duminică, 4 noiembrie 2018

Iarna și ... proverbele


               ”Nu  sunt  sensibil  la  frig.  Chiar  și  gerul    lasă  rece”,  spunea,  în  stilu-i  caracteristic,  marele  Tudor  Mușatescu.  Ei,  bine,  te  contrazic,  maestre,  mie  nu-mi  place  frigul.  Pe  mine  gerul    îngheață.  Hmmm,  parcă,  totuși,  asta  spuneai  și  tu ... m-ai  păcălit  la  primele  cuvinte  ... cică    mai  ai  încredere  în  scriitori ...
            Iubesc  zăpada  albă  și  pufoasă,  dar  doar  câteva  minute,  preț  de  o  tăvăleală  pe  cinste  alături  de  copii  și  căței.  Iubesc  steluțele  de  gheață,  dar  doar  dacă  sunt  lipite  pe  geam,  pe  dinafară,  evident,  iar  eu,  în  papuci  cu  blăniță  și  cu  ilic  de  lână  în  spate,  îmi  sorb  ceaiul  cu  lămâie  înăuntru  și  căinez  viscolul  de  afară.  Și  așa  ajung  la  vorbele  unui  alt  scriitor,  pardon,  scriitoare,  britanica  Edith  Sitwell:  ”iarna  este  momentul  pentru confort,  pentru  mâncare  bună  și  căldură,  pentru  atingerea  unei  mâini  prietenoase  și  pentru  o  discuție  lângă  foc;  este  momentul  pentru  a  fi  acasă”.
            Acasă ...   

foto  din  arhiva  personală


           
Am  primit  moștenire  o  căsuță.  De  la  bunica  mea.  Nu,  n-a  plecat  dintre  noi,  fiți  pe  pace,  dar, a  vrut  ea  așa,  din  senin,  din  iarbă-verde,    facă  acte  pe  căsuța  de  la  munte,  pe  numele  meu. 
-           Păi,  ce-ți  veni,  așa,  dintr-o  dată?
-                      Eu  știu  una  și  bună,  după  cum  spune  un  vechi  proverb  rusesc: ”Cine  e  chibzuit,  acela  e  fericit!” mă  privește  dojenitor,  bunica.
-                       ”Na-ți-o  bună,    ți-am  frânt-o”,  i-am  trântit  și  eu. Știi  cum  zice  strănepotul  tău  când  îl  surprinzi  cu  ceva?  m-ai  spart!  Unde  este  chibzuiala  și  fericirea  ta  în  toată  tărășenia  asta?  Nu  zic    nu-mi  convine,  dar,  prea  a  fost  așa,  picată  din  cer.
-                      Sunt  bătrână,  maică,  și  nu  mai  poci.  Casa  e  ca  omul:  dacă  o  lași  singură,  negrijită  și  neiubită,  se  ofilește.  Voi  sunteți  tineri,  aveți  timp,    pricepeți  și    este  drag  acolo,  sub  poala  aia  de  munte,  printre  brazi  și  cu  Jiul  susurând  pe  sub  ferestre.  Poate  apuc    mai  trăiesc  și  eu  cât    o  văd  renovată,  frumoasă  și  surâzătoare,  exact  cum  eram  eu  când  bunicul  tău,  Dumnezeu  să-l  hodinească,  m-a  dus,  soață  tânără  și  iubitoare,  acolo.  Va  trebui    puneți  osul  la  treabă  acum,  vara,    la  iarnă,  de,  o  fi  mai  greu. 
-                      Mda,  nu-i  rea  socoteala  ta,  bunico.  Pe  principiul ”cine  nu  transpiră  vara,  îngheață  iarna”,  nu-i  așa?  Ce,  credeai    doar  tu  știi  proverbe?  Iacă,  știu  și  eu,  și  încă  ăsta-i  turcesc.

foto  din  arhiva  personală


I-au  cam  sclipit  ochii  omului  meu  la   auzul  neașteptatei  vești,   de  ce    mint. El,  în  mod  deosebit, o  iubește  pe  bunica  mea,  căci  pe  ale  lui  nu  le-a  cunoscut  și,  implicit,  iubește  locul  acela. Și-a  dorit  întotdeauna    aibă  o casă  la  țară.  Casa  nu  este  foarte  mare,  dar  are  tot  ceea  ce-i  trebuie  și,  cu  un  pic  de  ajutor,  poate    fie  transformată  într-un  colț  de  rai. 
 Așa  că,  ne-am  luat  adio  de  la  concediu  la  mare  și  am  purces  la  un  concediu  la  munte.  Omul  meu  este  ardelean,  gândește,  mustăcește,  iar  gândește  și  abia  apoi  vorbește.  A  binevoit,  într-un  târziu,      pună  și  pe  mine  la  curent  cu  ceea  ce-i  bântuia  prin  minte.
În  primul  rând,  ”vine  vara,  te-ncălzește,  vine  iarna,  te  răcește”.  În  traducere  liberă,  întâi  și  întâi  renovarea  termică  a  clădirii,    prea  mulți  ani  și-au  pus  amprenta  asupra  zidurilor  groase,  și  le-o  fi  fost  și  lor  de  ajuns  câte  viscole  au  înfruntat.
-                       Este  un  singur  lucru  care  m-a  nemulțumit  întotdeauna  la  casa  asta,  gândește  el  cu  voce  tare.  Acoperișul.  Într-o  asemenea  zonă,  cu  precipitații  multe,  acoperișul  ar  fi  trebuit    fie  în  pantă,  în  două  sau  trei  ape,  în  niciun  caz  așa  plat,  ca  o  terasă.  Infiltrațiile  de  apă  sunt  cele  mai  periculoase  și,  de  aceea,  întâi  și  întâi  trebuie    scăpăm  de  ele.
-                        ordin    nu  mai  plouă,  sau    nu  mai  ningă!  ”Viața  îți  va  plăti  orice  preț  îi  vei  cere.  Trebuie    știi    ceri  inteligent!”  după  cum  ne  învăța  Anthony  Robbins  la  conferința  de  dezvoltare  personală  de  săptămâna  trecută,  declam  eu cu  patos.
-                      Inteligentă  cerere,  ce    zic!  N-ai  ploaie,  n-ai  zăpadă,  n-ai  nici  viață.  Orientează-te  spre  alte  citate!!
-                      Și,  atunci,  care-i  soluția?
-                      Simplu,  o  termografie  ne  va  arăta  dacă  și  unde  sunt  infiltrații  de  apă  pe  la  acoperiș.  Pe  urmă,  vom  solicita,  desigur,  un  audit  energetic,  ca    determinăm  caracteristicile  termice  și  energetice  ale  casei  și    stabilim  soluții  tehnice  de  reabilitare  și  de  modernizare  cu  instalații  de  apă  caldă  și  de  încălzire.



-                      Pfuiii,  eu  credeam    schimbăm  geamuri  și  uși,  zugrăvim  și  cumpărăm  mobilă  și  covoare!  Păi,  în  ritmul  ăsta,  nu  terminăm  prea  curând.
-                      Sunt  convins    vrei  covoare  și  mobilă,  dar  astea  nu  țin  de  cald.  ”Ceapa  are  multe  foi  și  tot  degeră  la  frig”,  dacă  tot  ai  început  cu  proverbele.  Ia  bagă  în  casă  ceapa  respectivă  și  vezi  ce  bine-i  merge.  Mobila  ta  și  covoarele  îți  vor  mulțumi  când  pereții  vor  fi  uscați  și  căldura  te  va  învălui  pe  tine,  nu  va  da  bir  cu  fugiții,  afară.  În  caz  contrar,  un  alt  proverb  spune ”te-o  întreba  iarna  ce-ai  lucrat  vara!” Oricum,  tu  înduri  aproape  orice,  numai  frigul  nu. 
-                      ”O  vorbă  bună  poate  ține  de  cald  trei  luni  de  iarnă!”
-                      M-ai  omorât  cu  proverbele  și  citatele  tale  potrivite  ca  nuca-n  perete,  zău  așa!  Astă-iarnă,  când  ni  s-a  stricat  centrala,  aveai  nevoie  doar  de  șosete,  de  pulovere  și  de  cât  mai  multe  pături,  de  nu  mai  puteam     respir  noaptea,  era  mai  cald  în  pat  decât  fusese  vreodată  pe  când  funcționa  centrala.     Nu-mi  amintesc  să-mi  fi  cerut  o  singură  vorbă  bună! Să  știi    avem  neapărat  nevoie  de  un  certificat  energetic,  care  este  obligatoriu  în  cazul  clădirilor  supuse  unor  renovări  masive  și  se  eliberează  doar  de  către  auditori  energetici  atestați,  așa  că,  de  ce    nu  profităm  de  experiența  și  profesionalismul  acestora  și    facem  lucrurile  așa  cum  trebuie,  încă  de  la  început,  mai  ales    toate  se  înlănțuie  între  ele.



-           No,  bine,  dragă,  de  data  asta,  cum  spui  tu!  Cum  spui  tu,  doar  cald    ne  fie! 

Articol  scris  pentru  proba  cu  nr.  13,  SuperBlog  2018!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu