Mie, una,
mi-a plăcut la
şcoală. Cel mai mult
și cel mai
mult, în liceu.
De chiulit, nu
zic nu, am
chiulit şi eu,
dar numai de
la orele de
lucru manual şi
educaţie fizică. Pentru
chiulul de la
sport, îmi dau pumni
în barbă şi
acum, la vârsta
de ... dar, mă rog,
asta e altă
poveste.
Am avut
şi norocul să
dau peste profesori
cu totul şi cu totul
deosebiţi, iar doi
dintre ei, profesorul
de română şi
cel de latină,
în special, m-au influenţat
în toate modurile
posibile, ştiute şi
neştiute, în care
se putea face
acest lucru. Şi
dacă pui la
socoteală şi faptul
că proful de
latină fusese unul
dintre studenţii apreciaţi
de George Călinescu,
atunci lucrurile capătă,
parcă, şi mai
multă consistenţă.
 |
| banchetul de la finalul clasei a XII-a |
Limbile străine
studiate, pe atunci,
erau, invariabil, rusa, franceza şi,
destul de rar,
germana. Pentru limba
engleză - un profesor,
maxim doi pe
oraş. Dacă erai
la şcoala potrivită,
cu profesorul propriu
în dotare, puteai
să juri că
ţi-a pus Dumnezeu
mâna în cap. Dacă nu,
ori învăţai engleza
singur, ori te
mâncau meditaţiile la
engleză, cu condiţia,
esenţială, de fapt,
să găseşti un
profesor disponibil.
Eu n-am
făcut parte dintre
norocoşi.
Engleza ştiută
de mine se
limita la câteva
formule de salut,
vreo două de
prezentare, de numărat
până la o
sută, precum şi
nemuritoarele cuvinte I love
you, desenate pe
fundalul unei inimi
sângerând de moarte
în filele oracolelor.
Ba nu, mint,
eram, cumva, superioară
colegilor de clasă,
pentru că am
fost prima care
a folosit expresia
don’t go!
I’ll be back
soon! spre uimirea
maximă a colegilor
şi fala mea
eternă. Omisesem în
mod special continuarea
with another
cartoon, ca să
nu se prindă
ei de preţioasa
mea sursă de informare, adică
genericul de la Woody,
woodpecker show, de
care beneficiam nelimitat
faţă de programul
strict de la
TV, din cauză
de unchi preferat,
şofer de TIR,
care mă cadorisise
cu un casetofon
care mai şi
înregistra, spre nemăsurata
mea bucurie.
Olimpică la
română, mă trezesc
în clasa a
XI-a în toiul
unui scandal de
proporţii, iscat de o
greşeală minoră a
comisiei de corectare
a lucrărilor. În
prima fază, clasată
pe primul loc
pe judeţ, îmi
ascuţeam deja bombeurile
pentru faza naţională,
ce urma să se
ţină, undeva, în
capătul celălalt al
ţării.
La vreo câteva
zile de la
concurs, explodează ştirea:
că nu eu
merg la naţională,
ci o altă
fată de la alt liceu.
Eu apăream pe
locul al doilea,
la olimpiada de ...
engleză, iar la
română, nexam, nimic,
nici măcar nu
figuram prezentă.
La început
nu am dat
importanţă, am crezut
că este o
glumă.
Dar, când
dirigintele nostru, profesorul
de română, a
dat buzna în
clasă înconjurat de
fulgere, ca Jupiter,
hotărât să mă
transforme în pulbere
şi scrum, am
amuţit.
Cele două
olimpiade se desfăşuraseră
în acelaşi loc
şi în aceeaşi
zi şi, până
să apuc eu
să deschid gura,
am fost acuzată
că am greşit
sala şi m-am
prezentat la engleză
şi nu la
română. Şi că,
dacă am fost
atât de zăbăucă
să fac asta,
foarte bine, am primit
ce-am meritat, adică
locul al doilea,
să stau acasă
şi să nu
mă duc la
nicio naţională, never
- ever, să
deschid ochii şi
urechile mai bine
altădată.
Degeaba miorlăiam
eu tov. diriginte, jur
că la română
am fost, că
subiectele erau scrise
pe tablă, nu
aveam cum să
greşesc, că tabelele
venite de la
Inspectorat erau tabu,
nu încăpea discuţie.
Om cu
scaun la cap,
proful a rămas,
însă, pe gânduri,
la replica mea
disperat - genială:
-
Da’ de
unde mama dracului ( jur cu
mâna pe roșu că așa
am zis) să
iau eu premiul
doi, tov. diriginte,
dacă eu nici nu fac cursuri de
engleză? Ce, avem
noi profesor la
liceu şi nu
ştiam?
S-a apucat omul
de anchetă şi până la
urmă s-a lămurit
totul: aveam amândouă
acelaşi nume de
familie, la mine
terminat cu i şi
la ea cu e, acelaşi prenume:
Camelia la ea,
Camelia – Maria la mine,
aproape acelaşi liceu
- Industrial nr.
4 la ea
şi Industrial nr.
6 la mine.
Curat - murdar, ce
mai ...
De-atunci, însă, engleza
și cu mine
am rămas incompatibile
și biologic, și chimic, și semantic, și
lexical.
Societatea de azi
cere și tu trebuie să
te conformezi. Limba engleză
este atotputernică, omniprezentă
și omniscientă. Pe
orice fel de
aparat pui mâna
acum, întâi trebuie
să înțelegi ce
scrie în engleză
pe prima pagină
a meniului și
abia apoi să-l
setezi în română.
Și eu ce
să fac? Să mă duc
la liceu, să
o iau de
la capăt? Sau
la meditații?
Păi,
când? Că astea
douăzecișipatru de ore
ale zilei de
azi nu mai sunt ca
alea douăzecișipatru de ore
ale zilei de
atunci, ăhăăă, să
fim noi sănătoși
... în plus, pleci varză
de la muncă
și acasă te
fac ăilalți tocăniță!
-
Iar
ai rămas în
urmă, mami, râde
fiu-meu. Hai că
te fac eu
cultă și știutoare
de engleză! De ce
crezi tu că
s-a inventat internetul?
De engleză online ai
auzit?
Și uite așa
am aflat eu
de o platformă
profesională de elearning,
pentru învățarea limbii
engleze de acasă
și, culmea, cu
un profesor pe
lângă tine.
Am dat deja
o raită pe
acolo și ce
să vezi? Trai
pe vătrai, nene,
în particoler: vocabular,
gramatică, exerciții, toate
la botu’
calului, de la
mine din sufragerie.
Păi ... nu mă duceam
eu la națională
și la engleză,
dacă mă nășteam
acuma și nu
atunci?!
Articol scris pentru
proba cu nr.
4 Spring SuperBlog
2017!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu