marți, 12 noiembrie 2019

Surpriză la Brașov


         


         Am  cam  fost   multe   lucruri  în  îndelungata  mea  viață  profesională:  și  secretară,  și  dactilografă,  și  casieră,  ba,  chiar  și  bibliotecară  la  un  liceu.  Dar  organizator  de  evenimente,  nu!
            Și,  cum  niciodată  nu-i  târziu,  oportunitatea  de  a-mi  testa  abilitățile  în  organizarea  unui  eveniment  privat  a  venit  pe  neașteptate  și  pe  necăutate. Pe  necăutate, da,  pentru    nu  numai   nu  mi-am  dorit,  dar  nici  măcar  nu  m-am  gândit  vreodată      putea  fi  pusă  în  asemenea  situație. Soarta,  de!  după  cum  spune  adolescentul  din  dotare  proprie  și  personală.

            Nu  știu  cum      explic,  dar  eu  sunt  o  fire  foarte  apropiată  de  cea  a  păianjenului:  stau  într-un  colț,  observ  cu  mare  atenție  ca    fiu  bine  informată  și    știu  ce  bârfesc  pe  urmă  și,  dintr-o  dată,  trec la  atac,  adică  mănânc,  beau,  dansez,  fără  nicio  grijă  și  fără  nicio  responsabilitate.  Din  punctul  meu  de  vedere,  e  perfect.  Să-și  bată  alții  capul  cu  organizarea  și  servirea,  nu  eu.
            Sunt  bibliotecară  la  liceu,  după  cum  spuneam,  prietenă  bună  cu  elevii  din  clasa  a  XII-a,  cititori  fideli  în  cei  patru  ani  de  liceu.  Diriginta  lor,  o  profesoară  cu  doar  câțiva  ani  mai  mare  decât  ei,  aflată  la  prima  generație  de  elevi,  a  construit  în  timp  o  relație  specială  cu  ei,  de  prietenie  și  de  respect  reciproc.  Iar  la  sfârșitul  clasei  a  XII-a,  după  banchetul  lor,  respectiva  domnișoară  plănuia  ...    se  mărite!  Doar că  socoteala  de  acasă  nu  se  potrivește  cu  cea  din  târg!

            Într-o  bună  dimineață,  cu  parfum  de  tei  și  adiere  de  vacanță,  m-am  pomenit  cu  toată  clasa  în  bibliotecă.  Serioși,  concentrați,  cu  niște  mutre  lungi,  de  am  crezut    s-a reeditat  povestea  Titanicului,  cu  ei  în  rolurile  principale. 
-           Doamna,  am  venit    ne  ajutați!    nu  cumva    ne  lăsați!
-          Ce    nu    las?  Unde    nu    las? nu  înțelegeam  eu  problema.
-            nu  spuneți  nu!    rugăm,  nu  spuneți  nu!
-                      Bine,  spun  da,  dar  la  ce?  Sper    nu  vreți      apuc  de  sport  de  performanță  acum,  sau  de  cântat,  nu-i  așa?
-                       Stați  liniștită,  nu-i  vorba  de  asta.  Vrem  doar    ne  organizați  banchetul  și  petrecerea  de  cununie  a  doamnei  diriginte.  Amândouă  evenimentele    fie  în  aceeași  seară,  iar  doamna    nu  știe.
-                      No,    m-ați  omorât!  Cum  adică    nu  știe?  Păi,  nu  ea  se  mărită?
-                       Cununia  civilă  are  loc  chiar  în  dimineața  zilei  în  care  noi  vrem    facem  banchetul.  Atunci  au  programat-o  la  primărie,  ce    facă!  Doamna  zice    nu  vrea    ne  strice  banchetul,  deci,  ne  lasă  pe  noi    sărbătorim,  iar  petrecerea  de  cununie  o  va  reprograma  peste  câteva  zile.  Iar  noi  vrem  să-i  facem  o  surpriză  și  ne-am  gândit  la  dumneavoastră,    ne  ajutați!
-                      Măi,  copii,  nu  puteați  voi      gândiți  la  mine  doar  ca  la  cea  mai  bună  degustătoare  de  torturi??!  Cu   ce  v-am  greșit  eu  vouă?
-                      Tocmai  asta  este, că  noi  avem  încredere    dumneavoastră  nu  ne  dați  de  gol  și  nici  nu  ne  lăsați.    nu  spuneți  nu!




Și-așa  am  ajuns  eu  din  bibliotecar  de  școală,  organizator  de  evenimente  surpriză.  Am  convocat  o  ședință  fulger,  cu  ordinea  de  zi  foarte  strict  punctată:
1 -  unde    fie  petrecerea?
2 – unde  îi  cazez pe  toți?
3 -  cum  și  pe  cine  invităm?
și
4 -  cum    nu  ne  dăm  de  gol?

-                       Doamna,  vrem  undeva  la  munte,  la  o  stațiune  nu  foarte  departe  de  noi,    putem  ajunge  repede,  propun  băieții.
-                      Cu  brazi  falnici  drept  martori,  cu  stele  aninate  în  voalul  miresei,  cu  izvoare  clipocind  în  liniștea  nopții,  drept  marș  nupțial  și  noi,  undeva,  în  spate,  urându-le  viață  lungă,  îmbelșugată  și  iubire  multă,  visează  fetele.
-                      Gata,  am  înțeles,  nu  mai  bateți  câmpii  și  lăsați-mă  să-mi  fac  treaba,  m-am  rățoit  eu,  în  speranța    nu  vor  observa  disperarea  din  ochii  mei.




Deci,  pe  rând:  unde?  La  Poiana  Brașov,  evident,    nu-i  nici  departe  și  este  pe  placul  tuturor,  încă  n-am  întâlnit,  n-am  auzit,  n-am  cunoscut  niciun   om  căruia    nu-i  placă  Poiana  Brașov.  Hotărât!  Da,  dar  îmi  trebuie  nu  numai  cazare  în  Poiana  Brașov,  ci  și  un  salon  evenimente  în  Brașov,    doar  nu  s-or  felicita  în  dormitoare. 

Pune-te,  Cami,  pe  căutat,    timpul  nu  este  aliatul  nimănui  și  zboară  incredibil  de  repede.  Și  așa  am  aflat  de  Royal  Boutique  Hotel  Poiana  Brașov.  




În  primul  rând,  au  apartamentul  modern,  în  care încap  patru  persoane,  apoi  suita  vintage  cu  două  dormitoare,  unul  cu  pat  dublu, unul  cu  o  canapea  extensibilă,  deci  încă  trei  persoane  rezolvate.  Mai  există  și  suită  modernă,  cu  trei  paturi  de o  persoană,  cameră  triplă  vintage,  cameră  dublă  vintage,  precum  și  camere  duble  sau  twin  moderne.  Iar,  pentru  tinerii  însurăței,  nimic  mai  potrivit  decât    fie  aproape  de  cer,  într-o  cameră  dublă,  vintage,  la  mansardă!  Primele  două  puncte  bifate,  rezolvate  cu  brio,  ca    nu  mai  vorbim  de  peisajele  splendide  care  se  ni  se  oferă,  darnice,  în  fața  ochilor.

Felicitările,  masa  și  dansul  vor  avea  loc  în  sala  de  nuntă,  care  poate  găzdui  150  de  persoane,  ceea  ce  este  mai  mult  decât  am  avea  nevoie.  Deosebit  de  frumos  amenajată,  cu  o  explozie  de  flori  și   aranjamente  moderne,  cu  ring  de  dans  și  sistem  de  sunet  performant,  sunt  convinsă    va  oferi  unicitate  și  excelență  celor  două  momente,  strâns  legate  între  ele,  dar  atât  de  diferite,  pe  care  le  va  găzdui. 




Inițial,  am  crezut    nu  voi  putea  beneficia  de  oferta  cu  două  camere  gratuite  pentru  miri  și  nași,  ținând  cont  de  faptul    este  cununie  civilă,  nu  religioasă,  dar,  cum  încercarea  moarte  n-are,  am  avut  surpriza    găsesc  personal  amabil, dispus    ne  ofere  tot  ce  este  mai  bun.  Și    păstreze  și  secretul,  la  cazarea  tinerilor  însurăței,  evident.




Cât  despre  meniu  ... păi,  ce să    spun,    nu  pot  scrie  fără  să-mi  lase  gura  apă,  înțelegeți  ce  vreau    zic?  Gustare  rece,  pește,  sarmale,  friptură  și  open  bar!  Ca    nu  mai  vorbim  despre  tort.  Tortul  inclus,  din  partea  casei!




Bun,  pe  cine  invităm,  la  urma  urmei?  Părinții  mirilor,  bineînțeles,  câte  un  frate  de  fiecare  bucată  miri,    mai  mulți  nu  au,  nașii,  desigur,  precum  și  câțiva  prieteni  apropiați,  de  pe  lista  pe  care  ne-a  furnizat-o,  plângând  de  emoție,  mama  miresei.  Credeți    am  putut  ține  secretul  față  de  ea? Ei,  aș,  ne-a  mirosit  imediat  ce  am  contactat-o.

Iar  secretul  nostru?  În  perfectă  siguranță,  ne-au  promis  angajații,  mai  ales  cei  de  la  recepție,  care  se  vor  strădui  din  răsputeri  să-i  trateze  cu  nonșalanță  pe  cei  doi  tineri  fericiți.  Vor  participa  și  ei  la  marea  dezvăluire,  care  va  avea  loc  în  sala  de  nuntă,  imediat  ce  mirii  vor  păși  înăuntru,  convinși    participă  la  un  banchet  de  absolvire  a  liceului. 

Recunosc,  mi-a  fost  teamă  de  costuri.  M-am  gândit    prețurile  vor  fi  mai  mari  decât  își  pot  permite  copiii,  dar  m-am  înșelat.  Odată  dezvăluită  întreaga  operațiune  în  fața  mamei  miresei,  aceasta  s-a  oferit    suporte  cheltuielile  pentru  familii  și  prieteni,  hotelul  ne-a  oferit  prețuri  promoționale  la  cazare,  precum  și  transport  cu  autocarul  la  venirea  și  la  plecarea  din  Poiana  Brașov. 

Mai  este  un  pic  până  la  eveniment,  copiii  au  emoții  și  eu   dau  smeu  în  parcare,  dar  tremur  mai tare  decât  ei.    le  fie  cu  noroc  însurățeilor  și  cu  baftă  la  examene  copiilor!
 Uite-așa  am  ajuns  eu  din  bibliotecar  de  școală,  organizator  de  evenimente  surpriză!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019






sâmbătă, 9 noiembrie 2019

O casă veche, o firmă nouă


          Am  admirat  întotdeauna  clădirile  vechi,   mai  ales  cele  cu  acoperiș  țuguiat  și  cu  ferestre  ovale  și  foarte  înalte,  de  parcă  ar  fi  unit  podeaua  cu tavanul,  într-o  dublă  încercare:  întâi    lase  lumina    pătrundă  în  toate  cotloanele  încăperii  și,  apoi,  pavăză  împotriva incursiunii  nerușinate  a  exteriorului  asupra  intimității  interiorului.  Și,  dacă  aceleași  clădiri  se  află  plasate  în  mijlocul  unui  parc,  cu  o  alee  șerpuitoare  pe  sub câțiva  castani  sălbatici  drept  cale  de  acces  de  la  stradă,  atunci    declar  fan  înfocat  pe  vecie.
            Nu  m-am  gândit  niciodată    o  asemenea  clădire  va  fi  sediul  firmei  în  care  lucrez,  dar  când  am  ajuns  în  fața  porții,  proaspăt  admisă  în  urma  unui  concurs  pentru  un  post  vacant,  am  crezut    l-am  apucat  de  Dumnezeu  de  picior. M-am  imaginat  instantaneu  într-o  sală  imensă,  pardosită  cu  marmură  neagră,  la  un  birou  masiv  din  lemn  de nuc,  cu  sertare  și  sertărașe  filigranate,  rămas  în  urma  proprietarilor  anteriori,  evident  boieri  de  viță  veche  și  care  slujise  drept  sală  de  bal  în  anii  ei  de  glorie.    tot  vrei    lucrezi  în  asemenea  ambient,  mi-am  spus,  nerăbdătoare      ridic  la  înălțimea  unui  asemenea  edificiu.
            Doar că așteptările  prea  mari  cauzează  poticniri  și  căderi  mult  prea  dureroase.  Încăperi  mici,  două-trei  birouri  înghesuite  în  fiecare  cameră,  un  hol  întunecos  și  mult  prea  îngust.  Doar  ferestrele  erau  exact  așa  cum    așteptam:  înalte,  rotunjite  în  partea  de  sus  și  cu  pervaze  foarte  late  și  foarte  joase,  pe  care  te  puteai  cuibări  în  voie,  cu  o  cană  de  ceai  fierbinte  în  mână,  ca să  admiri  jocul  spectaculos  al  toamnei  în  parcul  din  față.  Am  aflat  abia  pe  urmă    sediul  firmei  era,  într-adevăr,  o  casă  foarte  veche,  moștenită  de  director,  care  deschisese  în  grabă  filiala  din  orașul  nostru,  sperând    renovările  vor  veni  în  curând,  în  funcție  de  rezultatele  activității. 
            Acum  vreo  câțiva  ani,  luam  foc   și    descărcam  cu  tunete  și  trăsnete  dacă  aveai  nesăbuința    zici  dacă  trec  și  de  iarna  asta ...  în  prezența  mea.  Băi,  frate,    gândeam,  nu  mai  ești  în  anul  1900  toamna,  acum  există  centrale  termice  și  instalații  de  aer  condiționat  la  tot  pasul,  nu  mai  este  o  problemă    treci  de  iarnă,  ați  înnebunit,  sau  ce?  Ei,  bine,  în  iarna  aia  am  crezut  sincer     nu  mai  apuc  primăvara.  Cel  puțin  nu  la  locul  ăla  de  muncă,  în  asemenea  condiții:  tocăria  ferestrelor  mele  minunate  se zgâlțâia  din  toate  încheieturile  la  fiecare  pală  de  vânt,  la  fiecare  ploaie  apa  se  prelingea  pe  la  colțuri,  lăsând  în  urmă  miros  de  rânced,  iar  caloriferele  electrice  montate  în  birouri  nu  reușeau    facă  prea  mare  căldură.    străduiam  din  răsputeri      concentrez  pe  activitatea  mea  de  zi  cu  zi,  mai  ales  că,  în  mod  neașteptat,  afacerea  mergea  foarte  bine,  căpătând  renume  și  clienți  fideli  în  mod  constant.  Era  frig,  era   întuneric,  mirosea  greu  în  zilele  ploioase,  iar  entuziasmul  nostru,  al  celor  câțiva  angajați  ai  biroului  financiar,  scădea  tot  mai  mult.  Punând  la  socoteală  și   afară  era  deja  întuneric  la  sfârșitul  orelor  de  program,  aproape    intrasem  în  depresie  profesională,  fără  a  se  întrevedea  vreo  posibilitate  de  remediere. 
            După  vacanța  de  sărbători,  viața  în  firmă  a  căpătat  o  nouă  direcție.  Printre  noi  se  infiltrase  un  auditor  energetic,  special  adus  de  la  București,  pentru  efectuarea  unui  audit  energetic  care  trebuia    găsească  metodele  optime  pentru  reabilitarea  termică  a  sediului  nostru.  Cam  dubios,  nu?  indiferent  ce-o  mai  fi  însemnând  și  asta!




            
           Omul  cât  trăiește,  învață,  așa  cum  am  învățat  și  noi  cum  se  face  o  termoviziune  clădiri,  dar  și  faptul    aceasta  este  singura  metodă  nedistructivă  cu  ajutorul  căreia  se  pot  depista  problemele  clădirilor  și  instalațiilor,  fără  a  se  interveni  asupra  lor.  Iar  iarna  s-a  dovedit  a  fi  sezonul  ideal  pentru  depistarea  problemelor  de  izolație  termică  sau  a  infiltrațiilor  de  aer  exterior.  Un  audit  energetic,  ne-a  explicat  șeful,  analizează  situația  actuală  a  clădirii  în  care  ne  desfășurăm  activitatea  și  include  și  un  certificat  energetic,  cu  soluții  de  reabilitare  energetică,  precum  și  estimarea lucrărilor  de  izolare  termică  și  de  amortizare  a  investiției.  Iar  mai  sus  numitul  certificat  energetic,  a  continuat  șeful,  trebuie  musai  afișat  în  toate  clădirile  consumatoare  de  energie  vizitate  frecvent  de  public. 
            Și,  ca    nu  mai  căscăm  ochii  ca  la  o  cometă  fumătoare  de  trabuc,   aterizată  în  biroul  nostru  ziua  în  amiaza  mare,  am  fost  invitați    vedem  cum  arată  o  termogramă.  Mai  precis,  cum  arată  infiltrațiile  de  umiditate  în perete,  văzute  cu  o  cameră  de  termoviziune. 


            Ce      mai spun?  Auditorul  energetic  a  făcut  recomandări pentru  reducerea  consumului  de  energie  al  clădirii,  cele  mai  fiabile  metode  pentru  izolarea  pereților  exteriori  și  pentru  schimbarea  tâmplăriei,  ținând  cont  și  de  dorința  proprietarului  de  a  conserva  aspectul  ferestrelor  și  al  ușilor. 
            Încă  nu  sunt  gata  lucrările  de  reabilitare,  mai  durează  puțin.   Primăvara  bate  la  ușa  birourilor  noastre  care   miros  frumos,  a  iarbă  proaspăt  răsărită,  iar  noi,  cei  câțiva  angajați  ai  biroului  financiar,  putem  definitiva  bilanțurile  și  bugetele  de  venituri  și  cheltuieli  fără  teamă  de  ploaie,  de  întuneric  și  de  frig.

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019