Marele Canion și primul meu selfie

            Fir-ar  să  fie,  iar  nu  pot  să  dorm.

            De  când  cu  trecerea  asta   de  la  ora  de  nu  știu  care  la  ora  de  toamnă  sau  invers,  nu  mi  se  mai  lipește  geană  pe  geană,  nici  dacă  dai  cu  tunul.  Și  ce  n-oi  fi  încercat:  și  norișori,  și  oi,  și  capre,  ocazie  nesperată  să-mi  aduc  aminte  de  Maricica, ieduța  bunicii  mele,  pe  care  am  salvat-o  de  la  sacrificare  vopsind-o  cu  ojă  roșie.  În  fața  nedumeririi  bunicilor  și  părinților  care  se  adunaseră  pentru  un  festin  pe  cinste  de  Paști,  am  ridicat  din  umeri:

-           Ăsta  nu  e  ied,  e  păun.  Nu  puteți  tăia  păuni.

-          Păi,  și  unde  ai  văzut  tu  păun  roșu?  a  mijit  a  zâmbet  barba  bunicului.

-          Am  văzut  eu  la  Pitești,  când  am  fost  cu  mami  și  cu  tati.

-                      Roșu?!  sprânceana  mamei  deja  se  ridica  a  neîncredere  și  asta  însemna  că  urmează  iar  o  lecție  despre  minciună  și  picioarele  ei  scurte. 

-                      Nu  mi-ai  spus  tu  că  păunul,  când  îi  place  de  o  păuniță,  își  înfoaie  coada  și  este  cea  mai  colorată  pasăre?  Am  văzut  eu  că  are  și  roșu,  sunt  sigură,  să  nu  spui  că  nu. 

În  anul  acela,  de  Paști,  am  mâncat  cocoșul.  Pe  el  nu  l-am  salvat,  că  sărea  să  mă  piște  ori  de  câte  ori  ieșeam  în  curte.  Iar  Maricica ... hm,  s-a  cam  chinuit  bunicul  s-o  tundă,  că  i  se  lipise  părul  de  la  atâta  ojă.

Ce  repede  trece  timpul!  Da,  când  e  vorba  de  îmbătrânit,  nu  și  când  nu  poți  dormi!  Și  nu  mă  dau  jos  din  pat  nici  moartă,  că  e  cald  și  bine,  iar  omul  meu  doarme  atât  de  adânc,  încât  aș  putea  să  desenez  harta  lumii  pe  spatele  lui  și  nu  m-ar  simți.

Mda,  apropo  de  hartă,  azi  a  venit  nepoată-mea,  Andreea,   studentă  la  Cluj,  să-mi  ceară  sfatul: să  se  ducă  sau  să  nu  se  ducă  în  America,  beneficiind  de   programul  work and travel   în  USA ? 

-                       Copilă,  i-am  zis,  merită!  Orice  te  poate  ajuta  în  formarea  ta  profesională,  și  nu  numai,  merită  tot  efortul  din  partea  ta.  Du-te  să  vezi  lumea,  să  cunoști  oameni  noi,  să  înțelegi  cum  funcționează  relațiile  personale  și  profesionale  în  alt  sistem  valoric  decât  al  nostru,  cercetează  și  alege  în  cunoștință  de  cauză,  nu  din  auzite.  Ehe,  pe  vremea  studenției  mele,   nici  nu  îndrăzneam  să  visăm  la  asemenea  oportunități.  Ia,  spune-mi,  care  sunt  condițiile?

-                      Păi,  totul  a  pornit  de  la  dorința  mea   de  a  petrece  o  vacanță  specială.  Și  tot  butonând,  și  tot  căutând,  am  dat  peste  CND  Vacanțe  Speciale,  agenția  care  derulează  programul  de  schimb  cultural  internațional  al  Departamentului  de  Stat  al  SUA, Work  and  Travel  USA  și  care  se adresează  studenților  la  zi  din  mai  multe  țări  ale  lumii.  Tot  ceea  ce  trebuie  să  fac  este  să   mă  înscriu  în  program,  să  particip  la  târgul  de  joburi  și  să-mi  petrec  vacanța  de  vară  în  SUA.  Ei  fac  restul,  adică  îmi  prezintă  ofertele  de  job,  programează  interviurile  cu  angajatorul  și  pentru  viză,  îmi  oferă  chiar  și  cursuri  gratuite  de  limba  engleză,  în  caz  că  aș  avea  nevoie.   Dar  eu  am  venit  la  tine   mai  mult  pentru  altceva:  dacă  ai  fi  în  locul  meu,  să  zicem,  unde  te-ai  duce  în  SUA?  Ce  job  ți-ai  alege  și  de  ce?  Eee,  ia  să  te  văd,  mătușă-minune  ce-mi  ești!

-                       Și,  ce  zici  tu,  m-ai  încuiat,  nu?  Părerea  ta,  iubito.  Să  o  luăm  de  la  început:  eu  sunt  studenta  și,  zici  tu,  că  pot  apela  la  Work  and  Travel  Vacanțe  Speciale.  Și  nu  oriunde,  ci  work  and  travel  în  America.   Primul  meu  gând,  prima  mea  dorință:  Marele  Canion,  martorul  a  două  miliarde  de  ani  din  istoria  geologică  a  pământului.  Știi  pozele  alea  care  circulă  pe  net,  reale  sau  nu,  cu  oameni  așezați  pe  buza  canionului  și  cu  picioarele  bălăngănind  deasupra  hăului,  care  are  o  adâncime  de  aproape  doi  kilometri?  Primul  meu  selfie  din  America,  acolo  ar  fi.  

Presupun  că  și  acolo,  în  Arizona,  sunt  oferte  de  joburi  pentru  programul  ăsta,  nu?  Știi  ce  aș  alege?  Chelneriță,  dar  nu  oriunde,  ci  într-o  cafenea  de  la  marginea  unui  oraș  mare.  Acolo  opresc  mașinile  pentru  un  popas  pitoresc,    pe  acolo  bântuie  tot  felul  de  oameni,  de  toate  națiile,  doar  SUA  sunt  recunoscute  tocmai  pentru  multitudinea  de  culturi  și  mentalități  care  se  dezvoltă  acolo.  Aș  asculta  poveștile  lor  despre  deșert,  despre  descoperitorii  de  talente  care  și-au  cules  viitoarele  vedete  din  pustiul  învecinat,  despre  platourile  muntoase  și,  mai  ales,  despre  rezervațiile  locuite  de  nativii  americani. 

Pentru  mine,  Marele  Canion  înseamnă  Karl  May.  Nu  mă  lua  pe  mine  cu  povești  că  este  german  și  că  nu  i-a  călcat  niciodată   piciorul  pe  aici  sau  prin  Munții  Stâncoși,  că  nu-ți  merge.  Aventurile  apașilor  conduși  de  Winnetou  și  prietenia  acestuia  cu  Old  Shaterhand  sunt  literă  de  lege  pentru  mine,  chiar  și  după  atâția  ani  și  după  atâtea  cărți  citite,  iar  pe   teritoriul  Marelui  Canion  trăiesc  cinci  tipuri  de  indieni,  dintre  care  indienii  Navajo  sunt  cei  mai  mai  numeroși  și  cei  mai  cunoscuți.  De  mult  timp  îmi  doresc  să  locuiesc  câteva  zile  alături  de  nativi,  într-o  rezervație.  Cultura  lor  mi  se  pare  fascinantă,  poveștile  spuse  în  jurul  focului  de  tabără,  culorile  și  simbolurile  folosite  peste  tot,  mă  atrag  și  acum,  femeie  bătrână,  care  ar  trebui  să  viseze  doar  la  pensie  și  la  focul  din  soba  de  acasă. 

Aaa,  era  să  uit:  cactușii.  Țepoșii  ăia  pe  care  nu  dai  doi  bani  la  început  și  care  înfloresc  niște  minunății  de te  topesc  de  drag.  Știai  că  poți  face  închisoare  dacă  tai  un  cactus?

Și  aș  mai  vrea  să  vizitez  ceva:  New  York-ul.  Chiar  dacă  este  la  celălalt  capăt  al  țării,  aici  sunt  clădirile  emblematice  pentru   Statele  Unite:  Statuia  Libertății,  Empire  State  Building  cu  toate  poveștile  romantice  țesute  în  jurul  ei,  Podul  Brooklin  și  Central  Park.

Din  punctul  meu  de  vedere,  aici  îți  poți  testa  toate  abilitățile  dobândite  până  acum:  la  sediul  Națiunilor  Unite  ai  ocazia  să  vezi  cum  te  descurci  cu  limbile  străine,  dacă  aș  avea  o  slujbă  într-una  din  corporațiile  din  Manhattan,  m-aș  întrece  cu  specialiștii  lor,  iar  dacă  aș  fi  angajată  în  apropierea  Bibliotecii  Publice,  mi-aș  dori  să  petrec  un  timp  în  cadrul  bibliotecii  de  cercetare  Arthur Schomburg Center for Research in Black Culture 

Da,  aș  vrea  să  fiu,  măcar  o  zi,  parte  din  tumultul  Manhattan-ului  sau  să  urmăresc,  cu  sufletul  la  gură,  unul  dintre  meciurile  legendarei  New  York  Yankees,  pe  stadionul  Yankee  Stadium.

-           N-am  știut  că  ești  fan  al  baseball-ului.

-                      Ei,  sunt  ...  habar  n-am,  dar  cine  mă  întreabă  pe  mine?  Strig  și  eu  cu  ei,  mă  ridic  odată  cu  ei,  huiduiesc  și  eu  odată  cu  ei  și  mă  bucur  de  două  ori  mai  mult  decât  ei.

-                      De  ce  de  două  ori  mai  mult?

-                      Pentru  că  i-am  păcălit  că  mă  pricep  și  pentru  că  o  să  pot  spune  acasă:  băi,  ce  echipă,  Yankees  ăștia!

Mai  e  un  pic  până  sună  ceasul  și  eu  tot  nu  am  adormit.  Mai  bine  mă  scol  și  pun  de  cafea,  că  poate  apuc  să  alint  o  ceașcă  în  fața  calculatorului.

Cum  zicea  Andreea?  CND  Vacanțe  Speciale,  parcă.  Ia  să  vedem,  ce  mai  oferă  și  pentru  cine.   Poate,  poate  ...  ceva  și  pentru  studenții  din  noi!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!