În primăvară, am renunțat.
Cu părere de rău, din cauză de injecții și pastile.
De atunci, tot adun cuvinte și întâmplări și le așez în buzunare, le mai scutur din când în când și aștept să le scot la iveală.
Începe SuperBlog!
Începe competiția care-ți schimbă culorile calde ale toamnei în fulgere și trăsnete, sau ploile mocnite în curcubeu, după cum îți arată platforma de jurizare și bunăvoința juriului.
Începe competiția în care oameni frumoși, cu mare drag de slove, se întrec în măiestrie, se felicită ( cu zâmbet sau cu scrâșnit din dinți, după caz), cad, se ridică și o iau de la capăt.
Începe competiția în care citești, înțelegi, scrii. În primul rând pentru tine, cu pasiune și cu generozitate. Generozitatea de a dărui și altora din preaplinul tău sufletesc. Apoi, cu motivație: să știi că ești printre cei buni, să cunoști oameni noi, puncte de vedere, să afli despre lucruri și produse necunoscute până acum. Sau aproape. Și, nu, nu în ultimul rând, pentru premii.
Nu vreau să câștig competiția. Sincer! Pentru că îmi doresc să mai pot participa și la primăvară, și la toamnă, și la ... cât se va putea! Pentru că sunt dependentă de spiritele încinse care se dezlănțuie pe grup, de hazul de necaz cu sclipiri de geniu, de supărările pe vecie care țin până la următorul deadline. Și de nerăbdarea vecină cu nebunia adolescenței, care pune stăpânire completă pe tine în ziua afișării notelor.
E toamnă iar și e SuperBlog!
și dacă eu sunt copil al toamnei, cu bucurii colorate arămiu ca frunzele ei și cu dureri ostoite de brumă și de seri înfrigurate, cum să nu mă amestec printre cuvintele concursului și cum să nu mă rătăcesc în ele, așa cum se rătăcește vara în toamnă, albastrul mării în ruginiul florilor și seninul cerului în dantela gri a norilor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu