La bibliotecă

           O  rază  de  soare  se  strecură  pieziș,   mirosind  a dimineață  de  toamnă,  cu cercei  din  boabe  brumate  de  struguri  și  diademă  de  gutui  pântecoase. 

            Sertarul  nu  fusese  bine  închis,  așa  că  raza  jucăușă  îi  dezmierdă  interiorul,  așa,  în  treacăt  și  apoi  fugi  mai  departe,  oglindindu-se  în  mărul   uitat  lângă  ochelari. 

            Începea  un  nou  an  școlar.

            Prima  se  trezi  ștampila.  Se  întinse,  somnoroasă  și,  din  greșeală,  deranjă  sforăitul  sonor  al  pixului  auriu.  Fără  să  deschidă  ochii,  acesta  mormăi:

-                      -       Stai  locului,  zvăpăiato,  ce,  n-ai  somn?

-          Scuze,  scuze,  n-am  vrut  să  te  deranjez,  șopti  ștampila  și,  în  semn  de  împăcare,  îl  înveli  pe  acesta,  grijulie,  cu  folia  de  plastic.

Se  ridică,  apoi,  în  capul  oaselor  și  se  trase  spre  marginea  sertarului.

Toate  obiectele  dormeau:  și  calculatorul  de  buzunar,  și  creioanele  în  halatele  lor  colorate,  și  agrafele  de  birou,  și  foarfeca  roșie,  și  lipiciul,  chiar  și  perforatorul  și  capsatorul  sforăiau  gros,  țăcănind  din  când  în  când,  în  tresărirea  violentă  a  vreunui  vis  magic.  Mai  era  timp  berechet,  ar  mai  fi  putut  dormi,  dar  aștepta  ziua  aceasta  de  mai  bine  de-o  săptămână,  de  când  bibliotecara  comandase  un  set  nou  de  cărți.  Iar  ieri,  când  acestea  fuseseră  aduse  și așezate  frumos  pe  mesele  lungi,  în  așteptarea  înregistrării,  biata  ștampilă  intrase  de-a  dreptul  în  fibrilații,  de  emoție. 

Se  lăsa  mângâiată  de  căldura  soarelui  ce  se  ridicase de-a  binelea  acum, tremurând  de  nerăbdare.

-           Bre,  dar  harnică  ai  mai  fost,  și  foarfeca  se  deschise  și  se  închise  de  câteva  ori,  ca  să  se  dezmorțească  mai  bine.

-          Așa  e  ea,  cu  noaptea-n  cap  mereu  și  mai  trezește  și  pe  alții,  nu  se  lăsă  impresionat  de  gestul  cu  folia,  pixul  auriu.  Avea  pastă  albastră  și,  din  acest  motiv,  spunea  oricui  era  dispus  să-l  asculte,  că  el  este  de  viță  nobilă,  cu  sînge  albastru  în  vene. 

Se  treziseră  toți,  se  întindeau,  mormăiau  saluturi,  se  aranjau  pe  locurile  stabilite  și  se  pregăteau  de  o  nouă  zi.

-           Și,  ia  zi,  dragă  Colop,  de  ce  ești  așa  nerăbdătoare?  vocea  baritonală  a  perforatorului  impunea  ascultare.

-          Cum  adică?  Păi,  voi  ați  uitat  că  sunt  cărți  noi  în  bibliotecă?

-          Da,  și?  întrebă  o  agrafă  de  birou,  cochetă  foarte,  aranjându-și  talia  subțire.

-          S-o  luăm  cu  începutul, oftă resemnată,  ștampila.  Cărțile  trebuie  înregistrate  cu  număr  de  ordine  și  cotă.  Și  cu  denumirea  bibliotecii  noastre,  ca  să  se  știe  clar  de  unde  provin,  la  ce  literă  le  găsești  și  în  ce  raft.  Eu  sunt,  și  vocea  ei  urcă,  subit,  cu  o  octavă  mai  sus,  o  ștampilă cu  plăcuță  de text  personalizată,  care  îndeplinește  toate  criteriile  pentru  o  înregistrare  corectă  și  completă  a  cărților.   

-           Și  unde,  mă  rog  frumos,  te-a  găsit  pe  tine  așa  de  completă  și  corectă?  Că  eu,  de  atâta  timp  de  când  sunt  expert  în  cifre  și  numere,  n-am  întâlnit  pe  nimeni  să  fie  așa.  Calculatorul  era  sarcastic,  așa  cum  făcea  de  obicei.  Se  considera  un  geniu  al  matematicii,  un  geniu  neînțeles  de  ceilalți,  evident,  ca  toate  geniile  din  lumea  asta. 

-          Degeaba  încerci  să  mă  necăjești,  că  totul  este  foarte  simplu.  Din  moment  ce  știi  exact  ce  vrei  să  imprimi  pe  foaie,  cauți  cele  mai  satisfăcătoare  oferte  și,  în  cazul  meu,  acestea  au  venit  de  la  Colop  România,  care  oferă  soluții  complete  pentru  marcare  individuală.  Pe  lângă  designul  mereu  la  zi,  ei  se  mândresc  cu  o  calitate  și  fiabilitate  corespunzătoare  celor  mai  ridicate  standarde.  Și,  peste  toate,  ai  opțiunea  de  a - ți  crea  propriul  text  și  de  a  alege  dintr-o  gamă  diversificată  de  modele.  Pentru  că,  știi,  au  și  o  gamă  completă  de  dimensiuni  -  de  la  mici  și  ușoare,  la  mari  și  generoase - și  de  forme  -  inclusiv  rotunde,  ovale  și  chiar  triunghiulare.

-         Șșt,  vine  doamna,  liniște,  vă  rog,  vibră,  neliniștit,  liniarul  transparent  din  colț.

Cheia  se  răsuci  de  două  ori  în  broască,  comutatorul  țăcăni  și  întreaga  bibliotecă  fu  inundată  de  lumina  dulce  a  aplicelor.  Bibliotecara  mângâie  coperta  primei  cărți  de  pe  masă.  Peste  tot  mirosea  a  hârtie  nouă,  a  cerneală  proaspătă,  a  povești  neverosimile  cu  rechizite  care  vorbesc. 

-           Ce  delicată  este  hârtia  și  ce  frumos  m-am  imprimat!  ștampila  mai – mai  să  cadă  din  mână,  de  entuziasmată  ce  era. 

-          Doamne,  că  mult  mai  vorbește,  se  tângui,  speriată,  radiera. 

Dar  ștampila  nu  o   băgă  în  seamă.  Își  vedea  mai  departe  de  treaba  ei,  de  personalizarea  volumelor,  conștiincioasă  și  pătrunsă de  importanța  evenimentului.

Păi  ce,  treabă  ușoară  era  asta?  Țăcănea  neîncetat,  pe  foaia  de  titlu  și  pe  ultima  foaie  din  carte,  certificând  apartenența  acesteia  și  anticipând  sutele  de  mânuțe  care   o  vor  deschide,  o  vor  citi  și  apoi,  mulțumite,  o  vor  așeza  înapoi  în  raft,  la  bibliotecă,  adică  exact  acolo  unde  spune  ștampila  micuță  că  trebuie  să  stea. 

Iar,  seara,   pe  când  luna - și  țesea  voalul  de  argint  peste  toată  suflarea,  ștampila  mai  oftă  o dată  fericită  și  adormi  buștean.

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2016,   proba  propusă  și  sponsorizată  de  Colop  România.