Timpul

-                       Auzi,  tu  înțelegi  ceva  din  asta?  cu  foaia  în  mână,  omul  meu  se  proțăpi  în  pragul  camerei,  uitându-se  nedumerit  la  adolescentul  nostru  care-și  arunca,  degajat,  adidașii  murdari  în  geantă.

-                      Ce-i  aia,  iar  vreo  minune  de-a  lui  mami?  Ia  să  văd!  Hahaha,  fii  atent  ce  trăznaie  a  mai   scris!  și  începu  să  recite,  maimuțărindu-se  în  oglinda  de  pe  dulap.

Prima  dată  am  cerşit.

Timpul.

Vestalele  tăcute  ale  antichităţii  nu  au  putut  fi  mai  umile  decât  ruga  mea.

am  implorat  întâi  cu  voce  tare   să  fiu  sigură  că  sunt  auzită

mai  apoi am  tăcut,  făurind  cuvinte  în  gânduri -  porumbei   liberi  să  zboare  oriunde  
în  căutarea  timpului.

Şi  n-am  primit...

Apoi,  am  încercat  să-l  cumpăr.

Timpul.

cu  bani  grei  şi  nenumăraţi

jefuind  comori  neştiute  de  nimeni   şi  aflate  pe  când  mă  împiedicam

toamna

printre  ruine  cu  gutui  albastre  de  neculese  la  timp.

Şi  n-am  primit...

Ultima  dată  m-am  hotărât  să-l  fur.

Timpul.

am  ascuns  toate  clepsidrele  sub  un  bolovan.

nu  puteai  să-l  muţi  decât  invocând   regrete,  blesteme  şi  furtuni

toate  împachetate  în  dantela  veche  a  bunicii  cu  miros  de  mere  coapte.

Şi  n-am  primit...

-                       Ajunge,  că  ne  apucă  miezul  nopții,  se  repezi  taică-său  să-i  ia  hârtia  din  mână.  De  citit  știu  și  eu  să  citesc  dar,  întrebarea  este:  ce  naiba  vrea  să  spună  cu  asta?  Și  de  ce  era  în  buzunarul  de  la  pijamaua  mea?

-                      Hm,  grav  dacă  a  pus-o  la  îndemâna  ta,  grav  foarte!  punctă  el,  trântindu-se  în fotoliu.  Auzi,  când  e  ziua  mamei?  Nu  trebuia  să  fie  acum  câteva  zile?

-                      Pfuiii,  se  plezni  omul  meu  peste  frunte.  Să  știi  că  am  uitat,  na,  că  am  încurcat-o!  Nu  te  mai  hlizi,  că  amândoi  suntem  în  culpă,  mai  bine  caută  o  explicație  valabilă,  ca  să  ieșim  din  încurcătură.  Și  mai  repede,  că  trebuie  să  ajungă  acasă!

Toată  seara  am  trântit  și  am  pufnit  ca  un  samovar  pe  sobă.  Doi  mototoli,  asta  sunt  ei,  nu  sunt  în  stare  să  descifreze  un  mesaj  atât  de  limpede,  atât  de  clar.  Mură-n  gură  le-am  dat  și  ei,  nimic.  Ce  să  le  mai  fac  ca  să  priceapă,  Doamne – Dumnezeule?

-                       Auzi,  mami,  am  primit  mesajul  tău,  se  gudură  jumătatea  mea.  Surpriza  este  în  lucru,  crede-mă  că  nu  am  uitat,  dar  nu  depinde  numai  de  mine  ca  să  ajungă  la  timp.  O  să-ți  placă,  te  asigur!

-                      Zăăăuuu,  i-auzi,  dragă!  Și  cam  ce  reprezintă  surpriza ta,  bazată,  evident,  pe  mesajul  meu?

-                      Ăăăă,  lasă  că  ai  să  vezi  tu!

-                      Măi,  băieți,  voi  credeți  că  eu  sunt  pană  de  gâscă,  s-o  duci  încotro  vrei  după  bunul  tău  plac?  Habar  n-aveți  ce-am  scris  eu  acolo  și  vă  dați  mari  și  tari. 

-                      Păi,  da,  explodează  consortul  meu, în  timp  ce  fiu-meu  se  strica  de  râs  după  ușă.  Păi,  tu  vrei  nici  mai  mult,  nici  mai  puțin  decât  timp.  Auzi,  timp!  De  unde  naiba  să-ți  iau  eu  timp,  că  toată  lumea  ar  cumpăra  dacă  s-ar  găsi  la  vreun  magazin!  Crede-mă  că  aș  sta  la  coadă  dinainte  să  deschidă,  cu  ochii  țintă  pe  ceas,  ca  să-ți  cumpăr ...  hopaaa,  ptiu,  drace,  tu  vrei  ceas,  mami,  nu-i  așa?  schimbă  el,  brusc,  tonalitatea.

-                      În  sfârșit,  minune  de  sus,  ți  s-a  deschis  și  ție  mintea!  nu  mă  dau  eu  îmbunată.

-                      Am  înțeles,  am  înțeles.  Și,  ia  zi,  dragă,  cam  ce  fel  de  ceas  ai  vrea  tu?

-                      Un  ceas  de  damă!

-                      De  care  și  de  unde?

-                      De  la  magazinul  de  ceasuri  de  damă!

-                      Că  doar  nu  de  la  ceasuri  de  bărbați,  nu  se  poate  abține  el,  dar  se  redresează  imediat.  Ajută-mă,  dragă,  nu  fi  rea!

-                      Neapărat,  dar  neapărat,  auzi, să  se  încadreze  perfect  cu  stilul  meu  vestimentar.

Păcat  că  n-am  avut  telefonul  la  îndemână.  Sigur  aș  fi  luat  Oscarul  sau  ce  naiba  de  premiu  există  pentru  fotografie,  la  un  concurs  cu  tema  groaza  în  forma  ei  absolută.

Mi  s-a  făcut,  pur  și  simplu,  milă  de  el.

-                       Hai  dragă,  că  nu  ți-am  cerut  ceasuri  de  damă  Fossil,  crema  cremelor  și  vârful  vârfurilor,  ticsite  de  aplicații  și  full  tehnologie.  Ia  fă  tu  un  mic  efort  intelectual  și  gândește-te  la  stilul  meu  vestimentar.  Ce  port  eu  cel  mai și  cel  mai  mult?

-                      Pantofi!

-                      E  un  început.  Altceva?

-                      Pantaloni.  Nu  te-am  mai  văzut  în  rochie  de  ani  buni.

-                      Normal,  alerg  toată  ziua  de  colo-colo  pentru  voi,  doar  n-o  să-mi  flutur  volănașele  prin  toate  cotloanele  pe  unde  ajung  ca să  vă  satisfac  vouă  toate  mofturile.  Altceva?

-                      Bluze  de  dantelă,  sare  fiu-meu  în  ajutorul  lui.  E  plină  casa  de  ele!

-                      Deja  sunt  disperată,  altceva?

-                      Nu  știm,  ne  dăm  bătuți,  spune  tu!

-                      Greu  cu  voi,  foarte  greu.  Bijuterii,  dragă,  brățări,  gesticulez  eu  cu  degetele  de  la  mâna  dreaptă  adunate  trandafir,  în  timp  ce  ei  se  prăbușesc, istoviți,  pe  canapea. 

Ceasul  pe  care  mi-l  doresc  eu  și  care  mi  se  potrivește  perfect  este  ca  o  bijuterie  de  argint,  adică  argintiu,  evident,  sclipicios  și  delicat.  Se  va  potrivi,  astfel,  la  încheietura  mea  stângă,  alături  de  brățara  în  filigran  de  care  nu   mă  despart  nici  noaptea.  Da,  port  pantaloni, dar  și  pantofi  cu  toc  și  bluze  diafane,  feminine,  deci  îmi  place  să  fiu  elegantă. Și  ceasul  meu  va  fi  elegant,  nici  foarte  mare,  nici  foarte  mic.  Doar  cadranul  va  depăși  un  pic  limitele,  pentru  că,  la  naiba,  nu  pot  ochelarii  pe  stradă  și  voi  avea  nevoie  să  văd  bine  cifrele.  Și,  neapărat  cu  cifre,  pentru  că  altfel  nu-l  cunosc.

-           Pe  cine   nu  cunoști? se  trezește  întrebând  bărbatu-meu. 

-                      Ceasul!  Dacă  are  linii,  am  nevoie  de  mai  mult  timp  ca  să-mi  dau  seama  ce  oră  arată.  Și  eu  timp  nu  am,  ai  uitat? 

Îmi  doresc  un  ceas  obișnuit,  pentru  că  și  eu  sunt  o  femeie  obișnuită.  Nu  tușiți,  că  vă  aud!  Îmi  doresc  un  ceas  prietenos,  care  să-mi  arate  cuminte  ora,  fără  alte  bazaconii  încorporate  în  el.  Îmi  ajung  telefonul  și  calculatorul,  sunt  sătulă  de  ele.

Îmi  doresc  un  ceas  simplu  și  frumos,  precum  cel  pe  care  l-am  primit  de  la  tata  când  am  împlinit  paisprezece  ani.  Avea  cadranul  roșu  și  era  atât  de  micuț,  încât  colegele  mele  credeau  că  este  o  jucărie  atașată  la  o  brățară.  Mi-a  fost  tare  drag  ceasul  acela  și  am  plâns  teribil  când  s-a  defectat  și  nu  a  mai  putut  fi  reparat. 

Îmi  doresc  un  ceas  care  să  mă  facă  să  mă  simt  în  siguranță,  fără  să-mi  fie  teamă  de  termene  limită,  de  ședințe și  prezentări,  practic  să  nu-mi  fie  teamă  de  orice  fel  de  întârziere.

Îmi  doresc  un  ceas  de  încredere,  să  știu  că  este  acolo  și,  chiar dacă  arată  ca  o  bijuterie,  să  știu  că-mi  este  prieten  bun  în  lupta  împotriva  timpului.

-           Auzi, dragă,  n-ar  fi  mai  bine  să  ți-l  alegi  singură,  iar  eu  să-l  plătesc?

-          Credeam  că  nu  mai  întrebi,  zău  așa.  Hai  să-l  vezi,  dragă,  pe  WatchShop.ro!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019