Bunica și-a
trăit toată viața
în satul din
Oltenia de la
marginea Coteniței, pădure
magică, populată de
zâne și pitici,
de zmei fioroși
și Feți – Frumoși puternici
și curajoși.
Am
crezut-o întotdeauna. Poveștile
ei, fără pereche
în trei sate
peste dealurile Viișoarei
de Olt, mi-au
legănat visele în
nopțile fierbinți ale
vacanțelor de vară.
Dormeam afară, pe
prispa plină cu
ghivece cu mușcate
de toate culorile.
Montase bunicul un
pat mare, cu
saltea și căpătâie
de paie, cu
o plapumă veche,
veșnic îmbrăcată în
cearșaf din pânză
țesută în casă. La
colțul
casei, un măr
imens, cu crengi
sprijinite de acoperișul
de tablă. Noaptea,
mai cădea câte
un măr. Se rostogolea pe
tabla încinsă de peste zi,
până la margine
și, apoi, poooc,
cădea cu zgomot
mare pe pământul
însetat.
 |
| sursa foto: |
Ne
trezeam imediat, și
eu, și fratele
meu, și ne
împingeam unul pe
altul care să
ajungă mai repede
la el.
-
Dar,
stați locului, maică,
că-l găsiți și
dimineață tot acolo!
Ioane, tu ce
păzești, ține-i în
pat, să doarmă,
nu să umble
lelea, acum, noaptea!
Bunicul mormăia ceva
în barbă și
se întindea mai
bine. De multe
ori, renunțam să
ne mai întoarcem
lângă el: ocupase
tot patul, așa
că ne luam
prada cu noi
și ne strecuram
lângă bunica, în casă.
Făcea bunica
o pâine coaptă
în țest, mamăăăăă ...
și niște cozonaaaaci
... și, în
timp ce frământa
aluatul, gura nu-i
tăcea neam: inventa
povești cu ușurința
cu care cernea
făina în căpisterea de
lemn și cu
dragostea cu care
învelea coca aurie,
ca să o
pună la dospit.
Îi crăpaseră mâinile,
și-așa bătătorite de
munca aspră de
la vie și de la porumbi,
de la foile
de floarea-soarelui adunate și
tocate mărunt, mărunt
și amestecate cu
mălai, pentru hrana
rățuștelor pufoase și
gălăgioase. Așa că
mama, cu servici
la oraș, după
cum se mândrea
bunica, îi cumpărase două
creme de la o marcă
cunoscută, de tradiție, Farmec: una
pentru mâini și
una pentru față,
ca să nu
o mai ardă
soarele așa de
tare și să îmbătrânească mai
încet. Adică, să
nu mai facă
riduri, traducea mama,
zâmbind, vorbele șugubețe
ale bunicii.
Soba mare din
cameră, din teracotă
maro, cu scene
de vânătoare în
partea de sus,
era prevăzută cu
un fel de
raft micuț, tot
din teracotă, pe
care, iarna, bunica ținea
o ulcică de
ceai din plante
misterioase pentru noi,
copiii, culese chiar
de mâna ei,
din pădure, în
nopțile în care
ielele îi șoptiseră
la ureche că
poate să meargă
fără teamă de
pericole.
-
Eu
sunt prietenă cu
ielele, păzitoarele pădurii,
au încredere în
mine și mă lasă să
culeg plante vindecătoare,
ne spunea ea. Și
noi o credeam,
nu încăpea nicio
îndoială că lucrurile
stăteau chiar așa
cum spunea ea.
 |
| foto din arhiva personală |
În vara aceea,
pe raftul de
după sobă, erau
așezate frumos cremele
primite de la
mama. Seara, bunica
ne spăla temeinic
pe picioare, pe
mâini, pe față
și prin urechi,
spre nerăbdarea și
iritarea noastră. Ca să
ne cumințească, ne
dădea și pe
noi cu crema
de mâini și
ne învăța:
-
Să
vă spălați, maică,
mereu, că așa
o să fiți
frumoși și sănătoși.
Și după ce vă spălați,
vă dau cu
cremă d-asta de
la mă-ta, să amirosiți ca
florile și să
aveți pielea ca
mătasa.
Ăsta a fost
primul sfat de
frumusețe pe care
l-am primit în
viața mea. L-am
urmat cu sfințenie,
pentru că venea
de la ea,
cea care ne
insuflase frumusețe și
încredere în noi
pentru toată viața.
Ce-o
fi visat fratele
meu mai mic,
la ce s-o
fi gândit el,
nici în zi
de astăzi nu
știu. Știu doar
că, dimineața următoare,
a ajuns el la
concluzia că trebuie
să fie frumos
tare pe când
se întorcea bunica
de la livada
din deal, de
la cules de
boambe. S-a spălat
pe mâini, evident
că în găleata
cu apă de
băut și apoi
a luat o
cremă de pe
raft. S-a uns
tot, dar tot,
și pe față,
și pe gât,
prin urechi, părul
l-a năclăit de
ziceai că este
arici și, când
a terminat, mai
rămăsese un pic
pe fundul cutiuței.
Și picul ăla
l-a întins pe
sobă și pe
carpetele cusute de
bunica, de pe
pereți. Mândru nevoie-mare,
s-a așezat pe
prima treaptă de
la intrare și
a așteptat. Nu prea
mult, că era
amiaza și bunica
trebuia să gătească
de prânz.
-
Ce-ai
făcut, copile? Ce-i
pe tine? pe bunica
mai că o
apucaseră pandaliile.
-
Afilia mamii
după sobă! Afilia
mamii după sobă! Bezi? repeta
copilul
încântat de ispravă.
În
ziua aceea, am
mâncat pâine cumpărată
de la brutărie,
cu brânză și
roșii. Bunica era
prea ocupată cu
curățatul afiliei pentru a
mai avea timp
și chef de
gătit. Nici povești
nu ne-a mai
spus vreo câteva
zile.
Trec
anii în goană
nebună, fără să
ne întrebe și fără
să le pese
de noi. Mă grăbesc
să merg la
serviciu, sunt veșnic
în întârziere, noroc
că nu stau
prea departe.
Mă
spăl pe față
și pe mâini
și mă întind
după crema de
pe etajeră. Zâmbesc.
Am rămas fidelă
produsului românesc care
mi-a încântat copilăria:
etajera mea este
înțesată cu produsele
din noua gamă
Farmec.
Vechea cremă
de mâini a
bunicii mele este
înlocuită acum de crema de
mâini lejeră cu Orhidee, iar
alifia împrăștiată în
toate colțurile de
un copil năzdrăvan,
s-a transformat în cremă hidratantă
non-grasă cu Orhidee.
Un
sfat, dacă doriți,
de la bunica
mea, care avea
mereu dreptate: o
piele tânără, hidratată
și elastică, este, mai întîi
de toate, o
piele curată, peste
care aplici produsele
adecvate.
Articol scris
pentru Spring SuperBlog
2017!, proba propusă
și sponsorizată de
Farmec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu