Poza noastră secretă

          

            Mult  timp  după  ce  am  făcut  poza  asta,  am  ținut-o  ascunsă  de  privirile  iscoditoare  ale  mamei.  

           I-am  arătat-o  doar  pe  cealaltă,  sora  ei  mai  mare  și  mai  cuminte.  Târziu,  după  vreo  doi  ani,  chiar  înainte  de  cununia  noastră,  poza  cu  pricina  a  reușit  să-și  părăsească  ascunzătoarea  și  să  vadă  lumina  zilei,  iar  acum,  la  fix  treizecișișase  de  ani  de  la  imortalizare,  stă  la  loc  de  cinste  în  albumul  familiei  noastre.

            Adolescenții  se  supără  foarte  repede.  Se  simt  nedreptățiți  din  te  miri  ce  motive  ridicole,  jură  că  te  urăsc  toată  eternitatea,  indiferent  cât  va  dura  aceasta  și  sunt  convinși  că  dețin  adevărul  absolut,  excluzând  vehement  șansa  ta  la  iertare.

            Știu  asta,  în  primul  rând  pentru  că  am  fost  și  eu  adolescentă  și,  la  vremea  respectivă,  simțeam  că  viața  mea  a  devenit,  brusc,  inutilă,  searbădă  și  zadarnică,  odată  cu  refuzul  categoric  al  mamei  vizavi  de  vacanța  la  mare,  plănuită  de  colegii  mei  din  clasa  a  XI-a. 

            Mai  vedem  după  liceu,  mai  ales  după  bac,  au  fost  cuvintele  care  mi-au  sfărâmat  inimioara,  neexistând,  atunci,  o  altă  nenorocire  pe  acest  pământ,  care  să  o  egaleze  pe  a  mea.

            Și  mai  știu  asta  și  acum,  după  ce  am  depășit  de  trei  ori  adolescența  copiilor  mei  și  am  supraviețuit.

           

Zâmbesc  și  așez  cumpărăturile  pe  masa  din  bucătărie.  Omul  meu  și  copiii  ajung  acasă  abia  peste  vreo  două  ore,  așa  că  am  timp  să-mi  depăn  amintirile  în  tihnă.

            M-au  pocnit  așa,  pe  nepusă  masă,  azi,  în  fața  unui  logo: Christian Tour susține Dreptul  la  vacanță,  întâlnit  în  drumul  meu  grăbit  spre  stația  de  autobuz.  

           Și  afară  ningea,  ningea  slobod  și  pufos,  pătrunzându-mi  pe  sub  gulerul  paltonului  pe  care  nu  apucasem  să-l  închei  până  la  gât,  iar  în  fața ochilor  mei  se  așterneau  imagini  cu  o  gară  mică,  cu  o  fată  fericită,  bronzată  ca o  ciocolată  amăruie  și  un  băiat  emoționat,  cu  două  genți  mari  pe  un  umăr  și  cu  mâna  cealaltă  ocrotind  mâna  mea  flămândă  după  atingerea  lui.

            Prima  mea  vacanță ... prima  în  care  eram  doar  eu  și  prietenii  mei,  scăpați  de  grijile  bacalaureatului, încredințați  că  lumea  e  a  noastră  și  putem  face  ce  vrem  cu  ea,  doritori  de  aventuri  nemaiauzite  și  de  descoperiri  uluitoare.

            Auzisem  noi  de  o  stațiune  de  prin  centrul  țării,  cu  nume  ciudat,  de  parcă  ar  fi  venit  de  pe  alte  tărâmuri:  Geoagiu-Băi.  Se  zvonea  că  este  foarte  veche  și  încărcată  de  vestigii  importante  pentru  istoria  noastră.  Ce  naiba,  doar  eram  absolvenți  de  liceu  de  Filologie-Istorie,  trebuia  neapărat  să  explorăm  și  să  descoperim  ceea  ce  alții  nu  reușiseră.  Așa  că  băieții  din  grup,  vreo  trei,  cărau  corturile  și  ustensilele  de  gătit,  iar  noi,  cinci  fete  cucuiete,  ne  luptam  cu  haine,  truse  de  prim-ajutor,  hărți  și  ochelari  de  soare.

            Și,  da,  aici,  în  vacanța  vieții  mele,  în  stațiunea  aia  mică  și  neexplorată  încă  îndeajuns,  mi-am  găsit  jumătatea  și  de  acolo  provin  cele  două  poze  cu  pricina.  Din  gara  aia  prăfuită  și  aproape  neștiută  de  lume,  făcute  cu  un  aparat  foto  cu  temporizator  ce  bâzâia  enervant  de  mult  și  de  greoi.

            Și,  da,  pot  să  spun  cu  mâna  pe  inimă  că  merită  o  vacanță  la  Geoagiu-Băi.  Am  iubit-o  din  prima  clipă,  i-am  adorat  parfumul  vremurilor  de  demult,  pe  când  romanii  erau  cei  care  se  răsfățau  în  Băile  Romane,  misterioase  și  extrem  de  bine  conservate  de-a  lungul  timpului.

            Apele  termale  ale  Cascadei  Clocota  și  peisajul  de  vis  din  jur,  mi-au  mai  potolit  bătăile  nebunești  ale  sărmanei  mele  inimioare

Pentru  mine,  Grota  Haiducilor  era  de  o  mie  de  ori  mai  importantă  și  mai  atractivă  decât  orice  altă  grotă  din  toată  lumea  asta  mare.  

            Capela  Romanică  Rotonda,  cea  mai  veche  biserică  medievală  din  România,   m-a  făcut  să  visez  la  rochii  albe  de  mireasă,  la  cavaleri  și  flori  de  măr  abia  date  în  pârg,  primăvara.

            Și  să  nu  uităm  bazinul  cu  apă  termală,  calcică,  bicarbonată,  cu  urme  de  fier  și  hidrogen  sulfurat  în  care  ne-am  bălăcit  zi  de  vară  până-n  seară,  total  inconștienți  de  efectul  terapeutic  al  acesteia.  Conta  doar  soarele,  apa  cristalină,  voia  bună  și  dragostea  noastră  tânără. Dreptul  la  vacanță  pe  care,  un  an  de  zile,  l-am  tot  fluturat  părinților  mei,  mi  s-a  împletit,  printr-o  ciudată  coincidență,  cu  dreptul  la  iubire,  la  fericire,  la  împlinire.

            Uite,  până  acum  nu  m-am  gândit  la  vacanța  de  vară  de  anul  acesta.  Și,  dacă  tot  mi-au  răscolit  amintiri  deosebit  de  dragi,  ce-ar  fi  să  fie  vacanța  cu  Christian  Tour?

            Stai  numai  să  vină  el  acasă,  să-i  arăt,  așa,  în  treacăt,  poza  noastră  secretă  și  să-i  văd  ochii  luminându-i-se  de  bucuria  regăsirii.  Mai  știi,  poate  tot  Geoagiu – Băi?!

            Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2019!