Sincer? Habar n-am de modă!

             

            La  mine  totul  se  rezumă  la  a  mă  simți  bine  în  hainele  pe  care  le  port,  încercând,  pe  cât  se  poate,  să  nu  aduc  prejudicii  majore  simțului  estetic  al  celorlalți.

            Anii  de  liceu  au  fost  hotărâtori  asupra  cursului  vieții  mele  de  adult,  în  mult  prea  multe  și  nebănuite  moduri.  Cunoștințele  dobândite,  cercul  de  prieteni  abia  format,  comportamentul  profesorilor,  toate  s-au  sedimentat  și  mi-au  conturat  valori  greu  de  răsturnat  de-a  lungul  timpului.

            Dintre  toate  acestea,  figura  domnișoarei  profesoare  de  limba  franceză  se desprinde  distinct  din  galeria  tuturor  profesorilor  pe  care  am  avut  plăcerea  să-i  cunosc.

            Era  cocoșată.  De-a  binelea.  Nu  avea  cum  s-o  ascundă  și  nici  nu  încerca.  Și  după  atâția  ani,  pot  să  spun  cu  mâna  pe  inimă  că  nu  mi-a  fost  dat  să  întâlnesc  altă  femeie  mai  elegantă  și  cu  mai  mult  bun-simț  decât  ea. 

            Copiii  sunt  campioni  la  răutăți  și  la  glume  proaste,  dar  niciodată,  nimeni  nu  i-a  pus  vreo  poreclă. 

            Întotdeauna  scoasă  ca  din  cutie,  mirosind  dumnezeiește  într-o  perioadă  în  care  parfumurile  sau  deodorantele  erau  procurate  doar  prin  cunoștințe  solide  și  de  încredere  la  magazinele  de  cosmetice,  domnișoara  ne-a  făcut  să  ne  îndreptăm  umerii  și  să  ne  controlăm  ținuta,  fără  să  ne  adreseze  vreun  cuvânt  legat  de  acest  aspect. 

Iar  mâinile  ei  ...  așa  se  face  că  micul  salon  de  manichiură – pedichiură  din  apropierea  liceului  a  fost  mutat  mai  în  centru,  la  insistențele  directorului  nostru  pe  lângă  organele  de  partid  din  acea  vreme,  în  speranța  că  va  stopa  exodul  elevelor  care,  în  loc  să  stea  conștiincioase  la  ora  de  dirigenție  sau  de  educație  fizică,  îngroșau  rândul  clientelor  la  respectiva  unitate.

Și  purta  și  ea  blugi,  în  rând  cu  noi,  avea  și  pulovere  largi,  lălâi,  care  pe  noi  arătau  ca  pe  gard,  iar   pe  ea  chic  și  sexy,  ca-n  jurnalele  de  modă  și  venea  să  ne  facă  galerie  la  meciurile  de  handbal  în  trening  din   bumbac,  leit -  poleit  cu  cele  purtate  de  noi.

De  la  ea  știu  că  mai  puțin  înseamnă  mai  mult,  de  la  ea  am  învățat  că  simplitatea  și  naturalețea  au  întotdeauna  câștig  de  cauză. 

Mai  greu  este,  însă, cu  pusul  în  practică.

Stilul  meu?  Hmmm  ...   nu  știu  dacă  felul  în  care  mă  îmbrac  eu  se  poate  numi  stil  vestimentar.  Îmi  aleg  hainele,  în  primul  rând,  în  funcție  de  eveniment  și,  apoi,  urmându-mi  vocea  inimii  care,  evident,  este  teribil  de  subiectivă. 

Dacă  aș  putea  să  mă  învârt  doar  printre  produsele  prezente  pe  Answear.ro,  o  zi  obișnuită  la  birou  s-ar  defini  în  felul  următor:

-                       o  bluză  dulce  ca  o  livadă  de  la  Scotch  &  Soda,  o fustă  simplă  și  comodă,  dar  teribil  de  îmbietoare  de  la  Simple,  ghete  și  ceas  zornăitor  și  strălucitor  de  la  Tommy  Hilfiger,  poșetă  moale  ca  un  puf  de  lebădă  de  la  Pepe  Jeans.

Ce  poate  fi  mai  relaxant,  în  mijlocul  săptămânii,  decât  o  după-amiază  petrecută  cu  fetele  la  o  cafea,  o  bârfă,  un  flirt,  purtând  pantaloni  de  la  G-Star,  o  super,  super  bluză  Silvian  Heach,  cercei  de  la  Mango  și  o  geantă  demențială  de  la  Felice?

Mie  îmi  place  toamna.  Îmi  place  să  mă  simt  alintată  de  arămiul  frunzelor,  de  mirosul  gutuilor  și  al  boabelor  de  producătoare  neagră,  îmi  place  să  pândesc,  nerăbdătoare,  lângă  oala  în  care  fierb,  molcom,  castanele  cu  miez  mai  dulce  decât  mierea. 

Îmi  place  să  mă  plimb,  duminica  dimineața,  în  parc, să  împrăștii  cu  vârful  ghetelor  mele  albe,  de  la  Silvian  Heach,  covorul  de  frunze  ce-acoperă  aleile,  să  fiu  o  pată  de  culoare  albastră  cu  bluza  mea  nouă  de  la  Desigual  și  cu  blugii  de  la  Mango.  Din  când  în  când,  adun  pietricele  ciudate  și  le  pun  alături  de  frunze  mari,  galbene,  în  geanta  mea  de  la  Gino  Rossi.

Și  tocmai  am  primit  o  invitație  la  cină,  de  la  colegul  nostru  cel  nou,  ăla  cu  ochi  de  cărbune  încins,  care  ne-a  pus  pe  jar  pe  toate  de  când  a  venit,  pentru  care  am  dat  iama  în  rochiile  de  la   Silvian  Heach,  printre  pantofii  ăia  absolut  amețitori  și  poșetele  de  lac  de  la  Gino  Rossi  și  pentru  care  mi-am  răsucit  în  urechi  cercei  de  la ... ghici,  ghicitoarea  mea  ...  Mango.    

Hainele  mele  sunt  exact  pe  măsura  și  pe  potriva  mea:  cu  gura  până  la  urechi  cu  și  fără  motiv  și  din  aceeași  paletă  coloristică  din  care  face  parte  și  curcubeul.

Habar  n-am  de  modă,  dar  mă  simt  bine  în  ele.

Articol  scris  pentru  proba  nr.  22,  SuperBlog  2016!