FLORICICA

 

-          Cum  te  cheamă,  minune  mică?

-          Floiii!

-          Cum?  Flori?

-          Da,  că  șunt  fumoașă ca  o  floicică!

-          Sigur  că  ești  frumoasă  ca  o  floricică,  dar  câți  ani  ai  știi  să  spui?

-          Patu!

-          Bravo,  dar  r-ul unde  l-ai lăsat?

Ridică din  umeri  și-și  duce  degetul   la guriță:

-          Nu știu,  da  șă  nu-i  șpui  lui  mami!

-          De  ce, te  ceartă?

-          Toată  ziua  zice,  toată  ziua  așa  zice:  în  camea  ta  nu  o  șă-ți  mai  gășești  nici  capul!

-          Nu  spun,  stai  liniștită,  este  secretul nostru!

 

                                                           foto:  Pixabay

Îmi face  cu  mâna,  se  răsucește  pe  călcâie  și  dispare la  groapa  de  nisip.  Are  părul incredibil de  roșu,  fluturând  în  două  codițe  ridicate aproape în  vârful capului  și  ochii  negri,  negri,  strălucitori  ca  o  oglindă  prea  limpede  la  suprafață  și  prea  profundă  în  adâncime. Când  râde, adună  tot  soarele  în  gropițele  din  obraji,  văduvind   pământul  de  lumină  și  căldură.   Aș  lua-o în  brațe  și  aș  strânge-o  cu  toată  puterea,  ca s-o  întipăresc  în  inima  mea.  I-aș  săruta  obrăjorii  bucălați  și  fruntea  deschisă  spre  lume  și  i-aș  șopti  descântece  de  deochi,  că  prea  mi  s-a  înșurubat  direct  în suflet.

Copiii  mei  sunt  mari,  oameni  în toată  firea,  cu  copii   la rândul  lor. Nu  m-aș  fi  gândit  vreodată  că  eu  aș  putea  să  fac  diferențe  între  copii  pe  motiv  de  sex,  dar,  de când  toți  nepoții  mei, trei  la  număr,  sunt  băieți, mă  pomenesc  uitându-mă  cu  jind  după  toate  fetițele  care-mi ies  în  cale. 

Toamna  asta  zgârcită  mai  scapă, din  când  în  când,  și  câte-o  zi  blândă  și  binevoitoare,  iar  parcul  de lângă  blocul  meu  este  plin de  copii.  Greu  găsești un  loc  liber  pe  vreo  bancă, pentru  că  toate  sunt  înțesate  de  mămici,  bunici, bone,  mătuși  și  mai  știu  eu  ce  alte  nații  de  îngrijitoare  de copii  s-au  mai  inventat  de  când  eu  am  depășit  stadiul acesta.

                                                                                        foto:  Fănică  Nechițelea

Dinspre  zona  cu  leagăne,  se  desprinde  o  doamnă  cu brațele  înțesate  cu  două  păpuși, două  gentuțe  - una  roz  și una portocalie  - o  pungă  cu  mere, o  geacă   mică  și  verde  și  o umbrelă  cu  inimioare  roșii  pe  fond  alb.  Mi  se  pare  extrem  de  cunoscută,  dar  nu  vreau  să  fac  vreo  confuzie.  Mă  trag  cât  pot  spre  marginea  băncii  ca  să-i  fac loc.   Nu  de alta,  dar  pare, săraca,  la  limita  puterilor  sub  mormanul  de  bagaje. 

-                      Mulțumesc,  zice  cu  ultimele  puteri  și  se  prăbușește  lângă mine.  Văd că  ați  făcut  cunoștință  cu  Floricica  mea, mă lasă  ea  cu  gura  căscată.

-                      Mda,  daaa, reușesc  eu  să  mă adun  și  să-mi  dau  seama despre ce  vorbește.  Remarcabil  copil  aveți!

-                      E  nepoțica  mea, unica  de  altfel,  fata  lui  fiică-mea, completează  și  râde  și  ea  cu  toată  fața,  luminându-se  exact  ca  boțul  de  copilă  de  adineauri.

                   Ce  ți-e  și  cu  genetica  asta,  frate!  Și  atunci  mă  desmeticesc  de  tot:

-           Ilinca, tu  ești?

-                      Ooo,  da,  iar  tu  ești  Cami,  nu-i  așa?  Ce  întâlnire  neașteptată!  Mă  bucur  enorm  să  te  văd.  Nu te-am  mai  văzut  de  la  nunta  mea.

-                      Parcă  erai  stabilită  prin  sudul  țării,  dacă  mai  țin  eu  bine  minte.

-                      Da,  dar  fiică-mea  a  rămas aici  și  eu  m-am mutat  înapoi la  ea  când  a  rămas  însărcinată.  Copila  asta  a   venit  destul  de  târziu,  când  nu   mai  speram  niciunul  dintre  noi,  nici  bărbatu-meu, nici  gineri-meu,  nici  fiică-mea,  care este  doctor și  ar  fi  trebuit să  știe  mai multe  despre  asta. Am  mulțumit  lui  Dumnezeu  că  a  venit și  că  eu  sunt  pensionară  și  pot  avea  grijă  de  ea.  Deși,  martor  mi-e  Dumnezeu,  că nu prea  mai pot  să  țin  pasul  cu  ea.  Are  atâta  energie  că  ar  putea  tot  așa  de  bine  să  fie  și  o uzină  nucleară,  nu  o  biată  fetiță  de patru  ani!

-                      Am  observat, zâmbesc  și  eu.

-                      Când  a  aflat că  este,  în  sfârșit, gravidă,  fiică-mea  a  luat-o  razna.  A  zugrăvit  camera  de  trei  ori:  o  dată  în  bleu,  a doua  oară  în  cafea  cu lapte  și  a  treia  oară,  pe  când  meșterii  erau  gata-gata  să demisioneze,  în  galben – pai,  cu  borduri  sub  tavan în  formă de  norișori.  M-a sunat,  impacientată,  și  mi-a  declarat, fără  echivoc,  că  trebuie  să  vin  imediat,  că  sunt  prea  multe  de  procesat  și  că  nu  concepe  ca   bebelușul  ei  să  nu  fie  centrul  întregului  univers.  Așa  că,  iacătă-mă,  m-am  conformat  și  n-am  mai  plecat.

-                      Eheee,  îmi  aduc aminte  și  eu  de  perioada  primei  mele  sarcini. Câte  planuri  mi-am făcut  și  eu  și  câte  cunoștințe  mi-am  pus  în  mișcare  pentru  a  face  rost  de  hăinuțe  mai  acătării. Mai  știi? pe  vremea  aia  nu  găseai  decât  câteva  sortimente  de  hăinuțe  pentru  copii,  câteva  feluri  de  jucării  de  cauciuc,  iar  despre  suzete  și  biberoane, ce  să  mai  vorbim:  erau  tetinele  acelea  imense, pe  care  trebuia  să  le  fierbi  și  să  le  tot  fierbi,  de  se  întindeau  apoi  ca  guma  de  mestecat  și  nu  le  mai  puteai  folosi.  Cât  despre scutece,  altă poveste:  triunghiuri  de  finet  alb,  strecurate  între  picioarele  copilului,  spălate  și  răspălate  și  călcate  până  se  îngălbeneau  de  tot.

-                      Daaa,  da,  întocmai,  ai  dreptate  tu,  întărește  ea.  Noi  cumpăram  un  pătuț,  pe  care-l  puneam  lângă  patul  nostru, un  cărucior -  landou  și  lapte  praf,  pe  sub  mână,  adus  de  bișnițarii  care  făceau  Ungaria.  Acum totul  este  altfel,  fiică-mea  și-a  făcut  un  plan  minuțios,  de  la  care  nu  s-a  abătut  niciun  pas.

În  primul  rând,  a  aranjat  ca,  imediat  după  naștere,  să-i fie  recoltate o  grefă de  sânge ombilical  și  sânge placentar,  o unitate  de  țesut  de  cordon ombilical  și  o  unitate  de  țesut  placentar.  Apoi ...

-           Stai,  stai  un  pic,  că  m-ai  pierdut  pe  drum.  Se  face  așa  ceva  în  România?

-                       Să  fii  tu  sănătoasă,  că  se  face  de  vreo  paisprezece ani,  dacă nu  mă  înșel.  Prima  bancă  de  celule  stem din  țară  are  două  laboratoare  de  procesare  și  două  bănci  de  stocare  și  se  cheamă  Cord Blood  Center.  A  trebuit  să  mă  documentez și  eu  cu  fiică-mea  și  am ajuns  la  concluzia  că  este,  într-adevăr,  o  decizie  foarte  importantă.  Stai  un  pic,  să  mă  uit  după  Floricica!

Așa,  să  revenim!  În  componența  cordonului  ombilical  există trei  categorii  importante  de  celule stem  cu  mare  potențial  de  utilizare  terapeutică,  iar  odată  prezervate  sub  formă  criogenată,  acestea  își păstrează  intacte  calitățile inițiale. Sunt  multe  afecțiuni  grave  care  pot  fi  tratate  cu  ajutorul  transplantului  de  celule  stem:  tumori  maligne,  cancerul  sângelui  sau  al  țesuturilor  limfatice,  boli  metabolice  congenitale,  boli  ereditare  ale  sistemului  imunitar.  Se  fac  cercetări  și  se  preconizează  ca,  în  viitorul  nu  foarte  îndepărtat,  să  fie folosite  și  în  tratarea  cu  succes  a  Alzheimer- ului,  sclerozei  laterale,  cirozelor  și  multor  alte  boli  la  fel  de  înfricoșătoare. 

-           Dar  nu  este  dureroasă  sau  periculoasă  procedura  de  recoltare?

-                      Deloc,  recoltarea  se face  numai  după  ce  medicul  este  sigur  că  mama și  bebelușul  sunt  în siguranță,  fără  durere  și  fără  niciun  risc,  și  în  condiții  perfect  sterile. 

-                      Sincer,  de  recoltarea  de  celule  din  sângele  ombilical  am  auzit  și  chiar  am  citit  câte  ceva, dar  despre  recoltarea  placentei,  nu  știu  nimic. 

-                      Placenta  este  o  sursă  inestimabilă  de  celule stem,  prin  diversitatea și  numărul  crescut  de  celule  derivate  din  ea,  dar  și  prin  caracteristicile  acestora  și  expunerea  redusă  la infecții .  Aminteam  mai  devreme  de  Cord  Blood  Center,  nu-i  așa? Ei  bine,  ei  oferă  în  exclusivitate  în  România,  recoltarea,  procesarea  și  stocarea  țesutului  placentar  și  amniotic.

-                      Trebuie să  recunosc că  ai memoria  intactă,  în  ciuda  faptului  că  ești  de  aceeași  vârstă  cu  mine.  Nu cred că  aș  fi  reținut  așa  ceva  și  atât  de  concret.

Râde,  se  ridică  în  picioare,  scrutează  cu  atenție  grupul  de  copii  de  la  groapa  de  nisip  și  se  așază  liniștită  înapoi.

-                    Crezi  că  am  avut  de  ales? Ți-am  spus,  am  avut  un plan  strict  și  a  trebuit  să  ne  conformăm  toți:  bunicii, mătușile, unchii, verișorii,  chiar  și  vecinii.

Lista  completă  alcătuită  în  așteptarea  Floricicăi  mai  cuprindea:  grădinița  privată  la  care  a  fost  preînscrisă  online  din  a  doua  zi  de  viață,  ca  să nu  piardă  locul, asigurare  de  sănătate  cu  cont  de economii  și  de  acoperire  studii,  mobilierul  fără  colțuri  executat  pe  comandă,  ca  să  nu  mai  vorbim  și  de  monitorul  video  din  cameră.  Ăsta  mi-a mâncat  sufletul,  sincer  îți  spun,  că  nu  înțeleg  și  pace  cum  să-i  dau  drumul sau  să-l  programez.

 

-          Buniii,  mi-e foame! Floricica   ne  scruta  cu  atenție  de  sub  bretonul  înflăcărat.

-          Să-ți  dea  buni  un  măr ...

-                      Nuuuu,  că  mă  doae  dintele. Veau  ceva  moale, așa  ca  o  bomboană ...șau  un pic  de  ciocolată,  te  og!  Mâncă  tu  măul,  că ești  bătână!

                                          Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!