luni, 7 martie 2022

Terasa mea viitoare

 


             Recunosc,  pe  mine  nu  mă  dă  pe  spate  dragostea  pentru  agricultură.
    Habar  n-am  ce  înseamnă  a  căpăli,  n-am  săpat în  viața  mea,  n-am greblat, n-am  făcut  straturi  și  n-am  sădit  nimic,  iar  despre  îngrijirea  florilor  din  grădiniță  știu  doar  că  trandafirii  se  culeg  folosind   o  foarfecă  specială.  Ca  să  nu  mă  înțep.
Și,  totuși,  mă  mut  la  țară.
Bine,  nu  acum,  imediat.  Mai  sunt  câteva  lucruri  de  făcut,  dar,  în  esență,  casa  noastră  este  aproape  gata.
Și,  culmea,  de-abia  aștept.  Adică,  sincer  vă  spun,  nu  o  să  mai  fac  eu  agricultură  de  acum  înainte,  că  nu  mai  înveți  cal  bătrân  la  buiestru,  dar  partea  aia  idealizată  despre farmecul  vieții  la  țară  exercită  o  chemare  mult  prea  irezistibilă  asupra  mea,  pe  care  n-am  puterea  să  o  înfrunt.
Am  trăit  toată  viața  la  oraș.  În  claxoane  de  mașini,  scrâșnet  de  frâne,  gălăgie  deasupra,  dedesubt  și  în  laterale,  după  cum sunt  vecinii  așezați,  cocoțată  la  etajul  patru,  evident  într-un  bloc  fără  lift.  Și-am  ajuns  în  momentul  în care  o  clipă  de  liniște  valorează cât  greutatea  ei  în aur.
Pe  când  casa  noastră  de  la  țară  exista  doar  în  mințile  noastre  și  pe  hârtiile  desenate  de  soțul  meu,  ne-am  trezit  într-o  zi  vânzând  blana  ursului  din  pădure,  vorba  aceea:
- Și,  totuși,  cineva  va  trebui  să  lucreze,  cât  de  cât,  în  grădină,  nu?  m-a  întrebat  jumătatea  mea, cea  responsabilă  cu  ancorarea  picioarelor  pe  pământ.
- Tu,  bineînțeles!  Eu  am  să  fac  doar  clătitele  pe  care  le  vei  mânca,  în  pauză,  pe  terasă,  la  răcoare.  Cu  un  pahar  de  vin  roșu,  rece  ca  gheața,  de  la  beci!  Ce,  cumva  ți-ai  închipuit  altceva?
- Care  terasă?
- Aia  din  spatele  casei,  lângă  piscina  gonflabilă.  Doar  nu  vrei  să  mă  topesc  de  căldură,  vara,  în  Oltenia?! Și-odată  ce  m-ai  stârnit,  dragul  meu,  hai  să-ți  povestesc  despre  terasa  noastră,  de  la  țară.
Eu  sunt  o  fată  simplă,  nu-ți  cer  luna  de  pe  cer.  Doar  un  podium  din  lemn   lăcuit,  fix  sub  nucul  bătrân  din  spate.  Dimensiunile  le  las  la  aprecierea  ta,  că  matematica  nu-mi  prea  este  prietenă.
- Da, știu,  tu  le  ai  doar  cu  ideile,  restul  e  treaba  mea,  bombănbe  el.
- Ai  zis  ceva,  dragă?
- A,  nu ... nimic!
- Așa,  mai  departe!  Toată  ziua  este  umbră  sub  nuc,  dar  tot  vom  mai  avea  nevoie  de  o  umbrelă  uriașă,  în  caz  de  ploaie  de-aia  repede  și  scurtă,  de  vară,  să  nu  ne  ude  mobilierul.

- A,  ai  și  mobilier!
- Păi ...  stăm pe  jos?  Și  clătitele?  Le  punem  tot  pe  jos?  Nu,  nu,  nu  se  poate!
Nu  mă  mai  întrerupe,  te  rog!  Deci,  scaune,  chiar  fotolii,  din ratan  și  o  măsuță,  nici  prea  mare  să  ocupe   spațiu  mult,  dar  nici  prea  mică  să  nu  încapă  nimic  pe  ea.  Musai  și  un  balansoar  drăguț,  pentru  citit.   În  cele  patru  colțuri  ale  podiumului  vor  fi  patru  ghivece  mari  cu  arbuști  ornamentali,  mă  mai  gândesc la  specie,  că  mai  avem  un  pic  de  timp  la  dispoziție.




- Ohoo,  poți  să  te  tot  gândești!
- Iar?  Te  rog frumos!  Patru  lămpi  solare,  fix  între  ghivecele  de  care  tocmai  ți-am  zis,  pentru  atmosferă,  că  doar  mă  știi  ce  romantică  mi-s!  A,  era  să  uit:  podiumul  are  și  o  treaptă,  să  pot  urca  mai  repede  și  în  siguranță,  după  ce  am  ieșit  de  la  piscină  sau  după  ce  m-am  bronzat  pe  șezlong.
- Care  piscină?  Care  șezlong?  omul  meu  arăta  sincer  mirat.
- Piscină  gonflabilă,  de-aia  mare,  pusă  mai încolo  un pic,  la  soare, lângă  un  șezlong  colorat,  ce  naiba,  n-ai  niciun  pic  de  imaginație,  dragă?  
- Imaginația  mea  nu  prea  bate  cu  a  ta,  se  pare.  Eu  mă  gândeam  la  un  coteț,  cu  câteva  zburătoare,  care  să  ne  facă  ouă proaspete.  Unde  le  punem, dacă  tu  aduci  Grădina  Edenului  în  curte?
- Ce  are  a  face  una  cu  alta?  Împărțim  curtea  în  două  și  cotețul  îl  punem  în  cealaltă  parte.  Că  doar  îmi  trebuie  și  mie  ouă  proaspete  pentru  prăjituri  cu  fructe.
- Parcă  ziceai  clătite!
- Of,  greu  mai  ești  de  cap!  Și,  stai,  că  n-am  terminat  cu  terasa.  Crengile  nucului  sunt  destul  de  sus,  ideal   pentru  lampioane  colorate.  Și  ca să  nu  zici  tu  că  eu  mă  gândesc   strict  la  plăcere  și  las  în  seama  ta  siguranța,  trebuie  să  luăm  neapărat  și  trei  panouri  mobile,  care  se pot  monta  pe  lateralele  podiumului,  pentru  a  ne  feri  de  vânt.  Ce  poate  fi  mai  frumos  decât  o  după-amiază  de  toamnă,  când  soarele  încă  nu  este  neputincios,  iar  vântul  nu  a  căpătat  încă  puteri  depline, o   după-amiază  cu  noi  doi  ascultând  foșnetul  frunzelor  arămii  risipite  în  jur  și  îngânând  refrene  vesele  la  o  cană  de  ceai  de  măceșe?
- La  faza  cu  refrenele,  mi-ai  tăiat  entuziasmul.  După  cum  cânți  tu ...
- Ce  vrei,  dragă,  nu  pot  fi  perfectă.
- Se vede  treaba  că  de  mult  timp  pui  la  cale  planuri  de  terasă  în  grădină.
- Habar  n-ai  ce  minuni  găsești  pe  Biano.ro.  Îți  arăt  eu,  n-avea  grijă,  că  nu  te  las  așa  neștiutor!


                                  Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2022!

sâmbătă, 5 martie 2022

Spring SuperBlog 2022!

Nu știu sigur de-oi duce-o la bun sfârșit. 

Sigur știu doar că timpul meu, în ultimele luni, mi-a tot prăvălit bolovani în cale, bolovani pe care nu i-am mai putut urni. Care m-au dovedit.  
Sigur știu doar că am nevoie de timp pentru mine. 
Pentru cuvintele mele, care izvorăsc, haotice și dureroase, și trebuie ordonate. 
Dacă am învățat ceva în atâția ani de SuperBlog, am învățat că acolo mă pot aduna fără să mă doară. 
Că acolo pot plânge și pot râde fără să mi se ceară obol pe sentimente. 
Că acolo pot să fiu eu și să nu recunosc asta, dacă nu vreau. 
Sau pot să strig în gura mare cum mă aflu și de ce, fără să-mi fie frică. 
Scriitorii au lumea lor, nu-i așa? Contrazice-i, dacă poți! (sic!) 

De-aceea, cu mâna pe inimă vă spun: nu știu de-oi duce-o la bun sfârșit! Dar mă străduiesc. 
Mai ales că vine primăvara. Turbată, îngrijorată,  săracă  în  bucurii,  dar, totuși ... primăvara! 
Și, poate, așa  restartăm și viața!



joi, 21 octombrie 2021

Din diminețile mele

 

-                      De  unde  miroase,  frate, că  nu  văd  nicio ceașcă  de  cafea!

-                      De  la  mine,  din  geantă!

-                      Ce  vorbești?  Ai   căni  pline  cu  cafea  în  geantă?  Nu  te  cred!

-                  Tu  vorbești  aiurea,  nu  eu!  Nu  căni  cu  cafea,  ci  doar  cafea!  O  cutie  sigilată  cu  cafea  proaspăt  prăjită.

-                   Și  tu  vrei  să  zici  că  o  cutie  nedesfăcută, și  în  geantă  încă,  miroase așa  de  tare?  Haida, de!

-     Punem  pariu?  Cine  pierde  bea  o singură  ceașcă  astăzi,  una  singură,  dar  o  prepară  toată  săptămâna, pentru  tot  biroul!

De  trei  decenii  și  mai  bine,  diminețile  mele  se  grăbesc.  Rezolvă  multe  în  timp  record,  ele,  diminețile,  apoi  prind  aripi  la  picioare, coborând  toate  cele  patru  etaje  și  traversând  bulevardul  spre  locul  meu de  muncă. 

De trei  decenii  și  mai  bine,  cafeaua mea  de  dimineață    așteaptă pe  colțul  biroului.  Pentru  că,  fapt  deja  de  notorietate,  neurologii  și  toxicologii  au  ajuns la concluzia    zonele  creierului  responsabile  de  concentrare și  memorie sunt  impulsionate  de  cofeină. 




Doar  sâmbăta și  duminica, pe  când  moliciunea  așternuturilor  îmi  toarnă mie  plumb în  glezne,  iar  omului  de  lângă  mine   îi  netezește  calea  spre  bucătărie  și  spre  aparatul  de  cafea,  doar  atunci  cafeaua  de  dimineață   ne  răsfață  cu  arome  și  gusturi  sublime  acasă  la  noi.  Pentru  că,  nu-i  așa?,  activează  neurotransmițătorii  care  controlează  starea de spirit.  Stop  depresiei,  start  bunei  dispoziții,  bine  ați  venit  serotonină și  dopamină,  hormoni  ai  fericirii!

Și  atunci,  unde  aș fi  putut  eu  testa  mai  bine  gustul  și  aroma  cafelei  Etolia,  pe  care, sincer    spun,  nu  am cumpărat-o  de  la  vreun  magazin  de  cafea,  ci   am  primit-o  spre  degustare  de  la  Kfea,  primul și  cel mai mare  Coffee  Shop  online  din  România,  dacă nu  pe  pielea  prietenilor și  colegilor  mei  de  muncă?

  ne  înțelegem,  însă:  doar  un  pic,  de  degustare!  Restul, partea  cea  mai mare  și  mai  bună,  rămâne  sub  lacăt  până  în  dimineața  de  sâmbătă.  Până când  freamătul  albastru  al  perdelei  din  dormitor  va  împrăștia  zbaterile   fierbinți,  delicate  și  parfumate  ale  cafelei,  în  ceașca  mea  preferată,  adusă  de  jumătatea  mea  mai bună  și  mai  matinală.      


 Este  clar,  cafeaua  vine  la  pachet  cu  o grămadă  de  beneficii pentru  sănătate,  inclusiv  prevenirea  declinului  cognitiv  asociat  anomaliilor  mintale.  Dar  orice lucru  bun,  consumat  în  exces  și  necorespunzător,  poate  acționa  și   în  sens invers. De  aceea,  am mereu  grijă    cumpăr  cafea  boabe,  intens  prăjită,  pentru    are  niveluri  mai  ridicate  de  antioxidanți.  Și,  da,  cel  mai  indicat  este    consumi  cafeaua  dimineața,  după  ora  nouă,  dar...  vreau  să-l  văd  eu  pe  ăla care  funcționează  până  la  ora  aia  târzie,  fără  măcar  o  înghițitură  din  lichidul  magic!

            Exact, magic!

            O  cafea  de  specialitate  se  simte  imediat.  Ochii  îi recunosc  curgerea  lină  și limpede,  ca  a  unei  picături  de  rouă  prelinsă  dintr-o  cupă  de  regina – nopții,  nasul  miroase  imediat  adierea  dătătoare  de fluturi  în  vârful  limbii,  iar  urechile  îi  înregistrează  șoapta  ca  pe  o  poveste  fermecată, într-o  seară  de  iarnă,  la  gura  sobei.  Și  dacă  toate  aceste  simțuri  îți  dau  de  știre  despre  magia  ei,  atunci  nu-ți  mai  rămâne  decât    o  sorbi  încet,  cu  grijă,  ca    nu-i  sfarmi  cristalele  de  catifea  și    dai  ocazie  și  papilelor  gustative    se  bucure.


             Cafeaua  mea de  dimineață ...  stai,  stai  un pic?  De ce de dimineață?  Păi, eu beau cafea și  la  prânz!  Seara, nu,  recunosc!  Seara  vreau  să-mi  întind  fiecare  părticică  din  trup  sub  plapumă,    fiu  leneșă  și alintată  ca  o  pisică,  iar  somnul    vină  repede, repede,  căci,  de  la  o  vreme  așa  mi  se  pare  și    dorm:  prea  repede!  Seara,  ca  întotdeauna,  de  altfel,  cafeaua  îmi    energie,  prea  multă  chiar  și  nu  pot  risca      foiesc  întocmai  ca  un  drug  de  porumb  pus  la  copt.  Nu  de  alta, dar omul  meu  doarme  așa  de  liniștit  și  de  cuminte,  încât  mi-e  frică  și    respir,  de  teamă    nu-l  trezesc. Mai  știi,  dacă  nu-l las    doarmă,  poate    dimineață  nu-mi  mai  face  cafea! 

            A,  mai  e  nevoie    spun   am  câștigat  pariul  la  birou?

            P.S.  pozele  îmi  aparțin,  dar  sunt  realizate  cu  sprijinul  binevoitor  (că  oricum  nu  avea  de  ales)  al  vecinului  meu  de  sacrificiu.

 

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2021!