eu cu ce mă îmbrac?

             

             De-acum  înainte  se  țes  poveștile ...

            Întâi,  cele  de  toamnă,  la  umbra  abia  mijiților  boboci  de  tufănele,  ascunse  de  dovleci  portocalii,   pântecoși  și  zâmbăreți.

            Apoi,  mai  târziu,  cele  de  iarnă,  cu  ceai  fierbinte  între  palme,  în  căni  cu  inimioare  ca  să-i  fie  dulceața  mai  dulce  și  lămâia  mai  aprigă  și  cu  tălpile  picioarele  vârâte  adânc   sub  genunchii  lui.  O  să  icnească  scurt,  a  înfrigurare  și,  apoi,  cu  un  gest  mult  prea  hotărât,  va  trage  pledul  peste  amândoi.

-            Ai  dreptate,  iubito,  se  cam  face  frig!

De-acum  înainte  se  țes  poveștile  ...

Cele  de  toamnă,  cu  mire  și  mireasă,  cu  nuni  și  invitați,  cu  buchete  de  gerbera înfocate  și coronițe  de  diamant.  Sau  povești  cu  grădiniță,  cu  școală,  cu  întâlniri  de  afaceri,  cu  claxoane  disperate,  cu  scrâșnet  de  întârziere  și  vorbe  grele  înecate  în   picurii  de  cafea  matinală,  prea  fierbinte  și  niciodată  de  ajuns ...         Și-n  mijlocul  haosului  de  sfârșit  de  lume,  când  simți  că  nici  nu  începe,  nici  nu  se  termină  nimic,  apare  ea,  femeia  cea  de  toate  zilele,  diafană  și  reală  în  aceeași  picătură,  zână  și  vrăjitoare  în  aceeași  sorbitură  și  te-întreabă  senin,  ca  o  dimineață  de  primăvară:  eu  cu  ce  mă  îmbrac?

Râuri  de  cerneală  s-au  revărsat  de-a  lungul  timpului,  computerele  au  țăcănit  din  tastaturi  de  toate  culorile  și  texturile,  artiștii  au  cântat,  au  pictat,  dar  nimeni  n-a  reușit,  încă,  să  întocmească  rețeta  perfectă  pentru   toate  gusturile. 

Și  eu  cu  ce  mă  îmbrac?  rămâne  coșmar,  rămâne  pagubă,  rămâne  vis  neîmplinit,  rămâne  ...  femeie!

Și,  totuși,  viața  ar  putea  fi  atât  de  simplă,  atât  de  cuminte ... dacă  n-ar  fi  provocarea:  spune  repede,  dintr-o  suflare,  zece  piese  vestimentare!  Doar  cele  care  n-ar  trebui  să  lipsească  din  nicio  garderobă.

Zece - ca  într-o  poezie  de  dragoste,  zece - cât  încap  în  pumnul  unei  nimfe  ațipite  pe-o  frunză  de  nufăr,  zece – pereche,  zece – cât  un  oftat  din  adâncul  inimii.

1.                   Întâi  și-ntâi  -  nepieritoarea  rochiță  neagră!  Nu,  nu  este  nimic  banal,  nimic  prea  comun.  Este  ea,  rochița  pe  care  o  poți  purta  la  o  cafea,  într-o  după -  amiază  cu  ele,  prietenele  de-o  viață.  Simplă,  până  la  genunchi,  să  lase  loc  de  legendă  și  de  vise  la  fiecare  pală  mai  obraznică. Sau,  tot  ea,  nepieritoarea  rochiță  neagră,  cea  mai  cea  rochie  elegantă,  transformată  subit  de  o  curea  ca  un  curcubeu,  sau  de  o  eșarfă  țesută  din  raze  de  lună,  sau  de  perle,  da,  ele,  lacrimile  zânelor-ursitoare.  Sau  de  un  sacou  cuminte,  cu  tăieturi  drepte,  să  inspiri  încredere,  să  dai  avânt  ideilor,  să  urci  treapta  mult-visată  într-o  lume  a  bărbaților.

2.                   Apoi,  ce  ar  mai  fi  de  spus  în  fața  unui  costum  din  trei  piese?  Sacou,  pantaloni  și  fustă,  în  nuanțe  de  toamnă,  simple  și  calde,  cu  rever  înviorat  de  o  șopârlă  de  ametist  sau  de  un  mac  stilizat  în  rubin ...  sau,  poate  nu ...  doar  o  cămașă  de  borangic  și  de  mătase,  parșivă  și  lascivă,  alunecând  singură  pe  umăr  de  zeiță  neînduplecată.

           3.                   Blugi!  De  neînlocuit,  veșnici  și  adorați  de  o  lume-ntreagă!   Și  cămașă,  și  sacou,  și  bluză  cu  paiete,  și  pantofi  sport  New Balance,  și  pantofi  stiletto ...  orice  îți  trece  prin  cap  și  prin  fața  ochilor,  orice  merge  și  se  asortează  cu  o  pereche  de  blugi.

4.                  Să  spun  una?  Aș  fi  prea  ipocrită!  Câte  una  pentru  fiecare  zi?  Ar  fi  prea  mult!  Dar  una  albă  ca  spuma  mării  ce-a  zămislit-o  pe  Afrodita  și,  măcar,  încă  una,  de  leac,  de  flori,  de  fundițe,  de  paiete,  de  culoare!  O  cămașă,  două ...  sau  câte  mi-au  încăput  în  rândurile  de  mai  sus ...

5.                   Să  nu  uităm  puloverul.  Dacă  se  poate,  cât  mai  multe.  De  toate  culorile,  din  toate  firele  inventate  până  acum,  cu  model  sau  uni,  cu  guler  sau  fără,  cu  buzunare  sau  fără,  că  doar  de-aia  s-au  inventat  buzunarele  lui.  Doar  n-o  să  te  lase  cu  mâinile  umflate  de  frig,  roșii  ca  o  pătlăgică  în  miez  de  vară  toridă,  nu-i  așa?

6.                  Eh,  e  bine  să  avem  și  noi  o  geacă  groasă,  scurtă,  potrivită  și  pentru  munte,  și  pentru  cumpărături,  și  pentru  plimbările  din  parc.  Moale  și  pufoasă,  cât  să-ți  treacă  dorul  de  așternutul  cald  de-acasă.

7.                  Daaa,  un  palton  elegant,  să  te  simți  învăluită  în  stofe  grele,  ca  o  cneaghină  alintată  și  dornică  de  răpiri  fulgerătoare,  în  goana  turbată  a  murgului ...  stofe  țesute  în  serile  în  care  vântul  meșterește,  încăpățânat,  la  clanța  casei  tale ... 

                                                                                                                                                                                                       ... și, de ce nu, într-o culoare de prăjitură orientală, făcută să-ți desfete și gustul, și văzul, și pipăitul.

8.                  Nu  s-au  inventat  destule  perechi  de  pantofi  în  lume!  Zvelți,  plutind  grațios  pe  luciul  podelei,  ca  o  lebădă  neagră  ascunsă  într-un  vis  secret,  pantofii  cu  toc  rămân,  de  departe,  inegalabili.  Premiul  suprem.  Tortură  dulce,  suportată  stoic  și  niciodată  dezvăluită.  Și,  în  mod  inexplicabil,  purtabili  la  orice.  Pe-aproape!

9.                  Și  ninge,  ninge,  ninge,  de  parcă  tot  albul  lumii  se  răzbună  peste  negurile  noastre.  Întinzi  mâna,  atingi  zăpada  și  nu  e  rece.  E  aici  și  dincolo,  e  netedă  și  aspră,  e  orice,  dar  nu  e  rece.  Asta,  bineînțeles,  cu  cizmele  potrivite.  Obligatoriu  cu  interior  îmblănit, ca  în  copilărie,  când  fleșcăiam  zăpada  construind  cazemate  și  oameni  tâmpi,  cu  cratiță  în  loc  de  pălărie.

10.              Ar  mai  fi  atâtea  de  spus,  dar  provocarea  e  provocare:  :  spune  repede,  dintr-o  suflare,  zece  piese  vestimentare!  Doar  cele  care  n-ar  trebui  să  lipsească  din  nicio  garderobă.  Așa  că,  mă  conformez.  Cu  tristețe  adâncă,  mă  opresc.  Și-mi  iau  cuvintele  toate,  le  împachetez  și  le  leg  frumos,  cât  de  frumos  pot  eu,  cu  o  eșarfă.  Alunecoasă,  amăgitoare,  nici  de  cald,  nici  de  rece,  nici  de  acoperit,  mai  mult  de  descoperit,  o invenție  cameleonică  și  strict  necesară.  Eșarfa  noastră  cea  de  toate  zilele,  și  la  gât,  și  pe  umeri,  și  pe  cap,  chiar  și  în  jurul  trupului  fragil,  obosit  și  avid  de  mângâieri.

  Cum  era  să  uit,  Doamne,  cum  era?  Să  nu  vă  spun  eu  unde  le  găsiți?  

  Taman  așa  sunt,   cum  vi  le-am  descris,  pe  Answear.ro!

De-acum  înainte  se  țes  poveștile.  A  fost  o  dată  ca  niciodată  și  totul  a  pornit  de  la  iubire,  eu  cu  ce  mă  îmbrac?

Articol  scris  pentru  prima  probă  a  SuperBlog  2018,  sponsorizată  de  Answear!