miercuri, 20 noiembrie 2019

Un altfel de înger


          Ce  pisici  albastre  a  fost  asta?  m-am  întrebat  după  ce  am  închis  telefonul.  M-am  întors  repede  spre  oglinda  din  spatele  meu  și  m-am  uitat  cu  atenție.  Mda,  tot  eu  sunt!  Adică,  păr  scurt,  țepos,  brăzdat  de  prea  multe  fire  albe,  mijlocel  tras  prin  inel  (de  butoi,    fie  clar  și    nu    panicați),  înălțime  fix  cât  coada  de  mătură  din  fundul  clasei  și  ochelari  cât  jumătate  de  față,  cu  dioptrii  care  au  luat-o  razna  și  fără  de  care  sunt  mai  oarbă  decât  un  pui  de  koala  proaspăt  născut.  N-am  putut  niciodată    fac  roata,  de  șpagat  ce    mai  vorbesc,  de-abia  dacă  pot      dau  o  dată  peste  cap,  iar  de  sărit  peste  capră,  în  veci  n-am  reușit.  Rămâneam  înțepenită  sus,  cu  picioarele  crăcănate  de-o  parte  și  de  alta,  până  se  milostivea  profesorul  de  sport  și  venea      extragă  de  acolo.  Păi,  și  atunci,  ce pisici  albastre  a  fost  asta?
            Tocmai  am  primit  un  telefon  care  m-a  bulversat  iremediabil  și  irevocabil. Cică  o    fiu  unul  din  Îngerii  lui  Charlie! Cică  voi  acționa  din  umbră,    sunt  perfectă  pentru  toate  misiunile  sub  acoperire,  cu  sarcina  expresă  de  a  acționa  rapid,  din  spatele  calculatorului  ca    le  scot  din  încurcătură  pe  cele  trei  eroine  principale:  Kristen  Stewart,  Naomi  Scott,  Ella  Balinska.  Scuze, scuze,  adică  Sabina,  Elena  și  Jane.  Voi  fi  arma  secretă  a  lui  Bosley,  alias  Elizabeth  Banks. Voi  pricepeți  ceva?  Eu  nu!



            
           Să  fim  înțeleși:  arăt  eu  ca  o  precupeață  de  produse  tradiționale,  dar  sunt,  totuși,  profesor  universitar  la  una  dintre  cele  mai  prestigioase  universități  din  țară.    mai  împiedic,  din  când  în  când,  pe  coridoare,  îmi  mai  uit  geanta  enormă  prin  cele  mai  neașteptate  locuri  din  campus,  de  mi-o  aduc  studenții  chiar  și  în  miez  de  noapte,    doar  toată  lumea  știe  cui  aparține  papornița  mea  verde  ca  un  gușter  și   a  rămas  de  pomină,  până  dincolo  de  zidurile  universității,  pățania  mea  cu  un  dulău  fioros  din  rasa  caniche  alb,  care  m-a  fugărit  de  mi-am  pierdut  pantofii.  Eu  nu  m-am  supărat    au  râs  de  mine,  pentru    m-a  salvat  cel  mai  chipeș  profesor  din  școală  și  am  visat  frumos  o  săptămână  întreagă  și  am  suspinat  în  somn,  de  s-a  supărat  colega  mea  de  apartament  și  mi-a  pus  în  vedere    dacă  nu  termin,  o  să-mi  caut  altă  locuință.  Dar,  peste  toate  astea,  sunt  neîntrecută  la  căutat  și  găsit  informații  secrete,  la  ascuns  și  la  aflat  lucruri, la  propriu,  precum  și  la  criptare  și  decodare,  indiferent  de   sursă  și  de  dată. 

           O    spuneți    bine,  bine,  dar  ei  au  deja  experți  în  așa  ceva,  de  ce  le  mai  trebuie  încă  unul  și  cum  de  s-au  oprit  tocmai  la  mine?  N-am  mai  fost  de  mult  la  cinema,  dar  sigur  o      duc  pe  29  noiembrie  2019,  data  la  care  va fi  lansat  noul  film,  pentru  că,  sincer,  habar  n-am  ce  experți  au  deja  și  la  ce  le  voi  fi  eu  de  folos.  Poate      voi  dumiri  cumva.  Oricum,  Bosley  mi-a  zis    am  trecut  cu  brio  proba  și    voi  începe  imediat.  Până  atunci,    vizionez  trailerul  pe  care  mi  l-a  trimis  pe  mail  și    fiu  pregătită  în  orice  secundă.  A,  încă  ceva,  a  subliniat  ea:  n-o  să  creadă  nimeni  că  tu  ești  implicată,  nici  dacă   o  vei  spune  cu  voce  tare, pentru  că,  să  fim  serioși ...  înfățișarea  ta  nu are  nimic  de-a  face  cu  aptitudinile  tale!  Hm,  altă  dilemă:  ce  naiba  o  fi  vrut    spună?!






            La  întrebarea  mea  buimacă:  care  probă?  ea  a  râs  și  a  spus  doar  atât:  piatra  albastră!  și  a  închis  telefonul.  Mi-am  stors  creierii  până  s-au  transformat  în  brânză  proaspătă  de  vaci  și  am  ajuns  la  concluzia    nu  poate  fi  vorba  decât  despre  tărășenia  cu  roca  misterioasă  pe  care  au  găsit-o  niște  copii  și  pe  care  mi-au  adus-o  mie,    o  analizez.  Nu  mi-au  trebuit  decât  câteva  zile,  ca  să-mi  dau  seama  cât  de  periculoasă  poate  fi,  dacă  ajunge  în  mâinile  nepotrivite.  Și,  ca    fie  treaba  treabă,  prin  campus  s-au  aciuat  vreo  câțiva  indivizi  dubioși,  care  au  stat  cu  ochii  pe  mine  ca  pe  un  ou  Fabergѐ.  Au  întrebat  în  dreapta și  în  stânga  și,  când  au  aflat    singura  persoană  care  ar  putea    știe  ceva  despre  roca  respectivă  sunt  eu,  au  pufnit  a  râs  și  mi-au  dat  cu  tifla. Ok,  nu  m-am  supărat  nici  de  data  asta,  ba  chiar  le-am  făcut  jocul  și  m-am  prefăcut  toanta  toantelor,  până  i-am  convins  pe  deplin  și  au  plecat.  Iar  piatra  respectivă  a  ajuns  acolo  unde  trebuia,  în  siguranță  deplină,  incapabilă    facă  cel  mai  mic  rău.  Și,  cică  asta  i-a  convins    pot  fi  de  folos  în  munca  sub  acoperire,  pentru    am  avut  deja  porția  mea  de  acțiune  și  m-am  descurcat  de  minune.

              rog,  probabil    știu  ei  ce  fac.  Sau  așa  ar  trebui.  Îmi  fac  imediat  bagajele,  ca    fiu  pregătită,  așa  cum  mi  s-a  spus  la  telefon ...  pfuiii,  cum  o  să transport  eu  toate  lucrurile  care-mi  sunt  necesare?  Oare  au  condiții  de  trai  satisfăcătoare  pentru  colonia  mea  de  broaște  țestoase,  fără  de  care  nu  pot  să-mi  pun  gândurile  în  ordine?  Pentru    doar  observarea  lor    incită,    provoacă    gândesc logic  și    găsesc  cele  mai  neobișnuite  soluții.  Oare  cele  trei  frumoase  detective  iubesc  broaștele  țestoase?  Dar  Bosley?  Dacă  nu,  adio  Îngerii  lui  Charlie!     zic  asta  sigur,  cu  mare  părere de  rău!

                        Articol  scris  pentru  SuperBlog 2019
           


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu