luni, 30 noiembrie 2020

O poveste pe care nu mă pricep să o scriu

 

             Sincer,  greu  m-am  hotărât    scriu  la  proba  aceasta.

            A  fost  cât  pe  ce    renunț  la  statutul  de  finalist  la  SuperBlog  2020,  din  cauza   acestei  probe. De ce?  E  simplu.  Habar  n-am  ce  înseamnă  optzeci  la  sută  din  expresiile  folosite  în  enunț.  Și,  atunci?  Despre  ce    vorbesc?

            Prin  educație,  sunt  filologă.

            Prin  naștere,  romantică. 

Iar  asta  presupune  o  viață  cu  capul  în  nori.  O  viață în  care  îți  imaginezi  povești  și,  câteodată,  chiar  le  scrii.

Articolul  de  azi  solicită, însă,  o  poveste  despre  influența  online.  Despre  Influencer  sau  Opinion  Maker.   Și  încă  la modul  cel  mai  serios  cu  putință.

Pentru  mine, aproape imposibil!

Cu  toate  astea,  m-am  hotărât să  scriu:  cuvintele  și  înțelesurile  mele,  față în  față  cu  AcademieVie.ro&TheMall.ro,  adevărurile  juriului. 



                        DESPRE  INFLUENCER  ȘI  INFLUENȚA  ONLINE

                   Din  ce  am  înțeles  eu,  influencer  înseamnă  o  persoană  care  are  puterea  de  a  impresiona  și  de  a  influența  mulți  alți  oameni.  Adică,  să-i  determine    facă  ce  fac  și  ei,    se  îmbrace  ca  ei,    se  poarte  ca  ei,    gândească  întocmai  ca  ei.  Prima  categorie  de  influenceri   care  îmi  vine  în  minte  este  reprezentată  de  artiști, firesc,  de  altfel,  pentru   ei  sunt  cei  mai  cunoscuți.  Dar  nu numai  ei  pot  fi  influenceri.  Orice  persoană  care  are  mulți  fani  într-o  comunitate  digitală,  care  atrage  atenția  audienței  și  care  are  puterea  de  a  le influența  deciziile,  se  poate  considera  astfel.

            Personal,  eu  sunt  foarte  greu  de convins. Și  nu  pentru    am  eu  prea  multe  fițe,  sau  sunt  mult  prea  pretențioasă.  Nuuu,  departe  de  mine  gândul.  Doar  că,  nișa  de  modă  nu    convinge  atâta  timp  cât  nu  îmi  oferă  haine  pe  măsura  mea, gastronomia  m-a  ajutat  în  dobândirea  dimensiunilor,  deci,  nu,  politica  nu mă  pasionează,  iar  cărțile și  autorii...  ei,  aici  s-ar  putea  schimba  datele.  Aici  sunt  tare  influențabilă  și tot  așa  de  tare  mi-ar plăcea    am și  eu  popularitate  online,  doar  că,  deocamdată,  sunt  undeva, pe  la  jumătatea  distanței  dintre  soare  și  ei,  echivalentul  dublului  distanței  dintre  Soare  și  Pământ.

            Pot  fi influențată,    nu  uit,  și  prin  campanii  de   vouchere .  Fiecare  om  are  prețul  lui,  păi, nu?

            Și,  totuși, experiența  mea  în  domeniul  influenței  online,  nu  se  reduce  la  a urma sau  a  nu  urma  un  influencer.  Participând  la  SuperBlog  vreme  de  vreo  cinci  ediții,  m-am  trezit  cu  comentarii  pe  blog  de  genul  Mulțumesc  pentru  link,  chiar  căutam  așa  ceva!

            Și  asta  în  condițiile  în  care  eu  scriu  povești,  dar  strecor și  un  sâmbure  de  advertorial,  iar  juriile  solicită  advertoriale  cu  miez  de  poveste.  Deci,  premii ...  altădată,  dar  nu  despre  ele  este  vorba.  Este  vorba  despre  cât  de  mulțumită  am  fost    am putut  îndruma  pe  cineva,  că l-am  putut  ajuta  cu  un  sfat  sau  o  idee.  Este  vorba  despre  sentimentul  utilității  și  al  misiunii  îndeplinite. 

            Se  cheamă  sau  nu    sunt  influencer?      




INFLUENCER  MARKETING  ȘI  BRANDING  PERSONAL

Ai  un  brand și  vrei  să-l  faci  cunoscut.  Angajezi  persoane  care    facă  acest  lucru pentru  tine,  influencerii,  într-o nouă abordare  a  marketingului,  pentru    aceștia  folosesc  canalele  proprii,  publicul propriu  și  stilul  propriu. Aici  e  mai  simplu,  sau  cel  puțin  așa  am  văzut  eu.  Brandul  personal  are  nevoie  de  publicitate,  de  o  bază  de  utilizatori,  iar  influencerul  i-o  oferă. 

            Mi-a  trebuit,  însă,  ceva  timp  ca să  înțeleg  ce  este  un  brand  personal,  și   nu  am  nevoie  de  cursuri  de  branding  personal  pentru  a-l  deține,  așa  cum  credeam.  Am  nevoie  de  ele,  de  aceste  cursuri,  pentru  a  mă cunoaște  și  a    dezvolta,  atât  personal,  cât  și  profesional.  Pentru  a  afla cum      fac cunoscut  și  cum    aduc  valoare  brandului. Iar  asta  atrage  după  sine  oportunități  de  carieră,  mai  mulți  bani  și  poziție  superioară  în  negociere. 

            Brandul  personal  este  reputația,  este  modul  în  care  ești  perceput  și  recunoscut în  domeniul   tău  de  activitate.  Este  ceea  ce  te  diferențiază  de  ceilalți.  Brandul  personal  este  ceea  ce  știi    faci  și  felul  în  care  o  faci,  iar  brandingul  personal  este  procesul  prin  care  spui  lumii  întregi  acest  lucru. 

            Enunțul probei  mai  spunea  ceva  despre  studii  de  caz  și  topuri, dar...  

            Și, totuși,  pot  da  și  eu  câteva  exemple de  personalități  pe  care  le  consider  influenceri.  Să nu  uităm    fiecare  dintre  numele  amintite  în  topul  meu,  este  o  alegere  pur  subiectivă, în  funcție  de  impactul  asupra  persoanei  mele  și  neavând  nicio  legătură  cu  părerea  unanimă  și  cu  topurile  existente  în  social  media.

-                      Alice Năstase – Buciuta   -  pentru    știe  cum    folosească  delicatețea  și  bunul – simț   în  contextul  relatării  celor  mai  negre  evenimente;

-                Florin  Negrutiu  -  pentru    înțelege  și  învață  din  și  printre  rânduri;

-                      Cristian  Tudor  Popescu -  pentru     îl  urmăresc  și  când  îl  iubesc,  și  când  îl  urăsc  pentru  ceea  ce  spune.

Cam  asta  a  fost  ce  am  știut  eu  să  scriu  pentru  proba  asta.  Partea  de  teorie. Generalitățile.  Pentru    aprofundarea  noțiunilor  este  o altă  poveste,  dar  nu  o  poveste  din  cele  pe  care    pricep  eu    le  scriu.

 

Articol scris  pentru SuperBlog  2020!

           

           

           

           

           

                  

                  

           

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Ar fi fost ziua ta!

 

             E  frig  și  trist  aici, la noi,  Lena,  dragă,  dar  tu    nu-ți  închipui  nicio  secundă    din  cauza  asta   te-am  uitat!   Poate că  n-am  mai  vorbit  de  mult,  recunosc,  dar  doare,    știi,  doare  la  fel  ca  în ziua  în  care  ai  plecat.

            Pe  aici ...  am fost răi,  am  fost  îngâmfați  și  am  fost  zgârciți  cu  zâmbetele  și  îmbrățișările,  iar  acum,  cineva  ne-a  pedepsit. Ni  le-a  luat  de tot,  ca    le  învățăm  valoarea  și    le  ținem  minte  prețul.

            Pe  acolo ...  sper  să-ți  fie  bine,  să-ți  fie  cald  și  ușor!

            Și  vine  iarna,  Lena,  iarna   geroasă  care  ne  strângea  pe  toți  în  sala  micuță  din spatele  Casei  de  Cultură,  căreia  îi spuneam,  pompos,  discotecă. Ne punea  DJ-ul  Petrică  muzică  la  magnetofonul  lui  imens și  dansam  fericiți  și  încălziți,  chiar  dacă,  uneori,  benzile  magnetofonului  se  răsuceau  ca  niște  șerpi  și  cântecul  se  oprea  la  jumătate.  Aprindeau  luminile  și  se  chinuiau    le  descurce,  iar  noi  râdeam,  ne  ascundeam  prin  colțuri  dosnice  și  o  luam  de  la  capăt  când  remediau  situația.

            Din  cei  de  atunci,  au  mai  plecat.  Prea  destui.  Dar, poate,  i-ai  aflat,  poate  chiar  v-ați  întâlnit!

            Mai  știi?  aveam  amândouă  paltoane  la  fel:  bleumarin,  cu  guler  ca  un șal  și  cu  un  singur  nasture  ascuns  sub  el.  Nu  a fost  cu  intenție,  așa  s-a  nimerit, iar  când  ne-am  întâlnit,  am  izbucnit  amândouă  în  râs. 

            Ar  fi  fost  ziua  ta,  Lena,  ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

            Ar fi  trebuit  să-ți  dăruiesc  ceva,  orice,  ca    te  mai  aud  o  dată  râzând.  Vrei  să-ți  spun  un  secret?  Țin  minte  fiecare  trăsătură  a  chipului  tău,  fiecare  gest  pe  care-l  făceai,  felul  în  care  te  bosumflai,  felul  în  care  îți  scăpărau  ochii  când  te  enervai,  felul  în  care  ți  se luminau  ochii  când  te  bucurai,  felul  în  care  te  așezai  aici, pe  colțarul din  sufrageria  mea, întotdeauna  pe  locul  de  lângă balcon, dar  nu  țin  minte sunetul  râsului  tău.    nu  mă spui  nimănui,  promit  că o  să-mi  amintesc!

            Cum?    întrebi  ce  ți-aș  dărui?  Hmmm ...  ia    vedem!

            Păi,  timp!  Un  kilogram  de  timp  ți-aș  da, că  timpul  este  ușor,  alunecă  printre degete  ca un  țipar  și  cântărește  puțin.  Intră  mult  într-un  kilogram,  dar,    dai,  rogu-te,  din   el,  o  bucățică  și  mamei  mele!  Iar  restul,  ceea  ce-ți  prisosește, împarte-l  cu  cei  după  care  plângem  noi  aici,  noi,  prietenii  tăi,  mai  săraci  de  fiecare  dată,  cu  fiecare persoană care  pleacă  dintre  noi.

            Bomboane,  Lena,  bomboane  de  ciocolată,  de  pus  în   bradul  de  Crăciun!

            Mi-aș  umple căușul palmelor  cu  ele  și  ți le-aș  răsturna  în  poală,    le  alegi  una  câte  una,  pe  rând,  curioasă    ghicești  cu  ce  sunt  umplute!  

Și  o  sală  de  bal,  Lena,  pentru  rochia  ta  aia  bleumarin, din  catifea  și  voal, pe  care  ai  purtat-o,  evident,  la  un  bal  de  la  clubul din  Sterminos,  într-o  toamnă  galbenă  de  invidie.  Și  Sanda  avea  una,  croită  un  pic  altfel,  pe  măsura  și  caracterul  ei. Tot  bleumarin, tot  din  catifea  și  voal.  O  sală  de  bal  ți-aș  da,  luminată  galben  și  împodobită  cu  ghirlande  din  hârtie  creponată, așa  cum  era sala  de pe  vremea  noastră,  pe  când  eram  tinere,  vesele  și  petrecărețe,  la  baluri  și  nedei  momârlănești.  

Ar  fi  fost  ziua  ta,  Lena,  ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

Ar  fi  trebuit    râdem  amândouă  și    ne  amintim  de  vechi  povești  de  dragoste,  reușite  sau  nu,  ar  fi  trebuit    bârfim  pe  una, pe  alta,  ar  fi  trebuit    facem  clătite  la  reșou,  ca  pe  vremea  aia  în  care  eu  nu  aveam  aragaz.  Aveam  doar  o  fetiță  mică,  mică,  abia  adusă  de  la maternitate,  căreia  tu  ai  venit  să-i  urezi  Bun  venit  în  viață!  și  să-i  aduci  un  costumaș  roșu  cu  modele  albe.  I-am  pus  coșulețul  în  care  dormea  în  bucătărie  și  am  făcut  clătite  la  reșoul din  cămară.  Dura  o  veșnicie  până  se  coceau,  dar  tare  bune  erau! 

Știi  când  ți-am  spus  ultima  oară  La mulți  ani?

Stai, stai,    nu  ți-am  mai  spus!  De  sfinții  Constantin  și  Elena  te-am  sunat. Vorbisem  cu  vreo  câteva  zile  înainte  și  rămăsese  stabilit    te mai  sun.  Am  sunat,  Lena,  pe  cuvânt,  ca  să-ți  urez  sănătate  și  să-ți  transmit  putere!  N-ai  mai  răspuns!  Și-apoi  ai  plecat,  iar  ziua  ta  a  venit  singură,  fără  tine!

  nu  crezi    te-am  uitat,  Lena!  Și  mi-e  dor  de tine,  de tăcerile  tale, echilibrând  limbarnița  mea,  de  ochii  tăi  negri,  de  migdală  coaptă  și  de  părul  tău  de  noapte  grea! 

Ah ...  am ceva  pentru  tine,  totuși!

Uite,  vezi,  asta  ai  fost  tu! te-am  furat  de  pe  peretele  Roxanei,  nepoata  ta,  fără  să-i  cer  permisiunea!  Sunt  pregătită    suport  consecințele  pentru  furt  calificat!


Ar  fi  trebuit  să-ți  spun  La  mulți  ani!

Dar...  somn  ușor,  Lena!