vineri, 30 martie 2018

Aventuri în Omnilandia


             Da,  da,  abia  acum  înțeleg  semnificația  expresiei  te  uiți  ca  vițelul  la  poarta  nouă.    rog,  în  cazul  meu,  ca  iepurele  la  morcovul  de  plastic.  Băi,  frate,  s-a  înrăit  lumea  asta  de  tot,  iar un  biet  iepure  cinstit,  viteaz  și  aproape  celebru,  nu  mai  poate  să-și  vadă  de  plimbarea  de  frumusețe,  din  cauza  lor.
                Auzi,  a  pus  capcane.  Pentru  iepuri.  Special  pentru  mine,  eu,  Peter  Rabbit/Peter  Iepurașul,  eroul  neînfricat  și  superarătos  din  minunea  aia  de  film  pentru  întreaga  familie,   pe  care  nu  aveți  voie  să-l  ratați.  Nu    spuneam  eu  mai  devreme    sunt  aproape  celebru?  Aproape,  pentru    filmul  se  va  lansa  în  cinema  pe  30  martie  2018,  deci  de-aia  nu   e  coadă  la  ușa  mea  pentru  autografe.  ÎNCĂ. 


                S-o  luăm  cu  începutul,    așa  e  frumos. 
                Alaltăieri,  am  ieșit  cu  prietenii  mei, Nas-Turtit  și  Ureche-De-un-Ciot,  la  un  ceai  și  o  plăcintă  cu  varză,  la  terasa  lui  nea  Gogu,  grădinar  și  patiser  de  legendă  printre  noi,  locuitorii  din  Omnilandia.  Cum,  nu  ați  auzit  de  Omnilandia?  Pfoai,  dublă  tufă  de  Veneția  sunteți,  habar  n-aveți  pe  ce  lume  trăiți!  Ascultați  la  mine,  Omnilandia  e  cea  mai  cool  țară  de  pe  pământ:  aici  suntem  și  noi,  iepurii,  și  voi,  oamenii,  și  câinii,  și  pisicile,  și  aricii-înțelepții,  și  coțofenele  hoațe - șmechere,  și  șoriceii –mititeii,  și  alții ...  și  alți  dușmani  de-ai  noștri,  care,  evident,    nu  merită  enumerați.


                Buuun ...  luăm  loc  la  masă,  ne  înțelegem  din  priviri  ce  comandăm,    doar  suntem  prieteni  vechi,  n-avem  nevoie  de  întreg  alfabetul  ca    comunicăm,  iar  Nas-Turtit  se  duce  la  bar  după  comandă.  Acu,  se  cade      spun    Nas-Turtit  este  băiat  bun  de  felul  lui,  dar  cam  împrăștiat.  Mai  bine  zis,  de  picioare  e  văleu  și  de  minte  teleleu.  Doar    așa  s-a  nimerit,  noi  facem  cu  rândul   toate  treburile,  iar  atunci  el  trăsese  paiul  cel  mai  scurt.  Plătește  el,   ca  un  iepure  ascultător  ce  se  află,  ia  tava  cu  mmmm,  cea  mai  tare  plăcintă  cu  varză  de  pe  planetă,  cafeaua  și  se  întoarce  spre  noi.

                Fraaaateee,  de  unde -  de  neunde,  din  pământ,  din  iarbă  verde,  sau  din  nor  pufos,  a  apărut  la  terasa  cu  pricina,  EA,  superfemeia -iepuriță,  cea  mai  frumoasă,  cea  mai  delicată,  cu  urechile  cele  mai  fine,  cu  ochii  cei  mai  mari,  cu  codița  cea  mai  pufoasă,  într-un  cuvânt  ceva  ce  nu  mai  văzusem  noi  niciodată.   Brusc,  toate  perechile  de  ochi de  acolo  și-au  părăsit  orbitele  și    s-au  prelins  la  picioarele  zânei,  iar  limbile  au  prins  a  atârna  nepermis  de  mult,  mai-mai   curețe  podeaua  așa  cum  nea  Gogu  nu  o  făcuse și  nici  nu  o  va  face  în  vecii  vecilor,  amin.  Sărmanul  Nas-Turtit,  n-a  avut  nicio  șansă!  când  s-a  pomenit  față  în  față  cu  minunea  aia   de  femeie,  a  vrut    o  salute,  credem  noi,  sau  să-i  ofere  plăcintele  noastre,  sau  doar    o  ocolească,  sau  ...  mai  știe  han-tătar  ce-o  fi  vrut    facă,  cert  este   zvârrr,  i-a  pus  domniței  tava  pe  piept,  cu  plăcintele  stropșite  pe  bundița  ei  roz,  cu  dâre-dâre  de  cafea  peste  fundița  de  la  gât  și  cu  lăbuța  dreaptă  lovită  zdravăn  de  marginea  grea  a  tăvii. 

                Liniște  totală.  Nimeni  nu  zicea  nimic,  nimeni  nu  respira,  nimeni  nu  clipea.  Trosc,  pleosc,  dintr-o  dată  s-a  abătut  mătura  lui  nea  Gogu  peste  urechile  pleoștite  ale  bietului  nostru  prieten,  iar  când  acesta  a  reușit  s-o  tulească  de  acolo,  mânia  năprasnică  a  omului  s-a  întors  asupra  tuturor  iepurilor  de  acolo.  În  câteva  secunde,  cât  ai  zice  ia-ți  picioarele  la  spinare  și  urechile  în  buzunare,  n-au  mai  rămas  decât  celelalte  neamuri  de  viețuitoare  pe  terasă,  nici  strop  de  iepuraș  nu  s-a  mai  aflat  pe  o  rază  de  câțiva  kilometri  în  jur.
                De  unde    știe  bietul  Nas-Turtit     victima  lui  nevinovată  era,  de  fapt,  preferata  lui  nea  Gogu,  mândria  lui  și  a  copiilor  lui,  pe  care  o  îngrijea  și  o  răsfăța  ca  pe  un  giuvaier?  Și,  deși  aceasta  nu  a  pățit  nimic  în  afară  de  șifonarea  respectului  de  sine,  bunul  nostru  grădinar  și  patiser  s-a  transformat  în  dușmanul  de  moarte  al  întregului  neam  iepuresc.

                Și  ieri,  ce    vezi?  na-ți-o  bună,    ți-am  frânt-o,  capcane  pentru  iepuri  de  jur-împrejurul  terasei  cu  pricina.  Păi,  drept  este,  nenicule???  Mai  ceva  ca-n  film,  credeți-mă    știu  ce  vorbesc,  doar  sunt  vedetă,  ce  naiba ...
                  nu-mi  ziceți  mie  Peter  Iepurașul,  dacă  nu-i  fac  o  cacealma,  de  să-i  stea  plăcinta  drepți  la  comanda  urechiaților,  de-acum  înainte,  mi-am  zis.  M-am  perpelit  toată  noaptea,  căutând  cele  mai  crunte  metode  de  pedeapsă,  cele  mai  feroce  torturi,  de  mi  se  zbârlise  părul  pe  spate  și  nu  mai  știam  dacă-s  iepure   sau  arici. 
                Așa  cum  se  întâmplă  de  obicei,  ideea  salvatoare  a  venit  tam–nesam,  tocmai  când  îmi  pierdusem  orice  speranță.
                Azi-dimineață,  cu  noaptea-n  cap, îmbrăcat  cu  jacheta  mea  albastră,  jacheta  mea  norocoasă,  m-am  prezentat  la  nea  Gogu.  Când  am  auzit  clicul  de  la  arma  de  vânătoare,  încă  înainte  de  a  se  deschide  ușa,  m-a  apucat  o  bâțâială  de  parcă  dăduseră  năvală  frigurile  galbene  tropicale  peste  mine.  Mi-am  ținut firea,  însă,  și  n-am  dat  bir  cu  fugiții,  deși  mai  era  doar  un  pic  până  la  a  spăla  putina  cu  tot  cu  doage,  de  frică.  În  fine,  nea  Gogu  a  apărut  în  prag,  cu  pușca  ațintită  spre  pieptul  meu  și  cu  pijamaua  fâlfâind  în  răcoarea  dimineții. 
                Cât  am  putut  eu  de  solemn,  i-am  înmânat  un  plic.  A  stat  câteva  minute  bune,  s-a  uitat  cu  cea  mai  tâmpă  expresie  pe  care  am  întâlnit-o  la  un  om,  și  s-a  răstit:
-           Ce-i  asta?
-                      Bilete  la  cinema  pentru  toată  familia  ta  și  scuzele  noastre,  ale  tuturor  iepurilor  din  Omnilandia.  Îți  recomand  și  trailerul,  ca    nu  crezi      laud  degeaba.  Hai  cu  mine  într-o  aventură  pe  care  n-ai  s-o  regreți.  Prieteni?  ...   ce  zici?  și  i-am  întins  laba,  bărbătește.




Ce      mai  spun?  A,  da,  tocmai  am  dat  gata  ultima  bucată  de  plăcintă  cu  varză,  pe  terasa  lui  nea  Gogu,  alături  de  prietenii  mei,  iepuri,  oameni,  arici-înțelepți,  coțofene – hoațe  șmechere  și  șoricei-mititei,  bucuroși    doar  mâine  nu-i  poimâine  și  mergem  la  film.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!
               

miercuri, 28 martie 2018

Față de înger, obraz de trandafir și limbă ascuțită!


              Am  pus  de  cafea,  iubitule,    știi!  Nu-i  gata  încă,  mai  poți  dormi  puțin  dacă  vrei,  aşa, cam  cât  un  vis  frumos.  N-o    iasă  atât  de  bună  ca  a  ta,  asta  e  sigur,  pentru    mâinile  mele  nu  știu  face  minuni  cu  o  linguriță,  un  ibric  și  o  cană  de  apă,  dar,  în  dimineața  asta,  te  poți  bizui  pe  ea. 
                Bolborosește  încet   cafetiera,  își  spune  poveștile  ei,  poate  nu-i mai   place  de  mine,  sau  poate  nu-i  place  de  tine,  venirea  ta  i-a  stricat  obiceiurile  și  gusturile.  Atâtea  dimineți  am  fost  doar  noi  două,  eu  și  ea,  cu  prea  mult  zahăr  într-o  singură  cană  și  cu  infinit  mai mult  dor  de  tine   ...  acum  ești  aici,  cafeaua  ta  e  mai  amară,  dar  ce  dulci  secundele ...

                Nu-mi  vine    cred  ce  mult  am  îmbătrânit  de  ieri  până  azi!  Azi-noapte  cred    mi-au  ieșit  ridurile  astea  de  la  colțul  gurii,    până  ieri  nu  le  aveam.  Sau ...    nu  le  fi  văzut?!  Arăt  obosită,  dragule,  obosită  de  dor  și  de  așteptare,  obosită  de  frică  și  de  singurătate ...
                Uite,  un  strop  de  anticearcăn  soft  focus  și  gata,  nu  se  mai  vede    nu  am  dormit  deloc  azi-noapte.  Cum    fi  putut?!  Mi-am  lipit  fața  de  spatele  tău  gol  și  ți-am  ascultat  visele.  Ești  aici,  da,  ești,  știu  pentru    te-am  simțit  cu  degetele,  te-am  pipăit  încet,  centimetru  cu  centimetru,  atentă    nu  ratez  nimic  și    nici  nu-ți  tulbur  somnul. 



                Mi-ai  spus  cândva,  demult,  pe  când  împărțeam  apropierile,    obrajii  mei  sunt  trandafirii  tăi.
-          Adică,  am  spini?  am  tresărit   eu,  la  gândul    pielea  mea  ar  fi  atât  de  aspră  încât   ți-ar  scrijeli  palmele,  în  nopțile  în  care   îmi  cuprindeai   obrajii   în  căușul  lor  și-mi  suflai  ușor,  ușor  peste   frunte,  să-mi  alungi  încruntarea  și  visele  rele. 
-          Ei,  spini ...  parcă-s  de  catifea,  seamănă  cu  un  boboc  de  trandafir,  îmi  vine  să-i  ating  mereu  și  să-i  miros ...

 Repede,  un  puf  de  fard  de  obraz  roz,  doar  trandafirii  roz  sunt  cei  mai  frumoși  din  lume,  te  rog,  iubitule,  spune-mi    așa-i!  Nu  știi  tu,  nici  nu  trebuie    afli,  cât  am  umblat  ieri,  după  ce  am  vorbit  la  telefon  și  mi-ai  spus  că,  în  sfârșit,  vii  acasă,  după  noua  gamă  de  machiaj  Gerovital  Beauty.  Nou  intrată  pe  piața  cosmeticelor  decorative,  gama  acoperă  toate  necesitățile  unui  machiaj  complet  și  conține  doar  ingrediente  active  de  ultimă  generație:  acid  hialuronic,  pudră  de  diamant,  Vitamina E. 
Hmm,  pudră  de  diamant    fie!  Ca  diamantele  proaspăt  ieșite  la  lumină  din  negura  pământului,  așa-mi  sclipesc  mie  ochii  la  vederea  chipului  tău  drag.   Prea  multe  zile  fără  zâmbetul  tău,  prea  multe  nopți  în  așternutul  rece  fără  tine ...  azi-noapte  am  dormit  fără  șosete!  Mi-a  fost  de-ajuns  căldura  ta!  O  picătură  de  fard  de  pleoape  NUDE  n-a  omorât  pe  nimeni,  chiar  și  diamantele  au  nevoie  de  șlefuire,  pentru  o  strălucire  mai  puternică.



E  gata  cafeaua,  clipește  verde  ledul  și  lichidul  fierbinte  împrăștie  o  aromă  dumnezeiască.  Scot  cana  ta  preferată  din  dulap  și  o  țin  în  brațe.  Dac-ai  ști  tu  de  câte  ori  am  pus  cafea  în  ea  și  am  așezat-o  pe  masă,  în  colț,  acolo  unde-ți  place  ție.  Mi-am  băut  cafeaua  cu  înghițituri  mici,  și  i-am  povestit  ei,  da,  ei,  cănii  albastre  cu  marginea  aurie,  ce-am  mai  făcut  la  serviciu,  cum  am  pierdut  tramvaiul,  cum  m-a  alergat  un  câine,  cum  mi  s-a   dezlipit  talpa  la  cizmele  mele  cele  noi ...
        Poţi    te  prefaci  cât  vrei,  ca  un  motan  leneş  şi  alintat,  pentru    am  eu  ac  de  cojocul  tău:  o  adiere  de  cafea  şi  iată,  ai  deschis  ochii  imediat. 
-           Mmmm,  ce  bine  miroase!  Bună  dimineaţa!
-          Beep,  răspuns  greşit,    alint  eu!  Nu  aşa  se  zice.
-          A, da!  Ce  frumoasă  eşti,  iubito,   mai  frumoasă  ca  dimineaţa  asta!
Râde  şi  întinde  mâna  după  cană,  iar  eu  ştiu,  simt    lângă  el  îmi  pot   aduna  toate  cioburile,  indiferent  în  câte  zări  şi  depărtări  se  vor  fi  împrăştiat.
-             nu  uit,  ţi-am  adus  ceva.  Nu  ştiu  dacă  ţi  se  potriveşte  culoarea,  sau  dacă  îţi  place  textura,  dar  m-am  gândit  la  tine  când  l-am  văzut  şi  l-am  şi  luat. 



 Pe  bune??!! Textură??!!   Ruj??!!

-           M-am  gândit  eu    o    fii  surprinsă,  dar  nici  chiar  aşa ...  mai  ai  un  pic  şi  te  transformi  în  stâlp  de  piatră ... uite,  ţi-au  ajuns  ochii  până  la  genunchi ...  e  foarte  simplu:  soţia  şefului  meu  îi  povestea  unei  prietene,  la  telefon  de  nu  ştiu  ce  gamă  de  la  Gerovital  Beauty,  parcă.  Şi  povestea  foarte  încântată,    păstrează  aspectul  natural,    sunt  multe  nuanţe  şi  texturi,  ambalate  elegant ...  ce  mai,  m-am  pomenit   şi  eu  în  primul  magazin  Gerovital.  Mi-a  atras  atenţia  un  afiş,  deasupra  raftului  cu  rujuri:  Mai  mult  decât  culoare.  Vânzătoarea  s-a  uitat  la  mine  cam  în  acelaşi  fel  în  care   te-ai  uitat  şi  tu  mai  devreme  şi  m-a  întrebat  de  care  prefer.   Eu  nu  prea  prefer, dar i-am  spus    buzele  tale,  mai  dulci  ca  îndulcitorul   şi  mai  moi  decât  definiţia  cuvântului  moale,  mai  au  nevoie  de  hidratare,  din  când  în  când.
-          Şi  de  unde  ştiţi  dumneavoastră    au  nevoie  de  hidratare?  Puţini  bărbaţi   ştiu  asemenea  lucruri  şi  eu,  personal,  n-am  întâlnit  niciunul  până  acum,  mi-a  zâmbit  ea.
-          Păi,  am  auzit-o  spunând:  iar  mi  s-au  uscat  buzele,  fir-ar    fie!  Daţi-mi  ceva  ca    nu  mai  vorbească  urât,    rog!  Şi,  stai,  nu   arunca  perna,  că-mi  verşi  cafeaua! 
-           Şi  culoare,  ce  culoare      dau?
-          Orice  merge   cu  o  faţă  de  înger,  obraji  de  trandafir  şi  limbă  ascuţită!

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!