miercuri, 11 noiembrie 2020

Reduceri în vremea pandemiei



            Deci... n-am  mai  ținut  un  jurnal  de  prin  clasa a  șaptea,  de  când  filfizonul  de  Virgil  mi l-a  furat  din  bancă,  în  pauza  mare  și  mi-a  scris  pe  prima  pagină  că mă  iubește  și  că este  trist   eu  nu  îl  bag  în  seamă.  M-am  supărat, am  țipat  la  el,  l-am  amenințat  că-l  spun  mamei    este  obraznic  și  am  jurat    nu  voi  mai  scrie  niciodată  într-un  jurnal. Și toate  acestea,  de  ce  credeți?  Pentru    eu  eram  îndrăgostită  de  Alex,  care  s-a  uitat  urât  la  Virgil  și,  de-atunci,  nu  m-a  mai  rugat  să învăț  la  română  cu  el. O  adevărată  dramă  la timpul  acela  și nu  am  trecut  ușor peste  ea.  Mi-au  trebuit  câteva  zile  bune,    știți,  nu  glumesc!

            Ei,  uite    acum  scriu  în  jurnal!  Niciodată    nu  zici  niciodată, nu-i  așa?

            Păi,  și  ce  altceva    fac?  Am terminat  de  șters  geamurile,  am  spălat  tot  ceea  ce  se  putea spăla,  am  reorganizat  biblioteca  și  acum  zac lată  în fotoliul  cel mare  din  sufragerie.  Mi-e  foame,  e adevărat,  dar  cum  nu-mi  place  ioc    gătesc,  înghit  în  sec  și  aștept  ca omul  meu  să-și  termine  telemunca  și    pregătească  el  ceva.  Are un  talent  incredibil la  bucătărie  și,  ca o  soață  iubitoare  ce-i  sunt,    sacrific  și  îl  las pe  el responsabil  cu  hrana  noastră  cea  de  toate  zilele. 

            Și, iată-mă  cu  laptopul în  brațe,  încercând  să-mi  aduc  aminte  cam  ce  se  scrie  într-un  jurnal.  Parcă  se  începea  cu  activitatea de  dimineață,  se  continua  cu  cea  de  după-amiază  și  se  termina, evident,  cu  activitatea  de  seară.  Doar  că, acum,  în plină  pandemie  și  izolare  de  voie  -  de  nevoie,  activitatea  este  exact  aceeași  pe  tot  parcursul  zilei. 

            Ce-ar fi    dau  eu  o  raită  pe  la  magazine,    tare  mi-e dor de  o  ședință  fulger  de  shopping?  Stați,  nu  săriți  pe  mine,  nu  dați  cu  pietre, că  sunt  magazine  online,  desigur. Mare  invenție,  mare,  domne! Stai  acasă,  în papucii  tăi   calzi  și  cumperi orice  dorește  suflețelul tău. Mare  invenție!

            Ne  bate  la  ușă  Black  Friday,  dar  mie  îmi  bate  cel  mai  mult  Black  Friday  pe ANSWEAR.ro,  că acolo    interesează  în  mod  special.

            Pandemia  asta a adus  cu ea  și  un  lucru  bun:  stând  acasă  zi  și  noapte,  am  avut  timp      ocup  pe  îndelete  de  curățarea  temeinică,  verificarea  și  recondiționarea  electrocasnicelor  mari  și  mici  din  domiciliul  propriu  și    constat, cu  adâncă mulțumire,    vânătoarea  de  reduceri  din  anii  trecuți  a dat  rezultate.  Pe  scurt, nu  necesită  înlocuire.  Așa  că,  mi-am  schimbat  rapid  prioritățile.

            Clar, anul  ăsta  a  sărit  peste  partea  cu  concediile. Vara  a  zburat  într-o  clipită,  lăsându-ne  cu  regrete  și melancolii  legate de  posibile  destinații  mirifice  în  care  ar  fi  trebuit   ne aflăm.  Asta  e,  se  mai  întâmplă.  Acum,  toamna  muiată-n  aur  topit se  duce și  ea,  iar  noi  tot singuri,  tot  în  casă.  Dar,  gata,  m-am  hotărât,  iarna  nu  mai  scapă  așa  ușor.  Vin  sărbătorile  și  sunt  hotărâtă  beton    profit  la  maxim  de  ele.

            Cine  spune    dacă  stai  acasă de  Crăciun,  doar  tu și  jumătatea  ta,  nu  poți    te  îmbraci  cu  haine  festive?  Din  contră,  asta  este  recomandarea  expresă,  indiferent  de pandemie sau  nu.

            Deci ... îmbrăcăminte la reducere  pentru  damă / femei  scrie  pe  mine!

            Și  dacă  tot  sunt  reduceri, păi  să fie  câte  ceva  și  de  Crăciun, și  de  Revelion.  Să o luăm  în ordine  și  de  la început,  care  va    zică.

            Recunosc,  pândesc  eu  cam  de  mult  hainele  de  la  Desigual,  acesta  fiind, după părerea  mea,  brandul cel  mai  primăvăratic, cel  mai  înflorat  și  cel   mai  aproape  de  sufletul  meu  din  oferta  de  la  Answear.  Am  avut  și timp  berechet  ca  să o  fac, anul  ăsta  zăbăuc  fiind responsabil  de  schimbarea  uriașă  intervenită  în  rutina  și  în  preferințele  noastre.

            Întotdeauna,  Crăciunul  familiei  noastre  a  fost  acasă,  în mijlocul  familiei  reunite: copiii  noștri,  oameni  în  toată  firea  și  ei,  cu  copii  proprii,  cu  frații  noștri  și  familiile lor,  cu  părinții  și  prietenii  cei  mai  apropiați.  Fiind  cei  mai  mari  dintre  frați,  și  eu,  și  soțul  meu,  noi  eram  gazdele  principale.  Bradul  nostru  adăpostea  cadouri  pentru  toți,  sarmalele  noastre erau  primele  mâncate,  la  noi  se  cântau  primele  colinde  din  seara  de  Ajun.  Crăciunul ăsta  va fi mai  sărac în  oaspeți,  e  drept,  dar  mai  bogat  ornamentat.

            Se  întrevede,  așadar, necesitatea unei  cămăși  vaporoase, ușoare,  care    nu  mă împiedice de  la activitățile  specifice,  dar  care     și  facă       simt  atrăgătoare  și  sigură  pe  mine,  în  așteptarea  Moșului.


            De  Revelion,  rochie    fie! Și  nu  oricare!  Delicată,  vaporoasă,  de  gală  și  bogat  ornamentată.  Musai  cu  flori  roșii,  pentru    așa este  tradiția:  roșu  în  noaptea  dintre  ani! Deocamdată  nu    pot  hotărî  între  acestea  două,  așa că  le  pun  frumos pe  amândouă  în  coș  și  merg mai  departe.

                     



            La  miezul nopții  se  aprind  artificiile.  Pe  balcon, unde  altundeva?  Cam  frig  doar  într-o  rochiță  subțire, nu  credeți?  Deci,  se  impune  imperios  o  geacă. De fapt, o minunăție  de  geacă,  cu flori,  căptușită  și  croi  lejer.

            Pe  lângă  toate  acestea,  în  coșul  de cumpărături  aterizează și  o  cămașă pentru  omul meu,  de  la  Tommy  Hilfiger  citire, care    se  asorteze   perfect  cu  rochia mea.  Cea  la  care  încă  nu  m-am  hotărât.  De  data  asta,  fără  flori,  căci  nu  vreau,  în  ruptul  capului,  să-i  stric  petrecerea.



            Și  cum  era să  plec  eu  și    nu  trec  și  pe la  accesorii? Că  vechiul  meu  rucsac  plânge  zdrențuros  după ușa  de  la  debara,  cerând să  iasă  la  pensie.



            Ei, cam  ăsta  ar  fi  coșul  meu  de  vis  de  la  Black  Friday. Speranța  moare  ultima,  iar  eu  sunt  o visătoare  și  o  optimistă  incurabilă.

            Dar,    nu  uităm, totuși,    asta  este  doar  o  pagină  din  jurnalul  meu  de  pandemie!

 

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!

           

 

           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu