La capătul lumii

            Eu  l-am  iubit  dinainte  de  a-l  vedea.  Dinainte  de  a-l  simți.  L-am  iubit  chiar  din  clipa  în  care  l-am  auzit  râzând.  Era  undeva,  mult  în  spatele  meu,  cu  un  rucsac  pe  umărul  drept,  cu  cozorocul  șepcii  răsucit,  șmecherește,  pe  ceafă  și  povestea  despre  ultima  lui  aventură.  Despre  cum  a  bătut  Retezatul  în  lung  și-n  lat,  despre  cum  aproape  că  a  dat  nas  în  nas  cu  ursul,  despre  cum  a  căzut  în  lac.  Și  râdea.  Vocea  lui  gravă  urca   și  cobora  în  cascade  nestăvilite,  de  parcă  și  acum  tot  în  pantele  Retezatului  s-ar  fi  aflat.  Ochii  i  se  micșorau,  filtrând  lumina  zilei  și  potrivind-o,  autoritar,  așa  cum  un  fotograf  profesionist  își  potrivește  umbrele  și  luminile  pentru  cea  mai  reușită  fotografie  a  sa.  Râdea  cu  toată  gura,  cu  toată  inima,  stăpânind,  astfel,  dintr-o  dată,  și  viața  lui  și  viața  mea.

Și  eram  într-o  gară  mică,  dintr-un  orășel  mic,  cu  lume  puțină,  grăbită  și  neatentă.

            Destinul  a  făcut  să  avem  bilete  în  același  compartiment.  Față-n  față,  el - sportiv,  negru-tăciune  de  la  nopțile  petrecute  în  bătaia  vântului  și  zilele  sub  săgețile  de  foc  ale  soarelui,  eu - albă-lapte,  în  veci  ascunsă  de  razele  soarelui,  cu  o  carte  într-o  mână  și  un  măr  în  cealaltă.  El – înalt,  agil,  liber  și  dezinnvolt,  eu -  mică,  timidă,  dorindu-mi  doar  să  trec  neobservată  și  să-mi  văd  mai  departe  de  cărțile  mele.

            Viața  este  făcut  din  contraste,  iar  fericirea ...  habar  n-am  din  ce  este  făcută,  dar  știu  sigur  cum  arată.  Fericirea  arată  ca  o  pârtie  plină  de  zăpadă,  pe  care  alunecă,  iute  ca  săgeata,  o  sanie  cu  mine  și  cu  el.  Arată  ca  un  pod,  prea  ridicat  pentru  pârtia  aceea,  care-și  bătea  joc  de  noi  și  ne  azvârlea  hăt,  departe,  unul  peste  altul  în  zăpada  aia  albă,  și  pufoasă,  și  dulce,  și  miraculoasă.  Arată  ca  o  felie  de  pâine  prăjită  pe  o  plită  rudimentară,  într-o  cabană  de  lângă  pârtia  aceea,  unsă  cu  usturoi  pisat  și  mâncată  sub  o  pătură  groasă,  în  timp  ce  hainele  ne  atârnau  la  uscat.  Fericirea  arată  ca  o  scufundare  la  adâncime  pentru  el  și  ca  o  așteptare  cu  sufletul  în  gât,  pe  mal,  pentru  mine.  Fericirea  arată  și  acum  întocmai  ca  râsul  lui  pe  când  coboară  pe  potecă,  cu  toate  bagajele  în  cârcă  și  cu  mine,  aproape  târâș,  în  urma  lui. 

            Sunt  ani  mulți  de  atunci,  dar  multe  nu  s-au  schimbat  în  viața  noastră.  Lui  îi  place  și  acum  să  călătorească,  să  exploreze,  iar  mie,  să  citesc  și  să  scriu.  El  se  aventurează  și  acum  ca  un  adolescent  exploziv,  iar  eu  stau  cuminte,  pe  țărm  și-l  aștept.  M-am  călit,  inima  mi  se  oprește,  categoric  se  oprește  din  ritmul  ei,  așteaptă  și   ea,  și,  când  îl  vede  apărând  de  te  miri  pe  unde,  respiră  ușurată  și  își  reia  bătăile  obișnuite.  Miracol  medical  sunt,  și  mai  multe  nu.

            E  ziua  lui  și  l-am  întrebat  ce  cadou  vrea.  Orice  vrei  tu,  a  dat  el  din  umeri. Chiar  și  nimic,  dacă  vine  de  la  tine,  e  perfect!  Ok,  dar  nimicul  ăsta,  în  ce  magazin  îl  găsesc???   Râde  și  mă  enervează  când  o  face,  pentru  că  știe  sigur  că  atunci  aș  putea  să  transform  oceanele  în  picături,  stelele  în  nasturi  de  cămașă,  aș  înnoda  capetele  lumii  ca  pe  o  eșarfă ...

            Hopaaa ...  capătul  lumii ...  aș  merge  cu  tine  până  la  capătul  lumii,  i-am  zis  prima  dată  când  ne-am  întâlnit  și,  uite,  încă  nu  m-am  ținut  de  cuvânt.  Da,  știu  ce  cadou  am  să-i  fac. 

Capătul  lumii! 

Și  știu  și  de  unde  o  să-l  iau! Extreme  Travel ,  prima  societate  din  țară  specializată  pe  turism  de  aventură.  Și  nu  numai,  ci  organizează  și  excursii  personalizate  în  orice  colț  al  lumii.  La  alegere!

Patagonia,  țara  de  foc,  țara de  gheață!  Două  la  pachet,  într-o  singură  aventură.  Ghețari  și  stânci  înroșite  de  soare,  cea  mai  mare  calotă  glaciară  din  afara  regiunilor  polare  și  nesfârșita  pampa,  păsări  flamingo  și  arborele  beech,  singurul  care  te  apără  de  vântul  care  nu  tace  niciodată.  Și  peste  toate  acestea,  faimoasele  vârfuri  Fitzroy  și  Cerro  Torre,  o  adevărată  provocare  pentru  cei  mai  iscusiți  alpiniști. 

Mă  gândisem,  la  un  moment  dat,  că  și  vreo  două  excursii  în  munții  României,  ar  fi  fost  un  cadou  potrivit,  doar  că  promo-ul  cu  Expediție  la  capătul  lumii!  Chile,  Argentina – Patagonia  și  Țara  de  Foc  mi-a  acaparat  întreaga  atenție. 

Greutatea  constă  acum,  în  alegerea  variantei  potrivite:  varianta  clasică  sau  Caretera  Austral,  o  variantă  spectaculoasă,  program  exclusiv  Extreme  Travel,  ambele  promițând  expediții  nemaipomenite.

Și, totuși ...  Caretera  Austral  vorbește  despre  lacuri  albastre  și  cascade  tunătoare,  despre  lacul  fermecat  Todos  Los  Santos,  despre  șoseaua  neasfaltată  și  neconectată  cu  sistemul  rutier  chilian,  despre  ape  turcoaz,  împărțite  între  două  țări.  Și  despre  două  zile  într-o  zonă  sălbatică,  fără  mașini  și  cu  o  singură  pensiune  rătăcită  în  frumusețea  de  început  și  de  sfârșit  de  lume  a  locurilor. 

Vorbește  despre  o  zi  întreagă  la  Buenos  Aires,  capitala  tango-ului,  dansul  cu  cea  mai  intimă  îmbrățișare,  cu  cele  mai  împletite  picioare  și  cu  cea  mai  adâncă  întrepătrundere  a  trupurilor  și  respirațiilor,  într-un  ritm  și  lasciv  și  amețitor  în  același  timp. 

Vorbește,  însă,  și  despre  trekking  și  sincer,  nu  este  favoritul  meu.  Știu,  mersul  pe  jos  face  trupul  sănătos,  dar  și  ce-i  prea  mult  strică.  Dar,  după  atâția  ani  de  când,  umăr  la  umăr,  batem  câmpii,  și   dealuri,  și  ape,  el  pe-afară  și  eu  mai  mult  în  confortul  camerei  de hotel,  tot  mor  de  drag  să  mă  țină  de  mână  și  să  mă  ajute  să  sar  peste  o  piatră,  să  mă  strecor  printre  hățișuri,  sau  să  caute  un  loc  mai  limpede  și  mai  sigur  pe  unde  aș  putea  trece  și  eu  râul.  Trec  eu  și  peste  trekkingul  ăsta,  n –aveți  grijă! 

L-am  cunoscut  într-o  gară  mică,  dintr-un  orășel  mic,  cu  lume  puțină,  grăbită  și  neatentă  și  mă  duc  după  el  până  la  capătul  lumii!

Articol  scris  pentru  proba  cu  nr.  10  de  la  SuperBlog  2018!