vineri, 30 octombrie 2020

Dimineți cu Melinis

            Sunt  dimineți,  dragul  meu,  dulci.

            Sunt  dimineți,  dragul  meu,  clare.

            Sunt  și  dimineți,  dragul  meu,  fără  tine!  Fără  brațele  tale  în  jurul  meu,  fără  șoapte  îngreunate  de  dor,  fără  vise  tresărind  a  dragoste.  Dimineți  reci  și  goale,  fără  parfum  și  fără  gust.

            S-a  zgribulit  gutuiul  sub  picături  aspre  de  ploaie  și  s-au  încercănat  perele,  mălăiețele,  uitate  agățate  de  crengi  înfiorate  de  frig.  Uite,  mai  sunt  și  câteva  mere,  luminând  roșu  în  penumbră,  ba,  chiar  și  două – trei  prune  vinete  în  obraji.

            Dacă  ai  fi  aici,  acum,  ți-aș  pune pe  umeri  pelerina  ta  veche  și  te-aș trimite   le  culegi.    le  desprinzi  cu  grijă,    le ordonezi  în  coșul  de  răchită,  da, coșul  acela  cu  mâner  răsucit,  cumpărat  de  la   florăreasa   cea  frumoasă  de  la  malul  mării  și    le  aduci în  casă, să  ne  umple  de  miros  de  toamnă,  de  ploaie,  de  aur  și  aramă.

 

                                               foto  realizată  de  Fănică  Nechițelea -  arhivă  personală

            Dacă  ai  fi  aici,  acum,  le-aș  frământa  de-a  valma   sub  ninsoare  de  făină,  în  mreje  de  ou  proaspăt  și  le-aș  îmbăia  în  albeața  neprihănită  a  laptelui. Și  cu  ce  prăjitură  aromată,  pufoasă  și  dulce  te-aș  îmbia,  apoi,  dacă  ai  fi  aici!  Și, dacă  încă  nu  ți  s-au  închis  pleoapele  a  somn  ghiftuit  și  molcom,  ți-aș  depăna  povești  cu  iz  de  scorțișoară  și  clinchet  de  clopoțel. 

            Dar,  acum ...  le  las  acolo, singure  ca  și  mine,  triste  ca  și  mine,  neplămădite  în   prăjitură  și  poveste.  Nefolositoare!  Necăutate,  negustate,  nelăudate!

 

-          Cine  ți-a spus  ție,  draga  mea,    sunt  triste?

-          Doamne,  de unde  a  venit  asta? Cine  a  vorbit?

-          Nu  te  speria, sunt  doar  eu,  Melinis!



-                      M-ai  lămurit  buștean!  Adică  eu  ar  trebui  să știu  cine  este  Melinis?  Scuză-mă,  dar  nu  am  chef  de  glume!

-                       Cine  ți-a  spus  ție,  draga  mea,    glumesc?  Poftim, mă   și  prezint:  nu  sunt  nici  miere,  nici  dulceață,  sunt  naturală  și  delicioasă.  Sunt   păstrătoare  de  savoare,  printr-o  metodă  unică  de  preparare,   plină  doar  de  ingrediente  naturale.  

-                      Și  poetă  pe  deasupra,  vrei  să spui,  dacă am  înțeles  bine.

-                      Poetă?  Hm,  nici  vorbă! Eu  sunt  poezia  naturii  și  a  gustului,  cea  mai  nouă   experiență  de  îngemănare  între  hrana  zeilor  de  zi  cu  zi,  mierea  și  floarea  lor  preferată,  trandafirul. 

-                      Trandafiri?  Păi ...  spinii?

-                      Draga  mea  dragă,  spinii  sunt  cavaleri  rătăcitori,  îndrăgostiți  de  fata  preafrumoasă,  prefăcută  în  floare  de  Afrodita  cea  geloasă.  Spinii  și-au  îndeplinit  menirea,  și-au  apărat  iubirea  și  au  văzut-o  împlinită  în  petale  catifelate,  delicat  amestecate  în  miere  proaspătă  din  flori curgătoare  de  salcâm.  Petale  închise  în  sipet  de  sticlă,    ne  bucure  și  la  gust,  și  la  privire.  Și, ce  parfum!  O  nebunie, o   adevărată  declarație  de  iubire,  de  savoare, sănătate,  puritate!




-                      Măi,  dar ce  te mai  lauzi!

-                      Am   și  cu  ce!  Stai, că nu  știi  toată  povestea. Un  strop  de  răbdare să  ai  și-ți  voi  spune  rețeta  mea.  Întâi,  ca  miere  de  salcâm  m-am  strecurat,  curată și  filtrată,  în  cristalul  unui  castel -  borcan.  Am  primit,  apoi,  alături  de  mine,  petale de  trandafir  de  grădină,  prețioase și frumoase,  învăluite  și  protejate  de moliciunea  și  limpezimea  mea. Rezultat  final -  gust  divin  și  parfum  de  vis.

-                      Mda,  s-ar  putea să  ai  dreptate!  Încep    te  cred.

-                      Ai  încredere,  gustă  și  nu-ți  va  părea  rău.  Povestea, însă,  nu  se termină  aici.  Natura  are  atât de  multe  de oferit  și  ar  fi  fost  păcat    nu  profităm.  Așa  că,  uite,  perele -   mălăiețele,  prunele -  rotundele  și  gutuile -  galbenele, pe  care  le  căinai  adineauri, printr-o  metodă  unică de  preparare  lentă la  temperaturi  sub  350  C,  ni  s-au  alăturat  în  jocul  nostru  de-a  dulcele  sănătos  și  pur.  Nicio  grijă,  fructele  își  păstrează  proprietățile,   iar  produsul  final  este  unul perfect  natural,  neprocesat,  nerafinat  industrial.

-                      Bun, până  aici  am înțeles.  Care  ziceai    este  numele  tău  complet?  Ca  la  mine,  cu  nume și prenume,  te  rog!

-                        numesc  Melinis  de  cătină,  când  ai  nevoie  de imunitate  crescută,  de  antiinflamatoare,  de  antioxidanți  și  efect  vitaminizant.



 numesc  zmeură,  ăăă ...  Melinis  de  zmeură,  când  ai  nevoie  de  răsfăț  și  îmbrățișări. 

  numesc  Melinis  de  vișine,  sau  Melinis  de  afine,  pentru  vedere  de  șoim  și  aport  de  vitamine  esențiale. 



  numesc,  simplu,  Melinis  cu  fructe  crude,  nici  miere,  nici  dulceață,  naturală  și  savuroasă.

Cine  ți-a  spus  ție,  draga  mea,    sunteți  triste?  Că sunteți  singure?

O  linguriță  de  Melinis  și  uite,  povestea-i  gata!

 

            Sunt  dimineți,  dragul  meu,  dulci.

            Sunt  dimineți,  dragul  meu,  clare.

            Sunt  și  dimineți,  dragul  meu,  fără  tine!  Fără  brațele  tale  în  jurul  meu,  fără  șoapte  îngreunate  de  dor,  fără  vise  tresărind  a  dragoste.  Dimineți  reci  și  goale,  fără  parfum  și  fără  gust.

            Dar  mai  sunt  și  dimineți, dragul  meu,  dimineți  cu  Melinis!!!

 

 

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!

 

 

 

 

           

miercuri, 28 octombrie 2020

Elefantul Meu la bibliotecă

 

               Când plouă,  geamurile  bibliotecii  se colorează  a  curcubeu.

            Nu  știu  care  soare este  responsabil:  astrul de  afară,  cu  raze  piezișe  ițindu-se de  după  nori,  sau  soarele  dinăuntru,  purtat  în  râsete  și  voci  cristaline  de  copii. 

            Când  sună  clopoțelul  de  pauză,  tropotesc  scările  sub  piciorușele  grăbite    ajungă  la  bibliotecă.  Se  împing  în  ușă,  mai-mai    o  dărâme și  se  prăbușesc,  apoi,  gâfâind  pe  scaune.

-           Doamna,  aveți  poezii  de  Ion  Creangă? întreabă  un  pișpiric  cu  un  măr  în  mână.

-          Nu  poezii,  povești  și  Amintiri  din  copilărie,  îl  corectez  eu.

-          Vezi,  mă, ți-am  spus  eu,  triumfă  colegul  lui.

-          Da, dar  aveți?

-                      Ia  uită-te  tu,  pe  care  raft  scrie  Ion  Creangă?  Îi  zâmbesc  și-l  întorc  de  umeri  spre raftul  cu  pricina.

-                      Doamnaaa, l-am găsit,    are  și  poză!

Se  apropie  fericit  și  important  de  biroul  meu,    semneze în  fișă.

-           Numele  de  familie  sau  prenumele?  Fețișoara lui  gânditoare    înduioșează.

-          Cum  vrei  tu,  nu contează!

Când  sună  de  oră,  oftează  toți  din  adâncul sufletului  și iar  tropotesc  scările sub  piciorușele lor, grăbite  să  ajungă  în  clasă. 


                                                                foto  din  arhiva  personală


Cu  cei  de  la  liceu,  se schimbă  datele  problemei.

Ei  intră  demni,  fără  îmbulzeală  și  chicoteli,  dar  cu  ochii  la  fel  de  strălucitori.

-                       Doamna,  am terminat  cartea,  iar  mâna  ei  delicată  îmi  așază  Mândrie  și  prejudecată  pe  colțul  biroului.  Mai  aveți  ceva  frumos  pentru  mine?

-                      Am,  cum    nu, hai    căutăm!

Fetele  citesc,  cum  altfel?,  romane  de  dragoste  și  romane  polițiste. 

Băieții,  aventură!



            Citiți  orice,  copii,  le spun,  citiți  tot  ceea ce  vă pică  în  mână,  pentru    așa    descoperiți  și    educați  gusturile, așa  aflați  și  învățați!

 

Contrar  părerii  generale,  mai  sunt  copii  care  citesc.

Procentul  lor  este  vizibil mai  redus  decât  pe  vremea  generației  noastre,  dar  copiii  nu  sunt   procente,  nu-i  așa?

Un  băiat  de  clasa a  șaptea,  anul  trecut,  înainte  de  sfârșitul  anului  școlar, tot  dădea  târcoale  Contelui  de  Monte-Cristo.

-           N-ai  curaj,  Dani?  l-am  întrebat.

-                      Ba  da,  doamna, dar    păstrez pentru  vacanță,    atunci  pot    o  citesc  toată,  fără  grija  temelor.

Când  s-au  achiziționat  cărțile  pentru  premii,  am  pus  deoparte  Contele  de  Monte - Cristo   pentru  diriginta  lui  Dani.  A  zâmbit  și  m-a  aprobat  și  ea,  pentru    Dani  este,  într-adevăr,  unul  dintre  copiii  care  citesc  la  un  nivel  mult  superior  vârstei  lor  și  celorlalți  colegi  de  generație. 

 

Heeei,  fericire!  De  ce  te-ai  ascuns  toată  în  ochii  lui?  De ce îi  tremuri  palmele și  îi  umezești  ochii?  Lectură  plăcută,  copil  frumos și  cuminte!

 

Sunt  copii  care  nu  au cărți  acasă.  Sunt  copii  care  nu  au  răsfoit  niciodată  o  carte  înainte    vină  la  bibliotecă. Se  cunosc  imediat, după  sfiala  cu  care  le  scot  din  raft  și  după  stânjeneala  ce-i  cuprinde  dacă  îi  întrebi:  îți  place?

  În  unele  cazuri,  cărțile  nu  dau  bine  în  livingul  modern,  abia  renovat.  Sunt  cazuri,  mult  prea  multe,  în  care  părinții  nu-și  permit    cumpere  o  carte.  Sau  nu  acordă  importanța  cuvenită.  Copiii  din  medii  defavorizate  au  probleme  de  alfabetizare.  De  câteva  ori,  un copil  mai  răsărit  m-a  apostrofat:

-           De  ce-i  dați  și  lui  carte,    el  nu  citește  bine?

-          Și,  ia  spune-mi,  cum  crezi  tu    va învăța    citească,  dacă  nu  are  o  carte?

A  înțeles  repede și  n-au  mai   existat  dialoguri  stânjenitoare.



                                                             foto  din  arhiva  personală


Școala  online  ne-a   învățat,  pe  calea  grea, evident,    o carte  este  sfântă. 

  orice  s-ar  întâmpla,  cartea  tipărită  rămâne  cea  mai  sigură  și  mai  înțeleaptă  investiție,  fie    este manual  școlar,  fie    este  beletristică  sau  o  carte  de  specialitate.

  nu  spuneți    numai  sistemul  nostru  educațional  are  de  suferit  și  întâmpină  greutăți.  Nu,  în  nicio  altă  țară  lucrurile  nu  stau  mai  bine.  Pentru    nimic  nu  poate  înlocui  răsfoitul  paginilor  împreună cu  colegii  și  profesorii,  nimic  nu  poate    te  facă    înțelegi  mai  bine,  decât  vocea  calmă  a  doamnei  sau  domnului  și  palma  lor  așezată  protector  pe  umărul tău,  în  timp  ce  urmăriți  amândoi  rândurile  negre  în paginile albe  și  imaginile  menite    îndulcească  și    fundamenteze  cunoștințele  acumulate. 

O  să-mi  spuneți  că se  pot  citi  cărți  și  online.  Da,  dar  dacă  nu  au  bani de  cărți,  închipuiți-vă  cu  ce  cumpără  măcar  o  tabletă!

La  cartea  tipărită  te  poți  întoarce  oricând, ori  de  câte  ori  ai  nevoie  de  un  sfat,  sau  simți  nevoia  unei  noi  perspective,  indiferent  dacă  ai curent  electric  sau  dacă  ai  conexiune puternică la  internet  sau  nu.

 

Copilăria  mi-a  fost  marcată  de  cărți.  Ai  mei  s-au  prins  destul  de  repede    nu  are  rost    se  streseze  foarte  mult  în  căutarea  cadoului  perfect.  Eram  cea  mai  fericită  când  primeam  cărți  cadou.  Nu  eram  mai  mare  de  clasa  a  patra  când  mi-au  cumpărat  ai  mei  Singur  pe  lume. De  la  librărie  și  până  acasă,  dădusem  gata  jumătate  din  ea  și    alesesem  cu  un  cucui  imens  în  frunte,  dobândit  în  urma  impactului  violent  cu  un  stâlp.  Bașca  cicăleala  mamei,  care  nu  înțelegea  și  pace  de  ce  nu  am  răbdare  până  acasă. 

Dragostea  de  carte  se  cultivă  din  copilărie. 

Dragostea de  carte  te  cuprinde  pe  nesimțite,  ca  un  hoț  experimentat  și,  odată  agățată de  tine,  nu  mai  ai  șanse de  scăpare.

Dragostea  de  carte  îți  aduce  alinare  și  vindecare  în  boli  sufletești  și  trupești  și  nu  are  efecte  adverse.

 



N-am știut  până  acum  de  conceptul  de  cărți  personalizate.  

Îmi place  tare.  În  primul  rând, pentru  bucuria din  ochii  copilului  în  momentul  în  care îi  citești  și-i  arăți:

-                       Uite,  ăsta  ești  tu,  Horia!  Ești  aici,  în  poveste,  te  bați  cu  cei  răi  și îi  ajuți  pe  cei  buni.  Când  era  mic,  Horia zicea    este  tororistul  bun,  care-i  salvează  pe toți.  Nu  există  teroriști  buni,  dragul  meu,  îi  spuneam,  dar  el  nu  și  nu,    știe  el  mai  bine.  Îi  plăcea  cuvântul,  nu  avea  habar  de semnificație.  Când  a  mai  crescut,  a  renunțat.  Descoperise  arheologia. 

În  al  doilea  rând,  poveștile  trebuie  date  mai  departe.  O  citește  copilul,  care  este  eroul principal,  apoi  o  duce  prietenului  său  cel  mai  bun, să  vadă  și  el  ce  isprăvi  poate  face.  Prietenul  cel  mai  bun  mai  are  un prieten  bun,  care ...  și  tot  așa  mai  departe.  Poveștile  circulă,  copiii  învață  și  toată  lumea  câștigă. 



Și,  nu  în  ultimul  rând,  îmi  place  ideea  de  a  personaliza  povești  adaptate  nivelului  de  vârstă  al  copilului.

M-am  izbit,  în  munca  mea  de  bibliotecară,  de  situații  și  hazlii,  și  triste  în  același  timp. Adina  este  în  clasa  I.  Știe    citească  binișor,  scrie  frumos  și  a  venit  hotărâtă    împrumute  ...  Cocoșatul  de  la  Notre-Dame. Ardea  catedrala  și  ea,  impresionată  de  imaginile  de la  televizor,  a  auzit  titlul  cărții. 

-                      Draga  mea  dragă, i-am  zis,  hai    citim  ceva  mai potrivit,  care  să-ți placă  și  să o  citești  repede  și  ușor.

-           Nuuuu,  eu  pe  aia o  vreau, să  știu  de  ce  arde catedrala.

După  două  săptămâni  de  negociere  cu  ea  și  de  căutat  pe  site-urile  de  specialitate,  am  dat  de   o  ediție  repovestită  pentru  copii,  de  câteva  pagini,  cu  o  grafică  drăguță  și  cu  o  copertă  atrăgătoare. 

Așa    Adina   știe  acum  trista  poveste  a  lui  Quasimodo,  chiar  dacă,  în  gura  ei,  pare  mai  mult  Casimod.

Am  câștigat  amândouă:  ea povestea dorită, iar  eu am  mai  învățat  ceva. 

 

Când  bate  soarele  în  ferestrele  bibliotecii,  se însuflețesc,  parcă,  și  cărțile  de  pe  raft.  Sau,  poate,  doar  mânuțele  nerăbdătoare  ale copiilor,  dau  viață  cărților.

În  orice  caz,  pe  lista  anuală  de  noi  achiziții pentru  bibliotecă,  editura  Elefantul  Meu  este  prima.  Nu  pot  cumpăra  cărți  pentru  fiecare  copil  în  parte,  dar  câteva  personalizate  cu  numele  celor  mai  vajnici  cititori  din  anul  școlar  respectiv,  tot  voi  lua.

Și-atunci,    te  ții  avalanșă  de cititori  la  biblioteca  de  la  școala  noastră,  din  cel  mai  frumos  orășel de  munte. 




 

 

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!