vineri, 13 octombrie 2017

vacanță și amintiri cu ... scheleturi

                   Ultima  dată  am  fost  la  Poiana  Brașov,  când  eram  prin  clasa  a  şasea.
            Era   iarnă,  cu  zăpadă  multă,  cu  ger  de  sticleau  pietrele  pe  marginea  drumului  ca  felinarele  și  cu  cei  mai  frumoși  brazi  împodobiţi  cu  stele  de  gheaţă,  pe  care-i  văzusem  până  atunci.  Dacia  noastră  urca  încet  serpentinele  ascuțite   spre  Brașov,  iar  eu  și  fratele  meu,  cu  nasurile  lipite  de  geamuri,  ne  întreceam  în  descifrarea  formelor  îmbrăcate  de  norii  lăptoşi. 
            Ţin  minte  că  hotelul   avea  uşă  cu  senzori:  călcai  pe  covoraşul de la intrare  şi  se  deschidea singură.  Pe atunci,  prin  anii  80,  asta  era mare  lucru,  nu  multe  hoteluri   dispuneau  de  asemenea  mecanism;  nici   măcar   litoralul  nostru,  celebru pe  acea  vreme,  nu  se  putea  lăuda  cu  prea  multe  hoteluri   dotate  cu  aşa  ceva.  Şi  tata  a  fost  nevoit  să  tot  " uite"  lucruri  în  maşină,   ca  să  ne  dea nouă  posibilitatea  să  dăm  o  fugă  afară  din  hotel,  să  le  aducem. 

            Pentru  noi,  copiii,  totul  era  nou  şi  constituia  distracţia  perfectă.  Pentru  ei,  adulţii,  s-a  dovedit  că  nu  era  de  ajuns  uşa cu  senzori.  Hotelul  avea  bar  cu program  artistic,  deschis  între  orele  2200  - 200  şi  unde,  evident,  minorii  erau  interzişi.  Aşa  că  mama  şi  tata   au încercat  să  ne  mituiască:  uite,  v-am  luat  câte  doi  papanaşi  la pachet,  două  sticle  de  Pepsi  (culmea  luxului,  că  doar  în  staţiuni  puteai  cumpăra  aşa  ceva),  vă  pregătim  baia  şi patul  şi  stăm  cu  voi până  adormiţi.  Mergem  şi  noi  la  bar,  nu  stăm  mult,  dacă vă  treziţi  între  timp,  mâncaţi  şi  vă  jucaţi  frumos, că  venim  repede.
            Zis  şi  făcut.  Da,  dar  chestia  cu  socotitul  de  acasă...nu  te  prea  lasă.  Ne-am  trezit  noi  după  vreo două  ore.  Singuri,   în  cameră  străină.  La  început,  m-am  gândit  doar  să-l  sperii  pe  fratele  meu mai   mic,  care  stătea  tacticos  în  vârful  patului  şi  înghiţea  papanaşi.  Şi,  cum  de  imaginaţie  şi  de  lecturi  diverse şi  de  toate  soiurile  nu  am  dus  lipsă  niciodată,  m-am apucat  să-i  înşir  bazaconii  despre  cum  ne-au  uitat  pe  noi,  amărâţii,  părinţii   în  hotel   şi  cum o  să murim  de  foame când  s-or  termina  papanaşii,  pentru  că,  nu-i  aşa?,  nimeni  nu  ştie  că  suntem  singuri  acolo  şi  n-o să ne  găsească  nimeni  decât  când  va  fi  prea   târziu:  două  scheleturi  atârnate  la  geam,  în  speranţa  reîntoarcerii  părinţilor  denaturaţi.  Da,  scheleturi.  Nu-mi plăcea cuvântul  schelete.  Nu  suna  bine.  În  fine,  aşa  de  bine  i-am  zugrăvit  situaţia  tragică în  care  ne  găseam,  încât  am  început  să  cred şi  eu,  aşa  că,  la  întoarcere, părinţii  noştri  au  găsit  doi  copii  plângând  cu  sughiţuri,  disperaţi  şi  nenorociţi.  Lipsiseră  două  ore şi  jumătate  fix.
            
     Ce-mi doresc  de  la  un concediu?  Ce înseamnă  concediu  ideal  pentru  mine?

            Hm,  nu-i  prea  complicat.  Confort,  intimitate,  distracție.  Ai  mei  bărbaţi,  trei  la  număr, vor  la  munte.  Iarna.  Toţi  trei  sunt  sportivi,  le  place  să schieze  sau  să se dea  cu  bobul.  Prima  alegere,  firească  aş spune,  Poiana  Brașov.
            Responsabil  de  rezervare,  eu  sunt,  aşa  că,  după  butonări  şi  căutări,  am  decis:  cazare  la  Hotel Royal Poiana Brașov.


De  ce Hotel Royal Poiana Brașov?

            Amplasat  într-o zonă de  vis,  pe  care  mi-am dorit  de mult  timp să  o  revăd,  de  data  aceasta  cu  ochi  de  adult,  aproape  de  teleschi,  oferă  cadrul  natural  şi  facilităţile  de  agrement  preferate  ale băieţilor  mei.  Dacă  ei  sunt  fericiţi,  sunt  şi  eu.  Chiar  dacă  la  fericirea  mea  contribuie  în proporţie  de  ...%  ( sic!),  promisiunea  unei  saune  şi  a  unei  sieste  pe malul  lacului  Mioriţa,  pentru  că,  peste  toate,  oferă  și  relaxare  la  saună. Eu spun  pas  pârtiilor,  dar  sauna  ...  aici  se  schimbă   firul poveştii.  Astă-vară,  aflaţi  la  un  hotel  din  alt  capăt  al ţării,   angajații  aproape  că m-au  scos  cu  forţa  din  saună,  de  teamă  că  mi  s-ar  putea  face  rău. 


            Ultimii  ani  au  fost  incredibil  de  zgomotoși,  de  aglomerați,  de  solicitanți.  Am  nevoie  de  puțin  răgaz,  am  nevoie  să  simt  liniștea  ca  pe  un  balsam   peste  crevasele  lăsate  în  mine  de  tumultul  acestora. 
            Acest hotel  din  Poiana  Brașov  dă  posibilitatea  copiilor  mei  să-și  consume  energia,  iar  mie,  să  o  recuperez.  Cum  ar  fi  să  stau  pe  terasă,  pe  șezlong,  înfofolită  ca  un  eschimos  și  cu o  pătură  pufoasă  pe  picioare  și  să  privesc  peste  creștetul  munților,  să  dau  binețe  soarelui  la  răsărit  sau  să-i  urez  noapte  bună  la  asfințit?  Cum  ar  fi  să  stau  la  saună  atât  cât  vreau  eu  și  cât  pot  și  apoi,  cu  un  pahar  de  ceai  cu  lămâie,  să  le  arăt  băieților  ce  înseamnă  biliardul?  Fără  aglomerația  din  magazine,  fără  semafoare,  fără  îmbrânceli!


           

                                     Vă  spun  eu:  ar  fi  raiul  pe  pământ!

            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017,  proba  sponsorizată  de  gazda  SuperGalei!

           

                
           


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu