până  acum.  Prea  departe,  prea  devreme,  prea  ...  pentru  mine.
                Poate  anul  ăsta ...  din  două,   poate-oi  trăi   să  ajung  și  eu  măcar  la  una.
                La  întrebarea  cu  plăcutul,  nu  mai  are  rost  să  răspund:  îmi  place  de  mor.  Pe  toată  durata  competiției,  trăiesc  pentru  comentariile  de  pe  grup.  Fabuloase,  jur!  Cui  îi  mai  trebuie  note  mari,  dacă  ai  posbilitatea  să  stai,  ca  un  păianjen,  în  umbră  și  să  citești  blagosloveniile  celor  supărați,  emoticoanele  celor  fericiți,  vorbele  de  duh   á  la  haz  de  necaz  ale  celor  neutri?  Mie,  una,  nu.
                Îmi  place  de  mor  că  înveți  să  scrii  corect,  să  citești  printre  rânduri  și  nu  numai,  că  altfel  de  unde  informații,  să  călătorești,  și  la  propriu  și  la  figurat,  să  te  ții  de  cuvânt  și  de  termenele – limită.
                Dar  ...  întotdeauna  există  un  dar,  nu-i  așa?
                Dar,  să  revenim  cu  picioarele  pe  pământ,  deci.
                Nu-mi  plac  sponsorii  care  premiază  articole  care  nu  prea  au  legătură  cu  enunțul  probei,  sponsorii  care  una  cer  și  alta  punctează.  Nu  vor  reclamă,  vor  creativitate.  Pam,  pam  ...  și  premiul  cel  mare  merge  la  cel  care  știe  să  laude  mai  bine.
                Nu-mi  plac  sponsorii  care  te  depunctează  pentru  că  al  tău  articol  este  ...  trist.
                Păi,  dacă  eu  am  luat  una  întâmplare  tristă  și  am  făcut  un  advertorial  senin,  cu  învățăminte  duioase,  ceva  gen  viața  îți  dă  lămâi  și  eu  fac  limonadă,  de  ce  să  nu-mi  dai  punctele  meritate?
                Nu-mi  place  criteriul  cu  aspectul  blogului.  Sunt  subiectivă,  oameni  buni,  știu,  dar  ce  pisici  albastre  să  fac  dacă  sunt   nebună  după  frunze,  sclipici  și  petale  zburătăcite  pe  te  miri  unde,  cu  fondul  ruginiu  și  link-uri  roz?  


              Și  cu  toate  astea,  eu  cred  că  articolele  mele  sunt  vizibile  și  lizibile,  nu  trebuie  să  alergi  cu  motocicleta  după  ele,  așa  cum  mi  s-a  mai  întâmplat,  în  vizită  fiind   pe  la  niscaiva  vecini  și  colegi  de  competiție. 
                Blogul  meu  este  unul  super – mega - ultra – maxim  amator.  L-am  făcut  singură,  după  indicațiile  date  de  o  voce  din  spatele  unui  tutorial,  free,  ca  să  vedeți  că  știu  și  alte  limbi,  deși  bloggerii  cu  experiență  aruncă  bolovani  cât  mine  de  mari  pentru  cei  care  scriu  în  romgleză  (cuvântul  ăsta  este  citat,  de  pe  la  un  oltean  renumit,  Emil  și  bine  a  zis),  l-am  făcut,  spuneam,  ca  să  am  unde  mâzgăli  când  m-apucă,  nicidecum  să  mă  afișez  cu  el  în  lume.  Acum,  da,  îmi  doresc  să  investesc  și  eu  în  aspect,  să-mi  deschidă  cineva  ochii  cum  stă  treaba  cu  domeniile  și  cu  alte  alea  tehnice,  care  mi-au  stricat  bucuria  pe  parcursul  concursului.   O  voi  face  sigur  și  chiar  de  voi  avea  un  super – mega – ultra – maxim  blog  profesionist  din  toate  punctele  de  vedere,  tot   nu  o  să-mi  placă  citeriul  respectiv.
                Deși  știu  că  este  greu,  mâncător  de  timp  și  de  nervi,  ar  fi  util  un  feed-back  de  la  fiecare  juriu:  dincolo  de  cerințele  care,  uneori,  te  lasă  cu  urechile  fâlfâind,  pentru  că  ochii  nu  ți  se  mai  închid  de  la  atâta  căscat,  ar  fi  frumos  să  spui  omului,  verde-n  față,  cam  ce  vrei  de  la  el.  Ce  scrie  pe  urmă,  să-și  asume,  că  așa  e  frumos!
                Una  peste  alta,  eu  nu  voi  organiza  niciodată  așa  ceva.  Să  mulțumești  atâta  amar  de  oameni,   să  rezumi  multitudinea  asta  de  puncte  de   vedere  și  de  idei   generoase,  fabuloase  și  trăznite  în  același  timp,  la  un  anumit  punctaj,  să  găsești  și  să  convingi  sponsori  serioși,  care  să  reziste  la  calde  mulțumiri  și  drastice  reclamații  pe  aceeași  pagină   ...  frate,  asta  da  abilitate!
                Felicitări  organizatorilor,  mulțumiri  pentru  răspunsuri  și  lămuriri  și  la  mai  mare,  așteptăm  edițiile  viitoare!
                SuperBlog  2017  s-a  încheiat.  Noi  scriem  ce  am  trăit,  ce  am  văzut,  ce  am  crezut  că  înțelegem  și  ...  daaaa,  dăm  note!  Și  noi  dăm  note.  Acum  să  te  ții  competiție!