Mamaia de atunci, Tunisia de azi

Parcă  este,  parcă  nu  ... oare  am  setat  corect? Ce-oi  fi  greșit?  Stai,  parcă,  totuși,  este!  Un  pic  mai  mică  decât îmi  aminteam, dar  sigur  asta  este  plaja  din  Mamaia!  Să  întreb  pe  cineva?  Să  nu  întreb?  Ei,  fie  ce-o  fi,  mă descurc  eu  cumva,  dacă  totuși  am  ajuns  până  aici.

            Mă  strecor  printre  trupurile  arse  de soare,  atentă  să  nu  arunc  nisip  pe  cearșafurile  albe  și  mă  așez  turcește  cât  mai  aproape  de  apă.  Apa  caldă  se  repede  năvalnică  spre  tălpile  mele  încinse,  se  bulbucește  în  spumă  moale  la  atingere  și  se  retrage  veselă,  ca  într-un  joc  de-a  prinselea.  Ea,  apa  mării,  este  aceeași,  nu  s-a  schimbat  deloc,  niciun  strop  de  sare  în  plus  sau  în  minus  și  aș  recunoaște-o  oriunde  și  oricând,  după  atingere,  după  miros,  după  freamăt.  Recunosc  și  câteva  hoteluri,  e  drept,  mai  noi  și  mai  strălucitoare  acum  decât  vor  fi  în  2019,  recunosc  acum  întreaga  stațiune,  după  ce  mi  s-a  obișnuit  privirea  cu  nesfârșitul cerului,  nestrăpuns  încă  de  sutele  de  noi  hoteluri  și  pensiuni  răsărite  pe  fiecare  metru  pătrat, liber  de  fire  și  rețele  încârligate  pentru  semnale  diverse,  albastru  și  limpede  ca-n  cărțile  poștale  pe  care  ne  înghesuiam  să  le  cumpărăm  și  să  le  trimitem  celor  rămași  acasă.  Le  scriam  pe  verso  cu  creion  chimic,  pe  care  îl  muiam  mai  întâi  în  gură,  iar  scrisul  rămânea  violet  pe  hârtia  albă  și  poroasă.

sursa  foto:  metropotam.ro

            Eu  n-am  stat niciodată  la  hotel,  la  Mamaia,  cât  am  fost  copil.  Părinții  mei  erau  simpli  muncitori  în  uzină  și  nu  prea  au  avut  noroc  la  biletele  de  la  sindicat,  care  erau,  oricum,  prea  puține  față  de  solicitări.  După  ce  au  așteptat  doi  ani  după  Dacia  1300,  au  hotărât  să  nu-și  mai  irosească  timpul  și  nervii  încercând  să  prindă  un  bilet  de  la  sindicat  sau  de  la  ONT. Cum  adică,  ce  înseamnă  ONT?  Oficiul  Național  de  Turism!  Un  fel  de  agenție  de  turism  de  acum,  doar  că  era  una  și  aceeași  pe  întreg  teritoriul  țării,  cu  aceleași  oferte  de  concedii  în  stațiunile  românești  și  cu  prețuri,  evident,  mai  ridicate  decât  la  sindicat.  De  fapt,  ca  să  fiu  corectă,  mai  exista  și  BTT-ul,  Biroul  de  Turism  pentru  Tineret,  dar  acolo  aveai  succes  doar  dacă  erai  utecist  sau  student  și  este  strămoșul  îndepărtat  al  BTT-urilor  SA  de  astăzi,  societăți  private,  pe  acțiuni.  Spuneam,  deci,  că  părinții  mei  nu  au  mai  apelat  la  niciuna  dintre  aceste  variante  și  au  ales  una  mult  mai  convenabilă  din  punct  de  vedere  financiar,  chiar dacă  nu  la  fel  de  confortabilă  ca  o  cameră  la  hotel.  Un  cort  de  patru  persoane,  adică  exact  câți  eram  noi  în  familie:  tata,  mama,  eu  și  fratele  meu.  Achiziționaseră  ei,  prin  cine  știe  ce  cunoștințe  bine  plasate  în  posturi  cheie  din  comerț,  o  butelie  minusculă,  cu  un  singur  ochi  de  aragaz,  o  măsuță  rabatabilă  și  patru  scaune  și  se  considerau  stăpânii  absoluți  ai  pământului.  Dacă  stau  bine  și  mă  gândesc,  chiar  aveau  dreptate.  Cele  mai  frumoase  vacanțe  ale  copilăriei  mele  le-am  petrecut  în  cortul  acela.

            Înghesuiam  două  plapume,  trei  perne,  pentru  că  mama  dormea  fără,  trei  pături,  aragazul  și  geamantanul  imens  din  carton  presat,  burdușit  cu  haine,  în  portbagajul  mașinii,  iar  deasupra, pe  capotă,  cortul,  măsuța  și  scaunele  bine  legate  cu  cordelină.  Am  uitat  să  vă  spun  că  avea  tata   și  portbagaj  pentru  capotă,  de  care  era  tare  mândru  și  care  fluiera  când  era  gol  și  mașina  se  afla  în  mișcare.  Aerul  care  trecea  pe  deasupra  scotea  un  sunet  asemănător  celui  emis  de  fluierul unui  antrenor  sportiv,  iar  prin  sate,  oamenii,  neobișnuiți  nici  cu  imaginea,  nici  cu  sunetul,  se  uitau  după  noi  și  se  cruceau.  Sub  bancheta  din  spate,  la  picioarele  noastre,  ale  copiilor,  zdrăngăneau  castroane  de  aluminiu,  un  ibric  și  vreo  două  crăticioare,  bașca  linguri,  furculițe  și  cuțite,  adică  arsenalul  complet  al  gospodinei  din  mama.  Ajungeam  la  mare,  plăteam  o  taxă  simbolică  pentru  campare  și  instalam  cortul  în  campingul  aflat  undeva  prin  zona  dintre  satul  de  vacanță  și  plajă.  Nu  mai  știu  exact  pe  unde.  Dimineața  și  la  prânz,  mama  făcea  ceaiuri,  cartofi  prăjiți,  salate  de  roșii  și  castraveți,  fierbea  ouă  și  ne  ungea  pâine  cu  pateu.  Seara,  în  schimb,  eram  răsfățați.  Mâncam  la  o  terasă  din  apropiere,  unde  răsuna  toată  ziua  și  jumătate  din  noapte  șlagărul  Una  Paloma  Blanca.  Nu  ne  mai  săturam  ascultându-l. 

            O  pereche  de  îndrăgostiți  se  trântiră  extenuați  lângă  mine,  direct  pe  nisip.  Trupurile  lor  ude  se  acoperiră  imediat  de  nisip,  dar  ei,  ocupați  să-și  tragă  răsuflarea,  nici  nu  băgară  de seamă.  Mai  mult  ca  sigur  că  înotaseră  mult,  pentru  că  mușchii  brațelor  încă  fremătau  sub  piele,  dar  ei  erau  așa  de  fericiți  și  de  frumoși  în  nepăsarea lor  față  de  nisipul  care  îi  invadase,  încât  mi-a  venit,  instantaneu,  să-i  salut:

-          Bună,  mai  puteți?

-                     Salut,  răspunseră  ei,  imediat.  Doar  un  pic  să  ne  tragem  sufletul  și  o  luăm  de  la  capăt.  Apa  e  foarte  bună,  nu  vreți  să  încercați?

-                     A,  nu,  mulțumesc!  Sunt  prea  bătrână  pentru  asemenea  efort.  Eu  am  venit  aici  doar  să  rememorez  vremuri  demult  trecute  și  să  mă  bucur  de  amintirile  din  copilărie.

-                     Auzi,  bătrână,  pufniră  ei,  uitându-se  cam  chiorâș   la  mine.  Călătoria  mea  în  timp  îmi  oferise  și  avantajul  de  a  ajunge  la  destinație  arătând  fix  vârsta  pe  care  o  selectasem  eu  la  plecare.  Adică,  aveam  eu  câteva  toamne  în  plus  în realitate,  dar  aici, acum, cei  doi  tineri  vorbeau  cu  o  domnișoară  foarte  aproape  de  vârsta  lor.  Și,  de  unde  sunteți  dumneavoastră?  începură  ei  să  mă  chestioneze.

-                     Din  viitor,  mai  exact  din  anul  2019!

I-am  blocat.  Cred   că  primul  lor  impuls  a  fost  să  dea  bir  cu  fugiții,  dar  curiozitatea  specifică  tinereții  a  avut  câștig  de  cauză.  S-au  ridicat  în  șezut  și  s-au  apropiat  și  mai  mult  de  mine.

-           Ziceți  drept?  m-a  întrebat  fata.

-                     Sigur  că da  și  pot  chiar  să  o  dovedesc,  am zâmbit  eu,  cotrobăind  în  rucsacul  de  lângă  mine.  Rând  pe  rând,  am  scos  și  am  aliniat  pe  un  șezlong  liber  din  fața  lor,  telefonul  mobil,  tableta  și  stick-ul  pe care  salvasem  pozele  din  vacanța  de  primăvară.  Am  observat  imediat  că  sunt  atrași  de  tabletă,  așa  că  am  pornit-o,  am atașat  stick-ul  și  am  început  să  explic:

-                     Am  să  vă  arăt  câteva  poze  de  la  ultima  mea  vacanță  în  Tunisia.

-                     Cum,  adică,  în viitor  putem pleca în  străinătate?  Așa,  fără  probleme?  Fără  să-și  dea  seama, vocile  lor coborâseră până  la  șoaptă,  iar privirile  li  se  întunecaseră  subit.

-                     Bineînțeles!  Nu  mult  timp,  doar  vreo  patru  ani  vă  mai  despart  de  Revoluția  din  1989,  care  va  aduce  sfârșitul  dictaturii  din  țara  noastră,  am  șoptit  și  eu,  cu  capul  aplecat  asupra  lor,  mai  mult  din  dorința  de  a-i  proteja  pe  ei,  decât  din  frică.  Trecusem  de  faza asta  acum  vreo  treizeci  de  ani,  dar  încă  îmi  aminteam  senzația.  Sunt  multe  de  povestit,  dar  nu  este  aici,  pe  plajă,  locul  potrivit.  E vară,  e  cald,  voi  sunteți  tineri  și  fericiți,  așa  că  mai  bine  povestim  despre  vacanțele  din  timpul  meu,  ca  să  vă  aduc  speranță în  suflete.

Să  o  luăm  de  la  început.  Voi  unde  sunteți  cazați  și  de  unde  aveți  bilete?

-                      La  hotelul  ăla  galben,  arătă  fata  cu  degetul,  exact  ca  un  copil  timid  de  grădiniță.  El  zâmbi  ușor,  îi  prinse  mâna  și  îi  sărută  degetul,  iar  ea  roși  până  în  vârful  urechilor  și-și  sprijini  capul  de  umărul  lui.  Am  luat  bilete  de  la  BTT,  mai  apucă  ea să  completeze.  Am  strâns  banii  de  bursă  de  la  facultate  și  ne-am  înscris  încă  din  luna  martie.

-                     Bănuiesc  că nu  a  fost  ușor.  Acum,  adică  în  viitor,  vreau  să  spun,  stai  acasă  și  cauți  destinația  de  vis  pentru  vacanța ta.  Ai  oferte  nenumărate,  greu  este  doar  să  te  hotărăști.  Odată  destinația  aleasă,  te  documentezi  în  detaliu  despre  condițiile  de  cazare,  despre  facilitățile  oferite  și,  mai  ales,  despre  preț.

-                     Păi,  de  unde  afli  toate  acestea  stând  acasă?

-                     De   pe  site-urile  de  profil  de  pe  internet.  Agențiile  de  turism  au  site-uri  specializate,  care  îți  oferă  toate  detaliile.

-                     Ce-i  ăla  internet?  întrebară  amândoi  într-un  glas.

-                     O  rețea  mondială  unitară  de  calculatoare,  interconectate  conform  regulilor  de  comunicare  și  care  îți  oferă  o  multitudine  de  informații  și  servicii. 

-                     Așa  ați  ajuns  în  Tunisia?

-                     Exact  așa!  Există  o  agenție  de  turism  Christian  Tour,  de la  care  am  mai  achiziționat  înainte  și  un  city  break  la  Viena,  așa  că  am  apelat  cu  încredere  la  serviciile  lor.  Așa  am  aflat  de  ofertele  speciale  extra,  adică  oferte  Early  Booking, cu  extra  reduceri  de  până  la  300  euro  camera.  Mi-am  dorit  de  mult  timp  să  vizitez  Tunisia,  iar  când  am  văzut  oferta,  nu  am  mai  stat  pe  gânduri.  Am  ales hotelul,  evident  unul  modern,  dar  construit  în  stil  arab,  m-am  asigurat  că  include  transfer  aeroport – hotel – aeroport și  asistență  turistică  pe  toată  durata  sejurului.  Hotelul  dispune  de  piscină  interioară  și  exterioară  cu  bar,  plaja  cu  nisip  fiind  la  100  de  m  de  hotel,  centru  wellness,  terenuri  pentru  sporturi  diverse,  programe  de  animație,  restaurant,  bar,  coafor,  sală  de  conferințe.  Da,  îmi  dau  seama  că   multe  dintre  acestea  vă  sunt  total necunoscute.  Să știți  că  vacanțele  din  viitor  păstrează  principiile  esențiale  ale  vacanțelor  tradiționale,  dar  sunt  îmbogățite  remarcabil  pentru  confortul  deplin  al  beneficiarilor.  Transportul  se  face  cu  avionul,  sau,  dacă  vrei,  poți  opta  pentru  un  sejur  individual,  cu  autocarul. 

-                     Păi,  și  de  unde  atâția  bani?  aproape  că  erau  îngroziți  ei.

-                     Există  anumite  facilități  concepute  pentru  înlesnirea  achiziționării  unei  vacanțe  și  anume:  cu  un  card  Avantaj,  poți  plăti  online  în  2,3  sau  4  rate,  fără  dobândă.  Sau poți  plăti integral  online  cu  cardul,  sau  rămâi  la  varianta  clasică,  achitând  contravaloarea  cash. Plus  că  pentru  sejururile  din  2020,  prin  Early  Booking  se  oferă  reduceri  de  până  la  55%.   

-                     Și  mâncarea?  Cum  este  mâncarea?  întrebă  visătoare,  fata.

-                     All  inclusive,  adică  trei  mese  pe  zi  asigurate,  dimineața  chiar  cu  bufet  suedez,  ceea  ce  înseamnă  o  masă  plină  ochi  cu  feluri  diferite  de  mâncare,  din  care  poți  să  îți  alegi  ce vrei  și  cât  vrei,  fără  program  și  meniu  fix.  All  inclusive  înseamnă  și  că  ai  accesul  la  toate  facilitățile  gratuit,  dacă  ești  clientul  hotelului  respectiv. 

-                     Nu  cred,  sincer,  nu  cred,  ripostă,  dintr-o  dată,  băiatul.  Cred  că  sunteți  scriitoare  de  SF-uri  și  încercați  să  vedeți  dacă  vă  iese  bine  romanul  sau  nu.  Sună  bine,  vă  asigur,  dar  doar  pentru  un  roman  fantastic.

-                     De  ce,  dragul  meu?  Eu  cred  că  spune  adevărul.

-                     Da,  sigur,  mereu  tu,  bună,  indulgentă și  naivă!  Te  iubesc  pentru  toate,  dar  mă  și  scoți  din  minți  câteodată.

Întotdeauna  la  momentul  nepotrivit,  dar  în  locul  potrivit,  m-am  gândit  când  telefonul  meu  a  început  să  bipăie.  Cum  altfel  aș  fi  putut  să  dovedesc mai  bine  spusele  mele,  decât  arătându-le  cum  se  afișau  coordonatele  călătoriei  de  întoarcere,  pe  ecranul  mobilului  meu?

-                      Îmi  pare  rău  că  trebuie  să  plec,  dar  vă  las  suvenir  tableta.  Am salvat  toate  pozele de  pe  stick,  să  vă  uitați  la  ele  și  să  vă  aduceți  aminte  de  mine  în  călătoriile  voastre  viitoare,  de  după  anul  1989.  Să  fiți  sănătoși  și  iubiți,  dragii  mei,  toată  viața!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2019