Nu știu la
alții cum este
dar, la noi,
în România, cel
mai important lucru
este că alegerea
îți aparține. În
totalitate.
Poți alege
să nu faci
nimic, să observi
de pe margine
și să judeci.
Poți alege
să lupți numai pentru tine,
să acumulezi indiferent
de mijloacele folosite
și de victimele
lăsate în urmă.
Sau poți
să alegi un
drum curat, deschis
și pentru tine
și pentru cei
din jurul tău,
poți alege să
te implici, să
înveți, să sprijini,
să aduci alinare.
După cum
spuneam, alegerea îți
aparține în totalitate.
Activitatea mea
de zi cu zi, într-o
bibliotecă școlară, presupune
interacțiune cu copiii,
precum și observarea
și cunoașterea sistemului
educațional din interior,
de la mama lui
de acasă. Și
nu este nici
prea ușor, nici
prea plăcut. Excepție
făcând partea cu
copiii, desigur, care,
indiferent de situație,
reușesc să-ți deseneze
mereu un zâmbet
în suflet.
Nu vreau să
vorbesc despre sistemul
de educație, pentru
că nu este
locul potrivit aici.
Aici vreau
să vorbesc despre
a căuta problemele
comunității din care
facem parte, despre
a le aduce
la cunoștința tuturor
factorilor decisivi și, în primul
rând, la cunoștința
opiniei publice.
Comunitatea
din care fac eu parte se află într-o
zonă considerată defavorizată.
În Valea
Jiului nu mai
sunt decât vreo
două mine și
alea pe buza
prăpastiei. Nu se
mai extrage huilă.
Nu mai are
nimeni nevoie de
ea. Dar nici
altceva nu se
face, iar oamenii
au plecat. Cei
buni de muncă,
evident, căci au
rămas acasă bătrânii
și copiii. Copii
singuri, cu părinții
plecați dincolo și
care trimit acasă
bani pentru cele
strict necesare. Dar necesarul
de dragoste, de
tandrețe, de grijă
părintească, cine îl
asigură?
Și,
totuși, ca o
ironie a vieții ăsteia
întortocheate și nedrepte,
copiii noștri sunt voluntari. În
holurile școlilor se
adună, mai ales
acum, în preajma
Sărbătorilor, saci întregi
cu hăinuțe rămase
mici și jucării
devenite de prisos
odată cu înaintarea
în vârstă a
proprietarilor de drept.
În holurile școlilor,
copiii adună
dulciuri și fructe
pentru bătrânii din
căminele din Valea
Jiului. Cred că
sunt vreo două
cămine. Nu sunt
multe, dar nici Valea Jiului
nu este foarte
mare.
Vreau să
vorbesc despre organizații
care se afirmă
luptând pentru ceea
ce cred, militând
pentru ajutor și
șanse egale tuturor,
de la copiii
fără posibilități, până
la părinții abuzați,
îngenuncheați, incapabili să se ridice
singuri. Vreau să povestesc
despre copiii bolnavi,
a căror șansă
la supraviețuire nici
măcar nu se
mai află între
granițele țării și
care nu au
absolut nicio șansă
să beneficieze vreodată
de tratament. De
unde bani???
Vreau să
vă vorbesc despre
ONG-urile înscrise în Bursa Binelui, singura platformă
de donații necomisionate
din România, care organizează, în
fiecare an, Campionatul de
Bine, pentru atragerea
de donații și
la finalul căruia,
BCR, dezvoltator și
susținător, împreună cu EuPlătesc, dublează
sumele atrase de
primele trei organizații
clasate, până în limita
a 5.000 de
euro.
Aminteam
mai devreme de
alegeri. Alegerea de
a schimba lumea și de
a începe cu susținerea
unui ONG
pe care îl cunoaștem și
în care avem
încredere. Bursa Binelui
aduce la un
loc, la masa
tratativelor, aceste organizații
care au nevoie
de ajutor pentru
a-și atinge obiectivele
și pe cei
interesați să investească
în fapte bune
în comunitatea locală.
Totul
funcționează pe baza unui principiu
extrem de simplu:
-
organizațiile
se înregistrează și
înscriu proiecte pe
care le promovează
în fața donatorilor,
iar aceștia donează
cauzei preferate, promovează
cauza respectivă sau
chiar fac voluntariat pentru
aceasta.
-
Se fac donații online,
atribuind o nouă
semnificație cardului bancar
din dotarea proprie,
plățile fiind securizate
și pentru care nu se
percep comisioane.
Mărturisesc
că, la început,
citind despre toate
acestea, mi-a fost
greu să mă descurc printre
termeni ca fundraising sau crowdfunding și
să fac diferența
între ei. Cel
din urmă, crowfunding-ul, folosește
resursele online pentru
obținerea finanțării dorite,
profitând de oportunitatea
de a împrăștia
informația într-un spațiu
mult mai extins
și cu un impact
mult
mai mare. O
idee mare, care
deschide atât de
multe oportunități.
Se apropie
Crăciunul și fiecare
dintre noi face
măcar o faptă
bună. Fiecare încearcă
să fie mai
bun, mai înțelegător,
mai darnic.
Ne-am gândit,
vreodată, cum ar
fi să fim
buni în
fiecare zi?
Cum
ar fi să ne emoționăm
în fața Indicelui
de Fapte Bune
care ne măsoară
tranzacțiile de jucători de la Bursa
Binelui, exact așa
cum sunt contorizate
și măsurate tranzacțiile
de la Bursa
de Valori a
statului?
Să ne
mândrim cu evoluția pozitivă
a comunității noastre,
așa cum ne
mândrim cu reușitele
copiilor noștri?
Cum ar
fi să le
arătăm lor, copiilor,
că viitorul se
clădește pe omenie
și întrajutorare? Cum ar
fi să ne
punem pe harta
faptelor bune, înainte
de a ne
plânge că suntem
pe harta zonelor
defavorizate?
Este mare nevoie de
donații și de
voluntariat, este adevărat,
dar putem ajuta
chiar și prin
promovarea proiectelor în
rândul prietenilor și
rudelor. Se știe
doar că vorbele,
cuvintele, sunt la
fel de puternice
ca și faptele,
trebuie doar să
le folosești cât
mai constructiv cu
putință.
Astăzi, la
bibliotecă, o fetiță
de la clasa
a doua era
supărată. Își pierduse
cartea de matematică
și nu mai
avea cum să-și
facă temele. Înainte
de a apuca
să mă ridic și să mă duc la magazia de manuale,
o fată de
liceu, venită să
împrumute o carte
de aventuri, a
mângâiat-o pe codițe,
a sărutat-o pe
obrăjori și, uitându-se
la mine, i-a
spus:
-
Lasă,
nu mai plânge,
dacă nu mai
are doamna altă
carte să-ți dea,
mă duc eu
la verișorul meu
dintr-a treia, că
poate a păstrat
el cartea de
anul trecut. Așa-i,
doamna?
Așa-i,
copii frumoși! Despre
asta vorbeam mai
devreme!
Articol
scris pentru SuperBlog
2018!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu