Despre cum să faci bani

            Am  ajuns,  slavă  Domnului,   la  o  vârstă  la  care  pot  vorbi,  fără  false  pudori,  fără  inhibiții  și  fără  prejudecăți, despre  ceea  ce  știu  și,  mai  ales,  despre  ceea  ce  nu știu,  sau  nu  am  apucat  încă  să  aprofundez  în  trecerea  mea  de-a  lungul  timpului.  Și,  recunosc,  există  un  subiect  despre  care  nu  știu  absolut  nimic.  Banii.  Este cel  mai  spinos  subiect  în  contextul  societății  actuale,  guvernate,  fără  doar  și  poate,  numai  de  componenta  financiară.

            Copilăria  și  tinerețea  mea au  fost  lipsite  cu  desăvârșire  de  tot  ceea  ce  înseamnă,  educație  financiară.   Singurele  lucruri  pe  care  le  știam  erau  sfaturile  de  la  bunica mea  cea  neștiutoare  de  carte, dar  vajnică  păstrătoare  a  înțelepciunii  ancestrale  de  la  generații  întregi  de  țărani  curați  la  suflet:  maică,  aveți  grijă  cu  banii.  Că  de  făcut  îi  faceți  voi  pe  la  sărviciu,  dar  banii-s ochiul  necuratului,  maică,  și  fug  după el  cât  ai  zice  ptiu,  drace!  Și  pot  să  vă spun  cu  mâna  pe  inimă,  că  banii  fug  de  mine  cu  atât  mai  repede  cu  cât  încerc  eu  mai  mult  să-i  produc.  Toată  viața  m-a  bântuit  imaginea  unor  monede  fermecate,  cu  ochi,  nas,  gură,  urechi,  mâini  și  piciorușe  multe,  multe  și  sprintene,  zbârnâind  prin  toate colțurile  casei,  în  încercarea  lor  de  a  se  face  nevăzute  ori  de câte  ori  mă  vedeau  sau  mă  miroseau  prin  preajmă.  Chiar  am  încercat  să-mi  schimb  parfumul,  ca  să  le  păcălesc,  dar  tot  cu  virgulă  mi-a  dat  rezultatul.

Și  un  alt  aspect  important:  dacă  eu  nu  am  știut  să  fac  economii,   să-mi  echilibrez  așa-zisul  buget  personal,  de  unde  credeți  că  ar  fi  putut  învăța  copiii  mei?  Exact.  Și  toate  se  înlănțuie  într-un  șir  de  cereri  și  oferte  imposibil  de  satisfăcut,  de  unde  și  un  întreg  concert  de  vaiete,  nemulțumiri,  frustrări  și  alte  cele  care-ți  fac  viața imposibilă.

Am  luat-o  și  eu  ca  bunica:  căscați  ochii  bine  înainte  de  a  scoate  banul.  Nu  te  îndatora,  și  dacă  ai  făcut-o,  nu  cumva  să  nu-ți  plătești  datoriile.  Cumpără-ți  ceva  frumos,  pentru  că  meriți,  dar  frumosul  să  fie  și  de  folos,  și  de  viață  lungă. Ai  grijă  și cu  cine  te  însoțești,  căci  banul  aleargă  mai  ceva  ca  un  campion  mondial  la  proba  de  viteză  și,  din  păcate,  îi  alege  doar  pe  cei  care  îl  prețuiesc.

Însă,  o  discuție  autorizată  și  completă  despre  cum  să  faci  bani,  necesită  timp,  pregătire,  cunoștințe  temeinice  și  disponibilitate.  Și  tocmai  recunoșteam  că  habar  n-am.  Și  nici  măcar  nu  ar  fi  de  ajuns.  Pentru  că  o  independență  financiară  nu  se  rezumă  numai  la atât,  ci implică  întregul  nostru  comportament  financiar  și  determinarea proprie  în  relația  cu  banii.

În  toată  nebunia  asta  nebună  care  se  cheamă  cotidianul  nostru,  există  și  lucruri  care  se  dezmeticesc,  care  se  dezvoltă  și  se  așază  pe  făgașul  firescului.  Și  aici  se  încadrează  Școala  de  Bani  de  la  BCR,  un  program  de  educație  financiară  croit  pe  nevoia  noastră  de  a  învăța  cum  putem  să  obținem  bunăstarea.  BCR  lansează,  astfel  cel  mai  mare  program  de  educație  financiară  din  România,  în  toate  sucursalele  sale,  după  terminarea  orelor  de  program. 

Una  dintre  caracteristicile  predominante,  dacă  nu  cea  mai  cea  dintre  toate,  ale  tineretului  nostru,  este  lipsa  totală  de  răbdare.  Ei  se  grăbesc  mereu  și  la  toate,  mai  ales  la  făcut  bani  și  nici  măcar  nu-i  poți  condamna.  Dar...  și  asta  contează  în  primul  rând,  sunt  interesați  să  și   învețe  ce  înseamnă  controlul  veniturilor  și  cheltuielilor  lor  și  cum  ar  putea  face  investiții  deștepte  pentru  economiile  lor.  Așa  că,  din  informațiile  primite  la  gura  sobei  și  de  la  copiii  din  dotarea  proprie,  am  aflat  că  cei  mai  mulți  dintre  cursanții  acestui  program,  sunt  tineri.

Deci,  primul  pas  este  făcut.  Pentru  că  viitorul  nostru  depinde  de  ei,  de  cei  tineri  și  dacă  ei  sunt  dispuși  să  profite  de  ceea  ce  n-am  avut  noi,  asta  înseamnă  o  mare  victorie. Pentru  că  fiii  mei,  sunt  sigură  de  asta,  nu  vor  mai  spune  niciodată  copiilor  lor:  îți  cumpăr  la  plată,  că  acum  nu  am  bani. 

Și  eu  ...  eu  de  ce  să  nu  mă  duc?  Niciodată  nu  e  prea  târziu,  iar  speranța  moare  ultima,  nu-i  așa?  Măcar  acum,  la  a  doua  tinerețe,  să-mi  construiesc  un  plan  bazat  pe  decizii  financiare  inteligente  și  să  evit  orice  criză  care  poate  avea  un impact  negativ  asupra  economiilor  mele.  Și,  cine  știe,  poate  o  vacanță  în  Bora-Bora???

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018!