Recunosc: de
mult timp n-am
mai fost în
concediu. Adică, să
ne înțelegem! n-am
mai fost la mare, sau
la munte, sau în călătorie
într-o țară străină,
dar, în cele mai multe
cazuri, nici nu
mi-a părut rău.
Pentru
iubitorii de drumeții
montane, sau chiar
numai de o
masă copioasă într-un
decor de vis,
Valea Jiului este
destinația ideală. Potecile
Valomirului, ale Bilugului,
poienițele și conacele
momârlanilor, barajul de
la Valea de
Pești, motelul și
împrejurimile, toate oferă
gratis și din
belșug resurse nelimitate
pentru reîncărcarea bateriilor.
O ieșire la
iarbă verde, în
Valea Jiului, nu
are nevoie de
ocazii anume, de
sărbători sau sărbătoriți,
de invitați surpriză
sau celebrități costisitoare.
De fapt, pentru
atmosferă nu ai
nevoie de echipament
electronic de ultimă
generație: foșnetul copacilor,
susurul apelor, greierii
și păsărelele, brotăceii
și voia bună
nu mai lasă loc de
nimic altceva.
Ai nevoie doar
de un week-end
însorit, câțiva prieteni,
merinde și un
grătar și distracția
este garantată.
 |
| fotografii din arhiva personală |
Există, însă, un
ritual sacru, pe
care nu ai
voie să-l încalci:
la iarbă verde,
bărbații decretează care-i
cel mai potrivit
loc pentru tabără, pun
berea la rece
în pârâu, adună
vreascuri, fac focul
și pun țara
la cale cu
un păhărel de
tărie, în timp
ce carnea se
perpelește, încet, pe
grătar.
 |
| fotografii din arhiva personală |
Iar noi, femeile
... așternem pături
colorate la umbră,
pregătim blidele și
așteptăm, cuviincios, să
ne strige domnii
noștri că putem
face salata.
 |
| fotografii din arhiva personală |
Vara trecută, cumnată-mea, fan brânză
până la moarte,
vânzătoare la un
raion de lactate
din oraș, a
adus și o
cutie de cremă de brânză pufoasă
Delaco, pentru curaj
înainte de ospăț,
după cum zice
ea. Și... mamă - mamă, ce curaj
am căpătat!
Te moleșește al
naibii o masă
zdravănă, soarele de
la munte și
apa cristalină de
izvor, așa că
puține simțuri îți
mai rămân în
alertă. În după- amiaza
cu pricina, ne
tolănisem toate la
o discuție extrem
de serioasă cu privire la
noile tendințe în
manichiură, iar bărbații
își etalau talentele
la o partidă
înflăcărată de cărți.
Acuma,
trebuie să recunosc,
eu sunt persoana
cea mai vizibilă
din grup. La propriu
vorbind, că nu
prea ai cum
să mă ocolești
cu privirea. Nici
cu pasul, dar asta-i
altă poveste. Și,
având eu nevoie
de mult spațiu
liber, este evident
că eu eram
cea tolănită în
mijloc, iar celelalte
nimfe își făceau
siesta în jurul
meu, ca petalele de
margaretă în diminețile cu
rouă.
De unde, de neunde, și-au
făcut apariția două
vaci dolofane. Era
drumul lor obișnuit,
nu le poți
învinui, dar, ocupați
cu jocul de
cărți, bărbații le-au
izgonit din traseul
lor obișnuit, fluierând
în urma lor. Dezorientate, acestea
au luat-o de-a
dreptul, exact în
direcția noastră. Cine a
băgat de
seamă pericolul? Nimeni!
Doar eu, într-o
doară, am ridicat
privirea și aproape
că m-am pomenit
sub copitele uneia
dintre ele.
Oi avea eu
doar două viteze când
mă deplasez: încet și
răzimat, dar de
strigat, sigur aș
fi fost bună
pe post de
sirenă în caz de incendiu.
În ultima clipă,
fetele s-au împrăștiat
care – ncotro, ca puful
de păpădie.
Iar eu
... ei
bine, n-am reușit
să mă ridic
în poziție bipedă
la timp, dar
nici să aștept
nu puteam, așa
că am luat-o
voinicește de-a bușilea,
cu o viteză
simțitor mai mare
decât galopul celor
două vaci speriate.
Odată
pericolul trecut, să
te ții, frate,
râsete și vorbe
de duh la
adresa mea:
- Ce
este ea, Cami, pufoasă
de fel, dar
de-o călcau vacile,
devenea cea mai pufoasă
plăcintă cu carne
și brânză existentă
în comerț!
- Ați văzut
ce viteză avea
de-a bușilea? Mai-mai
să ajungă în
oraș și să
ne lase aici,
singuri!
Parcă poți
să te superi?
Bucuroasă că am
scăpat, eu râdeam,
firește, mai tare
decât toți!
De sărbători, nepoțica
mea cea mai
dragă mi-a adus
un cadou: o
pufoșenie cu urechi
roz și morcovi
pe pălărie!
- Am câștigat-o la
promoție, dar ți-o
dau ție, ca
să ai un
prieten ca tine!
Articol scris
pentru proba nr. 2 de
la Spring SuperBlog
2017!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu