Musafirul meu din miez de noapte

             

              Ninge,  ninge  și  nu  se  mai  oprește.  Fulgii  ăștia  jucăuși  nu  știu  să  citească,  bag  de  seamă,  altfel  ar  vedea  că  în  calendar  scrie  miezul  lui  martie,  nu  începutul  lui  decembrie.

            Până  ieri   a  plouat.  Ploaia  s-a  prelins  pe  acoperiș,  s-a  strecurat,  bolborosind,  în  jgheaburi  și  a  căzut,  zglobie,  peste  straturile  proaspăt  săpate  de  nea  Marin,  pensionarul  de  la  parter.  Zicea  el  că,  dacă  face  straturi  și  pune  semințele  în  pământ  de  acum,  vine  primăvara  mai  repede.  Ete, na,  că  n-a  venit.  Probabil  că  nici  roade  de  pe  urma  semințelor  nu  o  să  avem  vara  asta,  că  nea  Marin  nu  le-a  pus  și  paltoane  și  căciuli  atunci  când  le-a  semănat. 

            Poate  să  plouă  și  să  ningă,  din  partea  mea,  cât  o  vrea.  Îmi  lipesc  nasul  de  geamul  rece  și  mă  bucur  de  fiecare  secundă.  Nu-mi  mai  plouă  în  casă,  ligheanele  stau  la  locul  lor,  în  debara,  prosoapele  frumos  împachetate  în  dulap,  evident  uscate,  pentru  că  mi-am  reparat  acoperișul  și  mi-am  amenajat  apartamentul  vara  trecută,  deci,  nu  mai   am  nevoie  de  ele  în  mijlocul  casei. 

            Da,  acum  m-am  liniștit,  dar  numai  bunul  Dumnezeu  știe  ce  au  însemnat  pentru  mine  cei  doi  R:  reparare  și  reamenajare.  Mai  aveam  puțin  și  fugeam  în  lume,  lăsând  baltă  și  una  bucată  apartament,  și  una  bucată  bărbat,  și  una  bucată  copil.  Să  nu  mai  văd,  să  nu  mai  aud.

            Totul  a  început  cu   ploaia,  evident,  care  curgea  nestingherită  prin  acoperișul  ciuruit  de  ani  și  intemperii,  dar  curgea,  nene,  că a  trebuit  să  ancorăm   lustrele  în  poziţie  oblică  de  tavan,  că se  acumula   apa  în  ele  și,  ori  de  câte  ori  apăsam  întrerupătorul,  se  declanșau  focuri  de  artificii  mai  ceva  ca  la  Anul  Nou  chinezesc. 

            Și  omul  meu,  calculat  și  așezat,  a  conchis  că  luăm  totul  de  la  capăt.  Adică  acoperiș,  pereți  izolați,  baie cu  totul  și  cu  totul  nouă.  Zis  și  făcut.  Dar ...  singura  parte  care  a  mers  ca  pe  roate  de la  început  la  sfârșit  a  fost  cea  cu  izolatul  pereților.  Restul  ...  durere  de  durere,  frate.

            Izolăm,  dar  nu  oricum.  Întâi  să  vedem  pe  unde  şi  abia  apoi  cum.  Am  început  cu  un  certificat  energetic  că  aşa  am  auzit  noi  că  aflăm  cam  pe  unde  ne  situăm.  Trăiască  cei  ce  ştiu  ce  fac,  adică  Enermed,  că  ne-au  dat  şi  un  certificat  energetic  ieftin,  că  banii  nu  cresc  la  noi  ca  mucegaiul  din  dormitor,  apărut  în  urma  ploii  abundente. 

          Tot  ei  ne-au  făcut  şi  un  audit  energetic  pentru  identificarea  celor  mai  bune  soluţii  pentru  izolarea  termică  şi  energetică  şi  pentru  modernizarea  instalaţiilor  existente  în  clădire.  Nici  nu  vă  vine  să  credeţi  ce  mişto  sunt  pozele  făcute  pentru   vizualizarea  izolaţiei  necorespunzătoare,  a  conductelor  înfundate  şi  a  problemelor  la  instalaţiile  electrice,  care  se  cheamă  termoviziune  clădiri,  başca  un  auditor  energetic    cu  mustaţă  ca  pana  corbului  şi  ochi  de  Alain  Delon  în  tinereţe. 

            După  cum  spuneam,  asta  a  fost  partea  cea  mai  uşoară.  Povestea  de-abia  acum  începe.  Dat  jos  una  bucată  acoperiş,  ţiglă  cu  ţiglă,  pe  un  soare  orbitor,  şi  stat  apoi  trei  zile  în  vârful  patului  cu  umbrela  deschisă,  pe  o  ploaie  cu  bulbuci.   Când,  în  sfârşit  mai  aveau  meşterii  trei  rânduri  de  tablă  de  aranjat,  păşeşte  unul  dintre  ei  mai  câş  şi  trosc,  se  rup  leaţurile  pe  care  stăteau  ceilalţi.  Alţi  bani,  alte  leaţuri,  încă  două  zile  fără  acoperiş.  Bine  că  cel  cu  pricina  nu  a  păţit  nimic,  că  plăteam  şi  asistenţa  medicală  pe  deasupra. 

            Buuun,  avem  acoperiş,  avem  izolaţii  peste  tot,  purcedem  la  reamenajarea  băii,  cea  mai  afectată  în  urma  intemperiilor  trecute.  Am  eu  un  fix,  așa,  cu  albastru,  musai  albastru,  că  altfel  nu  e  baie.  Și  cum  omul  meu  era  prins  cu  echipa  de  muncitori,  mă  duc  singură – singurică  pe  la  toate  depozitele  și  magazinele  pentru  achiziționare  de  faianță  și  gresie.  Mi  s-au  lipit  ochii  imediat  de  un  set  albastru,  cu  floricele  argintii,  cu  sclipici  și  dungi  orizontale  șerpuite,  o  minunăție.  Fac  comanda,  achit,  fac  poze  pentru  cei  de  acasă  și  plec  superîncântată,  urmând  ca  materialele  să  vină  peste  două  zile,  adică  atunci  când  începea  operația  propriu-zisă  de  aplicare  pe  pereți.

            Când  am  văzut  cât  de  departe  de  orbite  i-au  ieșit  ochii  omului  meu  la  vederea  faianței  alese,  m-a  luat  cu  leșin  pe  la  lingurică.

-                       Acu,  ce  să  mai  facem?  Ai  plătit,  ai  comandat,  asta  e,  dar  mie  nu-mi  place  și  basta.  Lasă  că  m-oi  obișnui  și  eu,  trece.

Păi,  ce,  am  mai  putut  lipi  geană  de  geană?  Păi  cum  să  nu-i  placă  lui  baia ???  Păi  nu  e  și  casa  lui???  Dimineața  am  ajuns  la  depozit  înainte  de  vânzătoare:

-                       Sărut-mâna,  doamnă,  am  făcut  o  mare  greșeală.  Mă  omoară  bărbatu  în  bătaie  și  mai  multe  nu,  vă  rog  ajutați-mă!  C-o  fi,  că  n-o  fi,  câr-mâr,  cumva  am  convins-o  și  din  albastru  cobalt,  baia  mea  s-a  ales  cu  faianță  turcoaz.  Ei,  tot  pe  acolo,  doar  cu  câteva  sute  de  lei  mai  mult,  dar  ce  contează  banii  în  fața  fericirii  noastre?

În  toiul  reparației  din  baie,  cine  a  mai  luat  în  calcul  că  pereții  erau  sparți  până  la  instalația  generală  de  țevi  și  că  aveam  vedere  liberă  la  subsol?  Nimeni!  Doar  că,  într-o  noapte,  intru  eu  furtunos  în  baie  și  ... îmi  dau  seama  că  nu  sunt  singură.  Eu  într-un  colț,  acolo  unde  era  vasul  de  toaletă,  el,  șobolanul  cu  coada  de  jumătate  de  metru,  în  colțul  celălalt.  Ne  uitam  unul  la  celălalt,  amândoi  paralizați  de  frică.  Încet – încet,  el  a  căpătat  curaj  și,  sărind  peste  piciorul  meu  drept,  s-a  aruncat,  efectiv,  cu  capul  înainte  în  spărtura  din   perete,  adică  acolo  de  unde  ieșise.  După  ce  mi-am  revenit  un  pic  și  eu,  m-am  uitat  mai  atent  la  gaura  cu  pricina.  Stupoare!  Și  el  stătea  și  se  uita  la  mine,  așteptând  să  plec  și  să-și  continue  periplul.  Să  nu  mă întrebați,  că  zău  nu  știu  cum  am  ieșit  din  baie!

               Gata,  gata,  am  terminat  baia!  Adică,  aproape:  montăm  mașina  de  spălat.  Nou - nouță,  delicată  și  albă  ca  spuma  laptelui,  intră  la  fix  în  locul  special  amenajat.  Și-acum  să-i  facem  proba:  e  silențioasă,  nici  nu  o  auzi  când  spală,  pot  să  mă  duc  la  bucătărie  să-mi  fac  treaba  liniștită.  Hopaaa ....  ce-o  mai  fi  și  asta?  deschid  ușa  de  la  baie  și   găsesc  faleza  Dunării  mutată  în  cei  câțiva  metri  pătrați  de la etajul patru. Sărise  ventilul  de  la  alimentare   și furtunul  se  transformase   în  fâșii,  fâșii,   care  stropeau  cu  apă  mai  ceva  ca  o instalație de irigat porumbi. Fugi, bărbate, după alt furtun, mai stai să te uiți??!! 

             Îmi  place  la  nebunie să fac o baie fierbinte, înspumată  tare, tare, în cada plină ochi, dar plină de tot. Închid ochii și visez la tot felul de cai verzi pe pereți, mângâiată de spuma catifelată și aproape îmbătată de mirosul puternic de bujori. Mai că nu aș mai ieși de aici. Îmi iau inima în dinți și dau drumul la apa din cadă. Înfășurată în halatul cald, cu prosopul turban în vârful capului, dau să intru în dormitor. Cine naiba bate la ușă, duminică seara? Cum cine? Vecinul de la trei, și cel de la doi, și cel de la unu, că la parter avem birouri și nu mai era nimeni la ora aia. 

              - Vecină, plouă cu apă fierbinte și spumă până jos, în beci! Puneți dopul înapoi la cadă și verificați-vă instalația. 

             Trecuseră doar trei zile de când terminasem curățenia, după ce șantierul din apartament își strânsese catrafusele, ce naiba putea să se întâmple așa de repede? 

            Cum ce???  Musafirul  meu  din  acea noapte  mi-a ros țeava de scurgere de la cadă. De tot. Definitiv.   Și orice picătură  de  apă din cada mea pleoscăia   drept  pe pereții vecinilor de dedesubt. 

          Țeava am  înlocuit-o, evident, dar pe el, șobolanul cu coada de jumătate de metru, nu l-am prins  nici  până  în  ziua  de  azi. 

                                  Articol scris pentru Spring SuperBlog!