MonkeyCami

                 Ce  să  fac,  n-am  ce  să  fac,  îmi  place  Dwayne  Johnson.  Mă  aliniez  și  eu  corului  de  fetișcane  leșinate  după   pectoralii,  bicepșii,  tricepșii  și  ce-o  mai  avea  calapodul  ăsta  de  mascul  feroce!  N-aș  fi  zis  că  o  să  o  iau  razna  tocmai  la  bătrânețe!  Eh,  poate  nu  chiar  bătrânețe,  am  exagerat  și  eu  un  pic!

            Numai  ce-am  ajuns  acasă  din  oraș  și  încă  îmi  stăruie  pe  retină  afișul  filmului  Jumanji:  Aventură  în  junglă,  cu  idolul  nopților  mele  în  centru.  Cică  se  lansează  în   cinema  în  29  decembrie  2017.

            Sunt  cinefilă  înrăită  și  nu  pot  decât  să  mă  bucur  că-mi  voi  delecta  cele  două  simțuri -   auditiv  și  vizual -  cu  un  nou  film  de  acțiune  și  aventură  totodată,  bașca  actorul  meu  preferat,  chiar  în  perioada  sărbătorilor  de  iarnă.

            Mă  îndrept  spre  bucătărie  să  golesc  cumpărăturile  și  ...  auch,  am  alunecat!  Ce  naiba  s-a  întâmplat  cu  mine,  că  nu  mai  văd  nimic!  E  negură  totală  și  parcă  și  foșnește  ceva!

            Hmmm ...  și  vocea  mi-e  schimbată,  parcă  nici  nu  mai  reușesc  să  articulez  cuvinte,  din  gură  îmi  ies  sunete  ciudate,  ceva  de  genul:  ugh,  ugh!  Stai  să  mă  duc  mai  încolo,  unde  se  vede  o  geană  de  lumină.

            Uau,  e  junglă,  frate,  sau  mi  se  pare  mie?  Se  vede  treaba  că  tare  m-a  mai  impresionat  afișul  ăla.  Nuuu,  nu  se  poateeeeee  ...  ce  labe  am ...  sunt  maimuță!

            Mă  retrag  înapoi,  în  umbra  copacilor  uriași  și  încerc  să  mă  adun.  Cum  de  s-a  putut  întâmpla  una  ca  asta?  Cum  am  ajuns  aici,  ce  pi ...sici  albastre  de  resort  secret  s-a  activat,  de  adineauri  eram  om  și  acum  sunt  maimuță?  Nu  cumva  ...  să  știi  că  da,  am  fost  atrasă  în  acțiunea  filmului  ăla  nenorocit.  Așa  îmi  trebuie,  dacă  am  stat  atâta  să  mă  holbez  la  afiș!

            Și-acum,  eu  ce  să  fac?  Cum  descâlcesc  toată  dandanaua  asta,  ca  să  mă  întorc  acasă  vie  și  nevătămată,  înainte  de  a-mi  veni  bărbatul  de  la  muncă???   Am  luat-o  razna  de  tot ...  auzi ...  să-mi  vină  bărbatul ...  întâi  să  văd  cum  naiba  supraviețuiesc  aici!

            Inspiră,  Cami,  expiră,  inspiră,  expiră  ...  s-o  luăm  cu  începutul:  ce  s-a  întâmplat  înainte?  A,  da,  mă  duceam  în  bucătărie  și  am  alunecat.  Oare  este  numai  un  vis?  Dacă  mă  dau   cu  capul  de  copacul  ăsta,  mă  trezesc?  aaauuuuu ...  nu,  n-a  mers! 

            Totuși,  ce  este  Jumanji  ăsta?  Parcă  era  un  joc  video,  ceva  cu  avataruri  pe  care  ți  le  alegi  și  pe  care  le  conduci  cât  poți  tu  de  bine,  ca  să  câștigi.  Ok,  deci  sunt  maimuță  în  junglă,  s-ar  părea  că  ăsta  este  avatarul  meu.  Oare  am  și  ceva  puteri  extra,  super,  nemaipomenite?  Și  cum  dau  de  ele?

            Ce  se  aude,  ce-o  mai  fi  și  asta?  Fugi,  MonkeyCami,  fugi!  Adică,  sus,  în  copac,  repede!  Uau,  la  timp  am  suit,  să  mă  feresc  de  turma  asta  de  elefanți  care  aleargă  bezmetici  pe  aici!  Șșșșșș  ... șșșșș ... șarpele ...  câta  mai  șarpele  ...  sari,  du-te  odată,  măi  fată,  să  nu  ajungă  pe  creanga  ta!  Uf,  am  scăpat  și  de  ăsta!  Cam  subțirică  crenguța  asta,  nouă  ...  uuups,  s-a  rupt!  Buf,  trosc ... eh,  totul  e  bine  când  se  termină  cu  bine,  n-am  căzut  prea  rău!  Dar  nici  prea  bine,  bag de  seamă,  că  e  ceva  moale,  pufos  și  umblător: ajutooor,  e  un  tigru!  Din  câte-mi  amintesc,  ăștia  se  cațără  și  ei  în  copaci,  deci,  care  este  mai  rapid,  ăla  supraviețuiește!

            Trebuie  neapărat  să-mi  trag  sufletul,  că  nu  se  mai  vede  tigrul  ăla  urât  în spatele  meu.  Nici  nu  știu  unde  este  mai  bine:  sus  sau  jos,  că  pe-aici,  tot  una  e!  Să  recapitulez:  până  acum  am  descoperit  că  sunt  foarte,  foarte  agilă  -  am  o  viteză  aproape  supersonică  la  cățărat  și  la  fugit,  ar  trebui  să  mai  caut,  poate  că  am  și  alte  calități,  care  să  mă  ajute  să  ajung  înapoi,  acasă.

-                       Dă-te  din  calea  mea,  maimuță  scofâlcită,  dacă  vrei  să  trăiești!  îmi  zbieră  în  creier  un  rinocer  uriaș.

-                      Scofâlcit  ești  tu,  prostule,  că  eu  nu  sunt  maimuță,  sunt  om!  am  strigat  eu  cu  năduf  -  fie  ce-o  fi,  tot  trebuie  să  se  termine  cumva  -  deși  în  secunda  doi   eram  deja  în  vârful  copacului,  pe  o  creangă  ceva  mai  solidă  decât  ultima  pe  care  o  încercasem. 

Rinocerul  se  opri,  își  ridică  înspăimântătorul  corn  spre  mine  și  zise:

-           Și  de  când  arată  oamenii  așa,  ca  tine?  De  unde  naiba  ai  picat  pe  aici?

            Primul  meu  impuls  a  fost  să  o  șterg  cât  mai  repede  de  acolo,  dar  unde  să  mă  duc?  La  tot  pasul  întâlnești  pericole  nebănuite,  oriunde  m-aș  fi  dus,  același  lucru  m-ar  fi  așteptat,  în   lupta  asta  acerbă  pentru  supraviețuire,  la  propriu  supraviețuire,  era  clar  că  eu  eram  în  tabăra  defavorizată.  Nici  prin  cap  nu  mi-a  trecut  să-l  întreb  cum  de  vorbește  și,  mai  ales,  cum  de  ne  înțelegem  unul  pe  celălalt.  Bine  că  s-a  gândit  el:

-           Ai  auzit  vreodată  de  Jumanji?

-                      Arză-l  ...  cum  să  n-aud,  că  de-acolo  mi  se  trage.  Dar  tu?  Tu  de  unde  știi,  că  doar  nu  se   joacă  și  în  junglă!

-                      Nu,  nu  se  joacă,  maimuță  toantă,  dar  cu  același  tren  ca  și  tine  am  ajuns  și  eu  aici!  Și  mă  chinui  să  găsesc  o  soluție  cât  mai  repede,  că  se  apropie  premiera  filmului  și  eu  n-o  să  fie  prezent.

-                      C ..  ca ... fff ...  care  film?

-                      Jumanji:  Welcome  to  the  Jungle,  credeam  că  știi.  Eu  sunt  personajul  principal  și,  ghinion,  sunt  rinocer!

Asta-i  cea  mai  bună  poantă  din ultimele  două  secole  ale  omenirii:  eu  și  Dwayne  Johnson  în  aceeași  junglă,  depinzând  unul  de  celălalt  și  sprijinindu-ne  reciproc  într-o  încercare  disperată  de  a  reveni  în  lumea  noastră  de  zi  cu  zi!  Să  fiu  a  mrenii,  dacă  nu  mi-a  trecut  prin  cap  că  mă  bucur  că  sunt  maimuță! (  să  nu  mă  întrebați  ce  înseamnă,  că  habar  n-am.  Așa  înjura   bunicul,  când  venea  de  la  crâșma  din  capătul  uliței).

Am  vrut  să  cobor,  să  mă  apropii  de  idolul  meu,  dar  cerul  s-a întunecat  dintr-o  dată,  a  trăsnit  undeva,  mai  în  spate,  iar  tunetul  mi-a  înfundat  urechile.  Maimuță  surdă  ...  mi-a  trecut  prin  minte,  înainte  de  a  cădea.

-                       Hai,  urcă-te  în  spatele  meu  și  să  fugim  de  aici!   În  urma  mea  este  un  râu  mare  și,  dacă  plouă  se  umflă  așa  de  tare  încât  acoperă  și  porțiunea  asta  de  pădure.  Și,  pe  deasupra,  colcăie  de  crocodili  și  hipopotami. 

În  goana  noastră  nebună  prin  ploaie,  printre  tunete  și  fulgere,  mi-am  adus  aminte  de  un  lucru:  nu  am  încuiat  ușa  de  la  intrare!

Poate  că  cineva,  nu  contează  cine,  va  găsi  ușa  deschisă  și  va  veni  să  ne  salveze!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!