Cafeaua de dimineață și Frisomat

 

        

          Vechiul  meu  balansoar  de  lemn  începe  să  scârțâie  cam  tare.  Cred  că  vrea  să  se  pensioneze,  i-o  fi  ajuns  și  lui  de  când  ne  tot  leagănă.  E  meșterit  de  bunicul,  într-o   primăvară  veselă,  demult,  pe  când  bunica  hotărâse  că  ajunge  cu  munca  în  grădină,  până  la  nașterea  primului  lor  copil.  Preluase  el  și  treburile  ei  și,  în  puținele  clipe  de  răgaz,  cioplise  balansoarul  ăsta,  cu  gândul  la  taifasuri  prelungite  cu  bunica,  sub  nucul  tânăr, cu  coroana  abia  mijită.

            I-a  slujit  cu   credință  pe  ei și  pe  cei  cinci copii  ai  lor,  apoi  pe  mama  și  pe  tata  și  pe  noi  doi,  eu  și  fratele  meu,  ca  acum,  la  apogeul  existenței  sale,  să  suporte cu  stoicism  hârjonelile  neastâmpăraților  mei  nepoți.

            E  liniște  acum,  pe seară,  soarele  bate  blând  spre  apus,  iar  livada  își  termină  de  scuturat  ultimele  frunze.  E toamnă  târzie,  mai mult  rece decât  caldă,  dar  se  mai  poate  sta,  încă,  afară,  la  o  șuetă. 

            Tocmai  am  terminat  de  strâns  măsuțele  și  scaunele  și  le-am  depozitat  în  șopron.  Nu  le  mai las peste  noapte  afară,  că  se  pune  bruma  și  se  udă  materialul  textil din   care  sunt  făcute  scaunele.

            Mama  a  fost  cea  care  a   pornit  micuța  noastră  afacere.  Câteva  mese  și  scaune,  câteva  umbrele colorate,  o  cafetieră,  un  espressor  și fursecuri  de  casă,  dimineața,  între  șase  și  unsprezece. În  ultimii  ani,  și  în  restul  zilei, dar  doar  pe  comandă.

            Din   primăvară  și  până  toamna  târziu, dimineața devreme, navetiștii  din  sat  își  beau  cafeaua  la  noi,  așteptând  autobuzul spre  locurile  de  muncă  de  la  oraș. Cei  mai  mulți  cumpără  și  prăjiturele  fierbinți,  pentru  pauza  de  masă. 

            Spre  seară,  se  aglomerează.  Înseamnă  că  tineretul  satului  și-a  terminat  treburile de  peste  zi  și  vin  la  întâlniri  și  la  povești.  Și  nu  numai  ei. 

            Mai greu  este  acum, la  sfârșit  de  toamnă  și  iarna.  E  frig, nu  mai  putem  sta  afară.  Cafeaua se  poate  servi  și  în pahare  de  unică  folosință,  dar  aia  nu  mai  este  cafea.  Prăjiturelele  nu  au de  suferit,   pentru că  le  pregătim  în  bucătărioara  din  curte,  special  construită  din  bca-uri,  le punem în  pungi  și  gata, oamenii  le  ridică  imediat,  grăbiți să  nu  piardă  autobuzul.

            Îmi  întind  picioarele  dincolo de  tălpicile  balansorului  și  oftez:

-           De-acum, numai  la  vară  mai  putem construi.

-          De  ce, ce are a  face  cu  vara?  se  nedumerește  omul meu.

-          Păi,  unde ai mai  văzut  tu  să  construiești  iarna?  Nu  se  mai  usucă  mortarul,   nu  se  mai  întărește  cimentul,  îmi  dau  eu  cu  părerea,  expertă.

-          Stai  tu  liniștită, că  sunt  și  alte  opțiuni. S-au  cam dus  vremurile  în  care  erai  dependent  de  cărămizi  și  mistrie.

-          Ei,  na!  Luminează-mă!

Visul  nostru  este  o  cafenea.  Cu  pereți, cu  tavan,  cu  ferestre  adevărate  cu  perdele  albe  și  subțiri,  cu  fețe de  masă  albastre  și  portocalii  și  cu  mobilier  solid, pe  care  să  nu  trebuiască  să-l  strângem  în  fiecare  seară.  Bucătăria  cu  intrare prin  spate,  loc  pentru  dubița  de  aprovizionare  și  mesele  delimitate  între  ele  prin  ghivece  mari,  dreptunghiulare,  cu  panseluțe   și  cârciumărese  transplantate  din  grădinița  din  fața  casei  noastre.  Am  cumpărat  chiar  și  terenul de lângă  casa  noastră,  fosta  grădină  a  vecinei,  prea  bătrână  și bolnavă  pentru  lucrul  pământului.  Au  venit  copiii  de  la  oraș  și  au  luat-o  la  ei.

-           Mă  gândesc de  mult  la  asta  și  pe  măsură  ce  o  fac,  mă încântă  tot  mai  mult  ideea.

-          Dar,  spune-mi odată,  ce  idee?  Ce-ți mai  place  să  mă  ții  în  suspans!

-          O  hală  metalică,  aruncă  el  bomba,  lăsându-mă  cu  gura  căscată.  Nu  te  mira  atât,  hai  să-ți  explic.  Halele  metalice  au costuri  minime  de  întreținere,  se  montează  în  scurt  timp  și se  adaptează  ușor  pentru  multe  domenii de  activitate. 

-          Păi,  și  nu  e  frig  în  ele?

-          Pereții  se  pot  realiza  din  panouri  termoizolante  de  bună  calitate,  se  pot  căptuși  cu  lemn  sau  alte  materiale, se  pot  personaliza  prin  montarea  de  console,  fațade  vitrate,  uși  mari  de  acces  și  multe  altele. 

-          Nu  sunt  prea  mari  pentru  ceea  ce  vrem  noi?

-         Au  dimensiuni  variate,  în  funcție  de  ceea  ce  solicităm.  Pe  mine  mă   încântă,  în  primul  rând,  costurile mai  reduse  la transport,  la montaj și  faptul  că  întregul  proiect  se  realizează  mult  mai  rapid.  Se  transportă ușor,  la  un preț mai  mic,  pentru  că  elementele  constructive  sunt  rezistente,  dar  ușoare,  iar  montajul nu  necesită  utilaje  grele  de  manipulare.  Componenta  financiară  este  foarte  importantă  pentru  noi,  pentru  reușita  proiectului  nostru.  M-am  tot  informat  despre  un  proiect  hala  metalica de  la  Frisomat,  pentru  că  această  firmă  proiectează,  produce,  transportă  și  montează  halele  metalice,  fără  intermediari.  Este  un  sistem constructiv  modular,  cu  posibilități  diverse  de  îmbinare,  oferind o  gamă  variată  de  utilizări. 

Am  văzut  că  Frisomat  construiește  și  magazine,  sedii de  firmă,  ateliere,  ferme  zootehnice, dar și  săli de  sport  și  agrement,  adică din  categoria  în  care  ne-am încadra  și noi. 

-          Ce  vorbești,  cum  ne încadrăm noi  la  sală de sport?

-         Nu  la  sală de sport,  dragă,  la  agrement.  Sunt  cluburi  renumite  care  sunt  construite  din  halele  metalice  de  care  îți  povestesc. Fă  un  exercițiu  de  imaginație  simplu:  cât  are  terenul  nostru?  350  mp?  Mai mult  un  pic?  Mai  puțin?  Nu  contează  acum  dimensiunea  exactă.  Închide ochii  și  vizualizează  o  hală  pătrată,  cu  un  spațiu  deschis la intrare,  un  fel  de  verandă,  acoperită  cu  copertină,  cu  loc pentru  măsuțe și  scaune  pe  timpul  verii.  Deschizi  ușa  masivă  de  la  intrare  și te  afli  într-un  cub  perfect,  cu  măsuțe și  canapele  poziționate  de-a lungul  pereților,  lăsând  centrul  liber  și  dispus  să  găzduiască  grădina  în  miniatură  de  care  tot  pomenești.  În  capătul  opus,  delimitat  printr-un  paravan  modern,  se  află  bucătăria  și  tanti  Aurica,  șefă  peste  cuptor  și  fursecuri.  Și,  bineînțeles,  tu,  responsabila  cu  cafeaua  și  ceaiul  de  zi  cu  zi.  Bucătăria  va  beneficia  și  de  acces  din  spate,  pentru  marfă. 

-         Pe  unde  dau  cafeaua  navetiștilor  de  dimineață?  Că  ei  sunt  clienții  noștri  fideli  și  datorită  lor  și  pentru  ei  ne  extindem,  în  primul  rând.  Că  ei  nu  au  timp  să  intre  și  să  stea la  masă.

-         M-am  gândit  și  la  aspectul  ăsta.  Bucătăria  va  fi  împărțită în  două  spații  inegale: cel  mai  mare  rămâne  ca  bucătărie,  iar  cel  mai  mic,  va  beneficia  de  o  consolă  cu  ieșire  externă,  ca  o tejghea  cât  tot  peretele,  cu  rafturi  și  polițe pentru  pahare,  cești,  cafetieră  și  ce-ți  mai  trebuie.  Oricum,  partea  asta  este  orientată  fix  spre  șosea,  ca  să  facilităm  accesul  mașinilor. 

-         Nu  are  ferestre!

-         Ei,  aici  m-ai  prins! Nu  știu  sigur  dacă  se  pot  monta,  dar  ne  putem  interesa.  Ba,  stai  un pic.  Îmi amintesc  perfect  că  am  văzut  un  depozit  cu  spații  pentru  birouri  și  care  avea  ferestre.   Dacă nu,  în  mod  sigur  tavanul  va  avea  un  luminator,  care  va  da  un  aer  foarte  modern întregii  încăperi.

-         Ești  sigur  că  poți  avea  încredere? Cum  ai  zis?  Frisomat?

-         Păi,  da,  că  este  o  firmă  româno-belgiană,  care  a  realizat,  până  acum,  peste  900  de  hale  metalice.  Și  este  și  agreată  pentru  parteneriat  în  cazul  proiectelor  realizate  cu  finanțare  din   fonduri  europene. Esențial de  știut,  în  argumentarea  planului  nostru  de  afaceri. Tocmai am  aflat  asta  de  la consultantul  nostru  de  la primărie.

 

Vechiul  meu  balansoar  de  lemn  începe  să  scârțâie  cam  tare.  Îmi  întind  picioarele  dincolo de  tălpicile  balansorului  și  tac.  Parcă,  parcă  începe  să  prindă  contur  cafeneaua  visurilor  mele.

 

 

 

Articol scris  pentru  SuperBlog  2020!