vineri, 24 noiembrie 2017

Poveste chinezească

           Floare  de  Bujor  își  netezi  poalele  rochiei.  Trupul  ei  delicat  părea  și  mai  fragil  în  fotoliul  mult  prea  mare  și,  stingherită,  își  aranja  mereu  cutele  rochiei.  Eolan  o  mângîie  ușor  pe  mână.  Stătea  drept,  ca  un   școlar  timid,  pe  scaun,  lângă  fotoliul  ei  și,  din  când  în   când,  se  apleca,  o  mângâia  ba  pe  mână,  ba  pe  frunte,  ba  pe  părul  negru,  negru  ca  smoala  și  apoi  își  relua  poziția  rigidă.  Parcă  era  o  păpușă  de  lemn  cu  arc,  la  care  îi  răsucești  cheița,  se  învârtește  de  două-trei  ori  și  apoi  rămâne  la  fel  de  țeapănă  ca  ciotul  din  care  fusese  cioplită. 
            De  partea  cealaltă  a  mesei,  lângă  mine,  Generalul  părea  mai  relaxat.  Își  mai  răsucea  și  el  mustața,  din  când  în   când  și  zâmbea  când  Eolan  se  apleca  spre  fată.
            Muream  de  curiozitate  să  le  aflu  povestea.  Mă  pomenisem  cu  ei,  așa,  pe  nepusă-masă,  la  crăpatul  zorilor:  au  bătut  încet  la  ușă  și  au  intrat  cuminți,  pe  rând -  întâi  Generalul,  apoi  Floare  de  Bujor  și   Eolan,  ultimul. 
            Nu  mai  avusesem  niciodată  musafiri  din  China.  Ce  să  spun?  Cum  să  spun?  Cu  ce  să-i  omenesc,  că  doar  erau  prima  oară  în  casa  mea  și  așa-i  tradiția,  pui  omului  dinainte  bucate  și  băutură,  că  o  fi  flămând  și  însetat,  mai  ales  de  la  așa  drum  lung,  nu?
            Vocea  Generalului  zdrăngăni  paharele  din  minibarul  de  deasupra  chiuvetei:
-           Știi  de  ce  am  venit  la  tine,  nu?
Și  dacă  aș  fi  știut,  tot  n-aș  fi  fost  în  stare  să  scot  un  cuvânt.  Mi  se  uscase  gâtul  de  emoție,  iar  limba  mi  se  umflase  așa  de  tare,  că  simțeam  cum  mă  sufoc  puțin  câte  puțin.  Sau  așa  mi  se  părea.
-                       Mda ...  m-am  gândit  eu.  Să-ți  spunem  noi,  atunci.  Eu  sunt  Generalul,  după  cum  bine  ți-ai  dat  seama.  Ea  este  Floare  de  Bujor,  iar  el,  bravul  Eolan.  Suntem  aici  pentru  că  ne-ai  chemat.
-                      Ci..ci...cine,  eu?  abia  am  reușit  să  îngaim.
Generalul  a  arătat  cu  degetul  spre  coșul  meu  de  gunoi:  un  colț  de  la  cutia  de  mâncare  chinezească  din  ajun,  se  ițea,  turtit  și  obraznic. 
-           Mai  locuiește  cineva  cu  tine?  tună  el.
Am  negat,  scuturându-mi  capul  așa  de  tare,  încât  aproape  că  mi  se  blocase  gâtul  într-o  parte.
-                       Ai  comandat  aseară,  de  la  Wu  Xing, douăsprezece  cutii  cu  mâncare  pentru  prietenii  tăi  și  n-au  venit.  Niciunul.  Este  adevărat?  Este!   Atunci,  cum  poți  face  Share  and  Play  de  una  singură???
Am  fost  sigură,  sigură  că  voi  avea  nevoie  de  lecții  temeinice  pentru  a  reuși  să-mi  închid  gura  și  s-o  păstrez  așa.
-                      Dacă  le  pui  pe  toate  pe  masă,  împreună  cu  cele  patru  perechi  de  bețișoare,  ne  jucăm  noi  cu  tine  și  îți  spunem  și  povestea  noastră.
În  graba  mare,  am  răsturnat  scaunul  pe  care  stăteam,  am  salvat  în  ultima  clipă  de  la  o  moarte  sigură  vaza  de  pe  frigider  și  m-am  împiedicat  de  colțul  covorului.
Peste  obrajii  de  porțelan  ai  Florii  de  Bujor  se  rătăcise  o  boare  de  roșeață  și  un  zâmbet   abia  ascuns.
În  timp  ce  vorbea,  mâinile  Generalului  se  mișcau  amețitor,  așezând  cutiile  goale  după  un  algoritm  doar  de  el  știut. 
-                       Departe,  departe,  într-un  sat  micuț  din  cea  mai  frumoasă  țară,  pe  malul  sfânt  al  Fluviului  Galben,  trăia  un  senior.  Bogat,  foarte  bogat,  dar  rău  și  neîndurător.
Pe  fața  de  masă  cu  margarete  din  bucătăria  mea,  răsări  o  mustață  aprigă,  urmată  de  doi  ochi  oblici,  exact  cât  două  bețișoare.

sursa  foto:

-                       Seniorul  avea  un  fiu.  Curajos,  cinstit,  bun  și  frumos  ca  floarea  de  lotus,  iar  mâna  Generalului  mătură  chipul  cel  rău  și  desenă,  din  cutiile  răsucite,  o  floare  albă.
Eolan  se  ridică  în  picioare  și  se  înclină  ceremonios  în  fața  mea. 
-                       Într-o  zi  de  primăvară  crudă,  când  cireșii  se  porneau  a  înmuguri,  porni  feciorul  cu  alaiul  său,  la  o  plimbare  prin  ținutul  stăpânit  de  tatăl  său.  Și  ajunse,  într-un  fapt  de  seară,  într-un  sat  sărac  și  depărtat  de  miezul  lumii.  L-au  primit  sătenii  cu  mare  drag,  așternându-i  la  picioare  tot  avutul  lor  sărman.  Doar  că,  ascunsă  după  ușa  unei  colibe,  Floare  de  Bujor  strălucea  asemeni  unei  zeițe.  Iar  bravul  Eolan  se  îndrăgosti  pe  loc,  fără  putință  de  scăpare  din  ghearele  iubirii. 
Floare  de  Bujor  ridică  spre  mine  cei  mai  limpezi  ochi  pe   care-i  văzusem  până  atunci.  Și  cei  mai  îndrăgostiți.
-                      Mânia  seniorului  nu  a  cunoscut  limite.  Au  pierit  de  mâna  lui  toți  cei  care-l  urmaseră  pe  fiul  lui  și,  dacă  nu  m-aș  fi  împotrivit  cu  strășnicie,  poate  că  ar  fi  pierit  și  el.  Blestem  aspru  a  aruncat  asupra  noastră:  să  nu  ne  găsim  liniștea,  să  colindăm  până  la  sfârșitul  lumii,  fără  să  ne  statornicim  niciunde.  Dar,  Floare  de  Bujor  avea  un  ajutor  nesperat:  bunica  ei,  cea  mai  mare  și  mai  minunată  vrăjitoare  din  întreaga  țară.
Nu  pot  să  dezleg  blestemul  din  ură,  dar  îl  pot  îmblânzi.  Fie,  veți  rătăci,  dar  veți  împărtăși  iubire,  înțelegere  și  respect,  oriunde  v-ar  purta  pașii.  Să  ai  grijă  de  copiii  mei,  Generale,  să-i  păzești  de  cele  rele  și  necunoscute!
Iar  cutiile  întruchipară  soarele,  două  flori  roșii  și  două  inimi  înlănțuite.  Conduse  de  mâna  pricepută  a  Generalului,  bețișoarele  se  aliniară  într-un  mesaj  pe  care  nu-l  puteam  citi,  dar  pe  care  l-am  înțeles  imediat. 
Floare  de  Bujor  se  aplecă  spre  masă,  amestecă  toate  cutiile  ca  pe  niște  cărți  de  joc  și,  cât  ai  clipi,  pe  masă  apăru  o  inimă  mare,  iar  în  centrul  ei,  un  castel.
-                       Da,  da,  știu,  aproape  că  am  sărit  eu  de  pe  scaun.  Casa  voastră,  palatul  vostru,  este  în  inima  voastră,  în  iubirea  nemăsurată  pe  care  o  simțiți  unul  pentru  celălalt.
Eolan  se  înclină  în  fața  Generalului,  iar  cutiile  se  așezară,  parcă  singure:  o  sabie  mare  și  un  scut  sub  care  se  ascundeau  două  chipuri.
-          Generalul,  ăsta  este  Generalul,  m-am  trezit  eu  țipând.   El  vă  apără,  ca  un  scut!
Toți  trei  se  uitau  acum  la  mine  și  așteptau.  Este  rândul  meu,  m-am  gândit,  dar,  dacă  o  fac,  ce  se  întâmplă  cu  ei?  Pleacă?  Dispar?  Se  topesc  în  zări  necunoscute  și  reci,  urmându-și  soarta?
-                       Nu-ți  fie  teamă,  vorbi,  pentru  prima  dată,  Floare  de  Bujor.  Urmează-ți  inima  și  va  fi  bine!
Afară,  toamna  tăcea.  Nu  ploua.  Nu  cădea  nicio  frunză,  nu  fâlfâia  nicio  aripă  de  pasăre  întârziată  în  drumul  spre  țările  calde.  În  așteptarea  asta  înfrigurată,  și  timpul  încremenise.    
Iar  cutiile  se  așezau  singure,  mânate  de  cine  știe  ce  resort  tainic,  fermecat,  la  fel  ca  povestea  fermecată  a  misterioșilor  mei  musafiri:  un  drum  curat,  mărginit  de  flori  de  bujor  roșu,  cu  doi  copii  ținându-se  de  mână  și  un  înger  păzitor  în  fața  lor.  Mai  rămăsese  o  cutie.   Am  desfăcut-o  încet,  cu  evlavie  și  am  iscat  o  mantie  moale,  cu  falduri  bogate,  pe  care  am  așternut-o  peste  toate,  învelindu-i  și  ocrotindu-i,  spre  binemeritată  și  netulburată  odihnă.
Am  visat,  oare?  Când  am  adormit?  Unde  și  cât? 
Pe  masă,  cutiile  goale  erau  aliniate  frumos,  cu  bețișoarele  rânduite  ca  străjerii  în  fața  unei  cetăți.    Iar  peste  cutii,  o  foaie  de  hârtie  cu  un  mesaj  scris  cu  necunoscutele,  pentru  mine,  caractere  chinezești.  Pe  verso,  însă,  am  putut  citi:
NU  UITA:  prietenii tăi trebuie doar să  facă  o  comandă  în  grup  la   mâncare WU XING (prin aplicație, online sau telefonic), să își aleagă apoi una dintre cele 4 provocări, să construiască provocarea aleasă folosind cutiile WU XING, să-i facă o fotografie „constructiei” WU XING, și să se înscrie în concurs. Pot  câștiga  marele  premiu  un  smartphone  Huawei  P10  Lite.
Până  atunci,  SHARE&PLAY  cu  bine,  dragă  prietenă  de  peste  timp!



 Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!