Sunt, deja, câțiva ani de când ne cunoaștem, nu-i așa? Câțiva ani buni de când îți răsfoiesc paginile de la cap la coadă și viceversa, descoperind, iar și iar, minuni nebănuite ascunse cu grijă.
Și, așa, ca între prieteni, m-am gândit să-ți scriu doar pentru că, uite, vine toamna și-și așterne, calmă și netulburată, paleta nestăvilită de culori, peste anul ăsta zăbăuc și fără de noroc.
Pentru că, uite, vine toamna cu de toate: și soare cald și mângâietor, și vânt rece și obraznic, și ceață umedă și învăluitoare, ba chiar și brumă sclipicioasă și înghețată.
Și-ți frunzăresc
din nou filele,
dragă Answear, pentru că toamna trebuie
întâmpinată cum se cuvine,
cu
răspunsuri corecte la fiecare
provocare lansată și, slavă
Domnului, are ea grijă
să ne provoace
cum trebuie.
Căci ce-ar fi toamna fără
dimineți mohorâte, azi și luminoase,
mâine?
Ce-ar fi
toamna fără foșnet
arămiu în raze
molcome de soare, azi și
ploaie gri, mâine?
Și cum aș fi eu, toamna, fără eșarfele Moschino, fără fluturarea lor delicată în jurul gâtului meu, fără cântecul lor suav acompaniat de vânt și de tropăiala picurilor grei de ploaie?
Căci, dragă
Answear, acum este
vremea lor, a eșarfelor:
nu-i nici prea cald,
dar nici atât
de frig, încât să te
pui la adăpost
sub un fular
gros și pufos, din
cele care sunt obișnuite să
țină crivățul și
zăpada la distanță.
Așadar, primul element,
esențial și de
netăgăduit aș putea spune, dintr-o garderobă corespunzătoare pentru
toamnă, este eșarfa.
Dacă mă
gândesc mai bine,
chiar două: una
albă, diafană, potrivită
în fiecare moment al
zilei și în
fiecare combinație vestimentară ți-ar
trece prin minte,
indiferent că este o
cină de afaceri
sau una pasională
și o eșarfă
veselă, ca râsul
acela zgomotos și
molipsitor auzit în tramvai și
de care nu
te poți desprinde
până nu îi
ții isonul, colorată
ca o pictură
naivă, potrivită și pentru plimbări
romantice în parc, dar și
pentru după- amieze confortabile,
la o cafea
cu prietenii.
Și dacă
tot vorbim de
garderobă, știi la
ce nu pot
eu să renunț
în ruptul capului,
toamna? Cardiganul, da,
despre el este
vorba!
Moale și delicios,
mai delicios decât orice
castană
fiartă și înmuiată
în ciocolată fierbinte,
învăluitor ca o îmbrățișare și mai călduros decât focul care
trosnește în sobă
și care te toropește încet
și sigur.
Un cardigan
exact ca cele
de la Mango, de calitate superioară,
cu modele moderne și prețuri
extrem de accesibile.
Dragă Answear,
sper că
nu te-am plictisit deja,
pentru că abia
acum mi s-a stârnit
pofta de
povestit.
Păi, cum
adică? Putem noi să
vorbim despre toamnă
fără să dăm o raită pe
la raftul cu botine? Păi cum
altfel am străbate
noi drumul până
la locul de
muncă și înapoi, păi cum
am răvăși noi frunzele
din parc
sau cum altfel ne-am bucura noi de băltoacele
din cale fără
o pereche de
botine elegante și
ușoare?
De obicei, eu
mă atașez ușor
de lucruri și
nu renunț cu
una cu două la
ele, așa că mereu
am încercat să-mi cumpăr
ceva
durabil, rezistent și
pretabil cât se
poate la schimbările
bruște din lumea
modei. Încălțămintea face
parte din această categorie,
chiar cap de
listă, deci o pereche de
botine trebuie să
întrunească o grămadă de
calități: ușoare, călduroase, rezistente la apă, comode
și, neapărat, frumoase.
Și dacă tot
vorbim despre botine,
un toc delicat
și potrivit de
înălțime suspină, cu
siguranță, după o rochie tricotată,
cu guler înalt
și mâneci lungi,
ce-ți îmbracă silueta
ca un abur
de zori de zi și-ți
șoptește povești de
seară cu amintiri
din alte vremuri
și alte meleaguri.
Poate crezi că exagerez
cu rochia trecută
drept accesoriu de
bază și de nelipsit
dintr-o garderobă de toamnă dar, să
fim serioși, femeile iubesc rochiile,
iar rochiile adoră femeile.
Și
plouă, plouă toamna, dragul meu
prieten, mărunt și molcom, parcă fără de început și fără de sfârșit,
așa că eu mai am și o geacă impermeabilă, nici prea lungă, nici prea
scurtă, colorată atât cât
să se încadreze
în peisaj, dar să mă
și scoată din
anonimat și ușor
de asortat la
ținutele lejere care
mă caracterizează.
Iar cu
geaca, să vezi
și să nu crezi,
merge de minune o
pereche nouă de blugi. Nu
cred că există
cineva care să
poată spune: am prea
multe perechi de
blugi, nu-mi mai
trebuie.
Păi, nu? Blugii merg
cu orice, oriunde
și oricând. Nu
numai cu geaca sus amintită,
dar
și cu botinele despre
care am vorbit
atât, pe care le completează
de minune, la
o lungime rezonabilă
cât să se
pună reciproc în
valoare.
Căci ce-ar
fi toamna, dragă Answear, fără micile
noastre răsfățuri?
Căci ce-aș
fi eu, toamna,
fără o geantă încăpătoare
pentru toate aromele preferate, pentru
toate amintirile căpătate
și de care
nu mă pot
despărți, o geantă
în armonie cu
frunzele, cu zborul păsărilor
călătoare, cu mine și cu dorurile
mele?
Nu-i așa
că sunt
câțiva ani buni
de când ne
cunoaștem?
Și, uite, vine toamna!
Articol scris
pentru SuperBlog 2020!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu