Mami, ne uităm la colorate?

        Nu  mai  știu  foarte  exact  anul  în  care  am  descoperit  site-ul  Meli  Melo.  Știu  doar  că  mezinul  meu,  azi  adolescent cu  un  cap  mai  înalt  decât  mine,  nu  era  mai  mare  de-o  șchioapă  și,  ori  de  câte  ori  îmi  permiteam  o  mica  pauză,  mi  se  cățăra  pe  genunchi,  își  punea  coatele  pe  birou,  își  culca  obrăjorul  pe  brațe  și-mi  zicea:

-           Mami,  ne  uităm  la  colorate?

În  traducere  liberă,  însemna  că  ne  uităm  la  bijuteriile  afișate  pe  Meli Melo.  Era  foarte  interesant,  fiecare  produs  fiind  prezentat  în  mai  multe  variante  de  culoare.  Dădeai  click   pe  un  colier  din  perle  albe,  iar  sub  fotografie  apăreau  variațiuni  ale  aceluiași  colier  cu  perle  negre,  sau  gri.  Te  uitai  la  un  inel  cu  zirconii,  dar  același  inel  îl  puteai  viziona  și  cu  rubine,  sau  safire,  sau  agate.  Distracția  mare  era  la  broșe: pietrele  acestora  erau  în  toate  culorile  posibile,  uneori  chiar  toate  încrustate  în  aceeași  piesă.  Chiar  și  gențile  aveau  variante  de  culoare.

-                       Mami,  hai  și  verde!  Acum,  galben!  Mie  îmi  place  cu  albastru,  mami!  Cumperi și  mie  una?

-                       Cumpără,  mama, cumpără! ziceam  eu, topită  ca o  caramea  de  mogâldeața  cuibărită  în  brațele  mele,  care  se  uita  și  se  tot  uita  la  toate  variantele  de  culoare  până  îl  lua  somnul.

Când  s-a  dus  în  grupa  mică  la  grădiniță,  a  fost singurul  din  clasă  care  cunoștea toate  culorile,  inclusiv  roz,  vișiniu  sau  bleumarin,  noțiuni  imposibil  de  deosebit  pentru  soțul  meu,  chiar  și  acum.

Pentru  mine,  cititul  și   admiratul  bijuteriilor și  accesoriilor  constituie  cele  mai importante  modalități  de  combatere  a  stresului.  Pauzele  cele  mai  așteptate.  Binedispunere  instant  și  la  îndemână,  iar  achiziționarea  acestora  a  depășit  cu  mult  stadiul  de  răsfăț,  devenind  de-a  dreptul  o  necesitate.

Cel  mai  mult  și  mai  mult  îmi  plac brățările  și  eșarfele. 

Să-mi  răsfăț  încheietura  mâinii  cu  brățări  zăngănitoare  și  sclipicioase  și  să  le  simt  cum  îmi  înlănțuie  brațul,  calde  și  iubitoare  ca  ibovnicele  din  iatacurile  secrete  ale  sultanilor. 

Să-mi  înfund  nasul  într-o  eșarfă  bogată  prin  textură,  culoare  și  model,  să-i  împrumut  aroma  parfumului  meu  preferat,  în  timp  ce  capătul  ei  liber  valsează  în  adieri  de  vânt  și  flutură  bezele  prietenoase  celor  din  spatele  meu. 

Nu  fac  mofturi  la  culoare,  rămășiță  dragă  a  vremurilor  petrecute  în  doi,  eu  și  copilul  meu,  extaziați  în  fața  cascadelor  de  nuanțe.  Doar  câteodată,  inima  îmi  bate  mult  mai  repede  și  mult  mai  gălăgios,  rezonând  cu  verdele  adânc  al  pădurilor,  sau  cu  albastrul  limpede  al  cerului  senin.  Și,  peste  toate,  stropi  din arămiul  dulce  ca  o  ciocolată  caldă.  Și  dacă  toate  acestea  se  țes  într-o  grădină  de  flori  brodate,  puse  magistral  în  evidență  de  negrul  atotștiutor,  atunci  mă  simt  ușoară  ca  aripa  unui  fluture când  atinge  petalele  florilor,  seara,  la  apusul  soarelui.

Pe  lângă  alte  mici  defecțiuni  fizice  (sic!),  natura  m-a  înzestrat  și  cu  un păr incredibil  de  scurt,  tuns  aproape  cazon,  țepos  și  răzvrătit  în  vreo  câteva  vârtecușuri,  așezate  strategic  fix  în  locuri  nepotrivite:  în  frunte,  în  creștet,  la  tâmpla  dreaptă.  Mi-ar  fi  plăcut,  evident,  plete  bogate,  ondulate,  cascadă   întunecată,  moale  și  catifelată  la  atingere.

Mi-ar  fi  plăcut,  evident,  să-i  potolesc  zbuciumul  cu  perlele  unui  pieptene  decorativ,  sau  cu  un  clește-fundiță  puternic  și  ferm.  Dacă  nu  se  poate,  nu  se  poate,  așa  că,  în  periplurile  mele  ocolesc,  cu  părere  de  rău,  secțiunea  cu  accesorii  păr. 

Îmi  ostoiesc  durerea  cu  o  geantă  asortată  cu  ultima  eșarfă  cumpărată  și  zilele  devin,  brusc,  mult  mai  luminoase.

foto  din  arhiva  personală

Copilul  meu  nu mai  e mic. A  crescut,  s-a înălțat  drept  ca  bradul,  îndrăgostit  de  munte,  de  pădure,  de  ploaie,  de  soare  și  de  veselie.  Și,  pentru  el,  în  dorul  vremurilor  de  demult,  când   ne  uitam  amândoi  la  colorate,  caut  de  zor  cadoul  perfect  la  accesorii  bărbați.   Doar  vine  Crăciunul,  nu-i  așa?

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019