Povestea mea

             Era  odată  ca  niciodată  ...  era  o  fată  ca  oricare  alta.

            O  fată  frumoasă,  cu  păr  ca  noaptea  înstelată,  cu  ochi  de  peruzea  înflorită  la  margine  de  mare,  o  fată  care  iubea  și  soarele,  și  luna,  și  cățeii,  și  pisicile,  și  oamenii.  Toți  oamenii.  O  fată  care  mergea  la  școală,  în  fiecare  dimineață,  fredonând  o  melodie  și  purtând  o  floare  roșie  în  buzunar.

            Și,  într-o  zi,  fata  noastră  a  făcut  o  faptă  deosebită.  Nu  contează  ce,  doar  că  a  făcut  o  faptă  deosebit  de  bună  și  a  plecat  la  fel  de  senină  ca  întotdeauna,  fără  să  aștepte  mulțumiri  sau  recompense.

            În  miez  de  noapte  grea,  pe  când  toate  făpturile  dormeau  liniștite,  în  visul  fetei  se  arătă  o  zână  cu  bagheta  ei  magică:

-                       Pentru  bunătatea  și  frumusețea  sufletului  tău,  îți  voi  face  un  dar.  Spune-mi,  ce  ai  vrea  tu  să  fii,  ce  ai  vrea  tu  să  ai,  cel  mai  mult  și  mai  mult?

-                      O  poveste,  răspunse  fata  dintr-o  suflare.  Aș  vrea  să  fiu  o  poveste.

-                      Hmmm ...  interesant.  De  ce  o  poveste?  o  întrebă  zâna.

-                      Pentru  că  poveștile  călătoresc  din  țară  în  țară,  din  om  în  om,  din  generație  în  generație  și  sunt  iubite  și  de  copii,  și  de  oameni  mari,  deopotrivă.  Pentru  că  poveștile  se  spun  cu  cei  dragi  alături,  pentru  că  te  alină  când  ți-e  greu,  te  înveselesc  atunci  când  îți  vine  să  plângi,  îți  arată  oameni  și  locuri  în  care  n-ai  mai  fost  niciodată,  dar  pe  care  visezi  că  le  vei  străbate  în  lung  și-n  lat,  odată  și-odată.

-                      Să-nțeleg  că  vrei  să  fii  o  anumită  poveste,  nu-i  așa?

-                      Poate  că  da,  poate  că  nu.  Aș  vrea  să  fiu  povestea  unei  prințese,  înveșmântată  în  mătase  și  aur,  dintr-o  țară  îndepărtată,  o  țară  cu  multe,  foarte  multe  culori,  cu  oameni  primitori,  care  să  iubească  prințesele  și  să  le  ocrotească.  Sau ... aș  vreau  să  fiu  povestea  unui  copil  desculț  în  praful  drumului,  liber  să  alerge  și  să  viseze,  un  copil  ars  de  soare  și  de  vântul  dulce  al  depărtărilor  ...  aș  vrea  să  fiu  povestea  unui  fir  de  aur  împletit  la  încheietura  unei  codane  îndrăgostite  ...  poveste  să  fie,  s-o  pot  depăna  cum  vreau  și  de  unde  vreau.

-                      Grea  dorință  ți-ai  mai  pus,  fată  dragă.  Poveste  nu  pot  să  te  fac,  e  clar,  dar,  pune-ți  altă  dorință  și  poate  voi  reuși  să  mă  țin  și  eu  de  promisiune.

-                      Să  mă  ierți,  zână  bună,  dar  nu  trebuie  să-mi  dai  nimic.  E  doar  un  vis  prostesc  de-al  meu,  să  călătoresc.  Să  merg  întâi  cu  picioarele  goale  prin  nisip,  pentru  ca,  apoi,  să  mi  le  răcoresc  în  unde  albastre  și  limpezi  ca  cerul.  Să  umblu  bezmetică  pe  străzi  aglomerate,  să  mă  lovesc  de  oameni  îmbrăcați  altfel   decât  mine,  care  vorbesc  altfel  decât  mine,  pentru  ca,  apoi,  să-mi  ostoiesc  durerea  picioarelor  și  oboseala  ochilor  într-o  cameră  mică,  albă,  departe  de  tumult  și  frământări.  Să  mănânc  altceva  și  altfel  de  cum  știu  eu,  să  mă  rog  Lui,  în  altă  limbă,  alături  de  altfel  de  oameni  și  de  Dumnezeul  lor.  Pentru  mine,  asta  înseamnă  să  deschid  ochii  și  să  înțeleg.  Pentru  mine,  asta  este  semnificația  verbelor  a  păsa  și  a  durea.  Nu-mi  trebuie  nimic  altceva,  zână  bună  ...

Dimineața  ... oare  de  ce  dimineața  nu  este  la  fel   pentru  fiecare  dintre  noi?  Oare  de  ce  alegem  ca  dimineața  să  ne  fie  prilej  de  bosumflat  pe  ceasul  deșteptător,  sau  pe  prosopul  de  la  baie  care  nu  este  unde  trebuie,  sau  pe  autobuzul  care  întârzie,  mereu  întârzie?  Oare  de  ce,  câteodată,  dimineața,  chiar  dacă  ninge,  sau  plouă,  sau  bate  vântul,  curcubeul  ne  însoțește  de  la  primele  clipiri  de  geană  somnoroasă?

Dimineața,  fata  sărută  razele  soarelui,   îmbrățișă  cu  zâmbetul  ei  orașul  amorțit  și  plecă  spre  școală,  fluierând  fals  o  melodie  nouă. 

Dimineața,  în  ghiozdanul  ei,  fata  purta  o  hârtie  albă,  cu  un  singur  rând  scris:  CND  Vacanțe  Speciale.  Întoarse  bucățica  de  hârtie  și  pe  o  parte  și  pe  cealaltă.  Nu  înțelegea  nimic,  așa  că  se  hotărî  să  afle  ce  se  întâmplă. 

-           Fată  frumoasă,  avem  pentru  tine  destinații  speciale  pentru  vacanțe  speciale ...

-          Dar  eu ...

-                      Nu,  nu  trebuie  să  spui  nimic.  Găsești  la  noi  destinații  speciale,  locuri  frumoase  ca  în  poveștile  cu  zâne  ale  copilăriei,  dacă  vrei,  te  trimitem  în  destinații  exotice,  în  vacanțe  recomandate  de  noi,  sau  la  libera  ta  alegere.  Spune  doar  și  dorința  ta  va  fi  lege  pentru  noi.  Dar,  stai  ...  pentru  tine  există  doar  un  bilet:  gata  plătit,  călătoria  gata  aranjată,  spre  o  anume  destinație:  îndepărtatul  și  misticul  Maroc.  Nu  trebuie  decât  să-l  iei  și  să  pleci,  să  fii  tu,  tu  cea  care  ai  fost  și  până  acum,  să  fii  fericită  și  luminoasă  și  să-i  înveți  și  pe  alții  să  fie  la  fel.

La  amiază  am  trecut  și  eu  pe  la  CND  Vacanțe  Speciale.  Trebuia  să  mă  grăbesc,  aveam  de  organizat  vacanțe  speciale  pentru  elevii  mei,  mai  precis  aveam  nevoie  de  idei  de   destinații  exotice  pentru  vacanțe  speciale.  Școala  noastră  era  parte  dintr-un  proiect  de  promovare  a  culturii  tradiționale  și  nu-mi  puteam  permite  să  las  nimic   la  voia  întâmplării. 

În  drumul  meu,  în  după-amiaza  asta  fierbinte  de  vară,  am  întâlnit  BUCURIA:   semăna  cu  o  fată  frumoasă,  cu  păr  ca  noaptea  înstelată,  cu  ochi  de  peruzea  înflorită  la  margine  de  mare,  o  fată  care  iubea  și  soarele,  și  luna,  și  cățeii,  și  pisicile,  și  oamenii.  Toți  oamenii.  O  fată  care  mergea  la  școală,  în  fiecare  dimineață,  fredonând  o  melodie  și  purtând  o  floare  roșie  în  buzunar.

Cumva,  nu  știu  cum,  fata  asta  a  știut  povestea  mea,  visul  meu  neîmplinit. 

Și,  dimineața,  în  geanta  mea  de  mers  la  școală,  printre  copiii  mei,  mi-am  găsit  biletul  spre  Maroc!

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!