De-aia mă înscriu iar la SuperBlog!

            Îmi  place  să  scriu.  Orice  îmi  trece  prin  cap,  sau,  dimpotrivă,  pe  o  temă  dată,   cu  subiect  cunoscut  la  maxim  sau  absolut  necunoscut.  Și  dacă  mai primesc  și  câte  o  laudă,  una  mică,  strecurată  la  comentarii,  evident  că  stima  față  de  propria-mi  persoană  atinge  cote  alarmante.

sursa  foto:  neilpatel.com

Îmi  trece  repede  supărarea  și  dacă  primesc  un  picuț  de  critică,  nu  vă  faceți  probleme.  Dar  numai  un  picuț,  nu  prea  multă.

                Potul  cel  mare, adică   premiile  de  la  SuperBlog,  rămâne  o  ecuație  cu  prea  multe  necunoscute  pentru  mine.  Am  luat  și  eu  câteva  (mai  puține,  de  fapt),  dar  nimic  nu  mă  împiedică  să  visez.

                Anul  trecut,  de  exemplu,  am  visat  frumos  o  săptămână  întreagă  la  premiul  al  doilea  de  la  o  anumită  probă.  Ținând  cont  de  comentariile  și  aprecierile  primite,  multe,  foarte  multe  față   de  ceea  ce  primisem  până  atunci,  mă  și  vedeam  fericita  posesoare  a  premiului  dorit.  Ba,  chiar,  să  o  spun  pe  cea  dreaptă,  mă  gândeam  că,  dacă  o  să  câștig  premiul  întâi,  o  să  fac  schimb  cu  cel  de-al  doilea,  așa  de  mult  mi-l  doream.  În  ziua  notelor,  surpriză.  M-am  clasat  pe  locul...  patru.  Cum  de  nu  m-am  transformat  în  stană  de  piatră  pe  loc,  rămâne  și  azi  un  mister  pentru  mine.  După  o  repriză  reconfortantă  și  prelungită  peste  poate  de  lamentări  și  expresii  foarte  puțin  compatibile  cu  felul  meu  de  a  fi,  mi-am  luat  inima  în  dinți  și  am  citit  articolul  care  se  pricopsise  cu  premiul  meu.

sursa  foto:  trollul.eu

Rău  am  făcut,  pentru  că  mi-am  descoperit  vocația  de  a  inventa  noi  și noi  înjurături,  pentru  un  articol  care,  deși  nu  se  încadra  chiar  exact  în  cerințe,  plăcuse  juriului  mai  mult  decât  al  meu.  Și,  hotărâtă  peste  poate  să  duc  supliciul  până  la  capăt,  ca  să  mă  pot  plânge  online  cât  mai  vehement,  am  citit  și  articolul  de  100  de  puncte.  Eiiii...  roata  se  învârte,  se  schimbă  ele  anotimpurile,  anii  și  vremurile,  darămite  părerea  unui  om.  M-am  potolit  subit,  de  parcă  cineva  a  turnat  peste  mine  cascada  Niagara  dintr-o  clipită.  Jos  pălăria,  a  trebuit  să  recunosc,  rușinată,  că  și-a  meritat  premiul  cu  vârf  și  îndesat.  Iar  obiectul  cu  pricina,  de  la  premiul  al  doilea,  a  rămas  și  azi,  un  vis  frumos  pentru  mine,  pentru  că,  de  supărare,  am  uitat  să-i  scriu  lui  Moș  Crăciun  despre  marea  mea  dorință.  Bineînțeles,  nu  i-aș  fi  amintit  nimic  despre  șuvoiul  de  vorbe  ca  la  ușa  cortului,  care-mi  populase  buzele  mai  devreme.

sursa  foto: elsalvador.com

Una  peste  alta,  de-aia  îmi  place  mie  la  SuperBlog.  Scriu,  primesc  note  și,  câteodată,  nu  foarte  des,  că  dă  dependență,  câte  un  premiu.  Dar,  mai  ales,  dau  peste  câte  o  slovă  de-mi  rămâne  sufletul  acolo,  lipit  cu  cel  mai  cel  superglue  din  câte  există.

Una  peste  alta,  de-aia  mă  înscriu  iar  la  SuperBlog  2018.  Mai  ales  că  este  ediție  aniversară  și  au  niște  premiiiii  ...