joi, 6 aprilie 2017

Eu cu degetele, el cu furculița, evident!

            Castronul  de  plastic  verde  e  plin ochi  cu  cartofi  aurii,  fierbinți  ca  păcatul  și  aromați  ca  ispita  unei  dimineți  de  vacanță.

sursa  foto

            Masa  este  aranjată  pentru  trei  persoane,  dar  sunt  patru  tacâmuri.  Patru  persoane.
            Zâmbesc.  Nici  măcar  mama  nu  a  putut  înțelege  niciodată  de  ce  mâncăm  amândoi,  și  eu  și  bărbatul  meu,  din  aceeași  farfurie.  De  la  început.  De  la  primii  cartofi  prăjiți  pe  care  i-am  împărțit  în  timp  ce  ne  uitam  la  un  film  ”cu  bătaie”,  la  un  video  închiriat  cu  ora. 
            E  mai  bună  mâncarea  așa,  mai  dulce  și  mai  spornică.  
         Ni  se  unesc  capetele  deasupra  farfuriei,  ne  ciocnim  și  râdem.  Furculițele  noastre  se  înfig  amândouă  deodată,  în  aceeași  bucățică  de  carne.  Dacă  a  lui  se  rupe  mai  mare,  renunță.  Așteaptă  cuminte  și  o  ia  pe  cea  mai  mică.  Știe  că  pe  mine  ”mă  dor  genunchii”  de  la  prea  mulți  cartofi.  E  mai  bună  carnea,  că  doar  nu  este  legumă  mai  gustoasă  decât  ea,  nu-i  așa?
            Câteodată,  eu  mănânc  cu  degetele,  el  cu  furculița. Nu  se  supără.  Mă  lasă  să  înmoi  cocoloșul  de  pâine  și  să-l  pescuiesc  din  sos  și  abia  după  aceea  furculița  lui  adună  atent  mâncarea  din  farfurie.   Întotdeauna  el  mănâncă  cu  furculița  și  niciodată  cu  cele  din  plastic. Chiar  și  la  cabană,  în  creierii  Retezatului,  când  toți  ceilalți  aveau  tacâmuri  și  farfurii  din  plastic,  el  despacheta  calm  furculița,  cuțitul  și  lingura  de  inox,  aduse  de  acasă  într-un  săculeț  de  pânză  cu  flori  de  maci  cusute  cu  mătase  roșie.  Cadou  de  la  mama,  special  pentru  el. 

            Ne  sună  băiatul,  într-o  dimineață  de  sâmbătă:
-           Ce  faceți  diseară? 
-          Ei, mamă,  și  tu!  Ca  bătrânii,  acasă.
-          Venim  pe  la  voi  și  avem  o  surpriză,  să  nu  gătești  nimic,  auzi? 
-          Mă  rog,  dacă  tu  zici  ...  așa  să  fie!  Dar,  despre  ce  este  vorba?
-          Păi,  mai  este  supriză  dacă-ți  spun?!
M-a  cam  strâns  pe  mine  stomacul,  dar  m-am  conformat,  așa  că,  atunci  când  ei  au  venit,  masa  mea  era  goală -  goluță,  fapt  de  necrezut  și  de  nemaintâlnit  până  atunci.
Nu  aduseseră  nici  ei  nimic,  dar  starea  mea  de  confuzie  s-a  risipit   imediat  ce  la  ușă  și-au  făcut  apariția  cutii  și  cutiuțe  magice,  cu  mâncare  chinezească,  mirosind  demențial  și   arătând  într-un  mare,  mare  fel.



Le-am  desfăcut  imediat,  ca un  copil  nerăbdător  să-și  vadă cadourile,  în  dimineața  de  Crăciun.  Dar,  pe  măsură  ce  le  desfăceam  și  le  așezam  frumos  pe  masă,  mi-am  dat  seama  de  două  lucruri:  primul  -  nu  găseam  niciunde  bețișoarele  sau  tacâmurile  aferente  și  al  doilea  -  cel  mai  important  -  era  câte  o  cutie  din  fiecare  fel!  Păi,  dacă  vrem  toți  același  fel,  ce  ne facem?
-                Unu:  mamă  dragă,  tu  mănânci  cu  degetele  aproape  orice  fel  de  mâncare  solidă,  de  ce  te  deranjează  tocmai  pe  tine  lipsa  tacâmurilor?  Doi:  asta  se  cheamă  Share  your  box,  mai  pe  înțeles:  iei  din  fiecare  cutie  câte  un  pic,  îți  lingi  degetele  bine  de  tot  și  o  dai  mai  departe,  celui  care  vrea  să  guste.  Și  tot  așa,  cu  fiecare  fel  de  mâncare.
Ce    mai  spun:  m-am  distrat  copios.    
În  afară  de  faptul    i-am  stresat  pe  fiecare  în  parte,  taman  când  își  duceau  dumicatul  la  gură,  zorindu-i    nu  mai  am  răbdare,  am  gustat  pe  săturate  din  minunile  numite  pui  Sichuan,  pui  Gong  Bao,  pui  pe  plită  încinsă,  rață  în  sos  chinezesc,  salată  cu  urechi  de  lemn,  prăjitură  cu  morcovi  și  ghimbir,  supă  de  bambus  cu  vită,  de-mi  țâșneau  cuvintele  din  gură  cu  flăcări,  ca  la  dragonii  chinezești  din  desene  animate. 
Sătulă  și  bine-dispusă,  înainte  de  plecarea  copiilor  mi-am  adus  aminte:
-                      Ai  cheltuit o  avere,  băiete,  pentru  așa  ceva.  Hai să-ți  dea  mama  câte  ceva,  să  mai  ”amortizezi”  din  pagubă.
Au  plecat  râzând  de  mine,  fără  să  primească ”bacșiș”,  așa  cum  sunase  replica  băiatului.
-                      Dacă  ți-a  plăcut  și  să  nu  zici  nu,  că  nu  te-am  mai  văzut  de  mult  timp  așa  veselă,  descarcă  noua  aplicație  Wu – Xing  pe  telefon,  comandă  cu  15%  discount  și  share – uiește  cu  cine  vrei  tu  minunățiile  din  cutii.  Vezi,  nu-mi  trebuie  bacșiș  pentru  amortizare  ...



M-am  învățat  cu  nărav.  
Filmul  de  sâmbătă  seara  nu  mai  are  farmec  dacă  nu  share – uiesc  o  cutie  cu  mâncare  chinezească  de  la  Wu - Xing,  cu  jumătatea  mea. 
Eu  cu degetele,  el  cu  furculița,  evident!



Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2017!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu