joi, 8 noiembrie 2018

Povești și excursii japoneze


                   A  fost  odată  ca  niciodată...
                                Sunt  nebună  după  povești.  Ador    le  ascult,    le citesc,    le  inventez,    le  modific  după  bunul  meu  plac.  Și  dacă  se  și  termină  frumos,  cu  happy-end  cum  s-ar  zice,  fericirea  mea  atinge  cotele  maxime.
                                A  fost  odată  ca  niciodată,  o  prințesă.  Mai  frumoasă  decât  frumusețea  însăși,  mai  delicată  decât  orice  floare ar  fi  înflorit  vreodată,  mai  bună  decât  bunătatea  însăși.  Doar  că,  prințesa  noastră  era  foarte  tristă.  Nu-și  găsea  locul  niciunde  pe  pământ  și  încercase  toate  locurile  posibile:  și  în  ținuturile  zăpezilor  veșnice,  și  la  mijlocul  globului,  acolo  unde  era  soare  veșnic  și  fără  umbră,  și  între  munți  răcoroși  și  dealuri  prietenoase,  pe  câmpii  verzi  și  mănoase,  în  mijlocul  apelor  turcoaz  ale  oceanelor,  nici  nu  mai  știa  unde  fusese  sau  unde  nu-i  călcase  piciorușul  până  acum.  Pentru  că,  am  uitat      spun,  prințesa  noastră  se  rătăcise  printre  noi,  bieții  muritori.  Alunecase  pe-o  rază  de  lună,  căci  acolo  era  casa  ei  și  se  trezise,  netam-nesam,  pe  pământ,  singură,  fără     poată  da  de  știre  celor  dragi  de  acasă  care,  în  mod  sigur,  o  căutau  peste  tot.  Și  plângea  prințesa  noastră,  și plângea  cu  lacrimi  de  safire  scânteietoare,  ridicându-și  mereu  privirea  spre  astrul  nopții,  care-și  vedea  de  treaba  lui,  netulburat  și  nepăsător. 


Până  într-o  zi,  când  un  greieraș  mic,  mic,  se  opri  pe  o  margaretă,  la  picioarele  ei,  și  strigă:
-           De  ce  plângi  așa  de  amar,  fată  frumoasă?
Și,  printre  sughițuri,  prințesa  noastră  îi  povesti  greierașului  toată  durerea  ei,  toată  disperarea  după  locurile  dragi  de  acasă,  dorul  după  părinții,  frații  și  surioarele  ei,  și  despre  neputința  ei  de  a-și  găsi  locul  aici,  printre  străini.
A  cugetat  greierașul  nostru  timp  de  trei  zile  și  trei  nopți,  balansându-se  pe  margareta  binevoitoare,  țârâindu-și  tristețea  alături  de  prințesa  înlăcrimată.
Într-un  târziu,  a  sărit  în  sus  bucuros,  atât  de  bucuros    era  cât  pe-aci    cadă  de  pe  margaretă:
-                       Fată  frumoasă,  nu  mai  plânge,  zău,    tare    dor  lacrimile  tale.  Dacă  nu  poți  pleca  înapoi  acasă,  cine  spune    nu  poți    aduci  tu  casa  la  tine?  Cine  spune    nu-ți  poți  făuri  singură  locul  pe  care  îl  visezi,    nu-ți  poți  construi  casa  aici,  pe  pământ,  așa  cum  știi  și  cum  vrei  tu    fie?
-                      Of,  greieraș  prostuț,  cum  crezi      putea    o  fac?
-                      În  primul  rând  ai  nevoie  de  un  loc.  În  toate  peregrinările  tale,  nu  ai  găsit  tu  niciun  loc  care  să-ți  placă  un  pic  de  tot,  care    atragă  și  pe  care  să-l  modelezi,  apoi,  după  placul  inimii?
-                      Dacă  stau  bine  și    gândesc,  ba  da,  am  găsit.  Patru  insule  mari,  ca  cei  patru  frați  ai  mei,  și  o  puzderie  de  alte  insulițe  mici  în  jurul  lor,  așa  cum  erau  oamenii  din  împărăția  mea  în  jurul  familiei  mele.  La  mijloc,  o  apă  mare,  iar  peste  tot  munți  spectaculoși,  scăldându-se  în  apele  oceanului. 


Povestea  spune    prințesa  și  greierașul  au  pornit  la  drum  spre  tărâmul  ales. În  drumul  lor,  prințesa  a  cules  semințe  de  la  cele  mai  frumoase  flori,  a  rugat  păsările  cele  mai  frumoase  și  animalele  cele  mai  pașnice    o  urmeze,  a  adunat  cele  mai  spectaculoase  culori,  s-a  înclinat  în  fața  celor  mai  de  poveste  apusuri  și  răsărituri  care,  milostivindu-se  de  ea  și  dornice  de  a  da  o  mână  de  ajutor,  i-au  dăruit  câte  o  frântură  din  fiecare.  Le-a  strâns  cu  grijă  într-un  sipet  din  lemn  de  cireș  și  le-a  dat  drumul,  unul  câte  unul,  abia  când  a  ajuns  la  destinație.  Și  legenda  spune    așa  s-a  născut  Japonia,  Țara  Soarelui-Răsare,  diafană,  ireală,  intangibilă,  întocmai  ca  Prințesa  din  lună,  care  și-a  aflat  aici  alinare  și  împăcare. 
..............................................................................................................................................................
-                       De  câte  ori  ați  fost  în  Japonia  până  acum,  doamna? m-a  întrebat  o  fetiță  zilele  trecute,  la  bibliotecă.
-                      Niciodată,  dar  tare  îmi  doresc.
-                      Niciodată???  Păi  și  de  unde  știți  atâtea  povești  despre  Japonia?
N-am  răspuns.  Am  zâmbit  și  am  mângâiat-o  pe  cap.  O    știu  și  mai  multe,  copiii  mei  dragi,  și  o    vi  le  spun  și  vouă.
Poate    ar  fi  trebuit    încep  de  aici,  de  la  o  excursie  în  Japonia  pe  care  am  planificat-o  minuțios,  până  în  cele  mai  mici  detalii,  dar  eu  sunt  nebună  după  povești. 

Japonia  cu  Exact  Travel  Club

            Ca  să-mi  trăiesc  cu  adevărat  povestea,  aveam  nevoie  de  cineva  care  să-mi  spună,  de  cineva  care    înțeleagă  și  să-mi  explice  și  mie.  Cu  alte  cuvinte,  cineva  care    vorbească  japoneza  curat,    le  spună  lor  ce  vreau  și  mie  ce-mi  oferă  ei.  Și,  dacă    vrea    învăț  câteva  cuvinte  de  mulțumire,      ajute  cu  zâmbetul  pe  buze  și  cu  o  intonație  adecvată,  căci  știu    japonezii  sunt  extrem  de  politicoși  și  țin  foarte  mult  la  tradițiile  și  obiceiurile  lor.  Cineva  care    iubească  țara  asta  așa  cum  o  iubesc  eu,  cineva  care      lase    inventez  povești  pe  placul  meu,  dar  să-mi  corecteze  greșitele  și  să-mi  umple  neștiutele.


Pe  cei  de  la  Exact  Travel  Club  i-am  aflat  repede,  de  la  un  coleg  de  serviciu,  proaspăt  întors  din  Bhutan  și  m-am  repezit  dintr-o  suflare  să-i  vizitez,    aflu  ce  și  cum.  Și  așa  m-am  ales  cu  un  circuit  în  Japonia  cu  ghid  vorbitor  de  japoneză.
Despre  povești  nu  mai  vorbesc,  v-am  intoxicat,  e  clar  ca  lumina  zilei.  Dar  despre  focurile  de  artificii  -  Hanabi – aș  putea    umplu  tot  atâtea  pagini,  dacă  nu  chiar  mai  multe.  Secole  de  tradiții  te  întâmpină  la  tot  pasul  în  vara  japoneză,  prin  festivalurile  numite  Matsuri,  paradă  explozivă  de  decorații,  mâncare,  costume,  muzică  și  dansuri.  N-am  voie    ratez  asemenea  spectacol,  căci  florile  de  foc  din  nopțile  Japoniei  se  vor  transforma  în  amintirile  mele   de  foc.


Vara  este  singurul  anotimp  în  care  se  poate  escalada  Fuji,  muntele  -  emblemă  al  Japoniei.  Și  nu  pentru    sunt  eu  alpinistă  înrăită  am      duc  acolo,  ci  pentru    la  poalele  lui  încep  toate  legendele,  iar  pe  culmile  lui  se  țes  toate  poveștile  de  dragoste  și  de  vitejie,  încă  din  timpurile  de  început  ale  omenirii  și  până  în  ziua  de  azi. 
Nu,  n-am    ocolesc  Nara  -  prima  capitală  permanentă  a  Japoniei,  căminul   celebrului  templu  Todaiji,  cu  statuia  Daibutsu,  un  Buddha  imens,  radiind  de  energie,  apoi  templul  Yakushi-Ji,  cu  ale  sale  învățături  legate  de  ceea  ce  înseamnă  buddhismul,  și  o  raită  prin  Kasuga – Taisha,  cel  mai  important  altar  Shinto,  luminat  de  lampioane,  străjuit  de  poteci  pietruite,  care  duc  la  o  puzderie  de  altare  mai  mici.  Și,  nu  în  ultimul  rând,  căprioarele  din  parcul  Nara – koen.  Mai  răsfățate  și  mai  divinizate  decât  orice  creatură,  căprioarele  cu  pricina  se  pare    și-au  cam  luat  nasul  la  purtare.  E  bine    te  ții  un  pic  mai  la  distanță  de  ele,  dacă  vrei    scapi  teafăr  și  cu  toate  lucrurile  la  tine.
    vorbesc  despre  emoția  pe  care  o  încerc  doar  la  gândul    voi  respira,  voi  vedea,  voi  auzi,  voi  simți  în  Tokyo,  unul  dintre  cele  mai  frumoase  orașe  și  cea  mai  mare  zonă  metropolitană  a  lumii?  Nu,  nu  cred,    iar  îmi  vine    croșetez  povești!


Un  singur  lucru    vrea      mai  spun  și  anume  de  ce  am  ales  un  circuit  în  Japonia  cu  Exact  Travel  Club:
-                       pentru  echipa  lor  mixtă  româno-japoneză,  cu  oameni  care  au  crescut  și  au  învățat  acolo,  iubitori  de  locuri  și  oameni  total  diferiți  de  noi  și  dornici    împărtășească  din  știința  lor;
-                      pentru    ghidul  lor  vorbitor  de  japoneză  nu  va  lăsa  micile  amănunte    treacă  pe  lângă  noi.  Înțelegând  perfect  limba  și  importanța  acestora,  ne  va  atrage  atenția  asupra  lor,  a  nimicurilor  care  fac  marile  obiective    explodeze  de  autenticitate;
-                      pentru  profesionalismul  și  experiența  de  care  dau  dovadă  în  organizarea  întregului  circuit.  Și  asta  o  știu  de  la  colegul  meu,  cârcotașul  de  serviciu  din  toată  firma,  care  s-a  întors  din  Bhutan   încântat  și  fără  obiecții  la  adresa  firmei  organizatoare.  Mare  lucru,  parol!
-                      și  iar    întorc  la  japoneza  pe  care o  vorbesc  ei,  cei  de  la  Exact  Travel  Club,  pentru    de  ea  depinde  să-mi  împlinesc  visul:    stau  cu  o  gheișă  autentică,  sub  uimitoarele  glicine  înflorite,    o  întreb  despre  cele  mai  frumoase  și  cele  mai  grele  momente  din  viața  ei  de  poveste  și    îi  spun  și  eu  despre  noi,  femeile  din  România,  cu  toate  dorurile,  bucuriile  și  aspirațiile  noastre.


Am  spus  un  singur  lucru?  Sau  erau  patru?
Sunt  nebună  după  povești  și  ador    le  ascult,    le  citesc  și    le  inventez!

                Articol  scris  pentru  SuperBlog  2018,  proba  sponsorizată  de  Exact  Travel  Club!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu