Cum e cu Black - tie- ul când te străduiești...

           Din  secunda  în  care  am  deschis  plicul,  am  înțepenit.  Invitația  simplă,  o  bucățică  de  hârtie  lucioasă,  cu  textul  scris  ușor  înclinat  și  încadrat  de  un  chenar  discret,  auriu,  mă  sfida,  mă  chema  și  îmi  sărea  în  ochi,  indiferent  unde  aș  fi  ascuns-o.

           Auzi,  invitație  la  vernisajul  ei.  Al  fostei.  Au  rămas  amici  după  divorț,  la  fel  cum  erau  înainte  de  a  se  căsători,  zâmbind  complici  și  recunoscând  că  a  fost  greșala  vieții  lor  faptul  că  și-au  unit  destinele.  Erau  meniți  să  fie  camarazi,  colegi  de  clasă  și  de  petreceri,  nu  suflete – pereche.  S-au  despărțit  amiabil,  și-a  văzut  fiecare  de  drumul  lui  și,  hodoronc – tronc,  expune  și  în  țară  tablourile  ei  de  fițe. Dar  nu  oriunde,  ci  în  holul  celui mai  cel  hotel  din  partea  asta  de  țară,  cu  dress  code  -  black  tie. 

           Așa  că,  vreo  două  săptămâni,   m-a  luat  cu  tremurici.  N-am  mai  mâncat,  n-am  mai  dormit,  până  și  șeful,  la  birou,  se  prelingea  pe  lângă  ziduri  din  calea  mea,  că  semănam  suspect  de  mult  cu  un  zombi,  iar  fața  îmi  rămăsese  înțepenită  de  când  nu  mai  zâmbisem.

           CU  CE  MĂ  ÎMBRAC???  CU  CE  MĂ  ÎNCALȚ???     

   Sincer,  pe  el  l-aș  duce  în  boxeri  și  în  papucii  cu  urechi  și  mustăți  de  mâță,  dac-aș  putea,  că  din  cauza  lui  o  să  stau  eu  față  în  față  cu  fosta.  Și  ea  e  mai  înaltă,  și  mai  slabă,  și  cu  părul  mai  voluminos....pictoriță  talentată,  vedeta  lunii...  să  țopăi  de-a  dreptul  prin   troiene  și  mai  multe  nu.

Ok,  gata  cu  văicăreala,  mi-am  spus,  treci  la  treabă.  Trebuie  să  te  conformezi  codului  și  să-ți  și  placă,  să  fii  tu  în  pielea  ta,    așa  că    go,  girl:  interoghează,  caută,  bântuie  magazinele,  răsfoiește,  butonează. 

           Ce caut, de fapt? O rochie elegantă, ceva care să-mi permită să mă simt ca o zână pentru o seară, deși pomul de Crăciun ar fi prima și fireasca mea alegere și nu pentru semnificație, ci pentru sclipiciul de pe globuri. V-am spus că sunt ca o coțofană, nebună după tot ce sclipește, strălucește, scânteiază, radiază, zdrăngăne sau clinchetează? E, vă spun acum.
           Sunt eu mai scundă și mai...hm...hm...hm... a, da, știu, pufoasă, dar am și eu atuurile mele: umeri rotunzi și calzi, brațe pârguite ca fructele de toamnă și glezne fine, pe care le vreau mângâiate de adieri ușoare de voal și mătase. E toamnă, mai bate vântul, mai cade câte-o frunză aurie... și-mi trebuie ceva și pe deasupra, să nu-mi fac intrarea în sală arătând ca o prună din compot, vânătă și încrețită de frig.
           Cine caută, găsește! Și eu am găsit răspunsul la toate frământările mele: Answear.ro

            Am  găsit  aici  rochia  perfectă,  care  mă  va  pune  în  valoare,  peste  care  sacoul  acesta  vine  ca  turnat.

            Alegerea  pantofilor  mi-a  sfâșiat,  din  nou,  inima,  în  bucățele  din  ce  în  ce  mai  mici,  pentru  că  am  găsit  două  perechi  de  minuni  strălucitoare,  care  îmi  vor  permite  să  plutesc  toată  seara  fără  să  mă  doară  picioarele,  pentru  că  sunt  pantofi  cu  toc,  dar  foarte  comozi.  Las  pe  mai  târziu  plăcerea  de  a  mă  hotărî  asupra  culorii. 

            Bijuterii...  mai  bine  nu,  ptiu,  piei  ispită!.  
           M-a  salvat  mama,  săraca,  oferindu-se  să-mi  dăruiască  ea  cerceii  aceștia  divini,  dacă  promit  că  nu-mi  mai  iau  și  alte  bijuterii.  Mai  frumos  înseamnă,  întotdeauna,  mai  puțin,  a  încercat  ea,  a  nu  știu  câta  oară,  să  bată  toaca  pentru  o  babă  surdă.  Promit  solemn,  cu  degetele  încrucișate  la  spate,  că  nu  mai  iau  nimic  sclipicios,  în  afară  de  o  gentuță   după  care  mă  prăpădesc  de  drag,  adică  exact  asta:

V-am  prevenit  doar,  ca  o  coțofană...

            Și-acum,  drept  să  spun,  după  ce  mi-a  venit  inima  la  loc  pentru  că  am  reușit  să  mă  îmbrac  așa  cum  mi-am  dorit,  parcă  nu  mai  sunt  atât  de  supărată  pe  el  și  i-am  ales  o  bomboană  de  ținută,  un  costum de  bărbați  și  cămașă  albă,   că  doar  el  va  fi  oglinda  mea,  așa  se  spune,  nu? 

            Doamne,  dar  ce-ați  crezut,  că  merge  desculț?  Nuuuu,  cu  pantofi  ce  sclipesc  de  frumoși  ce  sunt!

            Cum  era  să  uit,  vai  de  mine:  am  citit  undeva  că  există  și  parfumuri  care,  pulverizate  pe  brațe  sau  decolteu,  conferă  pielii  străluciri  de  diamant  și  sidef  de  perle  naturale.  Nu  plec  niciunde,  nici  în  ruptul  capului  nu  plec  fără  o  asemenea  boare.

            Acum  suntem  gata  de  petrecere.  După  jurizare,  promit  că  vă  spun  cum  a  fost!

            Articol  scris  pentru  prima  probă  din  cadrul  SuperBlog  2016!