A fost odată
ca niciodată...
Sunt nebună
după povești. Ador
să le ascult,
să le citesc, să
le inventez, să
le modific după
bunul meu plac.
Și dacă se
și termină frumos,
cu happy-end cum
s-ar zice, fericirea
mea atinge cotele
maxime.
A fost
odată ca niciodată,
o prințesă. Mai
frumoasă decât frumusețea
însăși, mai delicată
decât orice floare ar
fi înflorit vreodată,
mai bună decât
bunătatea însăși. Doar
că, prințesa noastră
era foarte tristă.
Nu-și găsea locul
niciunde pe pământ
și încercase toate
locurile posibile: și
în ținuturile zăpezilor
veșnice, și la
mijlocul globului, acolo
unde era soare
veșnic și fără
umbră, și între
munți răcoroși și
dealuri prietenoase, pe
câmpii verzi și mănoase, în
mijlocul apelor turcoaz
ale oceanelor, nici
nu mai știa
unde fusese sau
unde nu-i călcase
piciorușul până acum. Pentru că,
am uitat să
vă spun, prințesa
noastră se rătăcise
printre noi, bieții
muritori. Alunecase pe-o
rază de lună,
căci acolo era
casa ei și
se trezise, netam-nesam,
pe pământ, singură,
fără să poată
da de știre
celor dragi de
acasă care, în
mod sigur, o
căutau peste tot. Și plângea
prințesa noastră, și plângea
cu lacrimi de
safire scânteietoare, ridicându-și
mereu privirea spre
astrul nopții, care-și
vedea de treaba
lui, netulburat și
nepăsător.
Până
într-o zi, când
un greieraș mic,
mic, se opri
pe o margaretă,
la picioarele ei,
și strigă:
-
De ce
plângi așa de
amar, fată frumoasă?
Și,
printre sughițuri, prințesa
noastră îi povesti
greierașului toată durerea
ei, toată disperarea
după locurile dragi
de acasă, dorul
după părinții, frații
și surioarele ei, și despre
neputința ei de
a-și găsi locul
aici, printre străini.
A cugetat greierașul
nostru timp de trei zile
și trei nopți,
balansându-se pe margareta
binevoitoare, țârâindu-și tristețea
alături de
prințesa înlăcrimată.
Într-un
târziu, a sărit
în sus bucuros,
atât de bucuros
că era cât
pe-aci să cadă
de pe margaretă:
-
Fată frumoasă,
nu mai plânge,
zău, că tare mă dor
lacrimile tale. Dacă nu
poți pleca înapoi
acasă, cine spune
că nu poți
să aduci tu
casa la tine?
Cine spune că
nu-ți poți făuri
singură locul pe
care îl visezi,
că nu-ți poți
construi casa aici,
pe pământ, așa
cum știi și
cum vrei tu
să fie?
-
Of, greieraș
prostuț, cum crezi
că aș putea
să o fac?
-
În primul
rând ai nevoie
de un loc.
În toate peregrinările
tale, nu ai
găsit tu niciun
loc care să-ți
placă un pic
de tot, care
să atragă și
pe care să-l
modelezi, apoi, după
placul inimii?
-
Dacă stau
bine și mă
gândesc, ba da, am găsit. Patru insule
mari, ca cei
patru frați ai
mei, și o
puzderie de alte insulițe
mici în jurul
lor, așa cum
erau oamenii din
împărăția mea în
jurul familiei mele. La
mijloc,
o apă mare,
iar peste tot
munți spectaculoși, scăldându-se
în apele oceanului.
Povestea
spune că prințesa
și greierașul au
pornit la drum
spre tărâmul ales. În
drumul lor, prințesa
a cules semințe
de la cele
mai frumoase flori,
a rugat păsările
cele mai frumoase
și animalele cele
mai pașnice să
o urmeze, a
adunat cele mai
spectaculoase culori, s-a
înclinat în fața
celor mai de
poveste apusuri și
răsărituri care, milostivindu-se de
ea și dornice
de a da
o mână de
ajutor, i-au dăruit
câte o frântură
din fiecare. Le-a
strâns cu grijă
într-un sipet din
lemn de cireș
și le-a dat
drumul, unul câte
unul, abia când
a ajuns la
destinație. Și legenda
spune că așa
s-a născut Japonia,
Țara Soarelui-Răsare, diafană,
ireală, intangibilă, întocmai
ca Prințesa din
lună, care și-a
aflat aici alinare
și împăcare.
..............................................................................................................................................................
-
De câte ori
ați fost în Japonia până
acum, doamna? m-a întrebat
o fetiță zilele
trecute, la bibliotecă.
-
Niciodată, dar
tare îmi doresc.
-
Niciodată??? Păi și
de unde știți
atâtea povești despre
Japonia?
N-am
răspuns. Am zâmbit
și am mângâiat-o
pe cap. O să
știu și mai
multe, copiii mei
dragi, și o să vi
le spun și
vouă.
Poate că
ar fi trebuit
să încep de
aici, de la
o excursie în Japonia pe
care am planificat-o
minuțios, până în
cele mai mici
detalii, dar eu
sunt nebună după
povești.
Japonia cu
Exact Travel Club
Ca să-mi
trăiesc cu adevărat
povestea, aveam nevoie
de cineva care
să-mi spună, de
cineva care să
înțeleagă și să-mi
explice și mie.
Cu alte cuvinte,
cineva care să
vorbească japoneza curat,
să le spună
lor ce vreau
și mie ce-mi
oferă ei. Și,
dacă aș vrea
să învăț câteva
cuvinte de mulțumire,
să mă ajute
cu zâmbetul pe
buze și cu
o intonație adecvată,
căci știu că
japonezii sunt extrem
de politicoși și țin foarte
mult la tradițiile
și obiceiurile lor.
Cineva care să
iubească țara asta
așa cum o
iubesc eu, cineva
care să mă lase să
inventez povești pe
placul meu, dar
să-mi corecteze greșitele
și să-mi umple
neștiutele.
Pe cei de
la Exact Travel
Club i-am aflat
repede, de la
un coleg de serviciu,
proaspăt întors din
Bhutan și m-am
repezit dintr-o suflare
să-i vizitez, să
aflu ce și
cum. Și așa
m-am ales cu
un circuit în Japonia cu
ghid vorbitor de
japoneză.
Despre
povești nu mai
vorbesc, v-am intoxicat,
e clar ca
lumina zilei. Dar despre focurile
de artificii - Hanabi – aș putea
să umplu tot
atâtea pagini, dacă
nu chiar mai
multe. Secole de
tradiții te întâmpină
la tot pasul
în vara japoneză,
prin festivalurile numite
Matsuri, paradă
explozivă de decorații,
mâncare, costume, muzică
și dansuri. N-am voie să
ratez asemenea spectacol,
căci florile de
foc din nopțile
Japoniei se vor
transforma în amintirile
mele de foc.
Vara este singurul anotimp
în care se
poate escalada Fuji,
muntele - emblemă
al Japoniei. Și
nu pentru că
sunt eu alpinistă
înrăită am să
mă duc acolo,
ci pentru că
la poalele lui
încep toate legendele,
iar pe culmile
lui se țes toate poveștile
de dragoste și de vitejie,
încă din timpurile
de început ale
omenirii și până
în ziua de azi.
Nu,
n-am să ocolesc
Nara - prima
capitală permanentă a Japoniei, căminul
celebrului templu Todaiji,
cu statuia Daibutsu,
un Buddha imens,
radiind de energie,
apoi templul Yakushi-Ji,
cu ale sale
învățături legate de
ceea ce înseamnă
buddhismul, și o
raită prin Kasuga – Taisha, cel
mai important altar
Shinto, luminat de
lampioane, străjuit de
poteci pietruite, care
duc la o
puzderie de altare
mai mici. Și,
nu în ultimul
rând, căprioarele din
parcul Nara – koen. Mai
răsfățate și mai
divinizate decât orice
creatură, căprioarele cu
pricina se pare
că și-au cam
luat nasul la
purtare. E bine
să te ții
un pic mai
la distanță de
ele, dacă vrei
să scapi teafăr
și cu toate
lucrurile la tine.
Să vă vorbesc
despre emoția pe
care o încerc
doar la gândul
că voi respira,
voi vedea, voi
auzi, voi simți
în Tokyo, unul
dintre cele mai
frumoase orașe și
cea mai mare
zonă metropolitană a
lumii? Nu, nu
cred, că iar
îmi vine să
croșetez povești!
Un
singur lucru aș
vrea să vă
mai spun și
anume de ce
am ales un circuit
în Japonia cu
Exact Travel Club:
-
pentru echipa
lor mixtă româno-japoneză, cu
oameni care au
crescut și au
învățat acolo, iubitori
de locuri și oameni total
diferiți de noi și dornici
să împărtășească din știința lor;
-
pentru
că
ghidul lor vorbitor
de japoneză nu
va lăsa micile
amănunte să treacă
pe lângă noi.
Înțelegând perfect limba
și importanța acestora,
ne va atrage
atenția asupra lor, a nimicurilor
care fac marile
obiective să explodeze
de autenticitate;
-
pentru profesionalismul și
experiența de care
dau dovadă în
organizarea întregului circuit.
Și asta o
știu de la
colegul meu, cârcotașul
de serviciu din
toată firma, care
s-a întors din Bhutan încântat și
fără obiecții la
adresa firmei organizatoare. Mare
lucru, parol!
-
și iar
mă întorc la
japoneza pe care o
vorbesc ei, cei de la
Exact Travel Club,
pentru că de
ea depinde să-mi
împlinesc visul: să
stau cu o
gheișă autentică, sub
uimitoarele glicine înflorite,
să o întreb
despre cele mai
frumoase și cele
mai grele momente
din viața ei
de poveste și
să îi spun
și eu despre
noi, femeile din
România, cu toate
dorurile, bucuriile și
aspirațiile noastre.
Am
spus un singur
lucru? Sau erau
patru?
Sunt
nebună după povești
și ador să
le ascult, să le citesc
și să le
inventez!
Articol scris
pentru SuperBlog 2018,
proba sponsorizată de
Exact Travel Club!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu