Căpitan - căutător ... de distracții

           Într-o  lume  ireală  și  ideală,  eu  aș  fi de  categoria  ”greilor”:  Vespucci,  Magellan,  Vasco  da  Gama,  Bartolomeu  Dias.  Aș  fi  la  cârma  unei  corăbii  îndrăznețe,  despicând  valuri  și  maluri  necunoscute,  observând  și  notând  absolut  orice  mișcă  sau  nu  mișcă  pe  acolo.  Aș  roti,  fioroasă,  cea  mai  mare  sabie  din  lume,  deasupra  capului  și  mi-aș  îndemna  echipajul  să  scotocească peste  tot,  să  nu  rateze  și  să  nu  ierte  nimic.  Neînfricată,  adică.

            În   lumea  reală,  eu  sunt ...  observator.  De  pe  margine.  Studiind  site-uri,  poze  și  impresiile  celorlalți.   Și  mai  sunt  și  organizator.  Tot  de  pe  margine.  Pentru că,  nu-i  așa,  cine  stă  și  privește  cu  atenție,  știe  mai  multe  decât  cel  care  chiar  călătorește  și  trăiește  pe  acolo,  pe  undeva.  Martori  îmi  sunt  ...  hmmm,  n-am,  va  trebui  să  mă  credeți  pe  cuvânt.

            Buuun,  și  dacă  tot  v-am  convins  că  eu  știu  tot  ce  mișcă-n  lumea  asta,  râul,  ramul,  acum  trebuie  să-i  conving  și  pe  ai  mei  de  realismul  și  veridicitatea  alegerilor  mele  pentru  vacanța  de  vară  care  bate  la ușă.  Nu  că  ei  ar  avea  curaj  să-mi  pună  la  îndoială  spusele,  dar  un  argument  în  plus,  bine  fundamentat,  nu  strică  niciodată.

            Să  o  luăm  cu  începutul:  unde  să  mergem?          

Mie  îmi  plac  răsăriturile,  admirate  în  toată  splendoarea  lor, cu  o  cafea  fierbinte,  cu  mult,  mult  lapte  și  zahăr,  de  pe ...  balcon.  Lor,  adică  soțului  și  fiului  meu,  le  place  răsăritul  de  la  malul  mării.  Să  simtă,  la  prima  oră  a  zilei,  cum  picioarele  lor  frământă  nisipul  umed,  iar  tălpile  goale  îl  risipesc,  apoi,  în  apa  leneșă  a  mării.

            Eu  iubesc  umbra  copacilor  și  foșnetul  apei.  Ei  iubesc  soarele  și  nemărginirea.

            Eu  nu  știu  să  înot,  ei  s-ar  putea  lua  la  întrecere  cu  regele  peștilor  și  ar  câștiga  detașat.

            Concluzia  se  desprinde  singură:  mergem  la  mare.  Daaa,  de  acord  cu  ei  în  privința  unui  sejur  la  mare,  dar  cu o  condiție  esențială:  hotel  cu  piscină.  

            Numai  pentru  mine,  toată  numai  a  mea.

Prin  anii  ꞌ80,  stațiunea  Neptun  era considerată  vârful  litoralului  românesc,  chiar  Coasta  de  Azur  a  României,  pentru  spațiile  verzi  din  belșug,  pentru  liniștea  și  intimitatea oferită.  După  o  perioadă  mai  grea  pentru  majoritatea  stațiunilor  și  hotelurilor,  se  pare  că  lucrurile  au  luat  o  turnură  favorabilă,  iar  Neptun  își  reia,  încet  și  sigur,  locul  fruntaș.

După  cum  spuneam  mai  devreme,  eu  sunt  organizatorul. Cercetătorul.  Mofturosul  familiei.  Deci,  tot  greul  vine  la  mine.  Și  uite-așa  am  aflat  de  Hotel  Miorița  Neptun.

Revigorat,  întinerit  și  cu  haine  noi,  hotelul  oferă,  pe   lângă  piscina  mult-visată,  o  terasă  cu  bar  și  foișoare  pentru  relaxare.  Adică, umbră,  povești  în  prag  de  seară,  la  lumina  lunii  și  foșnet  de  frunze  împletit  cu  leagănul  dulce-sărat  al  valurilor  mării.  Asta,  pe  lângă  camerele  primitoare,  renovate,  modernizate,  și  cu  balcon.  Cerințele  mele – îndeplinite  cu  succes.

Pentru   băieții  mei  activi,  plaja  se  află  la  mai puțin  de  un  kilometru,  oferind  și  terenuri  amenajate  pentru  volei  și  fotbal.  Și  cum  dragostea  trece  prin  stomac, la  bărbați  mai  mult  decât  la  noi,  femeile,  fără  supărare,  vă  rog,  restaurantul  Miorița  pune  la  dispoziția  clienților  mâncarea  ideală  pentru  fiecare  moment  al  zilei:  mic-dejun,  prânz  și  cină.  După  o  cină  copioasă,  merită   să  arzi  nepoftitele  calorii  cu  o  plimbare  și  o  degustare  de  vinuri  la  Crama  Murfatlar,  aflată  în  apropiere.  

Nu,  băiatul  meu  nu  mai  este  mic,  spre  disperarea  mea,  căci  tare drag  mi-ar  fi  fost  să-l  mai țin  în  brațe  și  să  mă  uit  la  el  cum  se  bucură,  participând  la  activitățile  de  divertisment  pentru  copii  și  la  atelierele  creative  găzduite  de  Hotel  Miorița.  

Am  mai  fost  la  Neptun,  chiar dacă  asta s-a  întâmplat  pe  vremea  în  care  căram  peste  tot  după  mine,  o  păpușă  cu  păr  roșu-sfeclă  și  rochiță  verde-smarald.  O  țineam  de  un  picior,  iar  pletele  ei   bogate  măturau  cu  sârg  trotuarul  în  jurul  meu.  Și  cel  mai  mult  iubeam bazarul.  Pe  sub  mesele  lungi,  ferite  de  arșița  soarelui  și  încărcate  cu  toate  minunile  din  lume,  eu  și  păpușa  mea  ne  simțeam  ca  în  poveștile  din  cele  1001  de  nopți. 

Deci ...  recapitulare:  cazare  la  Neptun  de  excepție,  cu  mare,  și  soare,  și  verde,  și  albastru  cât  te  ține  privirea,  bucate  alese,  vinuri  pe  măsură  și  mișcare  după  plac,  că  sănătatea-i  mai  bună  decât  toate.  Chiar  credeți  că  mi-ar  putea  nega  cineva  talentul  de  căpitan -  căutător  de  distracții?

Cu  mâna  pe  inimă  vă  spun:  dacă  aș  putea,  aș  sta  la  mare  din  iunie  până-n  septembrie.  Fără  nicio  problemă.  Fără  niciun  regret.  Fără  alte  dorințe  decât  o  carte,  un  șezlong  zdravăn  și,  din  când  în  când,  o  umbrelă  de  soare.  Bine,  poate și  o  înghețată  roz  uriașă, cu  căpșuni  și  cacao.  Ce  explorator?!  Ce  organizator?!  Sunteți  invitații  mei,  dacă vreți!

Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2019!