duminică, 13 aprilie 2014

Au venit Floriile


Mă  cheamă  ca  pe  o  floare. 

Cu  parfum  de  legende  japoneze,  înveşmântată  în  nuanţe  de  roz,  înflorită  toamna,  anotimpul  inimii  mele,  mă  cheamă  ca  pe  floarea  ce  împodobeşte  gheişele  enigmatice  şi  delicate.

Mă  cheamă  ca  pe  o  floare,  dar  nu  sunt. 
Sunt   o   femeie  obişnuită,  cu  rele  şi  bune,  cu  râs  şi  plâns,  cu  iubire  şi  nenoroc,  aşa  ca  toate  fetele  transformate  în  flori,  fiecare  după  povestea  ei: 
Narcisa,  căutându-şi  sora…
Violeta,  împletind  cununi  albastre  aşteptându-şi  prinţul ….
Lăcrămioara,  ca  lacrimile  fratelui    nemângâiat  de  pierderea  ei…
Rosa,  Crina,  Codruţa…

Mă  cheamă  ca  pe  o  floare,  dar  nu  arăt  ca  ea.

Şi  nici  nu  trebuie.

Îmi  este  de  ajuns  o  zi  pe  an  să  răsar  dimineaţa,  să   simt  soarele  cu  degete  ghiduşe  la  fereastra  mea,  să  fiu  răsfăţată  la  umbra  celor  mai  puternici  de  lângă  mine  şi  să  adorm,  seara,  legănată  de  şoaptele  iubitului  şi  argintată  de  atingerea  lunii.

Mă  cheamă  ca  pe  floare  şi  mă  simt  ca  ea.

La  mulţi  ani  tuturor  florilor!

Florii   frumoase  să  primiţi  în  dar  şi  să  dăruiţi,  la  rândul  vostru,  mai  departe!


marți, 8 aprilie 2014

                         Eu  m-am  născut  la  oraş.  Citadină  până-n  măduva  oaselor,  crescută  cu  cheia  de  gât,  cu  coarda  într-o  mână  şi  cu  mingea  proptită  obraznic într-un  şold,  eram  regină  pe  strada  cu  gard  viu  din  merişor  şi  cu  tei  înţelepţi  în  spatele  blocului.
                        Evident,  aveam  bunici  la  ţară  pe  care  îi  vizitam  conştiincios  câte – o  lună  în  fiecare  vară  şi  de  unde  mă  întorceam  cu  tolba  plină  de  poveşti  despre   isprăvi  minunate  şi  majoritar  inventate  de   pe  tăpşanul  unde  duceam  caprele  la  păscut. 
                        Şi  mi-am  iubit  copilăria  din  faţa  blocului,  mi-am  adorat  bunicii  care  habar  n-aveau  de  grozăviile  pe  care  le  povesteam,  seara, copiilor  care  se  adunau  cale  de  trei  scări  şi  două  blocuri  ca  să  mă  asculte.  Şi  am  decretat  hotărâtă,  cu  degetul  înţelept  îndreptat  spre  mama  „eu  n-o  să  mă  mut  niciodată  la  ţară”.

http://www.catchy.ro/eu-n-o-sa-ma-mut-niciodata-la-tara/57942