Cerere şi ofertă

         Trebuie  să  recunosc:  nu  multe  persoane  au  dimensiunile  mele,  deci  ...  dacă  nu  este  cerere,  nu  este  nici  ofertă.  Şi,  pe cât  de  greu  găsesc  mărimile  mari  la  îmbrăcăminte,  pe  atât  de  greu  găsesc  şi  mărimile  mici  la  încălţăminte,  pentru  că,  de  fapt,  eu  sunt  un  uriaş  pe  lăţime,  nu  pe  înălţime  şi  cu  picioare  mici,  ca  de  copil.

            La  asta  se  adaugă  criticismul  şi  extra-analiza  unei  Fecioare  cârcotaşe  şi  veţi  avea  un  tablou  complet  al  eşuărilor  mele  în  efortul  de  a-mi  alcătui  o  garderobă  cât  de  cât  rezonabilă.

            În  schimb,  fiica  mea,  un  Peşte  visător,  cu  capul  complet  în  nori,  sau  sub  apă,  depinde  de  context,  are  altă  problemă:  salvarea  planetei  şi  a  resurselor  sale.  Caietele  ei  sunt  scrise  de  la  cap  la  coadă,  fără  rânduri  goale,  fără  pagini  lipsă,  adună  toate  pet-urile  din  bloc  şi  le  duce  taman  în  centrul  oraşului,  la  centrul  de  reciclare,  nu  aruncă  nimic,  dar  nimic  pe  jos  şi  bate  magazinele  SECOND  HAND  în  lung  şi-n  lat  pentru  tot  ceea  ce  poartă.  Asta  cred  că  i  se  trage  din  copilărie,  când  acest  concept  încă  nu  se  implementase  atât  de  adânc  în  viaţa  noastră  de  zi  cu  zi,  dar  noi  îl  foloseam  în  mod  curent.

Să  vă  povestesc:  ea  este  cea  mai  mare  din  totalul  de  şase  copii  ai  mei,  ai  fratelui  meu  şi  ai  cumnatului  meu,  la  un  loc.  Aşa  că,  bluzele,  pantalonii  şi  chiar  şosetele  rămase  mici,  dar  în  stare  bună,  au  fost  moştenite  din  aproape  în  aproape,  atât   de  temeinic,  încât  la  naşterea  primului  copil  al  celei  mai  tinere  verişoare,  ne-am  pomenit  că  acesta  primeşte,  în  dar,  de  la  cumnată-mea,  o  bluziţă  rămasă  de  la  fiica  mea.  După  primele  minute  de  stupoare  şi  de  recunoaştere,  mai  că  am  vrut  să  o  răscumpăr  cu  una  nou-nouţă,  pentru  a-i  salva  nepreţuita  valoare  sentimentală.  Cea  care  s-a  opus  vehement  a  fost  tocmai  fiică-mea,  care  nu  înţelege  de  ce  ai  consuma  timp,  bani  şi  materiale  pe  un  lucru  nou,  din  moment  ce  îl  ai  pe  cel  vechi  în  stare  foarte  bună. 

Odată  cu  trecerea  timpului,  kilogramele  pierdute  de  alţii  se  regăsesc  în  bagajul  meu,  aşa  că  hainele  intrate  la  apă  pentru  mine,  de  multe  ori  nepurtate  din  pricină  de  număr  nepotrivit,  merg,  negreşit  la  prieteni  şi  cunoştinţe,  mai  norocoşi  cu  gestionarea  kilogramelor.

Nimic  nu  se  aruncă,  totul  se  transformă.  Are  şi  ea,  fiica  mea,   dreptatea  ei!

Un  singur  lucru  nu  pricepe ea  în  ruptul  capului:  că  şi  pentru  înlocuirea  pereţilor  şi  a  uşii  de  la  intrare  se  consumă  bani,  timp  şi  materiale,  ba  chiar  se  taie  un  stejar  falnic  de  tot  pentru  uşa  noastră.  Şi  continuă  se  intre  în  casă  ca  o  furtună  năprasnică,  să  trântească  uşa  de  perete  de  parcă  ar  fi  supărată  pe  ea  şi  să-mi  dea  mie  motiv  să  iau  propranolol  la  orice  oră,  pentru  a-mi  potoli  tahicardia  provocată  de  venirea  ei. 

-                      Maaa,  hai  să-ţi  arăt  de  unde  te  îmbraci  tu  pentru  nunta  Iuliei,  tună  ea,  sărind într-un  picior.  Celălalt  încă  nu  este  descotorosit  de  gheată  şi  nici  răbdarea  nu  este  punctul  ei  forte.  Eşti  la  calculator,  da?

-                     Hoo,  tătare,  că  nu  plec  niciunde. 

-                     Am  găsit  un  magazin  second  hand  online  supertare,  îl  cheamă  Evernisaj.  Numai  mărci  de  top,  să  vezi  genţi,  ma  dragă,  tot  una  şi  una  şi  cum  te  ştiu  bolnavă  după  ele ...bani  puţini,  ma  dragă,  lucruri  de  calitate,  natura  neafectată ...

            N-am  cunoscut,  încă,  nicio  femeie  care  să  spună  pas  unei  poşete,  unei  perechi  de  pantofi  sau,  măcar,  unei  eşarfe  cu  semnătură  celebră  pe  etichetă.  M-a  prins  încă  de  la  rostirea  acestor  cuvinte  magice,  aşa  că  am  ignorat  total  prelegerea  ei  despre  consumul  excesiv  de  apă,  consum  care  s-ar  fi  întâmplat  dacă  îşi  spăla  farfuria  din  care  tocmai  mânca,  o  singură  farfurie,  şi  nu  aş  fi  aşteptat  să  se  strângă  mai  multe,  pentru  a  le  spăla  pe  toate  odată.  Ce  ţi-e  şi  cu  apa  asta ...

            Mai  este  cazul  să  spun  că  am  pierdut  întreaga  după-amiază  hălăduind  prin  magazin,  mai  ales  că  nu  este  doar  pentru  haine  second  hand  femei,  ci  tratează  în  mod  egal  şi  bărbaţii  şi  copiii?

            Trebuie  să  recunosc:  aici  am  găsit  şi  cerere,  şi  ofertă.  Şi  haine,  şi  încălţăminte.  Şi  aici  am  înţeles  cu   adevărat  sloganul  magazinului  Evernisaj:  Haina  nu-l  face  pe  om,  dar  n-ar  strica  să  stea  bine  pe  el.

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2018!