Ion Theodorescu-Sion – Portret de lipoveanca
Mi-a atras atenția de când am pășit în terminalul aeroportului. Stătea cuminte, cu mâinile în poală și picioarele lipite unul de celălalt, ca într-o poză dintr-un studio foto din anii 50. Imaginea bunicii ideale, mi-am zis, cu părul alb perfect strâns sub baticul gri cu flori mici, roșii, cu haina de postav închisă cu nasturi mari de lemn, cu fusta aproape de glezne și cu ghetele ei, din piele maro, încheiate cu șireturi până sus. Era foarte atentă la ceea ce se întâmpla în jurul ei și, din când în când, își ducea palma stângă la gură, semn de mare mirare față de ceea ce văzuse și care ieșise, cumva, din tiparele cunoscute.
M-am așezat, ca din întâmplare, pe scaunul de lângă ea. Am salutat politicos și mi-a răspuns imediat:
- Bună ziua, maică, să trăiești.
Muream de curiozitate să știu cum a ajuns și ce căuta ea acolo, dar nici nu puteam să o întreb așa, direct, de parcă ar fi făcut parte dintr-o altă specie și n-ar fi avut dreptul să se afle acolo. M-a scos din încurcătură chiar ea, cu o întrebare simplă, care mi-a tăiat, brusc, porția de oxigen și m-a făcut să înghit în sec de trei ori și să-mi umezesc buzele de patru, înainte de a putea articula vreun cuvânt:
- Și matale tot cu Ryanair zbori?
- D-da, și eu, de-abia am îngăimat eu.
- Frumos, maică, tare frumos a fost. De-acum mă pot duce liniștită, că mi-am împlinit dorința. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui nepotu-meu, că el m-a adus. Pe banii lui, maică, pe banii lui.
- Și unde-ați fost, dacă îmi permiteți să vă întreb?
- Matale n-ai bunică? Mă iei cu dumneavoastră... am nepot mai mare ca matale, zi-mi bunică sau mamaie, ca la noi în sat.
Hotărât lucru, chiar era din altă specie: cea a bunicilor perfecte, cu suflet imposibil de cuprins și cu darul de a răzbate prin toate armurile și toate inimile ferecate cu șapte lacăte fermecate. Așa că am hotărât să - mi revin și să nu mai rămân cu gura căscată ori de câte ori zicea ceva:
- Ba da, am, și tare o iubesc. Dar ea nu a fost niciodată într-un aeroport, darămite să mai fi și zburat. Și unde spuneai că ai fost, bunico?
- Păi, să vezi, nepotu-meu, director la o firmă fooaarte mare, m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o delegație, pentru un mic city break low cost la Londra, destinația lui din week-end ăsta prelungit.
Instantaneu, m-am gândit că dacă tot trebuie să apelez la chirurgia estetică pentru a-mi așeza mandibula la locul ei, poate împușc doi iepuri deodată și îmi trag și botox, că tot mi se pare că buzele mele sunt cam subțiri.
Bunica de ocazie continua imperturbabilă, neținând seama, se pare, de starea jalnică în care atârnau ochii mei, în afara orbitelor:
- Mi-a zis săptămâna aia de trecu: buni, știu eu o companie low – cost perfectă pentru amândoi, care are super facilități pentru zbor business pentru mine și, în același timp, facilități pentru călătorie cu familia. Și nici nu a fost scump rău, că aveau zboruri economice către Londra:
M-am așezat, ca din întâmplare, pe scaunul de lângă ea. Am salutat politicos și mi-a răspuns imediat:
- Bună ziua, maică, să trăiești.
Muream de curiozitate să știu cum a ajuns și ce căuta ea acolo, dar nici nu puteam să o întreb așa, direct, de parcă ar fi făcut parte dintr-o altă specie și n-ar fi avut dreptul să se afle acolo. M-a scos din încurcătură chiar ea, cu o întrebare simplă, care mi-a tăiat, brusc, porția de oxigen și m-a făcut să înghit în sec de trei ori și să-mi umezesc buzele de patru, înainte de a putea articula vreun cuvânt:
- Și matale tot cu Ryanair zbori?
- D-da, și eu, de-abia am îngăimat eu.
- Frumos, maică, tare frumos a fost. De-acum mă pot duce liniștită, că mi-am împlinit dorința. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui nepotu-meu, că el m-a adus. Pe banii lui, maică, pe banii lui.
- Și unde-ați fost, dacă îmi permiteți să vă întreb?
- Matale n-ai bunică? Mă iei cu dumneavoastră... am nepot mai mare ca matale, zi-mi bunică sau mamaie, ca la noi în sat.
Hotărât lucru, chiar era din altă specie: cea a bunicilor perfecte, cu suflet imposibil de cuprins și cu darul de a răzbate prin toate armurile și toate inimile ferecate cu șapte lacăte fermecate. Așa că am hotărât să - mi revin și să nu mai rămân cu gura căscată ori de câte ori zicea ceva:
- Ba da, am, și tare o iubesc. Dar ea nu a fost niciodată într-un aeroport, darămite să mai fi și zburat. Și unde spuneai că ai fost, bunico?
- Păi, să vezi, nepotu-meu, director la o firmă fooaarte mare, m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o delegație, pentru un mic city break low cost la Londra, destinația lui din week-end ăsta prelungit.
Instantaneu, m-am gândit că dacă tot trebuie să apelez la chirurgia estetică pentru a-mi așeza mandibula la locul ei, poate împușc doi iepuri deodată și îmi trag și botox, că tot mi se pare că buzele mele sunt cam subțiri.
Bunica de ocazie continua imperturbabilă, neținând seama, se pare, de starea jalnică în care atârnau ochii mei, în afara orbitelor:
- Mi-a zis săptămâna aia de trecu: buni, știu eu o companie low – cost perfectă pentru amândoi, care are super facilități pentru zbor business pentru mine și, în același timp, facilități pentru călătorie cu familia. Și nici nu a fost scump rău, că aveau zboruri economice către Londra:
- A fost fain, maică, tare fain. Nu m-aș mai fi dat jos din avion. Și la Londra, ce să spun, că știi și matale: am văzut ceasul ăla mare, Big Ben și clopotele sale, maică, ce mai clopote, și catedrala asta faină, uite, am și poze!
De-acum, nici dacă scotea un babuin din buzunarul de la haină nu mă mai surprindea, darămite un amărât de iPhone ca să-mi arate poze. Greșit, greșit, iar am greșit. A scos un teanc de ilustrate cu toate obiectivele turistice pe care le văzuse, iar pe spatele fiecăreia scrisese, cu litere prelungi, arcuite și înflorite, frumoase ca o dimineață de primăvară în grădina din spatele casei, ziua și ora la care le vizitase.
Big Ben - Turnul Big Ben din Londra
De-acum, nici dacă scotea un babuin din buzunarul de la haină nu mă mai surprindea, darămite un amărât de iPhone ca să-mi arate poze. Greșit, greșit, iar am greșit. A scos un teanc de ilustrate cu toate obiectivele turistice pe care le văzuse, iar pe spatele fiecăreia scrisese, cu litere prelungi, arcuite și înflorite, frumoase ca o dimineață de primăvară în grădina din spatele casei, ziua și ora la care le vizitase.
Big Ben - Turnul Big Ben din Londra
- Dar cel mai tare mi-a plăcut la palat, să știi. M-am emoționat tare când am văzut copiii ăia, la schimbarea gărzii, am și plâns, maică, crede-mă.
- Singură ai vizitat obiectivele astea, bunico? Păi și cum te-ai descurcat?
- A, a fost ușor. Am avut camere rezervate la un hotel foarte frumos, lux, Rose Park Hotel, tot prin Ryanair. Nepotu-meu, săracul, a avut ședințe multe și mi-a închiriat o mașină, cică tot prin companie, că au un serviciu și pentru asta, cu cel mai mic preț garantat și tarife exclusive pentru clienții lor. De vorbit, a vorbit el cu șoferul și m-a dus, maică, exact unde am vrut eu să merg. Doar lucrul ăsta nu mi-a plăcut mie, că am fost singură, doar seara, la hotel m-am întâlnit cu nepotu-meu. Uite-l că vine, dragul mamii!
Pe chipul luminat de mândrie și dragoste, ochii împăienjeniți de lacrimi păreau două raze de soare. Deși mică de statură, delicată ca un lujer de nalbă sălbatică, radia un gen de putere, o forță uriașă capabilă să străbată lumea, să o întoarcă pe dos și, apoi, să stea cuminte ca o păpușă ireal de frumoasă, cu mâinile în poală, povestindu-ți toate acestea simplu, fără artificii inutile, fără aroganță și fără dorința de a impresiona.
Nepotul avea cam treizecișicinci - patruzeci de ani, trăgea după el două cărucioare cu bagaje și zâmbea înțelegător, uitându-se la mine.
- Te-a vrăjit bunica, nu-i așa?
- Ce vrăjit, m-a băgat în buzunar de tot, am bâiguit eu.
- Dar ce credeai, maică, mă ia nepotul cu el în delegație și eu să nu știu să vorbesc, să-l fac de râs? Mi-a arătat fiu-său, strănepotul, pe telefon, avioanele de la Ryanair și m-a învățat cum să zic la toate, uite, mi-a și scris cum să zic, și scoase din buzunar o foaie de caiet dictando, pe care scrisese tot ce trebuia să știe bunica, într-o transcriere fonetică absolută: siti breic lou cost, bisnis, raien er, roz parc hotel, senc iu, bai - bai. Deștept băiat, nu?
- Sărut – mâna, bunico, tare deștept!
Articol scris pentru proba a doua SuperBlog 2016!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu