joi, 22 octombrie 2015

Vacanță dulce - acrișoară

                            Mă  uit  pe  fereastră  și  văd  un  umăr  de  munte.
                        Colorat  ca  alvița  de  la  bâlciurile  copilărie  mele,  petrecută  în  Oltenia  ghidușă  ca  bunica  mea  dinspre  mamă,  stă  să  se  prăvale  peste  noi,  muritorii  de  rând  de  la  poalele  lui,  așa  cum  se  prăvale  timpul  spre  sfârșitul  unui  an  greu,  născut,  trăit  și  pe  cale  să  se  termine  la  fel  de  buimac  și  nedumerit. 
                        E  toamnă,  strigă  pădurea  aurie  și  nici  vacanță  n-am  avut.  Cel  mai  rău  este  că  nici  nu  mi-am  dorit-o.  Pe  cât  de  tare  şi  deopotrivă  iubesc  marea  şi  muntele,  pe  atât   m-am  ascuns  în  casă,  în  liniştea  spartă  de  geamătul   mobilei  vechi şi  zbaterile  calde  ale  perdelei,  lângă  ficusul  care  a  obosit  să  o  tot  ia  de   la  capăt  şi  să-i  tot  dea  frunze  noi  pe  cioturi  bătrâne,  pansate  cu  miez  de  pâine  albă.  Aici,  departe  de  afară,  unde  oamenii  trăiesc  din  toate  puterile,  mi-am  amintit   de  o  vacanță,  dulce – acrișoară,   spălată  de  resentimente  și  regrete  odată  ce  praful  s-a  așternut  peste  ea.


                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu