duminică, 28 februarie 2021

De ce?

 


Pentru  că  nu  am  nevoie  de motive.   Doar  de  câteva  explicații.

Pentru  că  nu  am  nevoie  de  primăvară.  Sau de toamnă.  

Pentru  că  gândurile  și  cuvintele  mele  curg  în direcții  diametral  opuse.  Se  vede,  nu?

Pentru  că  am  nevoie  de  cineva  ca  să  le  adune.  Sau  de  ceva.

Pentru  că  îmi  place.

Pentru  că  începe.

Pentru  că  am  spus  că nu  o să  mai  fac.

Pentru  că  sunt  bucuroasă  că  încă  pot  să  o  fac.

Pentru  că  nu știți  despre  ce  vorbesc.

Mă  înscriu  la  Spring  SuperBlog  2021!

Atât!




miercuri, 2 decembrie 2020

Dac-aș putea ...

 

             Dac-aș  putea,    ploua  cu  bomboane  de  ciocolată.

            Milioane de  bomboane  de  ciocolată  învelite  în  staniol  de  diferite  culori,  cu  umpluturi  de  toate  felurile  și  pe  toate  gusturile,  care  ar  ateriza  peste  tot, pe  toate  străzile,  pe  toate  ulițele,  prin  toate  cotloanele.  Pentru    nu  există  om  care    nu  se  fi  bucurat  măcar  o  dată  în  viață,   la  primirea  unei  bomboane,  așa,  surpriză,  pe  nepusă-masă  și pe  neanunțate.



            Vine  Crăciunul, oameni  buni,  Crăciunul  unui  an  atât  de  năuc,  încât  le-a  dat  pe  toate  peste  cap,  fără    știe  nici  el,  cu  adevărat,  ce  a  vrut    facă. 

            Vine  Crăciunul,  oameni  buni,   cu  daruri  și  cu  urări,  cu  colinde  și  cu  speranță!

            Cu  brad  frumos  împodobit  și  cu  cozonaci  împletiți,  devorați  până  la  ultima  firimitură  alături  de  cei  dragi!

            Contrar  tuturor  poveștilor, motanul  nostru  mai  negru  decât  noaptea,  Ticuță,  nu  a  răsturnat  niciodată  bradul.  Kiki,  însă,  da!

            Kiki  este  nepoata  mea,  cea  care,  de  când  a  urcat  prima  dată  singură  scările de  la  etajul  trei, unde  locuiește  ea,  la  etajul  patru, unde  locuiesc eu,  și  până și-a  făcut  buletin de  identitate,  în  fiecare  an,  fără  excepție,  mi-a  răsturnat  bradul  de  Crăciun  și  mi-a  spart  globulețele.  Ba se  împiedica  de  covor,  ba  cerceta  prea  cu  mare  atenție  cele mai  frumoase și  mai  mari  globulețe,  care  i  se  agățau  de  mână  și  nu  se  mai  dezlipeau,  ba  cel  mai  bun  loc  de  ascuns  la  pitita  era   sub  brad,  ba  îi  trebuia  exact  ciocolata  de  dedesubt,  nu  cea de pe  măsuță,  de  motive nu  a  dus  lipsă  niciodată.  Am încercat   o  supraveghem,  să stăm  cu  ochii  pe  ea,  imediat  de  cum  intra  pe  ușă.    provoc  pe  voi    nu  scăpați  din  ochi  un  piper  de  fată, care  se  rostogolea  dintr-o  cameră  în  alta,  mai  ceva  ca  mingea  servită  de  Simona  Halep  la  Roland Garros, că  nouă  nu  ne-a  ieșit.

            Într-un  singur  an,  pot    spun  cu  mâna  pe  inimă,    nu  a  fost  ea singura  vinovată.  A  avut  intenții  bune,  dar,  știm  cu  toții că  drumul  spre  iad  este  pavat  cu  intenții  bune.  Ticuță  nu-și  face  neamul  de  râs.  Are  o  lene  cuibărită  sub  blana  lui  lucioasă,  de  se  întinde  din  mijlocul  camerei  până,  hăt,  aproape  de  colțul  cel  mai  îndepărtat. Adică,  fix  acolo  unde   stătea,  maiestuos și  încrezut,  bradul  nostru  de  Crăciun. 

            Intrată valvârtej pe  ușă  de numai  câteva  secunde, Kiki a înțepenit când  a  văzut  motanul  deșirându-se  perfid  spre  brad.  N-a  stat  o  clipă  pe  gânduri  și,  înșfăcându-l  de  coadă,  a  încercat  să-l  tragă  înapoi.  Doar  că,  fiind  luat  pe  nepregătite,  motanul  s-a  speriat,  s-a  mieunat  prelung  și  a  sărit  drept  ...  în  brad.  Bradul  s-a  speriat  și   el,  la  rândul  lui  și,  uite-așa,  cât  ai  clipi,  totul  s-a  năruit  ca  într-un  film  despre  apocalipsa  Crăciunului.  Și,  peste  toate,  pocnetul  ușii  de  la  intrare  ne-a  încredințat    micuței  noastre  Kiki  îi  scăpărau  călcâiele  fugind  pe  scări  în  jos,  la  adăpostul  propriei  locuințe.

            A crescut  Kiki  și  de  curând  și-a  deschis  propriul  salon  de  coafură.  Merge  la  serviciu  cu ... trotineta.  Electrică,  bineînțeles,  dar  tot  trotinetă.  Pentru  toate  nimicurile pe  care  trebuie    le  care  cu  ea  în  fiecare  zi,  pentru  toate  amintirile   despre  copilul  care  a  fost  și  despre  tânăra  minunată  care  a  devenit,  anul  ăsta,  Moș  Crăciun  îi  va  pregăti  un  rucsac  de  damă  de  la  Desigual.   Și  delicat,  și  voluntar,  și  frumos,  exact  ca  ea.  Și  știu  asta  pentru    am  vorbit  personal  cu  el. 



            Nu știu  cum  va  fi  de  Crăciun,  dar,  acum,  e  un  frig  afară  de-ți  cad  degetele  de  la  mâini  în  mănușă.  Cel  puțin  așa  mi-a  spus  adolescentul din  dotare  proprie,  încercând,  fără  prea  mare succes,  să-și  dea  jos  ghetele.  Degetele  de  la  mână,  înghețate  bocnă,  nu  l-au  ajutat  prea  mult  decât  după  vreo  câteva  minute,  după  ce  și-au  revenit  la  o  temperatură  corespunzătoare.  Acum,  cred  că știți  și  voi    cel  mai  greu  este    faci cadouri  unui  adolescent  în  ziua  de  azi.  Pentru    telefon  are,  laptop  are,  mai  ales   în  vremurile  astea,  nici  școală  nu  mai  poate  face  fără  ele,  playstation  are,  gadgeturi -  cât  încape,  hainele  și  le  alege  singur, că  altfel  iese  conflagrație mondială,  deci,  eu  cred    nu  există  provocare  mai  mare  decât  să-i  faci  cadou  unui  băiat  de  17  ani.  Poate    pe  o  fată  o  mai  îndulcești  cu  o  bijuterie  cu  piatră  prețioasă  sau  un  parfum  de  genul  celor   care  te  costă  salariul  pe  trei  luni,  zic  și  eu,  nu  știu,  deși  nu  bag mâna  în  foc. 

            Dar,  în  toată  această  disperarea  a  mea,  salvarea  a  venit  pe  neașteptate.

-           Mami,    ajuți  să-mi  cumpăr  un  portofel?

-          Păi,  cum  ți-a  venit  ție  să-ți  cumperi  portofel?  De  când  porți  tu  portofel?

-                      No,  îmi  trebuie  și  gata, mă  ajuți?  Am  găsit  câteva  portofele  pentru  bărbați  pe  Answear,  dar  nu    pot  hotărî. 

-                      Te  ajut  să-l  alegi,  dar  nu  mai  bine  îi  scrii  tu  lui  Moș  Crăciun  și-i  spui    ți-l  aducă?

-                      Mda,  Moș Crăciun!  Ok,  am  înțeles,  ești  în  pană  de  idei  și  acum  profiți.  Bineee,  dar  cu  o  condiție.

-                      Ia  zi,  uimește-mă!

-                      Portofelul   nu  se  dăruiește  gol,  trebuie    bagi ceva  în  el!

-                      Ok,  am  înțeles!  Ai  nevoie  de  finanțare  suplimentară!

-                      Nu  neapărat!  Nu  musai  bani,  poate    mai  fie  un  obiect  micuț  înăuntru, orice,  numai    nu  fie  gol  și    fie  surpriză,    așa  face  Moș  Crăciun,  nu  cum  ai  procedat  tu!

Și  uite  cum  am  ajuns  de  unde-am  plecat,  bașca  faptul    acum  vrea  două  cadouri,  în  loc  de  unul!  Chiar  așa,  ce  ar  încăpea  într-un  portofel?  Un  ceas! Și-așa  bombăne  toată  ziua   iar a  venit  iarna, iar  trebuie să  scoată  telefonul  din  buzunar    vadă  cât  este  ceasul  și  i  se  aburește  ecranul,  și  îi  îngheață  mâinile,  ce  mai  tura -  vura,  lui  nu-i  place  iarna  deloc.  Un  ceas  potrivit  pentru  vârsta  lui,    doar  am  de  unde  alege,  că-i  bogată  oferta  de  ceasuri  de  bărbați. 



Dac-aș  putea,   ploua cu  bomboane  de  ciocolată!

  adune  și  mama  vreo  două-trei,  din  cele  cu  rom,    tare-i  mai  plăceau!

Și  cu  banane,    ploua,  pentru  ea!

La  ea  nu  mai  vine  Moș  Crăciun,  dar  la  tata, da! Și  vine  dragul  de  moș  cu  sacul  plin  cu  șosete  și  lenjerie de  bărbați,  că,  de  când  a  plecat  mama,  tata  zice    șosetele  și  lenjeria  lui  au  plecat  după  ea,    nici  vorbă    mai  găsească  câte  ceva  prin  sertare.

Când  eram  copil, mama  nu  așeza  pachetele  sub  brad,  până  nu  adormeam.  Încercam  din  răsputeri    nu  închid  ochii,  dar  somnul    biruia  în  cele  din  urmă.  Diminețile  de  Crăciun  se  împărțeau  între  cadouri  și  întrebări:  Pe  unde  a  intrat?  L-ai  văzut?  Ai  vorbit  cu  el?  De  ce  nu  m-ai  trezit  și  pe  mine?

Eu,  în  schimb,  n-am  avut  inima  să-mi  las  copilul    aștepte până  dimineața.

-                       Mergem    facem  baie  și,  dacă  te speli  bine,  fără    faci  inundație  în  tot  blocul,  poate  vine  Moșul!

Întrebările,  în  cazul  ăsta,  începeau  din  dimineața  de  Ajun:  dacă  fac  baie  acum,  vine  până  la  amiază? De  ce  vine  numai  seara?  Păi,  eu  am  făcut  baie  și  ieri,  și  mâine,  și  în  fiecare  seară.  De  ce  n-a  venit  și  atunci?

Și  omul  meu  se  furișa  pe  vârfuri,  ca  o  prim -balerină  la  premieră, așezând  repede  pachete  și  pachețele  sub  brad,  cu  urechea  ciulită  la  curgerea  apei  în  cadă,  ca  nu  cumva  să se  oprească  brusc,  iar  năpârstocul  nostru    se  înființeze  în  cel  mai  nepotrivit  moment. 

Pentru  el, pentru  jumătatea  mea  cu  picioarele  pe  pământ,  și  pentru  colecția  lui  de  vinuri,  moșul  a  găsit  o  ploscă  din  cristal,  decorată  cu  struguri  brumării, numai  bună    găzduiască  licoarea  prețioasă.  Și  un  pulover  roșu,  roșu,     lui  tare  îi  plac  puloverele  de  bărbați  cu  modele  de  sărbători  de  iarnă.

Dac-aș  putea,    împărți  cadouri  tuturor!



N-ar  rămâne  niciun  copil,  niciun  om  mare,  nici  măcar  un   cățel  sau un   pisic,  fără  cadouri  de  Crăciun!  Le-aș  împacheta  pe  toate  în  hârtie  cu  steluțe,   sclipească  în  Noaptea  de  Crăciun  ca  un  far  pentru  potecile,  încă  nebătute,  ale  noului  an. 

Pentru  mine, cadoul  primit  de  Crăciun,  înseamnă  sursa  mea  de  zâmbete  din  tot  restul  anului,  înseamnă  raza  mea  de  soare  din  fiecare  dimineață,  indiferent  cât  de  mohorât  ar  fi  afară.  De  ce  n-ar  fi  și  pentru  ceilalți  la  fel?

Dac-aș  putea,    multiplica  Crăciunul.  Câte  unul  pentru  fiecare  seară  din  an.    fie,    ne  ajungă!

Dac-aș  putea,    ploua  cu  bomboane  de  ciocolată.

            Milioane de  bomboane  de  ciocolată  învelite  în  staniol  de  diferite  culori,  cu  umpluturi  de  toate  felurile  și  pe  toate  gusturile,  care  ar  ateriza  peste  tot, pe  toate  străzile,  pe  toate  ulițele,  prin  toate  cotloanele.  Pentru    nu  există  om  care    nu  se  fi  bucurat  măcar  o  dată  în  viață,   la  primirea  unei  bomboane,  așa,  surpriză,  pe  nepusă-masă  și pe  neanunțate.

 

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!

luni, 30 noiembrie 2020

O poveste pe care nu mă pricep să o scriu

 

             Sincer,  greu  m-am  hotărât    scriu  la  proba  aceasta.

            A  fost  cât  pe  ce    renunț  la  statutul  de  finalist  la  SuperBlog  2020,  din  cauza   acestei  probe. De ce?  E  simplu.  Habar  n-am  ce  înseamnă  optzeci  la  sută  din  expresiile  folosite  în  enunț.  Și,  atunci?  Despre  ce    vorbesc?

            Prin  educație,  sunt  filologă.

            Prin  naștere,  romantică. 

Iar  asta  presupune  o  viață  cu  capul  în  nori.  O  viață în  care  îți  imaginezi  povești  și,  câteodată,  chiar  le  scrii.

Articolul  de  azi  solicită, însă,  o  poveste  despre  influența  online.  Despre  Influencer  sau  Opinion  Maker.   Și  încă  la modul  cel  mai  serios  cu  putință.

Pentru  mine, aproape imposibil!

Cu  toate  astea,  m-am  hotărât să  scriu:  cuvintele  și  înțelesurile  mele,  față în  față  cu  AcademieVie.ro&TheMall.ro,  adevărurile  juriului. 



                        DESPRE  INFLUENCER  ȘI  INFLUENȚA  ONLINE

                   Din  ce  am  înțeles  eu,  influencer  înseamnă  o  persoană  care  are  puterea  de  a  impresiona  și  de  a  influența  mulți  alți  oameni.  Adică,  să-i  determine    facă  ce  fac  și  ei,    se  îmbrace  ca  ei,    se  poarte  ca  ei,    gândească  întocmai  ca  ei.  Prima  categorie  de  influenceri   care  îmi  vine  în  minte  este  reprezentată  de  artiști, firesc,  de  altfel,  pentru   ei  sunt  cei  mai  cunoscuți.  Dar  nu numai  ei  pot  fi  influenceri.  Orice  persoană  care  are  mulți  fani  într-o  comunitate  digitală,  care  atrage  atenția  audienței  și  care  are  puterea  de  a  le influența  deciziile,  se  poate  considera  astfel.

            Personal,  eu  sunt  foarte  greu  de convins. Și  nu  pentru    am  eu  prea  multe  fițe,  sau  sunt  mult  prea  pretențioasă.  Nuuu,  departe  de  mine  gândul.  Doar  că,  nișa  de  modă  nu    convinge  atâta  timp  cât  nu  îmi  oferă  haine  pe  măsura  mea, gastronomia  m-a  ajutat  în  dobândirea  dimensiunilor,  deci,  nu,  politica  nu mă  pasionează,  iar  cărțile și  autorii...  ei,  aici  s-ar  putea  schimba  datele.  Aici  sunt  tare  influențabilă  și tot  așa  de  tare  mi-ar plăcea    am și  eu  popularitate  online,  doar  că,  deocamdată,  sunt  undeva, pe  la  jumătatea  distanței  dintre  soare  și  ei,  echivalentul  dublului  distanței  dintre  Soare  și  Pământ.

            Pot  fi influențată,    nu  uit,  și  prin  campanii  de   vouchere .  Fiecare  om  are  prețul  lui,  păi, nu?

            Și,  totuși, experiența  mea  în  domeniul  influenței  online,  nu  se  reduce  la  a urma sau  a  nu  urma  un  influencer.  Participând  la  SuperBlog  vreme  de  vreo  cinci  ediții,  m-am  trezit  cu  comentarii  pe  blog  de  genul  Mulțumesc  pentru  link,  chiar  căutam  așa  ceva!

            Și  asta  în  condițiile  în  care  eu  scriu  povești,  dar  strecor și  un  sâmbure  de  advertorial,  iar  juriile  solicită  advertoriale  cu  miez  de  poveste.  Deci,  premii ...  altădată,  dar  nu  despre  ele  este  vorba.  Este  vorba  despre  cât  de  mulțumită  am  fost    am putut  îndruma  pe  cineva,  că l-am  putut  ajuta  cu  un  sfat  sau  o  idee.  Este  vorba  despre  sentimentul  utilității  și  al  misiunii  îndeplinite. 

            Se  cheamă  sau  nu    sunt  influencer?      




INFLUENCER  MARKETING  ȘI  BRANDING  PERSONAL

Ai  un  brand și  vrei  să-l  faci  cunoscut.  Angajezi  persoane  care    facă  acest  lucru pentru  tine,  influencerii,  într-o nouă abordare  a  marketingului,  pentru    aceștia  folosesc  canalele  proprii,  publicul propriu  și  stilul  propriu. Aici  e  mai  simplu,  sau  cel  puțin  așa  am  văzut  eu.  Brandul  personal  are  nevoie  de  publicitate,  de  o  bază  de  utilizatori,  iar  influencerul  i-o  oferă. 

            Mi-a  trebuit,  însă,  ceva  timp  ca să  înțeleg  ce  este  un  brand  personal,  și   nu  am  nevoie  de  cursuri  de  branding  personal  pentru  a-l  deține,  așa  cum  credeam.  Am  nevoie  de  ele,  de  aceste  cursuri,  pentru  a  mă cunoaște  și  a    dezvolta,  atât  personal,  cât  și  profesional.  Pentru  a  afla cum      fac cunoscut  și  cum    aduc  valoare  brandului. Iar  asta  atrage  după  sine  oportunități  de  carieră,  mai  mulți  bani  și  poziție  superioară  în  negociere. 

            Brandul  personal  este  reputația,  este  modul  în  care  ești  perceput  și  recunoscut în  domeniul   tău  de  activitate.  Este  ceea  ce  te  diferențiază  de  ceilalți.  Brandul  personal  este  ceea  ce  știi    faci  și  felul  în  care  o  faci,  iar  brandingul  personal  este  procesul  prin  care  spui  lumii  întregi  acest  lucru. 

            Enunțul probei  mai  spunea  ceva  despre  studii  de  caz  și  topuri, dar...  

            Și, totuși,  pot  da  și  eu  câteva  exemple de  personalități  pe  care  le  consider  influenceri.  Să nu  uităm    fiecare  dintre  numele  amintite  în  topul  meu,  este  o  alegere  pur  subiectivă, în  funcție  de  impactul  asupra  persoanei  mele  și  neavând  nicio  legătură  cu  părerea  unanimă  și  cu  topurile  existente  în  social  media.

-                      Alice Năstase – Buciuta   -  pentru    știe  cum    folosească  delicatețea  și  bunul – simț   în  contextul  relatării  celor  mai  negre  evenimente;

-                Florin  Negrutiu  -  pentru    înțelege  și  învață  din  și  printre  rânduri;

-                      Cristian  Tudor  Popescu -  pentru     îl  urmăresc  și  când  îl  iubesc,  și  când  îl  urăsc  pentru  ceea  ce  spune.

Cam  asta  a  fost  ce  am  știut  eu  să  scriu  pentru  proba  asta.  Partea  de  teorie. Generalitățile.  Pentru    aprofundarea  noțiunilor  este  o altă  poveste,  dar  nu  o  poveste  din  cele  pe  care    pricep  eu    le  scriu.

 

Articol scris  pentru SuperBlog  2020!