Casa de la țară

         

          Mama  a  ieşit  la  pensie  tânără,  pe  la  vreo  48  de  ani,  pe  caz  de  boală.  Inima  ei  era  incompatibilă  cu  presiunea  atmosferică  din  micuţul  nostru  orăşel  de  munte,  aşa  că,  pentru  o  şansă  la  viaţă,  trebuia  să  plece  într-o  zonă  cu  presiune  mai  prietenoasă.

Şi  a  ales  fără  să  clipească  –  Bălănești,    județul    Olt,    satul    în   care  s-a  născut  și  a  copilărit,  singura  fată   și  prima  dintre  cei  cinci  copii  ai  lui  Ion  și  Lixandra.  Şi,  cum  casa  părintească  rămăsese,  aşa  cum  era  datina,  celui  mai  mic  dintre  fraţi,  am  pus  mână  de  la  mână  amândouă  şi  am  cumpărat  o  căsuţă  de  chirpici,  aproape  dărâmată,  dar  cu  o  grădină  splendidă,  aproape  în  buricul  satului.

foto  din  arhiva  personală

A  stat  mama  câțiva  ani  buni  în  căsuța  aia,  de  mă  cruceam  ori de  câte  ori  mă  duceam  la  țară:  două  camere  minuscule,  despărțite  de o  bucătărie  cu vatră  țărănească  în  fundal,  unde  atârna  un  lanț  înnegrit  de  vreme  și  de  funingine,  de  care  se  agăța  un  tuci  mereu  plin  cu  apă  pusă  la  fiert.

-                      Cum  poți,  mamă,  să  trăiești  aici?  mârâiam  eu  în  fiecare  dimineață,  trosnindu-mi  oasele  spre  dezmorțire,  după  o  noapte  chinuită  în  patul  vechi  și  mai  vălurit  decât  dealurile  din  capul  satului  pe  care  se  întindeau,  nesfârșite,  viile  altoite  cu  struguri  brumării,  aromați  și  dulci.  Fără   apă  la  chiuvetă,  fără  baie în  casă,  de  mă  ia  cu  amărăciune  pe  la  ochișori  ori  de  câte  ori  trebuie  să  mă  duc  până  în  fundul  grădinii?  Tu,  care  ai  locuit  la  oraș  atâta  amar  de  timp ...

-                      Prea  mult  timp,  Cami,  mamă,  la  oraș.  Uite,  în  casă  intru  doar  noaptea,  la  culcare.  Toată  ziua  stau  afară,  unde  nu-mi  lipsește  nimic,  vezi?  și mama  râdea,  arătându-mi,  cu  gesturi  largi,  grădinița  din  față  și  bucata de  pământ  din  spatele  casei,  unde  răsăriseră   deja,  ca  prin  magie,  un  pui  de  cais,  doi  pruni,  un  măr  care  avea  să  rodească  verde  și  unul  care  avea  să  ițească  la  soare  mere  roșii,  mai  mari  decât  pumnul  meu,  doi  vișini,  un  nuc  și  trei  duzi.

Ca  să  scape  de  gura  mea  și,  evident,  ca  să  ne  lase  avere  moștenire,  după  cum   se  arată  rânduiala  la  sat,  mama   s-a  apucat  de  construit  casă.

A  ridicat-o,  a  acoperit-o,  a  tencuit   jumătate  și  a  plecat.

Dacă  m-ar  fi  întrebat  cineva  dacă  aș  locui  la  țară,  înainte  de  toată  povestea asta  cu  mama și  casa  ei,  aș  fi  fost  convinsă  că  își  bate  joc  de  mine.  Născută  și  crescută  la  oraș,  pe  asfaltul dintre  blocuri și  cu  cheia  de  gât,  nici  prin  cap  nu  mi-ar  fi  trecut  o  asemenea  relocare.  Și,  totuși ...

După  cum  spuneam,  casa   este  pe  jumătate  gata.  Parter  și  mansardă.  Trei  camere  mari,  cu  ferestre  din  podea   până  la  tavan,  un  living  cu un perete  din  cărămidă de  sticlă,  bucătărie  și  baie. Toate  la  parter.  La  mansardă,  însă,  nu  este  nimic  amenajat.  Doar  două  ferestre  de  mansardă,  doi  ochi  larg  deschiși  spre  câmpul  auriu,  străjuit  de  gârla  clipocitoare  unde  mama  pescuia  caras  argintiu,  duminica  după-amiază.

Mama nu  era  fan  amenajări  interioare.  Pe  ea o  interesau  cârciumăresele,  trandafirii,  regina-nopții  și  liliacul.

Mie  mi-ar  plăcea  pereții  interiori  îmbrăcați  în  tencuială  decorativă,   dar  și  fațada  casei,  bașca  o  culoare intensă,  a  bucurie  și  vară  permanentă.

Mama  a  plantat  florile  în  straturi  drepte  și  corecte  ca  militarii  la  paradă,  în  funcție  de  perioada  de înflorire,  astfel  că,  începând  din  martie  și  terminând  în  decembrie,  în  grădinița  ei  găseai mereu  flori.

foto din  arhiva  personală

Mie  mi-ar  plăcea  jardiniere  fanteziste,  din  care  să  țâșnească  inflorescențe  bogate  și  alei  romantice  cu  pavaj  Frunziș  de toamnă.

Mama  și-a  împrejmuit  cuibul  cu  gard  simplu,  din  scânduri  natur.

Mie  mi-ar  plăcea  o  poartă  din  tablă  decupată și  un  gard  din  profil  WPC.

Vindem  Ieftin

Vindem  Ieftin

          Omul  meu  zice că  până  la  gard  și   ghivece  de  flori  mai  este  cale  lungă.                                                    Deh,  ca  bărbații,  pe  el  îl  interesează mai  mult  din  ce  face  pazie  pentru  casă,  decât  culoarea  gresiei  sau  a  viitorilor  mei  trandafiri.  M-a  omorât,  parol,  cu  asta.  Mi-a  explicat  de  o  sută de  ori  ce  înseamnă,  dar  eu  am  reținut  doar  că  este  o  scândură  de  la  streașină,  ca să  nu  se  vadă căpriorii  și  să împiedice  infiltrarea  apei. Faza  cu  apa  am  priceput-o,  dar  căpriorii ...

Omul  meu  este  ardelean  așezat,  cu procesul  de  gândire  temeinic  și   intens.  Eu  sunt  olteancă,  vorbesc  mult,  visez  și  mai  mult  și  nu  fac  nimic  fără  el.

Eu  fabulez,  el  aude  și  așterne  pe  hârtie.  Și  așa  a  apărut  o  listă  imensă, împărțită  în  două: prima  coloană:  materiale  de  construcții,  iar  a  doua:  amenajări  posibile. Hm,  de  parcă  i-aș  propune și  amenajări   extraterestre!

-           Fantezie sau nu,  casa  trebuie  terminată,  zic  eu. 

-           Casa  trebuie  făcută  cum  trebuie,  zice  el.  Păstrăm  ce  e  bun  și  înlocuim  ce  nu!

Plouă  mohorât  în  micul  nostru  orășel  de  munte,  iar  noi  căutăm  online,  pe  Vindem – Ieftin.ro,  sisteme  complete  de  acoperiș  pentru  casa  de  la  Bălănești.

Articol scris  pentru  Spring  SuperBlog  2020!