O casă de la zero

             Nu-i  ușor  să  construiești  o  casă  de  la  zero.  De  fapt,  nimic  nu-i  ușor,  dar  o  lucrare  de  asemenea  anvergură  necesită  mult  mai  mult  efort,  atât  fizic,  intelectual,  cât  și  financiar.

            Boala  de  inimă  a  mamei  a  constituit  factorul  declanșator  al  acestei  idei.  Trebuia  neapărat  să  se  mute,  să  plece  din  zona  alpină  în  care  locuia,  undeva,  într-un  loc  cu  o  climă  mai  blândă,  cu  o  presiune  a  aerului  mai  delicată,  care  să  aibă  grijă  de  cardiopatia  ei  ischemică  și  de  insuficiența  cardio-respiratorie  care  o  necăjea  în  aerul  aspru  de  la  munte. 

            Terenul  îl  avea:  în  satul  oltenesc  pe  care-l  părăsise  acum  mulți,  mulți  ani,   dar  nu-i  prea  venea  să  plece  de  lângă  mine  și  să  se  mute  așa  departe.  Și  apoi,  zicea  ea,  cum  să  se  apuce  de  construcție  și  amenajare,  acum,  la  bătrânețe?!

-                       Lasă,  mamă,  că  nu  ești  singură.  Facem  împreună,  o  casă  pentru  amândouă  familiile  și  ne  mutăm  și  noi  când  este  gata.  Oricum,  omul  meu  plânge  de  ani  mulți  după  o  casă  la  țară,   tânjind  după  bunicii  care-l  crescuseră  în  mica  lor  gospodărie,  tot  la  țară,  până  împlinise  vârsta  de  mers  la  școală.  Abia  atunci  s-au  mutat  părinții  lui  la  oraș, dornici  să-i  ofere  binefacerile  unei  educații  cât  mai  bune  și  mai  complete.

Odată  hotărârea  luată,  ne-am  gândit  noi  că  jumătate  de  treabă  este  ca  și  făcută.  Ei,  dar  socoteala  de  acasă  nu  se  potrivește  cu  cea  din  târg,  știm  noi  bine  asta,  nu-i  așa?

Ca  un  făcut,  soțul  meu  a  fost  detașat  pentru  un  an  de  zile  la  sediul  din  Germania  al  firmei  la  care  lucra  și  ne-a  lăsat  pe  amândouă,  pe  mine  și  pe  mama,   cu  apartamentul  acesteia  aproape  vândut  și  cu  toată  treaba  cu  construcția  pe  cap. 

Jur  că,  dintr-o  dată,  ne-am  simțit  neputincioase,  mai  ceva  ca  meșterul  Manole  și  biata  Ana.

Ardelean  așezat,  care  gândește  azi  și  vorbește  mâine,  omul  meu  a  concluzionat:

-                       Tot  răul  spre  bine,  să  știți.  Voi  fi  plătit  mai  bine,  că  și-așa  avem  nevoie  de  bănet,  nu  glumă.  Voi  să  porniți,  că  ne-om  descurca  pe  parcurs.

Mama  lui  de  parcurs,  măi  omule,  ușor  de  zis,  imposibil  de  făcut.

Avem  noi  terenul,  nu-i  vorbă,  dar  casa  aia  trebuie  să  se  așeze  și  ea  pe  ceva,  să  se  ridice  pe  ceva,   și  ce  știm  noi,  două  biete  femei,  despre  materiale  pentru  structură  și  fundație,  cu  ce  pisici  albastre  o  acoperim,  ca  să  nu  mai  vorbim  de  instalații  sanitare,   instalații  electrice și  ce  mama  lor  de  instalații  s-or  mai  fi  inventat.

Și  iac-așa,  cât  ai  clipi  din  gene,  bucătăria  mea  s-a  transformat  în  sală  de  ședință:  ba  că  să  vorbim  cu  nea  Tudor,  că  el  știe,  a  văzut,  a făcut  și  a  dres,  ba  cu  verișoara  Mărioara,  că  și-a  amenajat  anul  trecut  odăile  din  spate,  ba  cu  vecinul  din  fundul  curții,  că  ai  văzut,  maică,  ce  tencuieli  decorative  și-a  tras???  Ba  că  la  depozit,  ba  că  la  fabrică,  ba  cu  TIR-ul,  ba  cu  ...  mai  era  un  pic  și  transportam  materialele  cu  căruța  cu  boi  a  lui  nea  Dumitru  ca  să  fie  mai  ieftin  și  să  nu  ne  tragă  în  piept.

La  birou,  altă  rundă  de  sfaturi  bine  intenționate,  toți  colegii  făcuseră  un  zid  în  jurul  meu,  de  unde  mă  bombardau  cu  idei  care  mai  de  care  mai  năstrușnice.

Aproape  că  renunțasem  la  idee,  așteptând  să  treacă  anul  și  să  mi  se  întoarcă  omul  acasă,  în  brațele  mele  iubitoare  și  nerăbdătoare,  când,  pe  nepregătite,  șeful  îmi  aruncă  o  privire  cruntă:

-                       Ce  naiba  faci,  te  știam  femeie  isteață,  ce,  n–ai  auzit  de  departamentul  nostru  de  marketing?  Ia  du-te  pe  la  fetele  de  acolo  și  întreabă-le  așa,  în  treacăt,  de  vindem-ieftin.ro  și   nu-ți  mai  apleca  urechea  la  toate  bălăriile.

Zis  și  făcut.  Le-am   bătut  la  ușă  fetelor  cu  pricina  dimineața  și  am  mai  ieșit  de  acolo  în  pauza  de  prânz.  Da,  dar  cu  folos.

Așa  am  aflat  eu  despre  consiliere  profesională  gratuită,  cuvintele  magice  care  mi-au  dat  curaj:  ce  se  poate  întâmpla  rău  la  o  consiliere,  mi-am  zis.  Nimic.  Și  așa  am  purces  noi  două,  eu  și  mama,  la  construirea  casei  noastre  de  vis.

Ce  face  o  femeie  cu  foarte  multă  plăcere?  Cum,  ce?  Se  uită  la  poze  și  la  filmulețe.  La  pozele  și  recenziile  din  portofoliul  firmei,  alegând  ceea  ce  dorește  liniștită,  fără  bătaie  de  cap,  fără  alergătură,  transpirație,  nervi  și  bani  cheltuiți  pe  drumuri.

Matematica  nu  a  fost  niciodată  punctul  meu  forte,  așa  că,  binevoitor,  consilierul  care  m-a  îndrumat  pas  cu  pas  mi-a  desenat,  ca  la  copiii  mici,  circuitul  banilor  mei  și  al  serviciilor  lor. 

O  dată   alegerile  făcute,  materialele  comparate  din  mai  multe  oferte  și  negociate  direct  cu  producătorul,  au  început  să  se  așeze  direct  în  curtea  viitoarei  noastre  case,  mult  mai  repede  decât  ne  așteptam. 

Până  la  urmă  se  vede  treaba  că  ne  vom  descurca,  noi,  două  femei  singure,  cheltuind  banii  soțului  și  urmând  sfaturile  unei  echipe  de  profesioniști,  pentru  că,  de  fapt,  cel  mai  greu  lucru  a  fost  să  găsim  pe  cineva  cu  experiență  și  cunoștințe  temeinice,  care  să  fie  dispus  să  aloce  timp  și  amabilitate  în  vederea  descâlcirii  unor  ițe  extrem  de  încurcate  pentru  neștiutoare  ca  noi.

A,  să  nu  uit  ...  mama  dirijează  deja  constructorii  cu  mână  de  fier,  atenționându-i,  la  fiecare  pas,  să  nu-i  calce  trandafirii.  De-abia  i-a  pus,  să  aibă  timp  să  se  prindă  și  să  crească  odată  cu  noua  noastră  casă.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!