M-a învățat mama ...

 

            Dulapul  copilăriei  mele  mirosea  a  Crăciun  în  fiecare  zi.

            Crăciunul  copilăriei  mele  însemna  să  ai, neapărat,  două  portocale  sub  pernă.  Asta  pentru  că  pe  vremea  aceea,  portocalele  erau  un lux,  pe  care  ți-l  permiteai  doar  dacă  stăteai  ore  în  șir  la  coadă,  în  fața  cofetăriei,  nepăsător  la  ger,  la  viscol,  la  zăpadă.

             După  ce  mâncam  portocalele,  mama  aduna  cu  grijă  toate  cojile, le  înșira pe un  ziar  și  le  punea  la  uscat  pe  servanta din  sufragerie.  Când  erau  uscate  bine,  de  pocneau  între  degete  ca  bețele  de  chibrit,  le  împrăștia  în  dulap,  pe  rafturi,  printre  haine.

            Hainele  copilăriei  mele  miroseau  a  Crăciun  în  fiecare  zi.

            Am  învățat  să pun  rufele  la  uscat,  iarna,  mai  mult de  dragul  de  a  le  vedea  înghețate  bocnă. Mă  distrau  hainele  bărbătești,  mai  ales  pantalonii  rigizi,  îmi  imaginam  cum  stau  singuri în picioare și cum  se  duc  ei  din  balcon  în  casă  și  se așază lângă  calorifer,  să  se  dezghețe.

-                       Ai  grijă,  Cami,  cum  întinzi  hainele pe  sârmă,  mă  dădăcea  ea.  Ca să-și păstreze  forma,  să  nu  se  deformeze,  hainele  se  pun  în  poziția  lor  inițială.  Le întinzi  ca  și  cum  ai  îmbrăca  un  manechin  și  le prinzi  cu  cârlige  de  locuri  mai  puțin  vizibile.  Pe dos,  întotdeauna  pe  dos,   așa cum  le  pui  și  în  mașina  de  spălat. Se mai  pune  câte  un porumbel,  sau  vreun  guguștiuc  rătăcit  pe  ele  și  apoi  îți  vine  să  plângi  lângă  rochiile  tale elegante  cu  model  de  gheare  pe  ele.

            

               N-or fi  fost  ele  rochii  de  la  Desigual,  dar  eram  tare  mândră  de cele  două  pe  care le  aveam:  una  roșie cu  buline  albe  și  una  albastră  ca  cerul  de  mai,  cu  fundă  mare  la spate  și  guler  brodat  de  dantelă  albă. 

-                       Nu  folosi  niciodată  hipoclorit  la  hainele  albe,  că  se  îngălbenesc.  Mai  bine  fă  o  soluție  cu  apă  și  bicarbonat  de sodiu  și  vei  fi  mulțumită!  Pe  atunci,  hipocloritul  era  ultimul  răcnet  în  materie  de  albituri.

            Mama  m-a învățat  și  să  le  așez în  dulap:,  puloverele împachetate  cu  grijă, să  nu  se  șifoneze,  iar  gecile,  paltoanele, sacourile,  musai  pe  umerașe  de  lemn,  agățate corect, cu  un  pic de  spațiu  între  ele, nu  îngrămădite  ca  niște  cartofi  într-un  sac  de  iută. 

-                       Nu  pune  niciodată  hainele  purtate  înapoi,  în  dulap!  Chiar  dacă ți  se  pare  că  nu  sunt  murdare  și  că  se  mai  pot  purta,  te  înșeli.  Picăturile  de  transpirație,  praful,  petele  minuscule  pe  care  nu  le  vezi  la  început,  toate  se  adună cu  timpul  și  îmbâcsesc  țesătura  hainelor.  În  plus,  și  pe  celelalte haine  curate  din  dulap. Spală-le  cu  atenție,  respectând  eticheta  și  totul  va  fi  bine.  A,  și  încă  ceva:  tu  ai  obiceiul  să  lași  guma  de  mestecat  peste  tot.  Dacă,  din  întâmplare,  ți  se  lipește  de  vreun pulover,  bagă-l  în  congelator!  Nu  trage  de ea, că  riști  să  deteriorezi  țesătura.  După  congelare,  guma  se  va  desprinde  ușor. 

Măi  să  fie,  m-am  gândit  înciudată,  îmbrăcămintea  de  damă  este  foarte  mofturoasă!

Portocalele  ca  portocalele,  dar  ce  greu se  găsea  încălțămintea  de  piele, nu mai spun!

Avea  fratele  meu  o pereche  de  adidași  de  piele  întoarsă,  o minune  pentru  acele  vremuri,  pe  care  îi  iubea  ca  pe  ochii  din  cap.  Am  văzut  de  curând  o  pereche  asemănătoare,  la  New  Balance,  vișină  putredă  cu  care  nu  dai  greș  niciodată și  mi-am  adus  aminte  cum  consuma  fratele  meu  gumele  de  șters,  de  ajunsesem  să  o  ascund  pe  a  mea,  ca  să  nu  o  mai  găsească.  Îl  învățase  mama  să  îi  curețe  de  noroiul  de  pe  talpă  numai  după  ce  acesta  se  usucă,  după  care  să  îi  șteargă  delicat  cu  guma. 

Ne-a  învățat  mama  și  nu  am  uitat.  Oameni  în  toată  firea  acum,  adăugăm  și  noi  ceea  ce  am dobândit  între  timp,  ținând  cont  de  realitățile  de  azi:

-                      nu,  nu  mai  pun  coji  de  portocale  în  dulap,  deși,  câteodată,  mi-e  dor!  Există  acum  multe  produse  special  concepute  pentru  așa  ceva.

-          ghetele  mele  preferate  din  piele  lăcuită  se  curăță  perfect  cu  lapte.

-                       încălțămintea  din  înlocuitori  și  din  material  textil  se  poate  băga  la  mașina  de  spălat.  Pentru  a  preveni orice  accident,  eu  le  bag  într-un  săculeț  confecționat  dintr-o  față  de  pernă  veche.

-                      petele de  sânge  de  pe  haine  se  îndepărtează  cu  apă  și  sare,  sau  cu  apă  oxigenată.

-                      pixul  se  curăță  cu  spirt.

-                      se  descheie  nasturii  și  se închid  fermoarele,  ca să  nu  se  agațe de  celelalte haine.

-                      niciodată  nu  calc  puloverele. Le  turtești  lucrătura,  spunea  mama.  Chiar dacă  au  cute,  ele  dispar  când  le  îmbraci  și  nici  nu  se  formează  altele dacă  le  împachetezi  lejer,  fără  a  le  presa. 

 

Dulapul  copilăriei  mele  mirosea  a  Crăciun  în  fiecare  zi.

Crăciunul  meu  de  azi  miroase  a  parfum  de  lăcrămioare, preferatul  mamei.

Și  asta  pentru  că  ea  m-a  învățat!

 

 

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2020!