Aici vreau să vorbesc ...

             Nu  știu  la  alții  cum  este  dar,  la  noi,  în  România,  cel  mai  important  lucru  este  că  alegerea  îți  aparține.  În  totalitate.

                Poți  alege  să  nu  faci  nimic,  să  observi  de  pe  margine  și  să  judeci.

                Poți  alege  să  lupți  numai  pentru  tine,  să  acumulezi  indiferent  de  mijloacele  folosite  și  de  victimele  lăsate  în   urmă.

                Sau  poți  să  alegi  un  drum  curat,  deschis  și  pentru  tine  și  pentru  cei  din  jurul  tău,  poți  alege  să  te  implici,  să  înveți,  să  sprijini,  să  aduci  alinare.

                După  cum  spuneam,  alegerea  îți  aparține  în  totalitate.

                Activitatea  mea  de  zi  cu  zi,  într-o  bibliotecă  școlară,   presupune  interacțiune  cu  copiii,  precum  și  observarea  și  cunoașterea  sistemului  educațional  din  interior,  de  la  mama lui  de  acasă.  Și  nu  este  nici  prea  ușor,  nici  prea  plăcut.  Excepție  făcând  partea  cu  copiii,  desigur,  care,  indiferent  de  situație,  reușesc  să-ți  deseneze  mereu  un  zâmbet  în  suflet.

                Nu  vreau  să  vorbesc  despre  sistemul  de  educație,  pentru  că  nu  este  locul  potrivit  aici. 

Aici  vreau  să  vorbesc  despre  a  căuta  problemele  comunității  din  care  facem  parte,  despre  a  le  aduce  la  cunoștința  tuturor  factorilor  decisivi  și,  în  primul  rând,  la  cunoștința  opiniei  publice.

                Comunitatea  din  care  fac  eu  parte  se  află   într-o  zonă  considerată  defavorizată.   În  Valea  Jiului  nu  mai  sunt  decât  vreo  două  mine  și  alea  pe  buza  prăpastiei.  Nu  se  mai  extrage  huilă.  Nu  mai  are  nimeni  nevoie  de  ea.  Dar  nici  altceva  nu  se  face,  iar  oamenii  au  plecat.  Cei  buni  de  muncă,  evident,  căci  au  rămas  acasă  bătrânii  și  copiii.  Copii  singuri,  cu  părinții  plecați  dincolo  și  care  trimit  acasă  bani  pentru  cele  strict  necesare.  Dar  necesarul  de  dragoste,  de  tandrețe,  de  grijă  părintească,  cine  îl  asigură?

                Și,  totuși,  ca  o  ironie  a  vieții  ăsteia  întortocheate  și  nedrepte,  copiii  noștri  sunt  voluntari.  În  holurile  școlilor  se  adună,  mai  ales  acum,  în  preajma  Sărbătorilor,  saci  întregi  cu  hăinuțe  rămase  mici  și  jucării  devenite  de  prisos  odată  cu  înaintarea  în  vârstă  a  proprietarilor  de  drept.  În  holurile  școlilor,   copiii  adună  dulciuri  și  fructe  pentru  bătrânii  din  căminele  din  Valea  Jiului.  Cred  că  sunt  vreo  două  cămine.  Nu  sunt  multe,  dar  nici  Valea  Jiului  nu  este  foarte  mare. 

Vreau  să  vorbesc  despre  organizații  care  se  afirmă  luptând  pentru  ceea  ce  cred,  militând  pentru  ajutor  și  șanse  egale  tuturor,  de  la  copiii  fără  posibilități,  până  la  părinții  abuzați,  îngenuncheați,  incapabili  să  se  ridice  singuri. Vreau  să  povestesc  despre  copiii  bolnavi,  a  căror  șansă  la  supraviețuire  nici  măcar  nu  se  mai  află  între  granițele  țării  și  care  nu  au  absolut  nicio  șansă  să  beneficieze  vreodată  de  tratament.  De  unde  bani???

                Vreau  să  vă  vorbesc  despre  ONG-urile  înscrise  în  Bursa  Binelui,  singura  platformă  de  donații  necomisionate  din  România,  care  organizează,  în  fiecare  an,  Campionatul  de  Bine,  pentru  atragerea  de  donații  și  la  finalul  căruia,  BCR,   dezvoltator  și  susținător,  împreună  cu  EuPlătesc,  dublează  sumele  atrase  de  primele  trei  organizații  clasate, până  în  limita  a  5.000  de  euro.

Aminteam  mai  devreme  de  alegeri.  Alegerea  de  a  schimba  lumea  și  de  a  începe  cu susținerea   unui  ONG  pe  care  îl  cunoaștem  și   în  care  avem  încredere.  Bursa  Binelui  aduce  la  un  loc,  la  masa  tratativelor,  aceste  organizații  care  au  nevoie  de  ajutor  pentru  a-și  atinge  obiectivele  și  pe  cei  interesați  să  investească  în  fapte  bune  în  comunitatea  locală. 

Totul  funcționează  pe baza unui  principiu  extrem  de  simplu: 

-                       organizațiile  se  înregistrează  și  înscriu  proiecte  pe  care  le  promovează  în  fața  donatorilor,  iar  aceștia  donează  cauzei  preferate,  promovează  cauza  respectivă  sau  chiar  fac  voluntariat  pentru  aceasta. 

-                      Se  fac  donații  online,  atribuind  o  nouă  semnificație  cardului  bancar  din  dotarea  proprie,  plățile  fiind  securizate  și  pentru  care  nu  se  percep  comisioane.

Mărturisesc  că,  la  început,  citind  despre  toate  acestea,  mi-a  fost  greu  să  mă  descurc  printre  termeni  ca  fundraising  sau  crowdfunding  și  să  fac  diferența  între  ei.  Cel  din  urmă,  crowfunding-ul,  folosește  resursele  online  pentru  obținerea  finanțării  dorite,  profitând   de  oportunitatea  de  a  împrăștia  informația  într-un  spațiu  mult  mai  extins  și  cu  un  impact  mult  mai  mare.  O  idee  mare,  care  deschide  atât  de  multe  oportunități.

Se  apropie  Crăciunul  și  fiecare  dintre  noi  face  măcar  o  faptă  bună.  Fiecare  încearcă  să  fie  mai  bun,  mai  înțelegător,  mai  darnic.  

Ne-am  gândit,  vreodată,  cum  ar  fi  să  fim  buni   în  fiecare  zi?

 Cum  ar  fi  să  ne  emoționăm  în  fața  Indicelui  de  Fapte  Bune  care  ne  măsoară  tranzacțiile    de  jucători  de  la  Bursa  Binelui,  exact  așa  cum  sunt  contorizate  și  măsurate  tranzacțiile  de  la  Bursa  de  Valori  a  statului? 

Să  ne  mândrim  cu  evoluția  pozitivă  a  comunității  noastre,  așa  cum  ne  mândrim  cu  reușitele  copiilor  noștri? 

Cum  ar  fi  să  le  arătăm  lor,  copiilor,  că  viitorul  se  clădește  pe  omenie  și  întrajutorare?       Cum  ar  fi  să  ne  punem  pe  harta  faptelor  bune,  înainte  de  a  ne  plânge  că  suntem  pe  harta  zonelor  defavorizate?

Este  mare  nevoie  de  donații  și  de  voluntariat,  este  adevărat,  dar  putem  ajuta  chiar  și  prin  promovarea  proiectelor  în  rândul  prietenilor  și  rudelor.  Se  știe  doar  că  vorbele,  cuvintele,  sunt  la  fel  de  puternice  ca  și  faptele,  trebuie  doar  să  le  folosești  cât  mai  constructiv  cu  putință.

Astăzi,  la  bibliotecă,  o  fetiță  de  la  clasa  a  doua  era  supărată.  Își  pierduse  cartea  de  matematică  și  nu  mai  avea  cum  să-și  facă  temele.  Înainte  de  a  apuca  să  mă  ridic  și  să  mă  duc  la  magazia  de  manuale,  o   fată  de   liceu,  venită  să  împrumute  o  carte  de  aventuri,  a  mângâiat-o  pe  codițe,  a  sărutat-o  pe  obrăjori  și,  uitându-se  la  mine,  i-a  spus:

-                       Lasă,  nu  mai  plânge,  dacă  nu  mai  are  doamna  altă  carte  să-ți  dea,  mă  duc  eu  la  verișorul  meu  dintr-a  treia,  că  poate  a  păstrat  el  cartea  de  anul  trecut.  Așa-i,  doamna?

Așa-i,  copii  frumoși!  Despre  asta  vorbeam  mai  devreme!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018!