marți, 4 decembrie 2018

Am fost sau n-am fost ... Spider-Man?!


                 Mi  s-a  întâmplat  ceva  extraordinar.  De  fapt,  nici  acum  nu  sunt  lămurită  pe  deplin  ce  a  fost  și  stau  să  mă  gândesc  dacă  s-a  întâmplat  cu  adevărat  sau  doar  am  visat  eu,  deși  să  visezi  mergând  pe  trotuar,  ziua  în  amiaza  mare,  este  un  pic  cam  prea  exagerat.

                Dar  să  o  iau  de  la  început,  că  așa  îi  stă  bine  unei  povești  frumoase  și  bine  spuse.
                Plecasem  de  la  serviciu  plină  de  nervi,  că  toate  situațiile  venite  peste  zi  aveau termen  alaltăieri,  iar  șeful  mustăcea  prin  toate  colțurile,  mai  ceva  ca  un  motan  prins  cu  botul  în  oala  cu  smântână. La  colțul  străzii,  în  vitrina  magazinului  de  jucării,  trona  un  afiș  imens:  din  28  decembrie  2018,  la  cinematograful  central,  va  avea  loc  lansarea  animației :  Spider- Man: Into  the  Spider - Verse.  Țin  bine  minte  titlul  în  engleză,  că  m-am  chinuit  să-l  pronunț  corect,  ca  să  nu  mai  râdă  fiu-meu  de  10  ani  de  mine,  urându-mi  noroc   ori  de  câte  ori  spun  un  cuvânt  în  engleză.  



                Nu  mai  fusesem  de  prea  mult  timp  la  cinema  toți  trei  împreună,  eu,  soțul  meu  și  copilul  mai  sus  menționat  și  cum  se  preconiza  a  fi  un  film  pentru  întreaga  familie,  chiar  m-am  bucurat  la  aflarea  veștii.  Parcă  mi  se  mai  înseninase  după-amiaza  un  pic  și  am  plecat  mai  departe,  grăbită    împărtășesc  noutățile.  La  un  moment  dat,  m-am  împiedicat  de  ceva.  Un  fel  de  cârpă  colorată,  n-am  știut  ce  era   în  primul  moment  și,  curioasă  din  fire,  m-am  aplecat    văd  despre  ce  este  vorba.
                Uau,  ce    vezi:  costumul  lui  Spider-Man,  fix  ca  cel  din  afiș.  M-am  uitat  în  dreapta,  m-am  uitat  în  stânga,  nimeni.  Parcă  se  golise  toată  strada,  așa,  dintr-o  dată.  L-am  luat  și  l-am  băgat  în  plasă,  lângă  cartofii  și  roșiile  pe  care  le  cumpărasem  pentru  cină  și  m-am  gândit  că-l  voi  duce  dimineață  la  poliție,    caute  ei  păgubașul.  Nu  era  mare  lucru,  un  costum  pentru  carnaval,  dar  cineva  îl  va  căuta,  cu  siguranță.

sursa  foto:  Pixabay

-                      Mamiii,  ce  tare!  Vreau    probez  și  eu  costumul.  Știi,  eroul  principal  este  un  puști,  Miles  Morales  și  ar  trebui    mi  se  potrivească.  Te  rog,    lași?
                Surpriză,  costumul  era  prea  mare, așa    a  încercat      corupă  pe  mine:  mami, ia  probează-l  și  tu.  N-am  eu  timp  de  asemenea  prostii,  m-am  burzuluit  la  el  și  m-a  lăsat,  săracul,  ce    facă. 
                Numai  că,  socoteala  din  târg  nu  se  potrivește  cu  cea  de  acasă.  Dormea  profund  omul  meu  la  miezul  nopții,  ca  orice  om  obosit  de  o  zi  grea  de  muncă.  Dormea  dus  copilul  meu,  cu  un   picior  atârnând  la  marginea  patului  și  cu plapuma  jumătate  sub  el.  Numai  eu  nu  dormeam,  oricât  încercasem  și  oricâte  capre  numărasem  până  atunci.  Ceva  nu-mi  dădea  pace,  în  casă  parcă  se  auzea  un  murmur,  o  șoaptă,  ca  și  cum  ar  fi  vorbit  cineva  încet,  ca    nu  ne  trezească.  M-am  dat  jos  din  pat  și  m-am  dus  în  bucătărie.  Costumul  lui  Spider-Man  rămăsese  pe  spătarul  scaunului.  Și,  aproape  fără  să-mi  dau  seama  ce  fac,  l-am  tras  pe  mine.  S-a  potrivit  ca  turnat,  de  parcă  eu  eram  manechinul  pe  care  fusese  croit,  a  avut  dreptate  copilul  meu.  În  mod  inexplicabil  și  ciudat,    trăgea  afară,  cu  o  forță  căreia  nu-i  puteam  rezista.  Și  așa  am  plecat  eu  în  aventura  vieții  mele.




                Am  bântuit  toată  ziua  de  nebună  pe  străzi,  bucurându-mă      pot  cățăra  pe  unde  nici  cu  gândul  nu  visasem  vreodată  și  fericită    nu    poate  recunoaște  nimeni.
                Pașii  m-au  purtat  pe  o  străduță  îngustă,  cu  case  destul  de  sărăcăcioase.  Parcă    trăgea  un  fir  invizibil  acolo.  Și  bine  a  făcut,  pentru    o  matahală  de  bărbat  țipa  cât  îl  țineau  bojocii  la  o  femeie  și  un  copil.  În  clipa  în  care  a  ridicat  mâna  asupra  lor,  tot  sângele  mi  s-a  ridicat  în  cap  și   mi-am  dorit  să-l  pot  pocni  din  plin  în  fața  aia  buhăită.   Mâna  mea  dreaptă  a  zvâcnit  dintr-o  dată  și  pânza  a  țâșnit  imediat,  prinzându-l  pe  bărbat  ca  într-o  cușcă.  Cu  cât  se  zbătea  mai  tare,  cu  atât  pânza  se  lipea  de  el  mai  adânc.  I-am  lăsat  pe  cei  doi    sune  la  Salvare  și  am  plecat,  nu  înainte  de  a-i  lăsa  un  bilețel  cu  un  păianjen  desenat  și  cu  următorul  mesaj:  data  viitoare,  pânza  nu  se  va  mai  putea  desprinde.

                Următorul  loc  spre  care  m-a  purtat  costumul  a  fost  în  spatele  gării  din  oraș.  Printre  cartoane  și  boscheți,  se  pripășise  o  familie  cu  doi  copii  mici.  Nu-i  cunoșteam  și  nu   știam  nimic  din  ce  li  se  întâmplase,  dar  știam    restaurantul  cel  nou  din  centru  lăsa  mâncarea  rămasă  de  peste  zi,  în  pungi,  la  ușă,  pentru  cei  care  aveau  nevoie.  A  fost  floare  la  ureche    străbat  orașul  de  la  un  capăt  la  altul,    aduc  mâncarea  caldă  încă  și    le-o  dau  celor  patru.  Am  plecat  înainte    apuce  să-mi  mulțumească. 

                Și  atunci  mi-am  adus  aminte    în  cartierul  nostru  este  o  fetiță  care  adună  pet-urile,  le  duce  la  o  firmă  care  le  colectează  și  primește  câțiva  bănuți  pentru  ele.  Am   văzut-o  împărțindu-i  cu  frățiorul  ei  mai  mic,  la  colțul  școlii.  Câteva  minute,  atât  a  durat  până  am  adunat  toate  pet-urile  din  oraș,  din  tomberoanele  de  gunoi,  de  la  stadion,  chiar  și  din  balcoanele  oamenilor,  dacă  erau  goale,  recunosc.  Le-am  clădit  în  fața  casei   fetiței  și   i-am  lăsat  și  ei  un  bilețel  în  care  i-am  desenat  un  păianjen  și  i-am  urat  succes  la  școală.
                  fi  fost  în  stare    alerg  o  săptămână  fără    obosesc,    găsesc  oamenii  care  au  nevoie  de  ajutor  și    fac  tot  ceea  ce  îmi  stătea  în  puteri  pentru  ei,  dar  costumul  buclucaș  avea  alte  planuri.  Dintr-o  dată  a  început      strângă  și,  cât  ai  zice  păianjen,  m-am  trezit  acasă,  în  bucătărie.  El  atârna  pe  spătarul  scaunului,  inert  și  nevinovat.  Nervoasă,  l-am  îndesat  în  plasă  și,  pe  drum  spre  birou,  am  intrat  la  Poliție.  Poate    proprietarul  de  drept  va  face  mai  multe  fapte  bune  decât  mine,  în  definitiv,  eu  doar  îl  găsisem!


sursa  foto:  Pixabay




                                Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018!
               
               



3 comentarii:

  1. Spider Man e de fapt o stare de spirit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Pentru mine este starea de spirit din articolul meu. Adică, niciuna! Nicio stare impresionantă, niciun articol care să dea pe spate, nicio brânză bună în niciun burduf de câine! Doar ULTIMUL ARTICOL, ca să fiu finalistă! Obiectiv îndeplinit!

      Ștergere
  2. continuously i used to read smaller posts which also
    clear their motive, and that is also happening with this piece of
    writing which I am reading at this place.

    RăspundețiȘtergere