Cartofi cu wi-fi

           Abia  astă-vară  am  intrat  și  eu  în  rândul  oamenilor  normali,  cu  telefon  de-ăla  șmecher,  cu  touch.  Mi  l-au  dat  băieții  mei,  ca  să  putem  vorbi  pe  WhatsApp.  De,  vremurile ...
         Primul  lucru  pe  care  l-au  constatat  ei,  în  decembrie,  proaspăt  intrați  pe  ușa  casei,  a  fost  că  eu  nu  am  wi-fi-ul  pornit.
         -  Mă  conturbă,  le-am  răspuns  eu.  Dacă  am  chef  de  internet,  mă  duc  la  calculator  și  mă  zgâiesc  acolo  cât  și  unde  vreau,  că  și-așa  am  două  perechi  de  ochelari,  iar  pe  telefon  scriu  ăștia  cât  furnicile.
         Au  râs  ce-au  râs,  și-au  dat  coate  gen  i-auzi,  o  conturbă  și  și-au  văzut  de  treaba  lor.
         Astăzi,  însă,  așteptând  un  răspuns  de  la  cineva  de  foarte  departe,  am  activat  internetul  și  m-am  apucat  de  cartofi  prăjiți.  Asta  a  fost  comanda  și  nu  mi-am  putut  refuza  consoarta  care,  incapabil  să  stea  locului  mai  mult  de  cinci  secunde,  s-a  apucat,  acum,  în  miez  de  iarnă,  pe  gerurile  astea  cumplite,  să  amenajeze  balconul.

       
         Doar  că ...  la  naiba,  doar  nu  o  să  stau  să  fac  ulcer  de  curiozitate  de  la  atâtea  binguri,      nu-i  așa?  așa  că  am  lăsat  baltă  cartofii  jumătate  curățați  și  m-am  dus,  voinicește,  la  plimbăreală  pe  facebook.
        După  vreo  douăjde  minute,  vine  omul  meu  să  fure  un  cartof  prăjit  din  castron,  după  bunul  și  arhicunoscutul  lui  obicei.  Surprizăăăă...  zero  cartofi!
         -  Să  taci,  că  tu  ești  de  vină,  m-am  rățoit  la  el.
         -  Lămurește-mă,  cască  el  ochii  cât  cepele  la  mine.
         -  M-ai  certat  că  nu  țin  wi-fi-ul  deschis.  Iacă,  na,  azi  l-am  ținut. 
         -  Mare  dreptate  ai,  dragă.  Doar  știam  că  învățătura  dată  rău,  se  sparge  drept  în  capul  tău!