Când am ajuns la Prislop, ziua încă nu se dădea bătută, iar noaptea se strecura haiduceşte pe la poalele molcome ale dealurilor de lângă Silvaşu de Sus. Toamna asta scânteietoare îţi picură dor de ducă la ureche şi ce poate fi mai frumos, acum, la început de Brumar, decât Ţara Haţegului, de bunăvoie şi nesilită de nimeni încătuşată în ruginiul frunzelor călătoare?
Aici, la mănăstire, ziua şi noaptea au cu totul alte dimensiuni. E linişte, aşa spun toţi cei care, mânaţi de credinţă, de dragoste sau, poate, numai de curiozitate, trec pe sub poarta cea mare care dezvăluie drumul spre biserica veche. Te-ai gândit vreodată la liniştea absolută? La liniştea pe care o pipăi sfios şi neîncrezător, la liniştea atât de adâncă încât te oglindeşti în ea ca în apele nemişcate ale mării după furtună? Ai auzit vreodată, cu adevărat, liniştea? Sunt convinsă că da, dacă ai fost la Prislop.
Drumul spre mormântul Părintelui Arsenie Boca este o alee frumoasă, cu felinare delicate şi difuze, cu bănci pentru odihna sufletului şi a trupului ostenit. Urci şi vorbeşti cu brazii falnici ce sprijină băierile cerului cu vârfurilor lor - îi întrebi de Părintele şi ei se înclină respectuoşi.
Sunt sute de oameni aici, zilnic. Stau la rând, pe alee, ore în şir pentru a atinge câteva secunde crucea de la mormânt. Spun o rugăciune, se închină şi lasă loc şi pentru ceilalţi. La atâta vânzoleală, ai crede că turnul Babel este o născocire. Şi, totuşi, e linişte toată ziua. Nu se sminteşte nimic de la locul lui, totul curge firesc şi liber, iar prezenţa Părintelui te copleşeşte cu măreţie. E acolo, e prezent şi nimeni nu poate nega asta. Şi timpul nu mai curge, se presează ca petalele unei flori în paginile unui ceaslov vechi şi trudit de palmele care l-au cercetat.
Începuse vecernia. Nu am intrat în biserică, m-am aşezat pe bancă, sub zidurile vechi. Se auzeau foarte bine glasul preotului şi cântecul corului. Coborâse repede şi noaptea dintre dealuri şi, la adăpostul întunericului, am simţit cum se schimbă totul. Nu mai era liniştea deplină din timpul zilei, acum era liniştea obişnuită a unei comunităţi care se pregătea pentru somnul binemeritat după o zi de trudă.
Sunt două feluri de linişte aici: cea de zi şi cea de noapte. Sunt diferite ca ziua şi noaptea, ca soarele şi luna şi dacă stai să le asculţi, îţi vor spune poveşti uimitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu