Plouă. Mă uit
cum se prelinge,
încet, o picătură
de apă pe
geam.
Desenează drum
drept și, dintr-o
dată, se arcuiește
ca un șarpe
spre dreapta, alunecă
vertiginos în jos
și, la numai
câțiva centimetri de
pervaz, se oprește.
Așteaptă. Și ea, și
eu. Încotro se
va duce, pe ce parte
a sticlei reci își va broda arabescul
de data asta? Ce
resort
secret o îndeamnă
să aleagă o direcție sau
alta? De ce
dorință aprigă este
mânată ea, o
biată picătură incoloră,
fără parfum și
fără gust?
O simplă picătură
și ce multe depind
de ea! Că
de n-ar fi
ea ... n-ar
fi niciun pârâu
zglobiu, sărind șotronul peste
pietrele alunecoase ca privirea de
codană îndrăgostită și
n-ar fi nicio
perdea strălucitoare de
stropi jucăuși, ce-ți
intră pe sub
bluză și-ți înfioară
pielea încinsă de
dragoste și de
dor.
N-ar fi
niciun loc frumos,
cu liniște foșnită
de copacii înțelepți,
cu umbră caldă
la poalele lor,
cu iarbă de
smarald topit de
soarele necruțător, cu
gâze zbârnâitoare de
colo – colo, spre veșnica
nemulțumire a călătorului
obosit. Și n-ar
mai fi nici splendidele toamne
arămii, nici iernile
bogat înveșmântate în
blănuri albe, nici
primăveri înmugurind a
iubire și a nou.
 |
| foto din arhiva personală |
Iubesc apa. O ador în toate formele ei: și fluidă, învăluitoare ca o taină ce se cere deslușită la ceas de seară, la ureche; și solidă, floare albă și rece ca inima unui îndrăgostit respins de prea multe ori. Îmi place să o prind în căușul palmei, veselă și zglobie, să o simt cum mi se prelinge printre degete, adevărată și mincinoasă în același timp. Îmi place să o ascult cum vuiește când se prăvale de pe stânci, cum se frământă în larg, ca un somn agitat de neliniști, sau cum susură alintată, la poale de vâlcea înflorită în miez de vară.
Îmi place
să o beau
cu înghițituri mici,
rece ca gheața,
așteptând să ne împrietenim pe
măsură ce-mi pătrunde
în corp, în
inimă, în minte.
Fac parte
dintre persoanele care
beau apă rece,
foarte rece și
iarna. Îmi dă
senzația aceea unică
de sațietate, de
preaplin, de prospețime
și aromă de dimineți de
mai. M-am bucurat
prima de beneficiile
acesteia odată cu
instalarea celui dintâi
watercooler La Fântâna
din firma noastră.
O lăsam să
curgă în pahar
încet și închideam
ochii, imaginându-mi izvoare
limpezi, poienițe înțesate
de margarete albe,
soare, liniște, vacanță.
Și tot prima m-am bucurat
de apa
de izvor la 0,5 l,
cu gust și
aromă de pin
și de stejar
înnobilat departe de
aglomerări urbane și
industriale. Ambalată simplu,
dar eficient, poate fi
companionul desăvârșit și
acasă și la
birou. Oaspeții tăi
se vor simți,
cu siguranță, răsfățați,
oferindu-le plăcerea unei
ape care hidratează,
satură și alintă
papilele gustative în
același timp.
Plouă. Picătura
mea de apă
tremură pe geamul
rece, nehotărâtă. La dreapta,
la stânga? Ba
nu, ba nu,
desenează repede un
zigzag și se
prăbușește în rama
ferestrei cu zgomot ca
de cascadă în
miniatură.
Am tresărit
când ușa de
la intrare s-a închis cu
zgomot în spatele
omului meu, întors
de la serviciu.
-
Ți-am
adus un bax
de sticle cu apă
de
izvor de la
La Fântâna, strigă el
din bucătărie. Îți
las câteva în
frigider, să se
răcorească un pic
și sper că de acum
nu vei mai
născoci cine știe
ce motive puerile,
ca să nu
te apuci de
scris. Știu sigur
că după o
gură zdravănă de
apă rece de
izvor, vine și
inspirația la tine
în tastatură. Hai,
că SuperBlogul nu
te așteaptă pe
tine!
Articol scris pentru
proba cu nr.
13, SuperBlog 2017!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu